1,924 matches
-
lumii vieții" o impune. Dar întrebarea rămâne; desigur, și uimirile din care s-a născut. Determinarea natural-istorică a practicilor (făptuirilor) și regulilor elementare care le ordonează într-o unitate de viață omenească reprezintă un fapt firesc (în firea lucrurilor) pentru ființarea umană; oricum, în ordine propriu-zis istorică, ea este "originară". Dar este originar, în același sens, și un fenomen de legitimare și justificare, de acreditare și prezentare a anumitor practici ca modele de urmat într-un spațiu de viață umană determinat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
registru nu reprezintă un simplu act de constatare; mai degrabă este vorba despre o reconstituire a lor, pornind tocmai de la ceea ce se arată în cel dintâi registru. Dar din toate acestea urmează o problemă și mai gravă, una care privește ființarea umană în chiar statutul său de ființare (socotită, mai sus, drept suport al practicilor și al gândirii, drept "subiect"): poate fi luată aceasta altfel decât prin ea însăși, așadar nu ca ființare propriu-zisă, ca o "unitate reală", actuală, de existență
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constatare; mai degrabă este vorba despre o reconstituire a lor, pornind tocmai de la ceea ce se arată în cel dintâi registru. Dar din toate acestea urmează o problemă și mai gravă, una care privește ființarea umană în chiar statutul său de ființare (socotită, mai sus, drept suport al practicilor și al gândirii, drept "subiect"): poate fi luată aceasta altfel decât prin ea însăși, așadar nu ca ființare propriu-zisă, ca o "unitate reală", actuală, de existență, cum îi apare atitudinii naturale, ci prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o problemă și mai gravă, una care privește ființarea umană în chiar statutul său de ființare (socotită, mai sus, drept suport al practicilor și al gândirii, drept "subiect"): poate fi luată aceasta altfel decât prin ea însăși, așadar nu ca ființare propriu-zisă, ca o "unitate reală", actuală, de existență, cum îi apare atitudinii naturale, ci prin alt-ceva care, din perspectiva tehnicilor gândirii de preluare și prelucrare acceptate de noi toți în perspectivă istorică, este secund, dependent, mijlocit, condiționat, anume prin "practici
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reală", actuală, de existență, cum îi apare atitudinii naturale, ci prin alt-ceva care, din perspectiva tehnicilor gândirii de preluare și prelucrare acceptate de noi toți în perspectivă istorică, este secund, dependent, mijlocit, condiționat, anume prin "practici" (fie acestea chiar ale ființării umane)? Altfel spus, putem socoti de la bun început ființarea umană ca "practică"? Nu este omul ceva ce ființează pur și simplu, înainte de toate, unitar, fără ca ceva anume din el, al lui etc. să-l reprezinte? Prin urmare, nu trebuie socotită
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci prin alt-ceva care, din perspectiva tehnicilor gândirii de preluare și prelucrare acceptate de noi toți în perspectivă istorică, este secund, dependent, mijlocit, condiționat, anume prin "practici" (fie acestea chiar ale ființării umane)? Altfel spus, putem socoti de la bun început ființarea umană ca "practică"? Nu este omul ceva ce ființează pur și simplu, înainte de toate, unitar, fără ca ceva anume din el, al lui etc. să-l reprezinte? Prin urmare, nu trebuie socotită întâi ființarea sa ca o unitate, faptul că el
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Altfel spus, putem socoti de la bun început ființarea umană ca "practică"? Nu este omul ceva ce ființează pur și simplu, înainte de toate, unitar, fără ca ceva anume din el, al lui etc. să-l reprezinte? Prin urmare, nu trebuie socotită întâi ființarea sa ca o unitate, faptul că el este ceva ce ființează, și abia după aceea să fie indicat ceva din el, al lui etc., adică trăsătura sa de esență, ori măcar modalitatea sa de raportare la alte "unități reale", de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trăsătura sa de esență, ori măcar modalitatea sa de raportare la alte "unități reale", de existență? Preeminența ustensilică a lucrurilor ce alcătuiesc unitatea "lumii" (însăși "lumitatea" ei), despre care vorbesc, de pildă, Husserl, Heidegger și heideggerienii ș. a., se aplică înseși ființării umane concentrată în "practici" cu un sens pur reflexiv? Nu se sustrage aceasta preluării sale prin ceea ce, deocamdată, nu ne apare decât ca fiind ceva din ea însăși, anume prin "practicile" proprii? O altă problemă, desprinsă din cea tocmai formulată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu pot fi scoase la iveală pe o cale natural-istorică. Pare destul de clar, în acest moment, că sunt necesare, pentru un asemenea scop, alte căi ale gândirii decât cele omologate (de gândirea însăși). Dar care sunt, în orizontul dat al ființării omenești, aceste căi? O cercetare fenomenologică a evenimentului prin care gândirea formală a devenit suverană în orizontul de viață omenească ne-ar putea ajuta să regăsim urmele unei vechi gândiri care a avut șansa de a acoperi acest orizont cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proprie o unitate de viață plină de făptuiri, rostiri și de gânduri despre ceea ce ar putea el însuși făptui, rosti și despre ceea ce ar putea gândi fără constrângerile exprimate de regulile (formale) de acreditare (justificare) a tuturor manifestărilor sale (ca ființare omenească), în vigoare la un moment dat; un om care deține în proprietatea sa o "lume a vieții", dar care știe de la bun început că apartenența acesteia la sine proprietatea sa, a omului, asupra lumii este dovada cea mai clară
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
clară a reflexivității sale constitutive. Faptul de a gândi, devenit formal și constrângător pentru faptul de a rosti și pentru făptuire, dar și pentru gândirea însăși, care concentrează întreaga fenomenalitate subiectivă, corespunde unui eveniment trăit ("suportat", "văzut ca atare") de ființarea umană. Ceea ce înseamnă că aceasta din urmă nu este epuizată, în potențialul său de existență, de un asemenea fenomen constând în autonomia formală a gândirii, constrângătoare pentru practici fel de fel (chiar și pentru practici ale gândirii). Din această cauză
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vieții". Termenul grecesc logos exprimă, cred, cel mai bine această unitate originară a faptului de a rosti, gândi, făptui 3; în mod direct, el exprimă primele două acte, indirect, pe cel de-al treilea. Logos-ul desemnează nu doar situația ființării omenești anterioară evenimentului evocat, ci și ipostaza pe care au căpătat-o cele trei fapte (a gândi, a rosti, a făptui) în unitatea lor dominată, totuși, de gândirea formală -, după eveniment. E drept, situația anterioară acestuia corespundea logos-ului ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
său "obiect". Abia acum putem vorbi despre o coincidență între ceea-ce-este-formal și ceea-ce-este-a-priori. De asemenea, logos-ul inițial a fost de-naturat, adică scos din propria "natură", pentru a fi concentrat în aspectul său formal. Această mișcare a condus către "orizontalizarea" ființării umane, în sensul unei exprimări unilaterale, dar eficiente, într-un singur orizont tematic, a întregii sale bogății: acte, trăiri, facultăți, "dispoziții habituale" etc. Totuși, logos-ul originar, neconstrâns formal, a "motivat" fapte de rostire, de gândire și practici omenești, dar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de rostire, de gândire și practici omenești, dar acestea nu au primit acreditare, recunoaștere, din perspectiva normelor precise ale logos-ului formal. Pot fi recunoscute ele ca atare? Se află în ele un sens care ar putea da seamă de ființarea umană, prin acte de rostire și gândire, prin făptuiri, într-o măsură mai potrivită decât cele desprinse din logos-ul formal? În cercetarea care urmează, este vizată șansa de a căpăta răspunsuri și la aceste întrebări. Ceea ce se află în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorbește Gadamer). Astfel, "jocul" la care suntem participanți potrivit chiar și perspectivei hermeneutice -, cel social, intersubiectiv, public, are propriile reguli, iar fiecare dintre noi are șansa de a se raporta la regulile jocului într-un mod "liber", folosind spontaneitatea proprie ființării care de fiecare dată are sensul ființării omenești. În plus, jocul însuși se reproduce pe sine, asemenea și cel care participă la el, jucătorul, ceea ce înseamnă că este asigurat astfel un sens ontologic al acestora (joc și jucător) și, mai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
participanți potrivit chiar și perspectivei hermeneutice -, cel social, intersubiectiv, public, are propriile reguli, iar fiecare dintre noi are șansa de a se raporta la regulile jocului într-un mod "liber", folosind spontaneitatea proprie ființării care de fiecare dată are sensul ființării omenești. În plus, jocul însuși se reproduce pe sine, asemenea și cel care participă la el, jucătorul, ceea ce înseamnă că este asigurat astfel un sens ontologic al acestora (joc și jucător) și, mai departe, o semnificație în direcția adevărului; în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al reducției care este pusă la cale în cercetarea de față. Abia pe acest temei va fi posibilă o hermeneutică radicală, în stare a da seamă de jocul tradiției împreună cu regulile sale, la care participăm noi, cei care avem statutul ființării căreia îi este proprie tocmai participarea la acest joc. Cum va putea fi însă ocolită calea "firească" a oricărui tip de hermeneutică istorică, anume aceea a rostirii finale a unor "judecăți de valoare" (sau de evaluare), care nu sunt altceva
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenologic. Motivele vor fi desfășurate înaintea operării ei. Acum se poate spune doar atât: timpul este lăsând la o parte ceea ce el cu adevărat este -, pe rând, însăși gândirea formală (logos-ul formal), este "subiectul", este eul (care operează), este ființarea căreia îi este esențial faptul-de-a-fi-în-lume (In-der-Welt-Sein), cu o formulă de origine heideggeriană; este și "ceea ce se poate predica despre subiect" și, desigur, este-le însuși; totuși, el este, în fapt, toate acestea la un loc; și este, se-nțelege, dar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Acestea toate reprezintă "lucrurile însele" de care trebuie să se ocupe fenomenologia, iar timpul este ceea ce constituie orice "lucru", aflându-se tocmai de aceea în structura obiectuală a oricărui lucru, care numai astfel reprezintă o durată "umplută" propriu-zis obiectual, o "ființare", participând la un tip de ființă. E drept, timpul are un "sistem" ordonat, ierarhizat, de forme (ipostaze), fiindcă el însuși este fiecare dintre acestea și, totodată, toate la un loc (el este unitatea tuturor, fiind, totuși, fiecare în parte); și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
contextualizare (epistemică, practică etc.), ipostaza astfel dobândită constituind forma originară a relației subiectului cu obiectul; b) fie indirect, acordându-se prioritate unor chestiuni care par a viza mijlocit cele două instanțe, problema inițială având de-a face, spre exemplu, cu ființarea ca atare a subiectului sau cu cea a obiectului, cu natura acestora, apoi cu funcțiunile pe care cele două instanțe le primesc în fel de fel de contexte (epistemice, practice etc.). Este, cumva, firesc, în ordine filosofică, faptul ca un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dar este vorba despre o dictatură a judicativului, fiindcă analitica și dialectica au ca temei ultim al lor faptul că adevărul, socotit "valoare" fundamentală pentru cunoaștere, instanța cea mai de preț pentru re-cunoașterea filosofică și una dintre valorile esențiale pentru ființarea omenească, este asociat, direct, doar cu judecata dintre formele gândirii evidențiate de logica mai veche sau mai nouă; în plus, elementele judecății au trecut în condiția de elemente ale "logicului", acesta din urmă nefiind altceva, în asemenea împrejurări, decât judicativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
argumentare; logos-ul este rostirea, adică gândirea expresivă, enunțată ca atare, intrată într-o formă căreia îi este propriu un înțeles (mai bine zis, formă de expresie căreia îi este propriu un gând), ținând de posibilitățile de a fi ale ființării umane. Totuși, se adaugă "termenilor" enumerați care susțin această prefacere a logos-ului și următorii: judicativ, funcție logică și poziție logică (de subiect și de predicat), analitică, dialectică, în felul acesta, nuanța psihologică proprie termenilor din lista de mai sus
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar putea trece dincolo de "părere". Ar fi fost mai bine sau, poate, mai comod să pun diferența în cauză pe seama unei rătăciri a conștiinței filosofice, în așa fel încât să fie cazul să postulez "ceva" precum "datul", "ființa", "lumea", o ființare privilegiată, "lumea trăită" etc. ca fiind începutul însuși, cel a cărui originaritate ar fi dincolo de orice contestație (și dincolo de orice pericol de dedublare lingvistică, logică, ontologică etc., de distribuire de sens către două instanțe, subiect și predicat). Cel puțin începutul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
natura dictaturii judicativului, și atitudinea fenomenologică, oarecum liberă față de aceste reguli. Fenomenul are în alcătuirea sa două elemente: datul și nimicul, ambele posibile, pe rând și în unitatea lor, printr-o/pentru o conștiință, ea însăși dependentă ființial, cumva, de "ființarea privilegiată", omul. Cel dintâi, datul, este fenomenul în calitatea sa de "obiect" recunoscut ca atare de o conștiință, ca fiind ceva, înlăuntru-i sau în afară; cel de-al doilea, nimicul, este corelativul obiectului, în măsura în care acesta se legitimează (sau măcar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale conștiinței; tehnic vorbind, avem de-a face cu "reziduul fenomeologic", cu o conștiință care nu poate fi cuprinsă prin epoche. Obiectul este "dat" în conștiință, prin intuiția sensibilă, prin intuiția categorială, prin cea eidetică. El capătă, datorită intenționalității conștiinței, ființare în fapt. Cubul perceput pe o față a sa este cubul întreg, susține, pe bună dreptate, Husserl. Dar trecerea de la "ceea ce se vede efectiv" (o parte a cubului) la cubul întreg presupune actul de negare a conștiinței înseși prin conștiință
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]