2,159 matches
-
și veselie, tu care nu mai ai durerile nașterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulți decît fiii celei măritate, zice Domnul." 2. "Lărgește locul cortului tău, și întinde învelitoarele locuinței tale; nu te opri! Lungește-ți funiile, și întărește-ți țărușii! 3. Căci te vei întinde la dreapta și la stînga, sămînța ta va cotropi neamurile, și va locui cetățile pustii. 4. Nu te teme, căci nu vei rămîne de rușine; nu roși, căci nu vei fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
deci natura să aleagă între viață și moarte. Iar noi să stăm slabi și înfricoșați și să udăm floarea memoriei unui trecut anost, a unui prezent dubios sau a unui viitor incert. Funambuli legați la ochi, clătinându-ne pe o funie care vine de undeva din întuneric și dispare în întuneric. Un nou pas făcut o nouă pagină în jurnal... Orbecăim timorați, pipăind cu piciorul prin noaptea vieții, chinuindu-ne nu întrebarea dacă vom sfârși sau nu este singura certitudine în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
întuneric. Un nou pas făcut o nouă pagină în jurnal... Orbecăim timorați, pipăind cu piciorul prin noaptea vieții, chinuindu-ne nu întrebarea dacă vom sfârși sau nu este singura certitudine în acest haos ci cum vom sfârși. Se va rupe funia? îmi voi pierde echilibrul? Voi aluneca? Sau mă voi arunca de bunăvoie, nemaisuportând suspendarea? Cine sau ce mă poate ademeni să aleg golul și întunericul din față în locul celor de dedesubt? Poate tocmai golul și întunericul deja traversate. Memoria... O
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ți lua ochii. Era îmbrăcată toată în alb, numai dantele și purta pe umăr o umbreluță albă de soare. M-am întrebat o clipă ce face cu umbrela, că era noapte, dar mi-a venit în minte imaginea mergătoarei pe funie care-și ține echilibrul cu ajutorul unei umbrele. Apoi, când ne-am apropiat unul de altul, am văzut că de fapt ținea pe umăr câteva coase ale căror lame despicau vântul, șuierând. Când am ajuns față în față, mi-am dat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
apă prăjina și, împreună cu cei doi fii mai mari, ce traversaseră cu el, împinse ambarcațiunea către malul opus; acolo îi aștepta, cu o pereche de cai de tracțiune robuști, fiul cel mai mic, încă adolescent, ca să o lege cu o funie și să o remorcheze înapoi. Ajuns dincolo de fluviu, grupul își continuă marșul către miazăzi, iar cărările, tot mai aspre, mai abrupte, se pierdeau în văi împădurite, unde primăvara deja îmbrăcase primele ramuri ale copacilor. Atunci când străbăteau zone deschise, însă, puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deci natura să aleagă între viață și moarte. Iar noi să stăm slabi și înfricoșați și să udăm floarea memoriei unui trecut anost, a unui prezent dubios sau a unui viitor incert. Funambuli legați la ochi, clătinându-ne pe o funie care vine de undeva din întuneric și dispare în întuneric. Un nou pas făcut o nouă pagină în jurnal... Orbecăim timorați, pipăind cu piciorul prin noaptea vieții, chinuindu-ne nu întrebarea dacă vom sfârși sau nu este singura certitudine în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
întuneric. Un nou pas făcut o nouă pagină în jurnal... Orbecăim timorați, pipăind cu piciorul prin noaptea vieții, chinuindu-ne nu întrebarea dacă vom sfârși sau nu este singura certitudine în acest haos ci cum vom sfârși. Se va rupe funia? îmi voi pierde echilibrul? Voi aluneca? Sau mă voi arunca de bunăvoie, nemaisuportând suspendarea? Cine sau ce mă poate ademeni să aleg golul și întunericul din față în locul celor de dedesubt? Poate tocmai golul și întunericul deja traversate. Memoria... O
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ți lua ochii. Era îmbrăcată toată în alb, numai dantele și purta pe umăr o umbreluță albă de soare. M-am întrebat o clipă ce face cu umbrela, că era noapte, dar mi-a venit în minte imaginea mergătoarei pe funie care-și ține echilibrul cu ajutorul unei umbrele. Apoi, când ne-am apropiat unul de altul, am văzut că de fapt ținea pe umăr câteva coase ale căror lame despicau vântul, șuierând. Când am ajuns față în față, mi-am dat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
erau replicile și atitudinea acestei femei, pe care acum trei ani o credeam un fel de Gretchen în eternitate. Dar fetele sunt crisalide care provoacă surprize când se transformă. De altfel, quasideclarațiile mele ar fi devenit declarații, un bărbat înnodînd funii groase acolo unde femeia, subtilă și strategă din natură, împletește fire de painjen. Elogiile mele având rolul să justifice prietenia pe care i-o arăt, ea mă întrebă în chipul cel mai natural - simplu și serios - la cine "țin" mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a întâmplat cu pisălogul ăla de Fortinbras? Lui cine i-a făcut seama?) Cu toate acestea, isprăvesc aici. Mai sunt vreo două remarce fragmentare cu privire la fizicul lui Seymour pe care aș vrea să le fac, dar simt cu tărie că funia timpului a ajuns la capăt. Și apoi e șapte fără douăzeci și la nouă am curs. Nu mai e vreme decât pentru o jumătate de oră de somn. Un bărbierit și, poate, o baie rece care să-mi pună sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de deșeuri din plastic. Rezultatul obținut era urât și inegal, dar, în mod straniu, avea și o tușă artistică. Zach a tras tare de vâslă și-a manevrat barca înspre plaja nisipoasă unde Ellis Cantor i-a ancorat cu o funie. Bătrânul a ignorat mâna pe care i-a întins-o Zach și-a pus un picior în gabară. Probabil că observase vesta de salvare supradimensionată a Jinei, cât și faptul că femeia era udă leoarcă și încă mai tremura, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
așa de curajoasă. Zach era un iubit îngrozitor - îngust la minte, dur și genul care pretinde excesiv de multe. El nu putea să iubească decât un singur fel de femeie: femeia care era în stare să supraviețuiască. Jina i-a smuls funia din mână cu brutalitate. Imediat, gabara a fost furată de curent și-a început să se îndrepte către Salmon Falls fără el. Vino-ncoace ! i-a strigat Jina, iar Zach a sărit în barcă în ultima secundă și-a înșfăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
umflase așa de tare că aproape i se închisese. Jinei i s-au înmuiat picioarele, dar Danny țopăia de zor. Era albastru ca un pește și extaziat. Ellis a tras barca lângă ei, a sărit din ea și-a legat funia de-un bolovan de pe mal. A tras adânc aer în piept o dată, de două ori, după care s-a întors către fiul lui. Gata, a zis el. Ești concediat. Mary și Jina au sărit și ele în apa mică, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
n-avea să se mai îndrepte. FBI-ul e pe drum, a anunțat el. Dar la cabană nu răspunde nimeni. Vântul stârnit de elicea elicopterului le-a aruncat nisip în ochi. Băieții s-au urcat în barcă; Drew a desfăcut funiile. Acum, a repetat bărbatul din elicopter. Mary a ignorat ordinul primit de la gestapo-ul zburător și și-a fixat privirea asupra cărării. Mary, a spus Drew. Femeia a ridicat o mână. Stai. Ceilalți au apărut după cinci minute, alergând în josul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
înalță zmeie de lumină dai norii la o parte să vezi ți-am trimis forme de fluturi sărutul ne strânge cenușa rămasă din vise ținute în pod la uscat un om cu mâna la frunte streașină îl plouă cu gânduri funii aproape îngeri se spânzură-n doi pentru tine mi-am dat jumătate din viață pânzele pe care trebuia să le umflu un sfert dintre păsări se rugau să nu bat se îndrăgostesc și mă țin de vorbă până obosesc nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în căutarea ochilor mei și a cuvintelor ascunse în tăcerile dintre propoziții îți cauți grăbită în buzunar batista ai văzut un licăr printre gene și ți-e frică să nu picure până la pietrele de care mi-am legat diminețile cu funii din mătăsurile veșniciilor deseară vei citi și lângă icoane pentru toți ai casei tale singuratice ar trebui să-ți scriu o scrisoare ca pe vremuri iartă-mă poate o mai aștepți Neatingere aripi uitate pe muchia cerului sugrumat de lumină
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din perioada pașoptistă care au fost prinși de armata rusă și executați prin spânzurare, treisprezece generali revoluționari din armata maghiară care visaseră că pot să se elibereze de sub puterea austriacă. Parcă le vedeam fețele inexpresive și resemnarea din priviri cu funia amenințătoare clătinându-se înaintea ochilor, lumea cârcotașă huiduindu-i și prieteni disperați care nu puteau să-i ajute să scape cu viață. Se așternuse o liniște surdă tăiată din când în când de câte un croncănit de ciori, de foșnetul
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
la dispariția mea definitivă?... SÎnt sigur că dumneavoastră credeți că iar vă păcălesc... Bine... Ascultați numai pînă vă beți ceaiul. — Beau cafea. — Cu atît mai bine. Vi se potrivește. Ascultați! Se aude ? SÎnt sus pe eșafod... un geamantan... Îmi pun funia de gît... Ba nu, Îmi bag capul În nod... — Ai lăsat vreun bilet? — Nu. M-am gîndit... dar dacă mă apuc să scriu, nu mai termin... Pe un bilet mic n-aș scrie decît „La revedere”. — Mai ai să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
zile. Devenind iminentă confruntarea de la Geneva, pe care abia acum o vedeam cu ochii mei mari deschiși, și că va trebui să intru în vâltoare, starea de euforie s-a stins treptat chiar dacă nu era una de panică, iar pe măsură ce funia se strângea la par, aveam să cuget mai sumbru și chiar să blestem ziua în care am fost implicat în această acțiune diplomatică (întrevedeam mai bine în ce constă pericolul), iar despre cei care mă trimiteau (deși, la început, le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
punga plină de parale: două hârtii de câte douăzeci și celelalte carboave. —Apoi de-acu mergem, zise el. Ion Băieșu, vorbind cu boii lui, chemându-i pe nume: Duman și Joian, îi puse la jug; după aceea îi apucă de funie și prinse a trece prin mulțimea deasă de oameni care se țesea de colo până colo, prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
car, apoi iar se ghemui la locul lui. La fântână, Ion Băieșu opri boii: —Aho, aho, băieți, zise el domol. Ia să vă dau o leacă de apă... Își dădu pălăria pe ceafă și scoase răsteiele. Jugul căzu. Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
două ori în îmbulzeala iarmarocului de la Roman. Înțelegerea primejdiei deodată îl fulgeră prin toată ființa. Se îndreptă scurt în car, nalt și vânjos, și puse mâna pe cuțitul din chimir. O clipă, zări pe Ion Băieșu încremenit, cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Simți că cineva îi smulge punga din chimir. Pieptul îi pârâi. Sângele îi năvăli în ochi. Simți a doua săgeată în deșert. Porni a geme lung, fioros. Țiganii ceilalți doi se prăbușiră cu cuțitele asupra lui Ion Băieșu. Omul lăsă funia boilor. Cuțit n-avea. Numai un răsteu ținea în mâna stângă. Zvârli și răsteul și-și cuprinse cu dreapta pălăria lată. Se trase înapoi. Începu să urle prelung: —Săriți! Hoții! Ne omoară hoții!... Glasul lui răgușit, izbucnit din cumplită spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu coada ochiului, în căruță, dindărătul moșneagului sări în pulberea drumului, peste draghini, un țânc numai în durligi, cu capul gol, cu părul galben și zbârlit. Cum sări, nici nu se uită la noi, se alătură de jug, în stânga, apucă funia boilor și începu să-i îndemne. Da’ asta ce-i, moșule? întrebă doctorul căscând ochii. A cui e flăcăul ista? Apoi dă, zise moșneagul arătându-și ochii dintre sprâncene. Iaca așa, s-a luat ca un mânz după mine, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mult... Omul porni fără să ne mai privească, caii urniră trăsura grea; doctorului îi veni iar râsul tăcut, apoi rămase privind la Dumitru, țâncul cu capul flocos, care mergea tip-tip prin blana de praf a drumului, ținând boii de funie, foarte serios și cu glasul tot mai gros parcă. —Vra să zică, pe-aici e drumul! vorbi doctorul, oftând greu. Dar cred că n-o fi fiind așa departe până la Hârlău... Acum mergem și singuri, nu mai suntem coadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]