11,345 matches
-
liniștite. Când se trezesc este ora zece. − Ce ne facem?!? Ajungem abia la 11, spune Lucy. − Eu nu mai merg, spune Shelley. Am ore doar până la 12 și ultima oră e sportul. Mai bine hai să mâncăm că mi-e foame. Mănâncă și pun vasele în chiuvetă: două farfurii și două pahare, cuțite și furculițe. − Le spălăm după prânz! Lucy mai prinde două ore la școală și vine acasă la prânz. Încălzesc borș, apoi tocană. Patru farfurii merg la grămadă, în
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3085]
-
nimic, se gândește ea. E aproape ziuă, îndată e ora de deschidere. Dar la parter dă cu ochii de un afișier, unde vede și orarul de vizitare. − Cum? Luni este închis?!? Și mie cine-mi dă drumul că mor de foame! Shelley sună iar pe mama, care sună poliția, care-l sună pe director, care se trezește cu greu după petrecere și nu e bucuros să meargă la birou. Dar n-are ce face, merge și deschide palatul, o ceartă pe
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3087]
-
și deschide palatul, o ceartă pe Shelley și-i spune că poate pleca. Dar cu Shelley nimic nu e chiar așa ușor. − Unde să plec? Habar n-am unde sunt și n-am nici bani de drum. Și mor de foame, așa că nu mi spuneți că pot pleca! Directorul își dă seama că a greșit, o duce la stația de autobuz, îi cumpără un hot-dog și o sticlă de suc, îi dă bani de bilet și-i urează drum bun. − Autobuzul
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3087]
-
ce poate fi mai frumos decât acei ani ai copilăriei, în care nu-ți sunt cunoscute problemele, grijile, nu știi ce sunt greutățile? Și, asta, pentru că atunci este perioada în care ne interesează doar joaca, să mâncăm când ne este foame, nici cu ce suntem îmbrăcați nu contează, deoarece, atunci suntem fericiți de iubirea mamei, a bunicii, fără să înțelegem multe lucruri, căci, fiind încă mici, nu vedem decât frumosul acestei lumi.” Scrisul Svetlanei Iurcu abordează o diversitate de subiecte, într-
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
ce poate fi mai frumos decât acei ani ai copilăriei, în care nu-ți sunt cunoscute problemele, grijile, nu știi ce sunt greutățile? Și, asta, pentru că atunci este perioada în care ne interesează doar joaca, să mâncăm când ne este foame, nici cu ce suntem îmbrăcați nu contează, deoarece, atunci suntem fericiți de iubirea mamei, a bunicii, fără să înțelegem multe lucruri, căci, fiind încă mici, nu vedem decât frumosul acestei lumi. Așa ar trebui să fie, așa este normal, dar
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
persoane, deoarece nu voi putea să tolerez un circ zădarnic. În această lume, voi da ceea ce pot unui copil, care are nevoie mai mult decât mine. Chiar și în situația în care nu am mâncat toată ziua, și-mi este foame, tot voi oferi ajutor unei persoane, care nici casă nu mai are. Aceasta e lumea mea. E lumea în care nu pot să fiu indiferentă. E lumea în care sunt considerată stranie sau nebună pentru o faptă bună. E lumea
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
condescendent: „Ce știu bărbații despre maternitate?...” Dar el chiar nu vrea să știe ceva concret! L-ar interesa mai mult ce se află dincolo. Și cum ar putea, fără a cunoaște contextul la modul „organic”, să atingă miezul? Altfel-zis, dincolo de „foamea fizică” pentru subiectul iubirii, să se sature cu iubirea însăși... Pentru totdeauna! Să-și ia în brațe progenitura și să se minuneze, retrăind nevinovăția propriei copilării și puritatea începutului... Să o privească pe Teodora cu copilul la sân și să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
lopată, Ticule, și de mîncare, nu pleca așa! Iau lopată, dar de mîncare nu pot, că mă vede mama și pe urmă zice că să stau acasă, că dă uliul în găini. Ia, mă, ceva, că ai să crapi de foame acolo! Măcar niște pere, de colo! Și-i făcu semn cu ochiul. Și, iacă așa, nici nu trecuse bine o jumătate de ceas, cînd, pe poteca ce urca spre ruinele cetății de pe Dealul Ursului, se zărea grupul căutătorilor de comori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nerăbdător Bărzăunul. Stați că vă arăt eu, sări imediat Virgil, sigur că presupunerile lui din noaptea trecută se vor adeveri întocmai. Acum să ne odihnim cîteva minute, să mîncăm cîte o pară, două, și pe urmă... Mie nu mi-i foame! strîmbă disprețuitor din nas Ilinca. N-am venit pînă aici ca să ne așezăm la masă! N-aveți decît... cui i-i foame... Nici mie nu mi-i foame, spuse și Vlad. Eu zic să-ncepem mai repede treaba. Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să ne odihnim cîteva minute, să mîncăm cîte o pară, două, și pe urmă... Mie nu mi-i foame! strîmbă disprețuitor din nas Ilinca. N-am venit pînă aici ca să ne așezăm la masă! N-aveți decît... cui i-i foame... Nici mie nu mi-i foame, spuse și Vlad. Eu zic să-ncepem mai repede treaba. Sigur că da! întări și Bărzăunul. Păi... Și Virgil se simți deodată grozav de rușinat. Precis că o să-l creadă toți un mîncău!... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mîncăm cîte o pară, două, și pe urmă... Mie nu mi-i foame! strîmbă disprețuitor din nas Ilinca. N-am venit pînă aici ca să ne așezăm la masă! N-aveți decît... cui i-i foame... Nici mie nu mi-i foame, spuse și Vlad. Eu zic să-ncepem mai repede treaba. Sigur că da! întări și Bărzăunul. Păi... Și Virgil se simți deodată grozav de rușinat. Precis că o să-l creadă toți un mîncău!... Dar nici să nu ia nimic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăunul. Păi... Și Virgil se simți deodată grozav de rușinat. Precis că o să-l creadă toți un mîncău!... Dar nici să nu ia nimic în gură nu putea, pentru că bietul băiat uitase, de dragul comorii, să mănînce. Și-l chinuia o foame... mamă, mamă! Dar cum să se apuce să mănînce singur? Ce-ar zice Ilinca? Păi... continuă el cu mari sforțări, dacă nu vreți, nu mîncăm acum... Lăsăm pe mai încolo, nu?... adică peste vreo jumătate de oră. E bine-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se apuce să mănînce singur? Ce-ar zice Ilinca? Păi... continuă el cu mari sforțări, dacă nu vreți, nu mîncăm acum... Lăsăm pe mai încolo, nu?... adică peste vreo jumătate de oră. E bine-așa? Dacă ți-i așa de foame, i se adresă tăios Vlad, pune de mămăligă, mulge vaca și fierbe laptele! Noi avem treabă. Un nestăvilit hohot de rîs însoți cuvintele lui Vlad. Se ridicară cu toții veseli și puseră mîinile pe unelte. Rîse și Virgil, mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ridicară cu toții veseli și puseră mîinile pe unelte. Rîse și Virgil, mai mult de formă, ca să arate că știe de glumă și se hotărî să nu se mai gîndească la mîncare. La urma urmei au mai răbdat și alții de foame. N-o să moară el dintr-atîta! Stați așa! strigă el preocupat de treabă, căutînd să-i determine pe toți să-l asculte. Doar el era autorul principal al acelei expediții, nu Vlad! Eu zic să începem săpăturile în mai multe părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cam de mult de ora prînzului... Și oricît de importantă ar fi fost descoperirea comorii, oricîte urmări grave ar fi avut negăsirea ei în viața fiecărui participant, ceva nedorit, chinuitor și dușmănos ca o hienă a apărut în fața întregii echipe: foamea! Of, blestemată pedeapsă nemeritată hărăzită unor truditori atît de învăpăiați! Toată mîncarea lui Vlad din plasă, toți biscuiții aduși de Tomiță, toate perele busuioace cărate de Virgil și Bărzăun, în sfîrșit, tot ce fusese bun de mîncat dispăruse de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mîncarea lui Vlad din plasă, toți biscuiții aduși de Tomiță, toate perele busuioace cărate de Virgil și Bărzăun, în sfîrșit, tot ce fusese bun de mîncat dispăruse de mult, pe nesimțite... Nimeni nu voia să spună însă că i-i foame... Dar tortura fiecăruia era mai presus de orice vorbă! Eu zic să plecăm acasă, propuse la un moment dat Tomiță, sigur că se va pomeni în fața unui refuz general și chiar batjocorit de toți. Dar trebuia să încerce, o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
s-a arătat bucuros ca ceilalți. El trebuia sa rămînă cu vaca la pășune pînă seara. Mîncarea o împărțise în mod egal celor care nu-și aduseseră, așa că... Și tare greu îți mai pare că trece timpul cînd ți-i foame! Dar n-avea ce face și nu se împotrivi hotărîrii colectivului. Tomiță observă marea lui problemă și-i promise în taină că o să se repeadă el de-acasă pînă la poalele dealului să-i aducă o plăcintă. Chiar? întrebă Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
repede în curte să-și ia tenișii și să-și schimbe bluza. Din ușă mai strigă spre Bărzăun : Cît stăm acolo? Ei, cît! se strîmbă Bărzăunul. Ce-ntrebare și la tine! Păi... știu eu ?... Un ceas, două... pînă ne apucă foamea. Doar nu ne silește nimeni să stăm pînă la anul. Puțin mai tîrziu, pe cărarea ce tăia de-a dreptul islazul spre pădure, se puteau vedea mergînd alături Virgil și Bărzăunul. Fluierau ultima melodie auzită la televizor și aruncau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăunul atîta așteptase. Uită și de tritoni și de pește și se alătură lui Virgil în lupta pornită. Toată pădurea începu să răsune de strigătele lor pînă ce obosiră și-și dădură seama, amândoi deodată, că li-i grozav de foame. Porniră deci spre casă făcînd tot drumul planurile expediției extraordinare ce urma să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Și Bărzăunul se lăsă convins ca în această aventură atît de însemnată să participe și Ilinca. Și, de nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zis și eu... așa... Ce, tu nu mai știi de glumă?... Eu țin la tine, bă spanac! Și eu cînd țin la cineva, țin, nu mă joc! Așa să știi!... Hai, saltă de pe piatră, să mergem acasă, că pocnesc de foame! Azi am condus aproape un ceas tractorul singur! Îți dai seama?... E formidabil de plăcut să simți cît de bine ascultă matahala aia de fier de tine! De ce nu vii și tu?... Am vorbit cu nea Costică și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Liliecilor! Și mai rău! scînci Ilinca. Eu nu pot suferi liliecii!... Pe cuvîntul meu că nu-i pot suferi!... De cînd mi-a povestit mama... eu... Hai să ieșim de-aici și să prindem păstrăvi mai bine! Nu vi-i foame? Ba da, hai! se arătă numaidecît de acord Nuțu. În clipa aceea însă, lumina de la lanterna lui Nuțu, care străbătea distanțele cele mai lungi, descoperi la o distanță nu prea mare de grup un fel de pată mare, strălucitoare, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Și, într-adevăr, se îmbrăcă mai repede decît s-ar fi așteptat oricine, dădu cu puțină apă pe față și o zbughi pe ușă pieptănîndu-și părul cu degetele. Unde pleci, mă, nemîncat? strigă maică-sa la el. Nu mi-i foame, mamă, răspunse Bărzăunul ieșind pe poartă. Las' că mănînc eu... mai tîrziu! Și se înfățișă cu față zîmbitoare, ca un victorios. Cît e ceasul? întrebă el pe Ilinca de cum ajunse lîngă ea. E 8 și 10, răspunse aceasta țîfnoasă. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
care le vedeau de jur împrejur. Și pentru că toți se pomeniră cu o poftă grozavă de mîncare, se hotărîră să guste ceva din cele luate de-acasă. Numai Bărzăunul n-avea nimic, nimic... și nici acasă nu mîncase nimic... Iar foamea mușca din el cu colți de hienă. Pentru a nu mai fi martorul acelui ospăț total nepotrivit cu starea sa, se hotărî să intre în iaz și, de va reuși să prindă vreun păstrăv de sub stînci, să-l frigă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un umăr și nu-i răspunse. Ține asta, zise Ilinca încercînd să-i prindă privirea. Și-i întinse tartina pe care i-o pusese maică-sa de-acasă, o tartină mare, cu unt și șuncă presată. Mie nu mi-i foame... Am mîncat acasă... Mănîncă tu și nu mai fi prost degeaba. Bărzăunul vru să se împotrivească și totodată să-i spună cîteva cuvinte cu care să lichideze, o dată pentru totdeauna, orice sămînță de discuție între ei doi. Dar... cînd descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mîna după tartină. Nu iei, Ticuțule? insistă Ilinca. Abia atunci descoperi Bărzăunul că nici o muzică din lume nu-i mai frumoasă ca vocea Ilincăi. Dar tu? bîigui el încet, nereușind încă să întindă mîna după tartină. Mie nu mi-i foame, nu ți-am spus?... Ia tu... tu ai plecat flămînd... Știu eu ce știu. Și-i întinse tartina pînă sub nas rîzînd și topindu-se toată în ochii Bărzăunului. Bărzăunul luă tartina, dar în clipa aceea nu mai simți nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]