56,083 matches
-
simplă juxtapunere într-un spațiui anume. Ea este o adevărată metaforă a unității și coerenței lumii, cel puțin a acelei lumi pe care artistul încearcă să o surprindă, iar privitorul o așteaptă întreagă și nealterată. Ovidiu Maitec, prin chiar natura genului artistic pe care îl ilustrează și a limbajului său specific, este un om al materiei, un exponent al manualității și al praxisului cotidian. Un maestru al lemnului, dar, la rigoare, și al bronzului, adică un cioplitor și un modelator în
Ovidiu și Sultana Maitec by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12817_a_14142]
-
Gabriel Cate, Florin Simionică, Cristina Eremia, Paul Basacopol, Lucian Cioroianu și, ca invitat, actorul Dumitru Rucăreanu ) care a făcut față onorabil, Horia Sandu mi s-a părut a se detașa printr-o prezență mai conturată. Una dintre caracteristicile operetei ca gen, este ritmul rapid al desfășurării, alternanța bine dozată între momentele lirice cu cele dinamice. Dar, din păcate, ritmul lent cu care se derulează primele două acte (poate și unele lungimi ale textului) le-a văduvit de vitalitatea spumoasă necesară. Abia
Văduva putea fi mai veselă by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/12816_a_14141]
-
evoluat spre o revoltă din ce în ce mai mare. O revoltă, i-aș zice, metafizică " deși pronunț cu greu acest cuvânt. În fond, nimeni, nici eu nici ceilalți, nu este vinovat că m-am născut, și mai ales că m-am născut de genul feminin. Totuși, a trebuit să-mi asum, față de cei aflați de cealaltă parte a baricadei, niște lucruri care nu îmi erau proprii. Am fost crescută ca un băiat, am făcut foarte multă gimnastică și sport de performanță (mama a fost
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
anumit moment, după care rădeam tot, și din ce în ce mai conștient. Treptat, mi-am dat seama că nu sunt bună pentru așa ceva, că nu fac față, nici fizic, nici psihic; dar nu am rupt brusc punțile. Pentru mine, libertatea este de alt gen decât socială" - Vi se pare neimportantă existența unui model literar sau existențial ? - Tot spun că n-am avut nici un model. Ba da, am avut ! Kafka mi-a fost model, de la o anumită vârstă încolo. Are el o nuvelă, Vizuina, în
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
lipsit vîrfurile amuțitoare, au lipsit și căderile. Ghidîndu-se după principiul diversității, selecția a trebuit să înfrunte și reversul medaliei: lipsa de unitate, de coerență subterană, o anumită "divergență" (de gust, de interes), identificabilă pînă și în ideea de a amesteca genurile, de a pune în aceeași competiție, alături de "ficțiuni cu actori", și filme de animație, și filme documentare. Cum poate, un juriu, să compare un Shrek cu un Kusturica și cu un documentar despre vinuri, mi-e greu să înțeleg. Deși
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
a Irinei Mavrodin, copleșitoare prin vastitate și diversitate, cuprinzînd autori - Dna de Staël, Dna de Sevigné, Camus, Faure, Gide, Ponge, Montherlant, Bertrand, Delacroix, Genette, Blanchot, Flaubert, Chaunu, Ricoeur, Cohen, Cioran, Bachelard, Proust, Rimbaud, Apperry, Nothombe, Cocteau, Courier, Laurens etc. - și genuri - roman, eseu, studiu, scrisoare, aforism, poezie - dintre cele mai felurite, este constant însoțită de o reflecție gravă, profundă, serioasă, puțin îngrijorată, despre experiența traducerii și statutul ingrat al traducătorului.La aceasta se adaugă dorința și convingerea de a transmite și
Schiță de portret al traducătorului. by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12841_a_14166]
-
semnalare mai exactă a tragicului existențial. încep să cadă prea multele măști, acea "stilistică a eschivei", cum o numea Eugen Negrici, pălește în fața unei stilistici a asumării. Dacă practicarea unei poezii axate pe virtuțile limbajului presupune (cel puțin, conform evoluției genului) o criză a sentimentelor, a metaforei, a metafizicii înseși, în cazul lui Mazilescu această poezie, întoarsă către ea însăși, narcisiacă, n-a fost treapta la care a ajuns, ci aceea de la care, paradoxal, a pornit. Se poate spune că întîi
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
O scenă la care am asistat mut de uimire, într-o direcție financiară, spune totul despre cine și cum conduce societatea românească a anului 2004. Așteptam răbdător o informație, când mi-a fost dat să aud monologul unei funcționare (cunoașteți genul: femeie cu coc, planturoasă, posesoarea unei voci penetrante ca pumnalul de Toledo, autoritară, scoțând cuvintele năvalnic pe sub mustăcioara transpirată de propria elocință): "Vă știu eu, credeți că dacă vine la putere liberalii și țărăniștii o să vă meargă mai bine? Nu
Libertatea de-a alege lanțul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12823_a_14148]
-
un parcurs temporal atât de lung și pe suprafața a două continente). Mai puțin m-a convins capitolul biografic cu insistența sa asupra nefericirilor personale ale artistului; este adevărat că viața lui Enescu este o saga romantică, cu toate elementele genului (sătucul natal, copilăria furată de muzică, cariera fulminantă, Palatul regal, prințese din poveste, exil, prietenii eterne etc.) care își pot găsi locul într-un volum întreg, dar în economia celor doar câteva pagini, mi s-a părut puțin cam prea
Totul despre George Enescu by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/12838_a_14163]
-
autor se prezintă (și-i prezintă pe ceilalți) ca pe un fenomen ce se autopropune, cu îndrăzneală, istoriei literare spre studiu. Au aplombul, moștenit, al unor "criticautori". Ce scriu ei, și găsesc de cuviință să selecteze, se împarte într-un gen (de bază) și într-un "alt gen literar". Greu de spus care-i care, într-un amestec de secvențe ce aparțin unui "program" mai degrabă implicit (Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu), sau violent explicit, de avangardă
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
ceilalți) ca pe un fenomen ce se autopropune, cu îndrăzneală, istoriei literare spre studiu. Au aplombul, moștenit, al unor "criticautori". Ce scriu ei, și găsesc de cuviință să selecteze, se împarte într-un gen (de bază) și într-un "alt gen literar". Greu de spus care-i care, într-un amestec de secvențe ce aparțin unui "program" mai degrabă implicit (Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu), sau violent explicit, de avangardă recirculată, ca la Mihai Gălățanu sau Nicolae
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
de dispariția lui Marin Preda" nu ni se pare aci tocmai fericită) - îl reprezintă, indenegabil, E. Lovinescu, veritabilă întrupare ,a intransigenței și a onestității față de sine și față de operă". însă nu trebuie să cădem, ne avertizează dl. Lefter, într-un gen de ,admirație muzeală" față de marii critici de ieri, într-o genuflexiune continuă ce ar postula conceptul aberant al unei ,actualități" ne varietur. Autoritatea lor, atunci cînd se manifestă la acest mod înghețat, anistoric, riscă a fi exclusiv formală: Ce au
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
substantivală la cea adjectivală. Cel puțin pentru criticii de film; definiția termenului e atât de vagă, unicul ingredient obligatoriu fiind suspansul, încât e imposibil să vezi un thriller în stare pură. Mereu trebuie să existe implicații politice, sociale sau psihanalitice, genul fiind de altfel asociat cu masochismul: spectatorul se identifică cu eroul în pofida suferințelor îndurate de acesta până la victoria finală. Iar pe piața românească se găsesc thrillere cu război (Cuba), cu spioni (Scorpio), politice (Candidatul altora) sau polițiste (Identități furate). Ce
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
îi controlează psihicul. Scenariul a fost simplificat pentru a face loc acțiunii, care e atât de multă, încât e greu să te prinzi de identitatea tuturor personajelor, mult mai clar delimitată în filmul original. Ambițiile primelor două filme, ca intertextualitatea genurilor sau refuzul simplificării morale în alb-negru, dispar fără urmă; acum întreaga miză e suspansul... Prost gerat, dar ușor de digerat pentru spectator. Adeseori critica de film e acuzată de paseism: cartea ce precedă filmul e mai bună decât adaptarea cinematografică
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
Adeseori critica de film e acuzată de paseism: cartea ce precedă filmul e mai bună decât adaptarea cinematografică, originalul mai bun decât remakeul... Am încercat să evit imputarea: thrillerele din anii '70 pe care le-am menționat nu ilustrează perfecțiunea genului, dar măcar vezi urme de intenții bune, o tentă de subtilitate, o încercare de construcție a atmosferei. Pe când majoritatea thrillerelor de azi (ŕ propos, Candidatul altora se vrea thriller politic), indiferent de genul cu care se "cuplează", par să revină
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
care le-am menționat nu ilustrează perfecțiunea genului, dar măcar vezi urme de intenții bune, o tentă de subtilitate, o încercare de construcție a atmosferei. Pe când majoritatea thrillerelor de azi (ŕ propos, Candidatul altora se vrea thriller politic), indiferent de genul cu care se "cuplează", par să revină la cea mai îngustă definiție a termenului: nu să te facă să gândești, nu să-ți dea fiori, ci să te sperie pur și simplu. Iar teama e greu de extras de la spectatori
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
trăiește viețile victimelor sale. Trebuie să reiau afirmația lui Alex Leo Șerban: lungmetrajul e atât de dureros de previzibil! Nu doar la nivelul scenariului, ci și ca unghiuri, mișcări ale camerei, compoziția cadrelor... Iar predictibilitatea e sărutul morții pentru acest gen. Mă rog, poate fi interesant pentru cineva aflat la prima vizionare a unui thriller, dar cum genul e atât de uzat și abuzat de Hollywood, greu ai găsi o astfel de persoană...
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
de previzibil! Nu doar la nivelul scenariului, ci și ca unghiuri, mișcări ale camerei, compoziția cadrelor... Iar predictibilitatea e sărutul morții pentru acest gen. Mă rog, poate fi interesant pentru cineva aflat la prima vizionare a unui thriller, dar cum genul e atât de uzat și abuzat de Hollywood, greu ai găsi o astfel de persoană...
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
și asta parcă se și aude în felul cum sună cuvîntul - der Leib (corpul, corpul viu), dar consumat pînă la capăt, epuizat prin Leid și leiden (prin suferință). Trecînd la forma neanimată (die Leiche), corpul (der Leib) își schimbă deodată genul, ca și cum ar trece de la masculinul viguros, de dinainte, la femininul cel mai lipsit de puteri, cel mai lipsit de orice vlagă. Ca sonoritate pură, to like pare mult mai aproape de leiden decît de lieben (a iubi)." Totul, în cartea Soniei
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
până la, să zicem, Nicoleta Sălcudeanu și Mihai Iovănel. șugubăț și peant, ludic și didactic, cârcotaș și tipicar, sceptic de serviciu care nu face rabat nici autorilor, nici operelor, Regman a fost și a rămas până la sfârșitul vieții un cronicar, practicând genul cu aceeași perseverență cu care l-a apărat împotriva detractorilor. Pentru autorul Colocvialului, cronica literară, acuzată de instabilitate și efemeritate, conține în filigran toate virtuțile criticii. Iată de ce, într-un interviu cu valoare testamentară, acordat lui Farkas Jenö cu puțin
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
nu lipsește mai nici unuia din aceste ample comentarii critice" (Ultime explorări critice). Caracterizarea de mai sus se confirmă la lectura ultimei antologii regmaniene, cuprinzând o bună parte a cronicilor publicate de autor despre proza postbelică. Dacă ar fi să căutăm genul proxim al criticii sale, probabil că l-am găsi în acea "critică de a doua zi" pe care o invocă la un moment dat Cornel Regman: o critică aflată dincolo de impresie, pentru care "adițiunea, sortarea și - fatal - scăderea, operații sistematizatoare
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
superior, mimând seriozitatea, și singurul azi dintre martorii evenimentelor satului care întoarce patetismul (...) dacă nu chiar în panglicărie, în tot cazul într-un prilej de experimentare șugubeață". Spiritul polemic al autorului iese însă la iveală și în preferința pentru anumite genuri sau direcții. "Criticii scurte" (cronicii) îi corespunde, în mod firesc, proza scurtă, a cărei resurecție Cornel Regman o trâmbițează solitar (v. O școală a povestirii românești contemporane. Promoții noi, În spectaculoasă revenire de formă: schița! sau Se poartă iarăși genul
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
genuri sau direcții. "Criticii scurte" (cronicii) îi corespunde, în mod firesc, proza scurtă, a cărei resurecție Cornel Regman o trâmbițează solitar (v. O școală a povestirii românești contemporane. Promoții noi, În spectaculoasă revenire de formă: schița! sau Se poartă iarăși genul scurt) într-un secol când suflarea scriitoricească autohtonă se întreabă alarmată "de ce nu avem roman?". Mai mult, revenirea la roman îi pare cronicarului o "recădere", de vreme ce "edificiul romanului nostru se înalță și azi pe un strat considerabil de povestire". Criticul
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
universului, mai dură decât pedeapsa dată de Dumnezeul creștin, mult mai tolerant, care, constructorilor, prea orgolioși, sfidând bolta cerească, nu făcu altceva decât să le încurce limbile, compromițând astfel tot planul ambițioasei construcții... Într-un fel, o măsură birocratică, globalizantă, gen ONU, unul însă pe dos! Iată cum au decurs lucrurile și cum aflăm din Capitolul 11 subintitulat Turnul Babel. Amestecarea limbilor. Seminția lui Sim... 5. Atunci s-a pogorît Domnul să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii
Facerea (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12308_a_13633]
-
mai amplă, trădarea "societății romanului", cum numea ironic Cioran cultura europeaneă a Timpurilor Moderne. Or, acestei societăți și culturii ei, romanului în special, vrea să-i rămână credincios Kundera. Pentru el, a fi romancier înseamnă să te subordonezi exclusiv regulilor genului, suprimând orice judecată morală sau ideologică în favoarea îndoielii și a relativității specifice "artei romanului". L-am cunoscut pe Milan Kundera în decembrie 1969, la Praga, la Uniunea Scriitorilor al cărui membru mai era încă în acel moment. Procesul destructiv al
Milan Kundera - Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12293_a_13618]