1,204 matches
-
transformările ei prodigioase de când m-a cunoscut, vibrațiile care i-au cuprins ființa mai înainte uscată, deliciile și dezastrele fatale care se înlănțuie necontenit.” Ocupația eroului nu are deloc legătură cu ceea ce simte personajul feminine. “Eu mă jucam cu franjurile fularului. Pentru fiecare mărturisire a Irinei apucam câte un franj, numărându-le în același timp. Și cum tăcuse înainte de a fi terminat jocul meu, i-am pus o întrebare ca s-o fac să continue (întrebare fără conținut, doar din plăcerea
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
dădeam la pace - să ne batem! Auziseră de mine. Voiau să mă execute că eram șmecher și bun. Au pus vreo patru pe mine la o terasă și i-am lucrat în secunda trei, ca-n filme. I-am făcut fulare! Au zburat cu scaune cu tot. Unul a vrut să mă taie și m-a atins cu brișca. A ieșit apa din el. Nu le venea să creadă că pot rezista. În majoritatea cazurilor, am ieșit învingător. Mi-am făcut
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
pe lună tot își ia țoașca de piele (aia de-o are de la madam Daniel), o îndeasă cu ce mai găsește la îndemână, își trage pe ea cojoacele, își pune dinții, se îmbrobodește cu două basmale, își leagă cu un fular basca țeapănă pe care și-a făcut-o din resturile de la palton acu nouă ani și o ia din loc. Omu ei, el îi zice c-o ia din loc : Ce faci, iar o iei din loc ? hârâie de-acolo
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
decât s-o facă... — Parc-ai fi Napoleon în Rusia, mătușă, spune, cu ochii la basca ei. O bască țeapănă, făcută din resturile de la palton acu nouă ani și umflată cu vatelină. Și peste bască, peste urechi, înnodat sub bărbie, fularul. — Napoleion, în Rusiia, unde-i vrea tu, ce-i vrea tu sânt, da-mi ține mie cald ? Că-ncolo, cin’ să mă mai aleagă d-acu ? Numa dracu... Numa Scaraoțchi, numa șefu dracilor, râde. Râde și Gelu, scurt, cu o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dă fuga !... Lasă asta și fugi ! Și până vii, îmi strâng și io toate-ale mele care le am, că-s în mare zor... Vica înghesuie pungile goale de plastic în țoașcă, își pune paltonul, basmalele, basca, se leagă pe deasupra cu fularul, controlează suta de la Ivona în portofel. Pe urmă, așa încotoșmănată cum e, intră în bucătărie, se aude ușa frigiderului. Vica se întoarce înapoi, mestecând. În sufragerie dă cu ochii de Ivona pe care n-a auzit-o coborând de la telefon
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lunii", de Beethoven. Cu discul într-o sacoșă și cu un buchet de ghiocei în mînă, Mihai pătrunde în curtea vilei de pe strada Goga nr. 5. Abia cînd să apese pe sonerie, face un gest cu capul, să-și aranjeze fularul la gît, dar de fapt își aruncă privirea spre vila de vizavi o construcție de-a dreptul impunătoare, în care stau, desigur, mai multe familii. Servus! Bine-ai venit! îl întîmpină Liliana. Trece buzele peste albul florilor primite, apoi brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
somnambulă, răsucește zăvorul yalei și deschide ușa. Merge cu jumătate de pas înaintea lui pînă la portița din fier forjat, unde face o întoarcere promptă, parcă ar vrea să-l rețină cu forța. Pot spera să mă ierți? întreabă aranjîndu-i fularul la gît. Pot spera să te revăd deseară? surîde Mihai. Liliana își lunecă palmele în sus, pînă după gît și-l apropie, lipindu-și gura de-a lui, într-un sărut scurt. Liliana Silveanu!... rîde Mihai încet, aruncînd priviri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
e gata să mă întrebe la ce oră sosești. Nu te-a mai sărutat? o necăjește Mihai, trecîndu-și vîrful degetelor peste buzele ei. Liliana roșește toată. Se ridică din fotoliu, își strînge mai bine pardesiul și se reașază. Mihai scoate fularul de la gîtul său și-i acoperă cu el genunchii. Mîinile Lilianei rețin palma lui Mihai. Nu e bine ce-am făcut! Iar începi?! o privește Mihai dojenitor. Nu, mamă dragă! rîde Liliana. Ar fi trebuit să nu iau termosul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ești! În dragoste n-are ce căuta gelozia. Sau, cel puțin, în felul ăsta de dragoste. Înseamnă că-ți sînt indiferent! o necăjește Mihai. Mă înțelegi greșit dacă mă întrerupi! Obrazul Lilianei e roșu. Ochii ei se pleacă, preocupați de fularul așezat pe genunchi. Auzi! o ceartă Mihai în șoaptă, dar pe un ton sever, din care nu lipsește o vagă nuanță de glumă. Oi fi eu... bărbat, dar nu cobor într-atît încît să mă leg de cea mai bună prietenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pentru el, este deja... Spre ziuă, Mihai uită orice gînd legat de Teona. O alungă din mintea sa cu violență. Frigul l-a înrăit. Se teme că nu va mai putea întinde picioarele; îi sînt deja înțepenite de ger. Scoate fularul de la gît și-l înfășoară peste genunchi. La coborîrea în Gara de Nord, merge direct în restaurant și-l convinge pe ospătar să-i aducă un pahar cu vodcă. E prea de dimineață și nu se servesc băuturi alcoolice, dar ospătarul devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
bine că ți-ai dat seama. E o tîmpenie să pretindem că ne putem schimba așa, peste noapte. Ar fi un lucru inteligent să încercăm... Da, ar fi... Pentru că n-au mai avut ce-și spune, Mihai și-a aranjat fularul la gît, apoi a început să-și îmbrace haina de blană. Ana a făcut cîțiva pași după el, pe hol. Cînd l-a văzut că-și pregătește mănușile, a rupt tăcerea: Spune-mi, Mihai, ce mai știi de Teona? Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cunoscuți, acea înclinare elegantă a privirii, urmată de un gest către bărbatul de alături, pe care îl aduce în centrul atenției, sugerează că numai astfel prezența ei e întreagă și-i sporește feminitatea. Întors către oglinda înaltă, să-și aranjeze fularul, Mihai își simte privirea captivată de imaginea ei, apărută alături. Abia acum îi admiră în voie rochia de seară, atît cît se vede prin haina de blană desfăcută, pentru că Doris își face îndelung de lucru cu eșarfa de la gît, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Doris își face îndelung de lucru cu eșarfa de la gît, parcă anume să dea timp bărbatului s-o contemple. Ajunge! șoptește ea ca un ordin, dar cu o voce de dojana tandră și întinde mîna să-i aranjeze lui Mihai fularul. Cînd reușește să-i întîlnească privirea, ochii lor par să se sfîșie reciproc. Cei ai bărbatului însă cedează imediat, doborîți de surîsul victorios așternut pe buzele tinerei femei. Să mergem... a întins Doris mîna, luînd-o ușor de braț pe tînăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
capitol de peratologie aplicată. Deocamdată mă văd obligat să-l povestesc neinspirat pe Cassirer. Am dormit prost și, spre ziuă, am avut un vis pregnant din care m-am sculat tulburat. Andrei, îmbrăcat în negru - parcă în frac? - și cu fular alb strălucitor (en magicien), mă anunța că urmează să moară; era jenat pentru noi, fâstâcit, dar totuși senin și jovial, pierzîndu-și teluricitatea și desprinzîndu-se grațios și lin. E opt fără un sfert când mă trezesc și ziua începe greu. Seara
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
timpului și să facem din spațiu un zeu, unul bun, nu destrămător ca zeul Cronos; pentru că spațiul e bildend, e formativ." Vineri, 23 ianuarie 1981 Turul Păltinișului, făcut după micul dejun, începe în frig și ceață deasă. Noica vorbește cu fularul la gură, către sfârșitul plimbării va gesticula inspirat, cu fularul în mână și paltonul fluturând; a fost cea mai splendidă perorație peripatetică a zilelor acestora. S-a încălzit treptat, asemeni unui angrenaj care-și atinge prin urniri succesive punctul de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu destrămător ca zeul Cronos; pentru că spațiul e bildend, e formativ." Vineri, 23 ianuarie 1981 Turul Păltinișului, făcut după micul dejun, începe în frig și ceață deasă. Noica vorbește cu fularul la gură, către sfârșitul plimbării va gesticula inspirat, cu fularul în mână și paltonul fluturând; a fost cea mai splendidă perorație peripatetică a zilelor acestora. S-a încălzit treptat, asemeni unui angrenaj care-și atinge prin urniri succesive punctul de forță maximă, dar care o dată ajuns aici se dezlănțuie în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
săptămîna asta și mai simte Încă prin toți porii plăcerea de a sta la nesfîrșit sub un duș rece, cu apa șiroind pe umerii bronzați și puternici, pregătindu-și pielea pentru cămășile de mătase venite de curînd de la Londra, pentru fularul de mătase legat cu un nod perfect În jurul gîtulul, despre care cineva odată Îi spusese că e senzual, la trei dimineața și tot Într-un han. Aude pași pe scară; e Susan, care coboară fermecătoare, ca să-l Însoțească veselă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nerăsplătit cu un salut Înainte de a Începe spectacolul. Celso Îi ține sacoul de zi lui Juan Lucas și el se Îmbracă spunîndu-le să nu-și ia cărțile de rugăciuni, fiindcă ar distona cu Întreaga ambianță a petrecerii. Susan Îi potrivește fularul de mătase, dar nu se atinge de părul lui pieptănat cu grijă, cu firele argintii de la tîmple care-i dau un aer interesant și conferă eleganță profilului său pe care cineva Îl va fotografia, desigur, În timp ce Țiganul Își arată Întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Juan Lucas Înaintă pînă la prima bancă din rîndul din dreapta și tuși ca să atragă atenția că e acolo și că fiecare trebuia să arunce cîteva monede În coșuleț. În prima bancă erau o sumedenie de cunoscuți, oameni de afaceri cu fulare de mătase la gît și cu costume impecabile pentru acel anotimp și care azvîrleau hîrtii noi-nouțe cu aerul cel mai indiferent din lume. Alții nu numai că azvîrleau bani de hîrtie, dar pe lîngă asta erau buni tați de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Proserpina. — Vecinii ei bineînțeles că o să vină la recital, nu-i așa? — Nu știu, băiețel, nu știu... Dar tu și cu mine o să asistăm negreșit la faimosul recital. Îl rugă să-l aștepte și Julius Îl văzu că-și pune fularul și dispare pe ușa camerei. Crezu că o să aibă timp să se apropie din nou de balustradă și să mai arunce o privire spre „vestibul“, dar glasul subțirel al Înțeleptului Îl chemă, spre surprinderea lui, din capătul coridorului. — Vino, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a mărginit să-și golească buzunarele pardesiului (care Îi aparținuse lui Miquel) și să lase un pumn de bani pe masă. Începînd de atunci, a Început să iasă aproape În fiecare noapte. În Întuneric, acoperit cu o pălărie și un fular, cu mănuși și gabardină, era o umbră printre atîtea altele. Nu-mi spunea niciodată unde se ducea. Mai Întotdeauna aducea bani sau bijuterii. Dormea dimineața, așezat drept În fotoliu, cu ochii deschiși. Odată i-am găsit un pumnal În buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dau peste don Saturno Molleda, portarul clădirii și (după cîte Îmi spusese Bea) În taină poet suprarealist, care era postat În poartă. Don Saturno ieșise să contemple spectacolul zăpezii cu mătura În mînă, Încotoșmănat cu nu mai puțin de trei fulare și ghete de asalt. — E mătreața Domnului, a zis el fermecat, inaugurînd ninsoarea cu versuri inedite. — Merg la familia Aguilar, am anunțat eu. — Se știe că pe cine se scoală de dimineață Dumnezeu Îl ajută, dar În cazul dumitale, tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cele cu care se leagă căpățânile de zahăr. Apoi rămase nemișcat, cu mâinile lăsate în jos, fără să spună o vorbă, ca și cum și-ar fi așteptat sentința. Era îmbrăcat în aceleași haine ca și dimineață, la care se adăugau un fular nou de mătase, de un verde crud cu dungi roșii, un ac enorm cu briliant, a cărui măciulie înfățișa un cărăbuș; pe degetul murdar de la mâna dreaptă își pusese un inel masiv, tot cu briliant. Lebedev se opri cam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aibă încredere într-un țânc, spuse jignitor Aglaia, înapoindu-i lui Kolea biletul și trecând disprețuitoare pe lângă el. Asemenea cuvinte Kolea chiar că nu putea suporta; special pentru această ocazie îl rugase pe Ganea să-i împrumute, neexplicându-i motivul, fularul lui verde, încă nou de tot. Se supără cumplit. IItc "II" Erau primele zile ale lui iunie și, deja de o săptămână, la Petersburg vremea era foarte frumoasă, cum rar se întâmplă. Epancinii aveau o casă de vară bogată, proprietate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui orbește toată viața. Așa ceva nu se întâmplă foarte des în secolul nostru. Versurile nu spun, de fapt, în ce consta idealul „cavalerului sărman“, dar se vede că acesta era o imagine luminoasă, imaginea „purei frumuseți“, și cavalerul îndrăgostit, în loc de fular, își legase chiar un șirag de mătănii la gât. Ce-i drept, mai există o deviză enigmatică, vagă, adică literele A.N.B., pe care și le-a încrustat pe scut... — A.N.D., o corectă Kolea. — Spun că A.N.B., asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]