KorAP: Find »[drukola/base=garoafă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...46 >

1,147 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900

vertebre între coastele fildeșii. De aceea mi-a sărit inima când am auzit dinspre craniu o voce groasă: "Ciiine ești tu, străiiiino, și ceee cauți aici?" Dar m-am liniștit și am zâmbit uimită când am văzut capul tuciuriu al Garoafei ieșind, numai rânjet, dintr-una din orbitele craniului. După obiceiul alor ei, scuipa semințe peste tot. Prin acea orbită, care avea fundul spart, te puteai strecura, cu destulă greutate, în țeasta lui Rolando. Interiorul era neted și curat ca al

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
craniului. După obiceiul alor ei, scuipa semințe peste tot. Prin acea orbită, care avea fundul spart, te puteai strecura, cu destulă greutate, în țeasta lui Rolando. Interiorul era neted și curat ca al unei păpuși de celuloid, înghesuite, eu și Garoafa puteam sta foarte bine acolo, ba chiar, la nevoie, ar mai fi încăput încă o fetiță. Izbindu-se de pereții lucioși, brăzdați ai țestei ,fiecare cuvânt suna mai aspru, mai concret, aproape material. Țin minte că, la un moment dat

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
pas egal, neschimbată, mereu identică sieși. Depășind linia de șaptezeci de ani era aceeași copilă frumoasă și, la propriu, fără pereche. Imaginea ei a trecut prin gardul din spatele curții și s-a pierdut la orizont, sub norii înșelători. Ester și Garoafa, îmbătrînind, și-au accentuat trăsăturile neamului lor. Ester s-a făcut mare și roșie, cu blănurile grămadă pe ea, cu pălării sofisticate, iar după cincizeci de ani s-a îngrășat monstruos. Dinții i s-au dezgolit ca la cai între

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ea, cu pălării sofisticate, iar după cincizeci de ani s-a îngrășat monstruos. Dinții i s-au dezgolit ca la cai între buzele asiatice, o aluniță i-a apărut lângă nară. A devenit un hoit dezgustător după linia a șaptea. Garoafa, dimpotrivă, s-a pipernicit, s-a înnegrit în basmaua ei verde cu desene roșii, în haina bărbătească și cu fusta creață, roșie cu flori albastre și portocalii, cu picioarele goale, ca de catran. Pe la cincizeci de ani era o cotoroanță

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
îi era cam mare și un ciorap-pantalon, tot albastru, dar bătând în cenușiu. Pe deget își pusese un inel cu peruzea, desigur o imitație, iar în păr își împletise albăstrele. Părea cu-adevărat o femeie, cum stătea pe tronul împodobit. Garoafa bătută, de la noi din grădină, o purta la ureche, căci își trăsese tot părul pe-o parte, așa încît urechiușa dreaptă și tot gâtul, până la zulufii cefei, îi apăreau goale și pure, ca într-o pictură. I-am înmînat obiectul

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
albaștri. Pe carnea încă vizibilă îi șerpuiră nervii gălbui, în tecile lor de mielină. Ester sărută perla și omul se înveli într-o piele bronzată și deveni frumos ca un zeu. Pe țeastă îi crescu părul buclat, auriu. Era complet? Garoafa ceru sexul, și toate am fost silite să lăsăm ochii în jos, orbite ca de-o lumină. Era ceva între pulpe, acolo unde noi nu aveam aproape nimic. Pâlpâi și o ceață de păr auriu pe piept. Unduiră reflexe auriu-roșcate

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
o singurătate fără ieșire, fără speranță. M-am trezit în plină noapte și mi-am dat seama că sânt îndrăgostită. De ce trebuia s-o iubesc pe Ester? Ani de zile fusese pentru mine la fel ca Puia sau Carmina sau Garoafa. Iar acum nu mai suportam trecerea timpului până să o revăd. Mă încurca, mă dezorienta însă faptul că lumea nu părea să creadă posibilă o dragoste de felul celei pe care-o simțeam eu. Oamenii vorbeau despre dragostea dintre un

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
Cine or fi fost oamenii aceia cu flori în mînă? Poate că aveam să aflu chiar diseară. Am mâncat și-am ieșit în curte, îmbrăcată într-o rochiță tiroleză. Aș fi putut să pariez: pe poarta noastră se dădea huța Garoafa, mai mereu prima sosită, în fusta ei roșie luată de la maică-sa, pe care-o mai purtaseră câteva surori, și în papuci cu pompon. Avea râsul acela de parcă s-ar strâmba de ceva neplăcut, al indiencelor. Și totuși voluptuos, vicios

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
din camion și-a galopat scurt până în fundul curții. Săltând peste gardul putred, s-a pierdut în câmp. Spațiul, fără imaginea ei, rămase dureros de gol. Curând am fi preferat însă să rămână așa, căci din al doilea ou, al Garoafei, ieși o omidă gigantică. Tîrîndu-se, lăsa în urma ei o dâră de bale, ca un jeleu vernil. Boabe mari din acest mucilagiu îi rămăseseră presărate în perii lungi de pe corp. Era albastră cu pete galbene, iar capul negru ca smoala, lipsit

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
aceea, răul acela ajunseseră la culme. Am privit cheia de aur. Eram sigură că se potrivește. Și chiar atunci m-am trezit, cu o stare proastă, de neliniște și frustare. Ziua a șasea a fost o adevărată zi de vacanță. Garoafa, care trebuia să fie regină, nu venise până la 11, așa că ne-am dus noi până la ea acasă. Stăteau vreo cincisprezece suflete sub un acoperiș care nu se ridica deasupra pământului cu mai mult de un metru și jumătate. La poartă

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
țigănci și un țigănuș de vreo cincisprezece ani, în uniformă școlărească, stăteau jos pe prispă și scuipau coji de semințe. Băiatul avea o freză tăioasă ca muchea toporului, dată cu ulei și, probabil, cu zahăr în loc de fixativ. Am aflat că Garoafa "e cu mă-sa cu căruțu la sticli goali" și că se întoarce abia diseară. După ce ne-am gândit un pic, ne-am hotărât să amânăm jocul pe diseară sau pe a doua zi, și până atunci să jucăm jocuri

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
vrut și ea o fetiță și se alesese doar cu "obraznicul ăsta" (zicea așa pentru că Marcel era sub masă și-o auzea). Pe la șapte seara ne-am adunat din nou toate, și peste vreun sfert de oră a sosit și Garoafa, care spre hazul nostru se ținuse de cuvînt: împrumutase vesta portocalie a vărului ei (ăsta era unul dintre acei inși cu genunchieră de cauciuc care scot căpăcelele de fier de pe străzi și miros acolo, apoi le pun la loc și

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
de data asta noaptea, ca să fie mai interesant. Fix la ora zece trebuia să ne întîlnim în dreptul casei gemenelor, care era chiar pe colțul străzii care ducea spre școala veche. Căci acesta era locul de joacă pe care îl trăsese Garoafa din pălărie, așa că eu puteam fi sigură că mâine voi fi regină la foișor. După masa de seară m-am dus în camera mea. Tanti Aura obișnuia să se culce devreme, fiindcă trăgea la mașină toată ziua. Așa că nici nu

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
căzut pe Zizi, am avut parcă un presentiment. Am luat-o de jos, am scuturat-o de praf, i-am vorbit mult, cu duioșie, și m-am hotărât să n-o mai neglijez de-acum încolo. Mai ales că obiectul Garoafei era o păpușă, mi-a trecut de aceea prin cap s-o iau și pe Zizi cu mine, ca să vadă și ea jocul nostru. De unde era să știu că păpușa mea avea să participe la joc, și încă într-un

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
scânteietor. Am luat-o în josul străzii tăcute, singură sub ploaia de stele. La colțul străzii erau deja gemenele, apoi apăru și Puia, clinchetindu-și ușor cerceii. Balena veni cu Ester (se întîlniseră pe drum), și în, cele din urmă sosi și Garoafa. Purta pe ea vesta portocalie. Pe frunte își pusese o bentiță școlărească, de care prinsese ditamai floarea de gura-leului, care-i stătea țeapănă în sus ca o pană de voievod. Avea pe ea o rochie strâmtă, înflorată, cum se purta

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
Copiii care învățaseră acolo erau acum oameni mari, trecuseră în altă specie, în altă lume, în altceva. Niciodată nu aveau să se mai întoarcă aici. În întuneric, abia am găsit intrarea, prin care ne-am furișat toate, ca niște mițe. Garoafa aprinse lanterna și-o plimbă pe pereți. Culoarul de la parter era nesfârșit de lung. Lumina lanternei nu ajungea până la capătul lui. Mozaicul murdar de pe jos producea reverberații. Am intrat într-o clasă unde mai rămăseseră vreo trei bănci și catedra

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
o clasă unde mai rămăseseră vreo trei bănci și catedra șchioapă, aplecată pe-o rână. Un colț de zid se dărâmase și de afară venea o undă de răcoare. Pe creasta ruinei aceleia, dintre cărămizi, crescuse un fel de iarbă. Garoafa s-a așezat pe o bancă, iar noi i-am pus coronița aurie și-am împodobit-o cu panglici și alte nimicuri pe care le aduseserăm de acasă. Așa cum își lumina fața de jos în sus cu lanterna, arăta îngrozitor

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
și-am împodobit-o cu panglici și alte nimicuri pe care le aduseserăm de acasă. Așa cum își lumina fața de jos în sus cu lanterna, arăta îngrozitor. I-am dat și păpușica pe care trebuia s-o folosească la joc. Garoafa o înhață și mârâind, se prefăcu că o înghite. Apoi o azvârli cât colo, spre luna uriașă care bătea prin spărtură. Nu era bine. Se lăsase o răcoare care ne înfiora, căci toate eram îmbrăcate în rochițe sau bluze subțiri

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
largile lor aripi de piele, în curând colcăiau prin aerul clasei, ticsit de ei. Noi alergam dintr-un colț în altul, înnebunite. Profilați pe lună, veneau cîrduri-cîrduri, le vedeam bine siluetele diabolice, cu aripi dințate și urechi de șobolani. Deodată Garoafa avu o idee care ne salvă: să facem focul. Țipând și ferindu-ne, am cules repede de pe jos caiete murdare, bucăți rotunde de arătător, surcele din fostul scaun de la catedră, până am ridicat în mijlocul sălii un morman de gunoaie, căruia

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
închiși și brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în noi un dor, o tânjire. Ne strâmbam și ne arătam colții, răcneam gutural, încercînd toate s-o imităm pe Garoafa care, cocoțată pe catedră, încremenise ca un idol și urla spre lună ca o cățea. Coronița i se rostogolise, iar floarea de gura-leului atârna frântă. Încercam să sărim peste foc și de mai multe ori a fost cât pe-aci

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
să sărim peste foc și de mai multe ori a fost cât pe-aci să ne aprindem. Poalele fustelor noastre miroseau a ars. Când am obosit de-atîta jucat în jurul rugului, ne-am constituit în Marele Tribunal. Era condus, firește, de Garoafa, Regina Portocalie, iar noi, celelalte, eram ajutoarele ei, judecătorii și călăii. Avea să apară în fața noastră Păpușa. Fiindcă pe cea mai mică n-am mai găsit-o, chiar eu am oferit-o ca acuzată pe Zizi, pe care-o lăsasem

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
care-o făcusem. Dar atunci am plâns degeaba. Cu mâinile îndoite la spate și legate cu un fir de ață, Zizi stătea în fața noastră, dreaptă, sprijinită de zid. Toate ne strâmbam la ea și întindeam ghearele s-o zgâriem. Posacă, Garoafa ne-a poruncit să rostim învinuirile. La fiecare învinuire, focul răbufnea violent, iar Zizi parcă se chircea, cu părul măciucă. Prima a ieșit în față Balena, care arătînd-o cu degetul pe Zizi a strigat la ea: "Ești mică, ești o

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
să-ți fie! Să terminăm odată cu ea!" Puia, de pe locul ei, pierdută în acea visare rece din care nu se trezea niciodată, șopti: "Ești urâtă. Ești îmbrăcată șleampăt. Cine o să te ia de nevastă? Nu, păpușo, e mai bine așa..." Garoafa, cruntă, i-a aruncat peste umăr: "Ești proastă, fă, ți-ai dat foc la valiză. Poți să-ți faci testa-mentu', că de-acum ai îmbulinat-o." Eu i-am murmurat: "Ele vor așa, Zizi, eu nici nu contez. Nu ne strica

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
că întreabă ceva, nazalizând fermecător, puse și ea paie peste foc: Tu nu ai viață, și din cauza asta trebuie să mori. Tu nu exiști, și de asta trebuie să dispari." Soarta lui Zizi era hotărâtă, nu mai avea nici o scăpare. Garoafa rosti sentința: Tribunalul Negru o condamnă la spânzurătoare și ardere pe rug. Ne-am grăbit să și executăm sentința, cât timp Zizi, buimăcită, nu apucase încă să-și dea seama de situația ei mizerabilă și să înceapă să se jelească

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
data asta un dans mohorât, tropăit, obositor, fără veselie. Ne-am împrăștiat prin colțurile sălii, de unde am venit spre foc cu alte hârtii, bețe și bucăți dezlipite de creion, așa că sub picioarele păpușii spânzurate se ridicase un mic rug piramidal. Garoafa l-a aprins cu un lemn luat din focul mare și, cu ochii lărgiți, am privit cum primele pale gălbui se lipesc de corpul păpușii, cum mâinile și picioarele încep să ardă ca niște torțe, cum din corp iese un

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]