1,926 matches
-
a parvenit în două redactări: prima, mai accesibilă, și destinată să fie înțeleasă imediat, iar cea de-a doua reelaborată și mai corectă din punct de vedere gramatical și literar. Bibliografie. Regula Sfîntului Benedict a constituit obiectul unei intense activități filologice și erudite. îl trimitem pe cititorul interesat la indicațiile bibliografice din marile ediții comentate și amintim aici valoroasa ediție comentată, în șase volume, elaborată de A. de Vogüé în colaborare cu J. Neufville, în SChr 181-186, 1971-1972, și pe cea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în sistemul cultural bizantin. Exegeza alegorică rămîne predominantă după ce criteriile pe care se bazau abordarea literală și critica istorică s-au epuizat (sau rămăseseră valabile poate doar în școala antiohiană); în exegeza textului biblic, sînt lăsate deoparte problemele cu caracter filologic și istoric. Bibliografie. Pentru o primă informare, R. Devreesse, Chaînes exégétiques grecques, DBS I, 1084 și urm.; S. Leanza, „L’esegesi biblica cristiana antica: scolii e catene”, în ***, Esegesi, Parafrasi e Compilazione in età tardoantica, Atti del Terzo Convegno di
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Scrieri, dl Gh. Pienescu, intenționase să inaugureze o ediție critică din opera lui Arghezi, cum se și cuvenea pentru cel mai mare poet al românilor din secolul care stă să se încheie curînd, conținînd, pe lîngă textul impecabil supravegheat filologic, secțiunile de variante și cea a receptării critice în epocă. Proiectul a capotat din capul locului pentru că s-a opus dna Mitzura Arghezi, fiica poetului. Și cum d-sa este deținătoarea întregii arhive a poetului, refuzînd să o depună într-
Din Publicistica lui Arghezi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17143_a_18468]
-
a textelor, altele, de circumstanțele istorice ale circulației manuscriselor. Nici originea acestor traduceri nu pare a fi foarte clară, fiind formulate o serie de explicații: influența catolică, influența reformată și cea husită. Ultima teorie, propusă de N. Iorga și susținută filologic de I. A. Candrea, pare cea mai corectă, deși nu lămurește condițiile în care aceste manuscrise, produse într-o zonă de contact cu husitismul, s-au răspândit în teritoriile românești (sudul Transilvaniei, Moldova) fără legătură cu fenomenul în discuție. Importanța
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
ce reia, cu unele detalieri și modificări retorico-stilistice, o versiune latinească din 1827. Pentru a combate răstălmăcirile cu substrat politic ale adversarului Sava Tököly, care susținea originea slavă a românilor, pledează cu argumente logice și temeinice informații istorice, etnografice și filologice, în favoarea romanității (pure, consideră el) și a continuității poporului român. Lucrările lui istoriografice, ce se inspiră din programul iluminist de instruire și culturalizare a poporului, depășesc momentul Școlii Ardelene prin orientarea militantă în activarea conștiinței naționale. Biografiile dedicate unor personalități
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
versuri și proză și cu studii despre operele lui Dante Alighieri. Debutează în volum cu traducerea Decameronului lui Boccaccio (1957), urmată de o serie întreagă de excepționale traduceri din marii scriitori clasici ai literaturii italiene, în care competența de ordin filologic se îmbină cu un rar instinct artistic și cu farmecul unei limbi literare cultivate și expresive, de o bogăție impresionantă. Versiunea integrală (1965), în versuri ce păstrează metrul original, a Divinei Comedii de Dante este unanim elogiată. De o aleasă
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
Creangă”, „Ghilușul”, „Tudor Pamfile”, „Făt- Frumos”, „Comoara satelor”, „Izvorașul” ș.a), R. de e. și f. promovează studii care reflectă preocupările și cercetările Institutului, cercetări în echipă care au angajat toate compartimentele culturii populare și au beneficiat de experiența școlii filologice a lui Ovid Densusianu, a școlii muzicologice a lui Constantin Brăiloiu, precum și a celei sociologice de la București, condusă de Dimitrie Gusti. Dintr-o mai lungă listă de colaboratori pot fi amintiți V. Adăscăliței, Ion T. Alexandru, István Almási, Șerban Anghelescu
REVISTA DE ETNOGRAFIE SI FOLCLOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289202_a_290531]
-
volumul I) și Rădăcini (volumul II). Avea un plan amănunțit de reconstituire, în scopul recuperării vastei materii dispersate, conținând numeroase copii-variante, a romanului Străina, manuscris pierdut în 1947-1948. S. devenise cu timpul un bun editor, evidențiindu-se prin acuratețea transcrierii filologice, prin precizia afirmației istoriografice și, câteodată, prin demersuri temerare de retuș amplu argumentat, privind deficiențe de stabilire a textului în edițiile de până la el. Ca traducător, realizează în 1997, în colaborare cu Sanda Diaconescu, transpunerea din limba franceză a unui
STAMATIADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289849_a_291178]
-
runoja, ed. bilingvă, Turku, 1987. Traduceri: Paul Verlaine, Confesiuni, București, 1987. Repere bibliografice: D. Micu, „Elena Văcărescu”, RL, 1974, 44; Zaciu, Lecturi, 212-216; Popa, Dicț. lit. (1977), 525; Cioculescu, Itinerar, IV, 5-13; Nicolae Scurtu, Ion Stăvăruș, „Buletinul Societății de Științe Filologice din România”, 1989, 44-46; Petria, Vâlcea, 376; Firan, Profiluri, II, 273. C. B.
STAVARUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289889_a_291218]
-
adversarii eshatologici prezenți în această literatură; 2) În ce scop autorii creștini din vechime au reluat în scrierile lor tradiții referitoare la adversarii eshatologici; 3) care este fundalul istoric al așteptării acestor adversari eshatologici” (p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția istorico‑filozofică. În prima jumătate a cărții, el analizează modalitățile prin care se exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos. „Anticristul” din Epistolele lui Ioan, afirmă cercetătorul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Isaia, textele sunt redate în versiunea originală, greacă și latină, însoțită de o traducere italiană. Fiecare autor - sau scriere, dacă ne referim la o apocrifă - beneficiază de o scurtă introducere, iar fiecare fragment prezentat este îmbogățit cu un aparat critic, filologic, istoric și teologic. Ceea ce i se poate imputa în principal lui Fausto Sbaffoni este lipsa unui criteriu bine definit și coerent de selecție. De pildă, în primul volum se regăsesc pasaje din Oracolele sibiline și din Urcarea la cer a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la ele, am putut stabili scopul, metodele și cadrul propriei noastre cercetări. În continuare, vom face o scurtă prezentare a bibliografiei generale, luând în considerare exclusiv lucrările apărute din 1895 până în prezent. Prima cercetare de mare anvergură, realizată cu instrumentele filologice și istorice specifice epocii moderne, datează de la sfârșitul secolului al XIX‑lea și aparține cercetătorului german Wilhelm Bousset. În lucrarea sa Der Antichrist in der überlieferung des Judentums, des neuen Testaments und der alten Kirchen, din 1895 - tradusă în engleză
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitolelor din Daniel nu este deloc una „obiectivă”, care poate fi susținută pe baza datelor textului, ci o lectură subiectivă și teologică, inspirată de o anumită tradiție și în consecință, orientată. Abordarea sa se situează echidistant între obiectivitatea istorică și filologică, proprie cercetătorului, și subiectivitatea teologică, proprie credinciosului, fapt care explică un anumit „conformism” al interpretării oferite mitului Anticristului, conformism care, în realitate, nu este altceva decât respect față de propria tradiție. Vom regăsi aceeași atitudine, încă și mai fermă, la Theodoret
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
proprie credinciosului, fapt care explică un anumit „conformism” al interpretării oferite mitului Anticristului, conformism care, în realitate, nu este altceva decât respect față de propria tradiție. Vom regăsi aceeași atitudine, încă și mai fermă, la Theodoret al Cyrului, ale cărui geniu filologic și amploare a cunoștințelor nu sunt totuși comparabile cu geniul și știința lui Ieronim. În pofida instrumentelor științifice foarte avansate de care acesta dispune și a cercetării îndelungate a Scripturii, viziunea anticristologică rămâne deci cea a înaintașilor săi, cu excepția câtorva puncte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
enorm. Dacă vrem să descoperim nota sa de originalitate, în afara celor câteva nuanțe caracteristice, se cuvine să ne oprim mai degrabă asupra metodei, decât a conținutului, asupra formei exegetice, decât asupra materiei propriu‑zise. Ieronim abordează textul Scripturii cu instrumente filologice extrem de rafinate și dintr‑o perspectivă care o anunță pe cea critico‑istorică modernă. În opinia sa, mesajul divin nu poate fi pătruns, decât de‑a lungul timpului, printr‑o confruntare permanentă și responsabilă a tuturor expresiilor literare (versiunile și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de un conservatism declarat la nivel dogmatic. Acest paradox se observă, de asemenea, în discursul său anticristologic, desfășurat în etape în Com. Dan. și în manieră foarte sintetică în Epistola către Algasia. Cu toate că acceptă, în linii mari, lectura istorică și filologică a Cărții lui Daniel, propusă de Porfiriu, cu toate că citează, de asemenea, foarte des și fără a le respinge, unele interpretării iudaice, Ieronim rămâne totuși fidel sensului, metatextual, am putea spune, transmis de autorii creștini, care îi pare firește cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templu” se referă fie la „ruinele templului ridicat de Solomon”, fie la Biserica lui Cristos. Nici una dintre semnificații nu îl mulțumește însă pe Augustin, care pare să încline către o a treia, mai subtilă, bazată pe o interpretare de ordin filologic. Potrivit acesteia, Anticristul ar fi un personaj colectiv, „adică mulțimea celor care îi aparțin, împreună cu căpetenia lor” (20, 29, 2), expresia in templo având aici sensul de in templum („ca templu”). Cu alte cuvinte, Anticrist se va instaura el însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prophétie des soixante‑dix semaines (Dn. 9,24‑27)”, în Orpheus, 1987, fasc. 2, pp. 243‑309. . Cf. ediția lui F. Glorie, S. Hieronymi praesbyteri commentariorum in Danielem, libri III <IV>, op. cit. . Trebuie să recunoaștem totuși că, în ciuda geniului său filologic și a cunoștințelor sale enciclopedice, Ieronim rămâne un simplu compilator în comparație cu Theodoret al Cyrului, a cărui viziune teologică este mult mai profundă și în același timp mult mai substanțială decât a sa. În legătură cu aceasta, cf. finalul articolului scris de J.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
XVIII-lea, MS, 1976, 3; Șerban Cioculescu, „Pagini din istoria cărții românești”, RL, 1982, 8; G. Mihăilă, O viață în slujba cărții românești, RL, 1982, 52; I. C. Chițimia, Dan Simonescu la 80 de ani. In honorem, „Buletinul Societății de Științe Filologice”, 1982; Al. Zub, Un cărturar și un pedagog, CL, 1983, 2; I. D. Lăudat, Profesorul Dan Simonescu - o viață închinată cărții, AUI, literatură, t. XXIX, 1983; I. D. Lăudat, Dan Simonescu, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, AUI, literatură, t
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
Gh. Bulgăr, „Contribuții”, F, 1985, 2; Dim. Păcurariu, Erudiția și rigoarea istoricului literar, LCF, 1985, 14; Gheorghe Buluță, Contribuții la studiul literaturii române vechi, LCF, 1986, 2; I.C. Chițimia, Profesorul Dan Simonescu la 85 de ani, „Buletinul Societății de Științe Filologice”, 1987; Mircea Anghelescu, Cărturari și ediții, LCF, 1991, 36; Mihai Mitu, Dan Simonescu, RITL, 1993, 3-4; Datcu, Dicț. etnolog, II, 210-211; Victor Stoleru, Remember, București, 2001, 52-57; Centenar Dan Simonescu. Cartea și biblioteca. Contribuții la istoria culturii românești, îngr. și
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
organizarea cercetărilor, gruparea și stabilirea de contacte între un număr cât mai mare de savanți care se interesează de problemele limbii române, luarea de poziții normative în chestiunile controversate, editarea unei reviste periodice și a altor publicații”, cu un caracter filologic mult mai larg cultural decât cel strict lingvistic. Revista „România Orientalis” trebuia să apară în anul următor în Belgia, pe lângă Centrul de Studii Istorice și Lingvistice Române de la Universitatea Catolică din Louvain, sub direcția unui consiliu redacțional din care inițial
SOCIETATEA DE FILOLOGIE ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289748_a_291077]
-
Infernurilor, Editura Humanitas, București, 1998. 513. Vezi Codex Sturdzanus, în Cuvente den bătrâni, tomul II: Cărțile poporane ale românilor, de B. Petriceicu Hasdeu, ediție de G. Mihăilă, Editura didactică și pedagogică, București, 1984, pp. 250 și urm; Codex Sturdzanus, studiu filologic, studiu lingvistic, ediție de text și indice de cuvinte de Gheorghe Chivu, Editura Academiei Române, București, 1993, pp. 248-260. 514. între păcătoșii descoperiți de Dante în Infern se află: păcătoșii din dragoste, lacomii, zgârciții, risipitorii, mânioșii, semeții, invidioșii, ereticii, tâlharii, lingușitorii
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nou grupaj de versuri, Cutremur în Arcadia, dedicat lui Marin Sorescu. Ca istoric literar, preocupat de explorarea documentelor de arhivă, S. realizează mai întâi o monografie consacrată lui Gh. Asachi, solidă și coerentă, meritorie prin bogăția informațiilor și riguroasa argumentație filologică. El descoperă și valorifică, în 1974, un manuscris inedit al lui Gh. Asachi, La Leucaide d’Alviro Corintio-Dacico, cuprinzând sonete petrarchizante. Traducerea acestor texte constituie și un exercițiu pe care S. îl parcurge cu aplicație, reușind să pună în lumină
SORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
de limba și literatura română din Inspectoratul Școlar al Municipiului București, consilier la Ministerul Învățământului, reprezentant al Inspectoratului Școlar în Consiliul profesoral al Facultății de Limba și Literatura Română. Este membru al Biroului consiliului de conducere al Societății de Științe Filologice (1980-1992), realizator de emisiuni radiofonice și de televiziune. Debutează cu versuri în 1951, la „Scânteia tineretului”, publicând, în timp, peste o mie de articole, reportaje, eseuri în „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Cinema”, „Convorbiri literare”, „România literară”, susținând rubrici în „Pentru patrie”, „Limba
SOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289807_a_291136]
-
ale acestui manuscris, Honigberger se hazardează să-l considere unic. E foarte probabil Însă doar ca descoperirea sa să nu fi avut un corespondent imediat În epocă și să nu poată fi clasată o vreme conform unui standard papirologic și filologic oarecare. Dar credem că nu i se poate reproșa prea mult. E suficient să luăm act că Honigberger, În cazul unei identificări exacte, nu știa totuși că bactriana face parte din familia limbilor iranice, la egală distanță, ca și teritoriul
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]