6,757 matches
-
să descalifice știința, nici o condamnare. Numai atunci când domeniul științei este perceput ca singurul domeniu al ființei care există cu-adevărat și, astfel, cel în care se găsesc viața și cultura sa este surghiunit în ne-ființă sau în aparența iluziei, filozoful are datoria să intervină. Încă o dată, nu cunoașterea științifică este pusă în cauză aici, ci ideologia care i se asociază în zilele noastre și potrivit căreia aceasta este singura cunoaștere posibilă, cea care trebuie să le suprime pe toate celelalte
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Aceasta este constituită de formele a priori ale intuiției și de categoriile înțelegerii, în ultimă instanță de Ek-staza ființei care le fondează la rândul lor. Condiția transcendentală a posibilității experienței în general este condiția științei înseși. La urma urmei, între filozof și savant are loc o împărțire a sarcinilor. Celui dintâi îi revine să reflecteze asupra condițiilor celor mai generale ale unei munci concrete și mereu în devenire în care se cufundă și căreia i se consacră cel de-al doilea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta nu doar ca un rezultat sau o stare de lucruri, ci în funcție de procesul transcendental al formării sale, care o generează de-a dreptul sau prin care ea se auto-generează ea însăși. Îndeplinirea acestei sarcini a fost opera unui mare filozof, sociologul francez Tarde, care, prin intermediul unei elucidări a fenomenului crucial al imitării, a știut să privească mai în profunzime, până la acest proces transcendental al auto-constituirii oricărei intersubiectivități concrete. Însă îndepărtarea de către proiectul galilean a subiectivității transcendentale este în mod identic
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
credea că ar fi fost imposibil. Așa a început cunoștința noastră ca să nu spun prietenia. El venea tot mai des la mine după-amiaza, cel mai adesea cu o carte în mână. Cartea era mereu aceeași, Cugetările lui Blaise Pascal. Acest filozof, relativ uitat și cu totul necunoscut în interiorul Västerbottenului, a devenit veriga care ne-a unit. în ceea ce mă privește, până atunci avusesem doar cunoștințe superficiale despre Pascal, dintr-o conferință a lui Ingemar Hedenius pe care o auzisem la radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
a unit. în ceea ce mă privește, până atunci avusesem doar cunoștințe superficiale despre Pascal, dintr-o conferință a lui Ingemar Hedenius pe care o auzisem la radio. Dar acum sunt convins că tata îl citise pe Pascal. într-un loc filozoful spune că dacă noi am putea învăța să îmblânzim și să stăpânim cu totul forțele naturii, atunci credința noastră ar deveni de neînlăturat și desăvârșită. în vreme ce directorul vorbea sau îmi citea cu voce tare, clipea necontenit. Și ochii lui lăcrimau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
numit proroc, dar Ceasornicarul, aflând, i-a trimis vorbă că habar nu are ce spune și că amestecă oamenii cu sfinții. Drept care părintele, fără a sta prea mult pe gânduri, i-a zis Talpa Iadului, punându-l la locul său. Filozoful urbei - studiase, cândva, la H., avea și o decorație primită acolo - era prieten de-o viață cu Profesorul de naturale. Localnicii nu dădeau prea mulți bani pe nici unul. Primul umbla numai cu cărți grecești, celălalt vâra broaște și șerpi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Nu aveau familie, casă, locuiau la pensiune; când le-ar fi venit vremea, îngropăciunea ar fi căzut în grija Primăriei. „Povestea asta cu orologiul a înnebunit toate babele din târg, chiar și pe mulți oameni cu minte!” i-a zis Filozofului Profesorul. „Nu m-a zăpăcit, dar m-a pus pe gânduri...” a mormăit Filozoful. „Sistemul meu axiomatic - infailibil, credeam - cade...Uneori, nu înțelegem fiindcă nu acceptăm... Nu permitem agresiuni asupra limitelor noastre...” „Și dacă, prin absurd, ar fi - să zicem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ar fi căzut în grija Primăriei. „Povestea asta cu orologiul a înnebunit toate babele din târg, chiar și pe mulți oameni cu minte!” i-a zis Filozofului Profesorul. „Nu m-a zăpăcit, dar m-a pus pe gânduri...” a mormăit Filozoful. „Sistemul meu axiomatic - infailibil, credeam - cade...Uneori, nu înțelegem fiindcă nu acceptăm... Nu permitem agresiuni asupra limitelor noastre...” „Și dacă, prin absurd, ar fi - să zicem - vorba de o minune?” l-a zgândărit Profesorul de naturale. „Formația și structura noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nu acceptăm... Nu permitem agresiuni asupra limitelor noastre...” „Și dacă, prin absurd, ar fi - să zicem - vorba de o minune?” l-a zgândărit Profesorul de naturale. „Formația și structura noastră ne împiedică să admitem o astfel de idee”, a zis Filozoful. „Și nu de minuni are trebuință urbea asta, ci de realități...” Lăcustele au fost reale. Vii, hămesite, imperturbabile. Nor. Au apărut la scurtă vreme după cele trei bătăi ale orologiului, tocând în popasul lor, prelung, mai mult de un sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
zero; cotonogiți bine, erau duși din post în post până departe. Unul s-a întors cu perucă. I-a căzut când s-a îmbătat. „Am observat că o parte din cele prezise de orologiu țin de natură”, i-a zis Filozoful Profesorului. „Mda”, a mormăit acesta. „Și banii din Bancă i-a luat vîntul...” Într-o după-amiază, au trecut pe la Ceasornicar. Doi cotoi bătrâni cărora meșterul le-a retezat mustățile dintr-o tăietură: „Ați venit să iscodiți?” - și i-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
la fel, se zăreau urmele colților în beregată. Doar mieii, era vremea fătatului, fuseseră mâncați, mai mult burțile. Pentru ficați, a fost de părere un bătrân. Și patru câini au fost sfâșiați. Gândul lumii s-a întors iar către Ceasornicar. Filozoful și Profesorul de naturale stăteau tăcuți în fața cănilor cu vin fiert. În răstimpuri, spărgeau câte o nucă. „Nu se poate, este o coincidență!” a zis - într-un târziu - Filozoful. „Și totuși nu este...” „Nu!” a întărit Profesorul de naturale. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
au fost sfâșiați. Gândul lumii s-a întors iar către Ceasornicar. Filozoful și Profesorul de naturale stăteau tăcuți în fața cănilor cu vin fiert. În răstimpuri, spărgeau câte o nucă. „Nu se poate, este o coincidență!” a zis - într-un târziu - Filozoful. „Și totuși nu este...” „Nu!” a întărit Profesorul de naturale. „Și nici șarlatanie, am spus-o și altădată.” „Omul acesta e mai inteligent decât credem... Pitpalacul... Ani de-a rândul nici nu l-am băgat în seamă... Un ceasornicar, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lupi albi: de la el a aflat, cândva, despre semnele prevestitoare de invazii... Că în zilele astea de gheață doar nu a văzut nimeni porumbeii zburând... Știi ce se spune despre hulubii lui...” „Faptul că nu au fost zăriți”, a zis Filozoful, „nu înseamnă, neapărat, că aceștia nu au zburat. Lumea a stat mai mult în casă. Și, chiar de ar fi fost văzuți, nu aceasta e problema, fiindcă noi nu putem crede în așa ceva...” ...De-abia în primăvară, într-o dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a pune stăpânire pe urbe, așa credeau. Fusese un ins periculos Ceasornicarul; ascultând spusele lor și pe cele ale autorităților, târgoveții și-au dat bine seama. Acum erau - în sfârșit - feriți. „Gata, au scăpat!” i-a zis Profesorului de naturale Filozoful când l-a întâlnit. „Nu o să le mai sune orologiul! Masa o să le fie masă, casa casă și somnul somn! De-acum, și binele, și răul vor veni fără veste, așa cum erau obișnuiți...” „Crezi că povestea asta nu a însemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
istorisite de acesta au găsit o neașteptată crezare, adăugându-se, astfel, unei povești ce, în loc să se limpezească, devenea tot mai nedeslușită. După un timp, noaptea, unii târgoveți zăreau în atelier umbra Ceasornicarului: își căuta cărțile; alții spuneau că este a Filozofului, tot după cărți umblând. Fusese omorât de către Profesorul de naturale, așa a stabilit ancheta, dar nimeni nu a crezut asta. Profesorul s-a spânzurat în arest; și a lui putea să fie umbra, susțineau câțiva. Cei mai mulți nu zăreau nimic, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Badoiu Raluca Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, a fost scriitor și filozof al Iluminismului francez. S-a născut pe data de 21 noiembrie 1694 la Paris. Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționale, dar și în neînțelegerile politice. El s-a autonumit Theist, un om
Personalitatea zilei: Voltaire by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/80730_a_82055]
-
odată punctul său contradictoriu față de un adversar: " Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați." Concepția sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care dețin puterea politică și filozofii care dețin înțelepciunea. De asemenea, Voiltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluției din 1789. Voltaire a fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un inițiator al Revoluției franceze. Mari realizări îi sunt atribuite și
Personalitatea zilei: Voltaire by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/80730_a_82055]
-
exclusiv în lumina despărțirii de Regine Olsen, lectura ei ne întoarce mereu la trauma pe care tînărul de 28 de ani trebuie s-o fi trăit-o atunci. De altfel, personajele feminine care apar în carte, precum și reflecțiile pe care filozoful le face pe seama erosului, aduc toate cu niște variațiuni obsesive, executate în jurul unei singure teme prevalente: pierderea iubitei. E atîta suferință în stufoasa retorică a lui Kierkegaard încît toate încercările de a o decanta sub forma nuanțărilor, distincțiilor și însemnărilor
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
lui Kierkegaard ar semăna cu o apariție monstruoasă: un carnaval de identități inventate degeaba și o înscenare de idei declamate în pustiu. Cuplată însă la spiritul epocii și la evenimentele vieții sale, opera danezului capătă o înfățișare tragică: lupta unui filozof căutînd căi de mîntuire religioasă. În fond, Kierkegaard întruchipează stihia paradoxală a filozofului care, sastisit de demonstrații abstracte, începe deodată să se roage lui Dumnezeu, lepădîndu-se de mofturi estetice și de rigori etice. Iar ceea ce impresionează astăzi nu e atît
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
degeaba și o înscenare de idei declamate în pustiu. Cuplată însă la spiritul epocii și la evenimentele vieții sale, opera danezului capătă o înfățișare tragică: lupta unui filozof căutînd căi de mîntuire religioasă. În fond, Kierkegaard întruchipează stihia paradoxală a filozofului care, sastisit de demonstrații abstracte, începe deodată să se roage lui Dumnezeu, lepădîndu-se de mofturi estetice și de rigori etice. Iar ceea ce impresionează astăzi nu e atît sinceritatea observațiilor privitoare la etica iubirii - a căror cutezanță trebuie să fi sunat
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
Sorin Lavric Ca mai toate figurile deosebite ale Antichității latine, Marcus Tullius Cicero impresionează prin risipa polivalentă a înzestrărilor arătate. Om politic și jurist, filozof și istoric, orator și lingvist, cărturarul născut în 106 î. Hr. se arată nepăsător doar față de științele exacte. Oricum, dincolo de deschiderea sa enciclopedică, astăzi este privit drept principalul mijlocitor între cultura greacă și cea latină. Autorul dialogului Hortensius sive de philosophia
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
văzut ngerul pe care Balaam nu l-a zărit. Asinul, ne spune Cornelius Agripa, rudă de spirit cu abatele Tritemius, "este discipolul adevărului, emblema forței și curajului". Însemnul speciei, "asinitas" l-a transferat apostolilor, ca un elogiu. Din păcate, ndrăznețul filozof a stârnit mânia clerului, atotputernic n epocă. Măgarul i-a purtat n spate pe nalții prelați, n obositoare călătorii spre obscure concilii. El a făcut corvezile mănăstirilor și pe spinarea lui tăbăcită și-au tocat sutanele generații de călugări. Disprețul
Un român scrie în Canada by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7017_a_8342]
-
și malițiosul Schopenhauer este de astă dată neașteptat de sfătos, într-atît de dornic este să-și povestească concluziile privitoare la farmecul vieții. Și chiar dacă în final tenta cugetărilor sale e pesimistă, tonul cu care le scrie e deconcertant. E ca și cum filozoful, aflat într-o vădită umoare duioasă, dă sfaturi semenilor spre binele sorții lor, și asta dintr-o pornire filantropică ce îmbracă forma unei pledoarii cu iz de predică morală. Un vademecum în fericire alcătuit dintr-o colecție de sfaturi, recomandări
Leacuri împotriva urîtului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7034_a_8359]
-
tradus Aforismele, înseamnă că a văzut în ele altceva decît un mănunchi de reflecții morbide. Una din temele atinse cu predilecție în carte este problema urîtului. De ce i se face omului urît și cum poate scăpa de această stare? Potrivit filozofului, urîtul nu-i apucă decît pe acei oameni care nu și-au cultivat facultățile intelectului. Distincția pe care o face Schopenhauer este cea dintre omul "omul simțurilor" și "omul intelectului". Primul este o ființă care depinde mereu de stimuli veniți
Leacuri împotriva urîtului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7034_a_8359]
-
de la Hollywood până la cosmonauți, câte eve-ni-mente ale lumii am putut privi, eventual chiar influența direct, și că toate acestea le-am avut fără să le merit. (...) (Hrádešek 9.12.2005) Îmi aduc aminte de prietenul meu, marele și puțin cunoscutul filozof ceh Josef Šafařík care a scris la ultima sa carte - cu titlul Pe drumul către ultimul (!) circa douăzeci de ani! A scris-o, ca să spun așa, cu sânge, tot timpul o transcria și niciodată nu a fost gata. Împreună cu prietenii
Václav Havel - Pe scurt, vă rog.Cartea de după putere by Heliana Ianculescu () [Corola-journal/Journalistic/7372_a_8697]