1,628 matches
-
memoria nenumăratelor mii de ruși torturați, care nu s-au mai întors niciodată din lagăre, acolo de unde pe mine m-a scos mâna Providenței 27. (trad. a.) Un adevărat monument creează și Varlam Șalamov prin toate povestirile lui, însă Orație funebră este cea mai impresionantă. Aici, scriitorul vorbește, pe rând, despre fiecare camarad, pe care și-l amintește cu emoție și despre care păstrează câte un detaliu caracteristic, fixat în text ca pe o piatră de mormânt: Toți au murit... A
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
general, dar mai ales spre femei. Acestea, fără excepție, sunt percepute drept atrăgătoare, căci prezența lor devine pentru el echivalentă cu sănătatea și viața. În acest caz, predomină focalizarea vizuală, dar nu lipsește nici percepția auditivă. La auzul unor marșuri funebre, cei sănătoși nu reacționau, dar cei bolnavi deveneau atenți, pentru că erau mai aproape de moarte, eroul fiind unul dintre aceștia. Așadar, personajul receptează tot ce-l înconjoară nu în virtutea inerției, ci cu maxima atenție și interesul celui revenit la viață. 4
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
2002, pp. 8-9. 25 A. Soljenițîn, Arhipelagul GULAG, vol. I, ed. cit., p. 128. 26 Anne Applebaum, Gulagul. O istorie, ed. cit., p. 577. 27 Олег Волков, Погружение во тьму, Молодая гвардия, Москва, 1989, c. 459. 28 V. Șalamov, "Orație funebră", în Povestiri din Kolîma, traducere, tabel cronologic și note de Ioanichie Olteanu, prefață de Ion Ianoși, Minerva, București, 1993. 29 Soljenițîn nu s-a mulțumit să ridice un monument din cuvinte, ci a dus datoria față de cei în numele cărora vorbește
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
nu să spun. EDGAR: Durerii-ăstui trist timp să ne supunem; Să spunem ce simțim, nu ce-ar trebui să spunem. Bătrînii-au îndurat mai mult; noi tinerii N-o să vedem atîtea,-așa mult n-om trăi. (Ies, în sunetele unui marș funebru) SFÎRȘIT 1998 În aceeași colecție Mihai Eminescu, Poezii Vergilius, Eneida Vergilius, Bucolicele. Georgicele Dante, Sonete Hölderlin, Hyperion Heinrich von Kleist, Amphitryon William Blake, Cărțile profetice. Cei Patru Zoa Format 1/16 (54 x 84) Bun de tipar: 2000 • Apărut: 2000
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
îl vezi pe domnul Funeriu spunând în plen: „Stimabililor, cuvântul «coleg» are genul neutru”. Exact! Cum de nu neam gândit mai demult! La fel cum substantivul „Funeriu”, s-ar rosti: „un Funeriu, două Funerii”. Oricum nu este departe de substantivul „Funebre”, judecând după situația în care a ajuns învățământul nostru. Așadar, hai să fim serioși, la ce ne mai așteptăm de la elevi, când însuși ministrul vorbește agramat. Educația e o virtute; și mulți, inclusiv onor ministrul, nu știu asta. Dar din
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
evoluție ca și Lamennais, i-a tradus pe primii doi10. Între 1830-1833, el s-a desprins de mediile Restaurației, fiind convins că experiența belgiană nu contracara nici adevărul catolicismului, nici Biserica și nici nu punea în discuție disciplina ecleziastică. Cuvîntarea funebră a lui O'Connell din iunie 1847 era o laudă la adresa democrației pe care el o voia "botezată", adică creștinată. Irlandezul reprezenta pentru el tipul model de creștin și de cetățean. În 27 noiembrie 1848 el a ținut discursul funebru
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
funebră a lui O'Connell din iunie 1847 era o laudă la adresa democrației pe care el o voia "botezată", adică creștinată. Irlandezul reprezenta pentru el tipul model de creștin și de cetățean. În 27 noiembrie 1848 el a ținut discursul funebru de la S. Andrea della Valle în memoria morților de la Viena, victime ale reprimării din octombrie: Belgia era prezentată ca fiind modelul de regim constituțional care garanta libertatea. El și-a teoretizat concepția privind puterea politică în două lucrări importante: Il
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
la dezbaterile catolice din secolul al XIX-lea, la părintele Gioacchino Ventura, printre alții, care se ridica împotriva "oribilei omnipotențe a Statului care-i anulează omului orice personalitate, care absoarbe și anulează toate drepturile cetățenilor"2, și care, în elogiul funebru adus lui O'Connell, făcea referire la constituție: "Important este ca constituția să exprime un adevăr și să emancipeze cu adevăr comunitatea, familia, individul". Definiția lui Pius al XII-lea părea s-o continue pe aceea a lui Marc Sangnier
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
iată, unul dintre cei mai potenți oameni din țară. Ceea ce demonstrează cu prisosință că un vandan adevărat poate face minuni: vandanii sunt talentați, dârzi și patrioți. Joseph știa de mic copil că singura afacere eternă este cea legată de pompele funebre. Așa că a ucenicit pe lângă firma VIAȚA VEȘNICĂ, însă când s-a crezut suficient de pregătit să-și deschidă propria afacere, a constatat că, din păcate, nu el a inventat mersul pe jos: concurența în branșă era atât de mare încât
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
penitență ale poeților repertoriați se bazează pe evenimente ale epocii. Mai târziu, când Talmudul este ars în iunie 1242 sau 1244 la Paris din ordinul regelui, Rabbi Meir din Rothenburg scrie o elegie care-și găsește repede locul printre cântecele funebre de la 9 av, data de comemorare a distrugerii Templelor. Aceste rugăciuni de penitență amestecă într-un singur ansamblu sacrificiul lui Isaac, martiriul Celor Zece și supliciul bărbaților, femeilor și copiilor în timpul Cruciadelor. Această poezie este transistorică. Combinând dezastrele cele mai
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
conjugală, tați mistuiți de dragoste paternă, care, în încrâncenarea unui delir sacru, și-au ucis soțiile dragi, copiii mult iubiți pentru a-i feri batjocură și a-i salva de la apostazie". Sée continuă descriind istoria evreilor ca pe o "odisee funebră și sângeroasă", ca pe "o istorie de doliu și asuprire, de suferințe fără număr". Și se lasă purtat de această notă încrezătoare: "În epocile cele mai dezastruoase au fost evreii persecutați cel mai mult; iar în epocile cele mai fericite
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
iată, unul dintre cei mai potenți oameni din țară. Ceea ce demonstrează cu prisosință că un vandan adevărat poate face minuni: vandanii sunt talentați, dârzi și patrioți. Joseph știa de mic copil că singura afacere eternă este cea legată de pompele funebre. Așa că a ucenicit pe lângă firma VIAȚA VEȘNICĂ, însă când s-a crezut suficient de pregătit să-și deschidă propria afacere, a constatat că, din păcate, nu el a inventat mersul pe jos: concurența în branșă era atât de mare încât
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
de elevii săi, ca un adevărat părinte, aceștia i-au dedicat o broșură comemorativă, intitulată Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști din Cernăuți, la mormîntul prea iubitului lor profesor, Arune Pumnul repaosat într-a 12/24 ianuarie 1866. Broșura începe cu o poezie funebră, semnată de "M. Eminoviciu privatist". Pentru poet, pierderea acestui om a fost deosebit de mare. Ștefanelli l-a văzut "vărsînd lacrimi de durere", pentru că în casa lui Pumnul el își găsise adăpost și hrană, sub îngrijirea ocrotitoare a bătrînului profesor. Stînd
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
devalorizatoare față de moarte, de scoaterea cimitirelor în afara orașelor? Când lumea celor morți este exclusă din lumea celor vii, teatrul adevărat încetează să mai fie posibil pentru Genet. Actorul însuși n-ar mai putea fi, în aceste condiții, decât „un mim funebru” evoluând pe scenă, un mim care caută „să-l reînvie și să-l omoare din nou pe răposat”. Iar Genet, autorul Scrisorilor către Roger Blin (prilejuite de montarea Paravanelor), nemulțumindu-se doar cu înscrierea în dramaturgia piesei sale a unui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întreaga dimensiune istorică, dar nu poate schimba cu nimic inevitabilul, fatalitatea mersului istoriei. Darius este ilustrul martor al unui sfârșit, oracolul unei catastrofe pe cale să se producă. Evocarea trecutului glorios nu a izbutit decât să facă și mai dureroasă lamentația funebră prilejuită de pierderea măreției de odinioară, acest threnos 2 cu care va fi întâmpinat Xerxes, eroul care continuă să viețuiască sau, mai degrabă, să supraviețuiască, nesăbuitul care regretă amarnic faptul că nu a murit, că a ajuns să fie dovada
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al acestei susțineri, invocația către Agamemnon se transformă treptat și din ce în ce mai limpede într-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îi reamintește Ismena chiar la începutul tragediei, dintr-un neam blestemat să piară de moarte violentă (de esemplu, automutilarea lui Oedip ori sinuciderea Iocastei). Gata să se sacrifice pentru a fi pe placul morților ei îndrăgiți, pentru a respecta ceremonialul funebru al înmormântării lui Polinice, Antigona i se împotrivește lui Creon, care îi interzisese să se atingă de rămășițele pământești ale dușmanului său și cere vehement să fie îngropat după rânduieli. Acest ritual pentru cei este pentru Antigona legea nescrisă a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spune el lui Creon, „este să-mi vezi fantoma răzbunătoare (alastor) rămasă pentru totdeauna în acest colț de lume”. Alegând teritoriul Eumenidelor, Oedip optează pentru valoarea lor ambivalentă. Protectoare a Atenei, umbra lui va transmite Tebei și propriilor fii mesajul funebru al fantomei răzbunătoare, al fantomei ce va aduce la îndeplinire Ate-ul întregului neam. Iată de ce, de la un capăt la altul al piesei, Eumenidele vor fi neîncetat invocate ca ajutoarele și aliatele lui. Oedip mai are și un alt aliat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că era confecționată din piele de câine și că „închidea în ea tenebrele lugubre ale nopții”. După unii teoreticieni, cuvântul latinesc persona („mască”) ar fi derivat din etruscul Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în dansul ritual, cel ce o poartă mimează și actualizează puterile subpământene, după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși lumea Infernului, ținuturile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o repetiție anticipată a adevăratei morți, deja prezente. Pentru această falsă moarte, Julieta s-a împodobit ca pentru moartea „cea frumoasă”, scăldată în miresmele florilor și semănând atât de bine cu somnul; totuși mirosul pe care îl împrăștie rozmarinul, floare funebră, anunță, fără îndoială - așa cum o făcuseră și ofrandele Ofeliei -, moartea reală ce va urma. Dar oare cea de-a doua moarte a Julietei, cea adevărată, nu va avea și ea chipul „morții frumoase”? Ca și cum un fel de contopire s-ar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Să rămână cu noi doar cei ce nu se îndoiesc de „miracolul” statuii însuflețite! IVtc "IV" Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub forma unui teatru al tenebrelor. Toposul nocturn al lunii, arborii întunecați clătinați de vânt, acesta este decorul nelipsit din piesele dramaturgului belgian 1. Maeterlinck proiectează de fiecare dată o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea a unor morți reveniți printre cei vii în acordurile unui vals nostalgic, ecou al trecutului definitiv pierdut. Astfel, grație acestor repetate treceri de la imobilitate la mișcare, de la inanimat la viu, actorii îi vor oferi publicului o „PARADĂ triumfătoare și funebră”, „marea paradă a circului morții” cu care se deschide reprezentația, una bazată în întregime pe jocul dintre actor și manechin, în care actorul - adevărat „automat tragic” - se va deosebi doar cu mare greutate de dublul său inert, manechinul. Căci pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sunt îngropați și dezgropați de-adevăratelea, într-un cimitir „în activitate”, cum este acela din „Straniul cuvânt de...”, un spațiu unde moartea își făptuiește în mod real lucrarea. Căci numai aici își poate împlini actorul adevărata sa vocație de „mim funebru”, numai aici poate el „să-i redea unui mort viața și să-l facă să moară din nou”, așa cum se întâmpla în Roma Antică în timpul „marii parade de dinaintea îngropării unui cadavru”. Această „înviere” și această „a doua moarte” - desigur, nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
își amintește vag, și recunoaște asta. Totuși „palida licărire” a acestor amintiri este singura care, aureolând arhitectura pur verbală a unui asemenea tip de teatru, îi precizează și îi nuanțează sensul. Căci întregul eșafodaj de cuvinte deplânge aici zădărnicia invocației funebre, sentimentul de vid și de tăcere; actul „sculptării unei pietre în formă de piatră”, ne spune un text din Fragmente, este legat de ideea sinuciderii și a amuțirii finale. Un act „echivalent cu «a tăcea»”. Un ciudat paradox face însă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trimite, în același timp, la vid, la absență și la piatra comemorativă par cu atât mai bizare! În aventura lui Genet, moartea dublează întotdeauna privirea, fie ea și cea mai frivolă. De asemenea, fiecare gest poartă pecetea morții. Pentru ceremonialul funebru cu mormânt gol și catafalc pe care nu e depus nici un cadavru real, orice privire, orice gest modelează vizibil o absență. „Aventura mea va fi funebră prin faptul că orice acțiune este, în mod categoric, trăită și gândită nu pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]