1,003 matches
-
În fonetică, sunete articulate diferit se numesc alofone dacă reprezintă doar variante de pronunțare ale unuia și aceluiași fonem. Aceasta înseamnă că, în limba avută în vedere, nu există nici o situație în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
înseamnă că, în limba avută în vedere, nu există nici o situație în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în alta. Un alt termen echivalent cu "alofon" este "variantă pozițională (a unui fonem)". De exemplu, cuvintele românești "miting" (reuniune publică pe teme politice sau sociale) și "fiting" (piesă de legătură pentru conducte) au exact aceleași vocale. Totuși, în
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în alta. Un alt termen echivalent cu "alofon" este "variantă pozițională (a unui fonem)". De exemplu, cuvintele românești "miting" (reuniune publică pe teme politice sau sociale) și "fiting" (piesă de legătură pentru conducte) au exact aceleași vocale. Totuși, în cuvintele englezești de origine "meeting" și "fitting" prima vocală din fiecare cuvînt este diferită. În
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
perechi "minimale" de cuvinte precum "seat" și "sit" care pot să apară ca identice pentru un vorbitor nativ de limba română fără experiența sunetelor din engleză. Pentru a stabili dacă două sunete ale unei limbi date sînt alofone ale aceluiași fonem sau sînt foneme distincte se pot aplica următoarele reguli, formulate de lingvistul rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi în lucrarea "Grundzüge der Phonologie" ("Principiile fonologiei"): Următoarele grupuri de sunete din limba română sînt fonetic diferite dar "percepute" ca foneme identice: Limba română
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
cuvinte precum "seat" și "sit" care pot să apară ca identice pentru un vorbitor nativ de limba română fără experiența sunetelor din engleză. Pentru a stabili dacă două sunete ale unei limbi date sînt alofone ale aceluiași fonem sau sînt foneme distincte se pot aplica următoarele reguli, formulate de lingvistul rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi în lucrarea "Grundzüge der Phonologie" ("Principiile fonologiei"): Următoarele grupuri de sunete din limba română sînt fonetic diferite dar "percepute" ca foneme identice: Limba română folosește la rîndul
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
alofone ale aceluiași fonem sau sînt foneme distincte se pot aplica următoarele reguli, formulate de lingvistul rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi în lucrarea "Grundzüge der Phonologie" ("Principiile fonologiei"): Următoarele grupuri de sunete din limba română sînt fonetic diferite dar "percepute" ca foneme identice: Limba română folosește la rîndul ei sunete care, deși pentru vorbitorii nativi sînt diferite, pentru vorbitorii altor limbi pot să pară identice. Cei mai mulți vorbitori nativi de limba engleză aud vocalele românești "u" și "â/î" ca identice sau aproape
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
Ideogramele (din grecește "ιδεα" idea "idee" + "γραφω" grapho "a scrie") sînt definite ca fiind simboluri grafice care reprezintă cuvinte sau morfeme. În timp ce limbile alfabetice preferă reprezentarea grafică a fonemelor printr-o colecție de simboluri mai mult sau mai puțin fonetice, limbile ideografice au ales ca reprezentare a cuvintelor aceste ideograme, care au capacitatea de a transmite în primul rînd idei, sensuri. Această calitate permite acelorași ideograme să fie folosite
Ideogramă () [Corola-website/Science/298871_a_300200]
-
caracterul generalizant al noii norme a bulversat multe minți, ajungându-se la construcții hilare de genul "ânchis" sau "capântortură", ultimul apărut chiar în ediția DEX-ului din 1996. Scrierea limbii române este în mare măsură o scriere fonetică, asociind fiecărui fonem câte o literă. Există excepții de la această regulă, dar, prin comparație cu limbi la care scrierea cuvintelor este determinată predominant etimologic, citirea textelor în limba română se învață relativ ușor. Pentru situațiile când transmiterea unui text trebuie făcută literă cu
Alfabetul limbii române () [Corola-website/Science/297846_a_299175]
-
Rosetti” al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991 și membru titular în 1992. S-a preocupat de teoria limbii și filozofia limbajului și a făcut cercetări asupra mai multor aspecte ale limbii române: stabilirea inventarului de foneme ale limbii române, fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, aplicarea regulilor de transformare la sintaxa limbii române, fixarea etapelor din istoria limbii române etc. A promovat în România orientările moderne ale științei limbii: structuralismul (incluzînd fonologia Școlii lingvistice pragheze, glosematica hjelmsleviană
Emanuel Vasiliu () [Corola-website/Science/307074_a_308403]
-
urmă, loc în limba greacă. Greaca Koine din tabelul de mai jos reprezintă greaca Noului Testament, diferită puțin de dialectul vorbit în Iudeea și Galileea secolului I d.Hr. și asemănătoare cu dialectul vorbit în Alexandria, Egipt. De notat că unele foneme diferă față de dialectul mai standardizat de Koine atică. Se observă fricativul "bh", aspirata tare "th", conservarea distincției dintre cele patru vocale anterioare, "i", "ê", "e", și "y" (care e încă rotunjit) și alte caracteristici: Următoarele fragmente ilustrează dezvoltarea fonetică în timpul
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
principal, fonemice și vocalice; adică, dialectele erau recunoscute, în special, prin diferențele lor vocalice. Aceste diferențe au apărut ca rezultat al pierderii lui "s" intervocalic și pierderii lui "i" și "w" din protogreacă. O astfel de pierdere a adus două foneme vocalice în juxtapunere, situație numită, deseori, "ciocnire vocalică". Pentru motive necunoscute, vorbitorii de greacă priveau două vocale consecutive ca fiind necorespunzătoare și, în timp, au schimbat pronunția pentru a le evita. Modul în care s-au făcut aceste schimbări a
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
și delfică, Poteidăn; în lesbiană, Poseidăn; în arcadiană, Posoidănos; în laconiană, Pohoidăn. Din aceste dialecte, poate fi ușor văzut că aceste izoglose nu urmează deloc o structură nodală. Obiectul inconștient al acestor schimbări pare a fi, în principal, crearea unui fonem din două, proces numit "contracție" dacă se ajunge la un al treilea fonem, sau "hyphaeresis" ("a îndepărta") dacă un fonem este îndepărtat, păstrându-l pe celălalt. Uneori, cele două foneme sunt păstrate, sau păstrate și modificate, ca în ionicul Poseideōn
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
aceste dialecte, poate fi ușor văzut că aceste izoglose nu urmează deloc o structură nodală. Obiectul inconștient al acestor schimbări pare a fi, în principal, crearea unui fonem din două, proces numit "contracție" dacă se ajunge la un al treilea fonem, sau "hyphaeresis" ("a îndepărta") dacă un fonem este îndepărtat, păstrându-l pe celălalt. Uneori, cele două foneme sunt păstrate, sau păstrate și modificate, ca în ionicul Poseideōn. Un alt principiu al dialectizării vocalice urmărește seria de apofonii sau grade vocalice
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
aceste izoglose nu urmează deloc o structură nodală. Obiectul inconștient al acestor schimbări pare a fi, în principal, crearea unui fonem din două, proces numit "contracție" dacă se ajunge la un al treilea fonem, sau "hyphaeresis" ("a îndepărta") dacă un fonem este îndepărtat, păstrându-l pe celălalt. Uneori, cele două foneme sunt păstrate, sau păstrate și modificate, ca în ionicul Poseideōn. Un alt principiu al dialectizării vocalice urmărește seria de apofonii sau grade vocalice indo-europene. Indo-europeana putea să interschimbe "e" (gradul
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
al acestor schimbări pare a fi, în principal, crearea unui fonem din două, proces numit "contracție" dacă se ajunge la un al treilea fonem, sau "hyphaeresis" ("a îndepărta") dacă un fonem este îndepărtat, păstrându-l pe celălalt. Uneori, cele două foneme sunt păstrate, sau păstrate și modificate, ca în ionicul Poseideōn. Un alt principiu al dialectizării vocalice urmărește seria de apofonii sau grade vocalice indo-europene. Indo-europeana putea să interschimbe "e" (gradul "e") cu "o" (gradul "o") sau să nu folosească nici unul
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
vocala deschisă posterioară nerotunjită este un tip de sunet vocalic folosit în unele limbi vorbite. Simbolul acestui sunet în Alfabetul Fonetic Internațional este , un a asemănător cu cel din scrierea cursivă engleză. În limba română acest sunet nu există ca fonem de sine stătător, dar, pentru că la vocalele deschise caracterul anterior/posterior este relativ neimportant, el se poate aproxima cu vocala deschisă centrală nerotunjită (notată în scris cu litera A), mai ales în cadrul diftongului din cuvinte precum "soare".
Vocală deschisă posterioară nerotunjită () [Corola-website/Science/307511_a_308840]
-
orice cuvînt scris poate fi pronunțat corect și orice cuvînt vorbit poate fi scris corect, fără a memora grafia fiecărui cuvînt în parte. Cea mai simplă ortografie fonemică este aceea care prezintă o corespondență unu la unu între grafeme și foneme. În practică, însă, unele ortografii fonemice folosesc și secvențe solidare de cîte două (mai rar trei) caractere pentru a nota un singur fonem; de exemplu în limba maghiară digraful "sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
Cea mai simplă ortografie fonemică este aceea care prezintă o corespondență unu la unu între grafeme și foneme. În practică, însă, unele ortografii fonemice folosesc și secvențe solidare de cîte două (mai rar trei) caractere pentru a nota un singur fonem; de exemplu în limba maghiară digraful "sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe de două sau mai multe foneme cu cîte un singur simbol; de exemplu în silabarul japonez katakana caracterul コ reprezintă secvența de două
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
o corespondență unu la unu între grafeme și foneme. În practică, însă, unele ortografii fonemice folosesc și secvențe solidare de cîte două (mai rar trei) caractere pentru a nota un singur fonem; de exemplu în limba maghiară digraful "sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe de două sau mai multe foneme cu cîte un singur simbol; de exemplu în silabarul japonez katakana caracterul コ reprezintă secvența de două foneme . Avantajul practic evident al ortografiilor fonemice este că
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
fonemice folosesc și secvențe solidare de cîte două (mai rar trei) caractere pentru a nota un singur fonem; de exemplu în limba maghiară digraful "sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe de două sau mai multe foneme cu cîte un singur simbol; de exemplu în silabarul japonez katakana caracterul コ reprezintă secvența de două foneme . Avantajul practic evident al ortografiilor fonemice este că pot fi învățate foarte ușor, atît de către vorbitorii nativi, cît și de către străini, și
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
de exemplu în limba maghiară digraful "sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe de două sau mai multe foneme cu cîte un singur simbol; de exemplu în silabarul japonez katakana caracterul コ reprezintă secvența de două foneme . Avantajul practic evident al ortografiilor fonemice este că pot fi învățate foarte ușor, atît de către vorbitorii nativi, cît și de către străini, și că sînt mai ușor de folosit în practică decît ortografiile care se abat mult de la relația regulată dintre
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
pot menționa următoarele: Adesea, din comoditate, mai ales în lucrările destinate publicului larg, termenul "ortografie fonetică" este utilizat în locul celui de "ortografie fonemică". În sens strict, cele două sînt totuși diferite: o ortografie fonetică notează sunete, iar una fonemică notează foneme. Cum un fonem se poate manifesta fonetic prin mai multe alofone (de a căror existență vorbitorii în general nu sînt conștienți), o ortografie strict fonetică recurge la mai multe simboluri și este mai complexă și mai greu de utilizat decît
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
Adesea, din comoditate, mai ales în lucrările destinate publicului larg, termenul "ortografie fonetică" este utilizat în locul celui de "ortografie fonemică". În sens strict, cele două sînt totuși diferite: o ortografie fonetică notează sunete, iar una fonemică notează foneme. Cum un fonem se poate manifesta fonetic prin mai multe alofone (de a căror existență vorbitorii în general nu sînt conștienți), o ortografie strict fonetică recurge la mai multe simboluri și este mai complexă și mai greu de utilizat decît una fonemică. De
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
simboluri și este mai complexă și mai greu de utilizat decît una fonemică. De exemplu, dacă limba română ar avea o ortografie fonetică în sens strict, în locul literei "n" din cuvintele "bandă" și "bancă" ar trebui folosite litere diferite, pentru că fonemul se realizează în cele două cuvinte ca sunete diferite: un alveolar în "bandă" și un velar în "bancă". Ortografii fonetice propriu-zise sînt de exemplu transcrierile fonetice precise. Totuși, pentru notarea curentă în scris a unei limbi o asemenea precizie nu
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
ex. Manuscrisul lui Voynich și Tăblițele de la Tărtăria. Orice sistem de scriere necesită existența următoarelor elemente: Există mai multe tipuri de sisteme de scriere referitoare la limbi, diferențiate prin valoarea fonetică sau semantică a caracterelor individuale. Acestea pot reprezenta un fonem, o silabă sau un morfem. Clasificarea strictă este însă dificilă, întrucît adesea sistemele de scriere reprezintă o combinație de metode. Tipurile generale de scriere sînt sistematizate în tabelul de mai jos. O logogramă reprezintă în scris un cuvînt întreg. Majoritatea
Sistem de scriere () [Corola-website/Science/303251_a_304580]