914 matches
-
militar; vorbim iarăși despre zonă în care se manifestase o anumită rezistență față de profesia militară din partea creștinilor dedicați vieții ascetice. Dacă Tatianus (120-180) refuza activitatea militară, opera Liber legum regionum, scrisă în limba siriană către începuturile secolului III și atribuită gnosticului Bardesan, cunoscut și ca Bar Daisan (154-222), ne spune că printre seri, mai precis chinezi, planeta războiului Marte, nu poate exercita nici o putere de a constrânge vreun om să verse sângele fratelui său cu o armă de fier. Tot astfel
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
văzut constrânsă să intervină pentru a clarifica autorităților diferențele de acțiune și ideologie, pentru ca vinovăția unora să nu se reverse în întregime asupra întregii sale instituții. În mod evident, autoritățile imperiale nu puteau să facă o distincție netă între creștini, gnostici, montaniști și manihei, deoarece în ochii lor toți erau fiii aceleiași seminții și erau numiți sau considerați laolaltă creștini, după cum s-a văzut pe durata persecuțiilor, când i-au pus pe toți pe aceiași linie, condamnându-i la moarte deopotrivă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
naturală (koinòs nòmos). Are capacitatea de a se controla și de a dezvolta o etică deja înnăscută în el datorită acelei ágàpe, iubire transformatoare, care este în sintonie cu Dumnezeu și cu aproapele prin comuniunea de viață (koinonía bíou). Adevăratul gnostic, care ajunge condiția de ápàteia, nu are nevoie de reguli sociale care rămân totuși necesare creștinilor care nu au atins încă plinătatea gnozei. Folosirea filozofiei grecești și a categoriilor sale, oricât ar părea de prudent, condiționează destul de mult atitudinea speculativă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
constituția armatei și din prezența acesteia în toate părțile lumii antice. Imperiul roman pe de o parte persecuta creștinismul, iar pe de alta, prin instituțiile și formele sale organizatorice, îl favoriza consolidându-l continuu. Acceptarea serviciului militar aspru combătută de gnostici, montaniști și manihei (erezii ostile chiar și Bisericii), era susținută sau cel puțin necombătută de creștini. Dacă această problemă nu ar fi existat, Tertulian nu ar fi adus-o în discuție; antimilitarismul său este și anticreștin, fapt evidențiat de cuvintele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se considera singura depozitară a adevărurilor creștine, singura autoritate oficială capabilă să interpreteze genuin conținutul cărților sacre, autoritate creată de Cristos pentru reglementarea și determinarea obiectivă a faptelor morale ale credincioșilor. În timp ce caracteristicile revelației divine frânau libera expansiune doctrinară a gnosticilor și a montaniștilor, organizarea Bisericii primare constituia un impediment în calea interpretării arbitrare a legii morale conținute în Vechiul și Noul Testament. Interpretarea echilibrată a Bisericii față de legea morală era foarte restrânsă pentru gnostici, dar prea largă pentru montaniști. Din acest
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
revelației divine frânau libera expansiune doctrinară a gnosticilor și a montaniștilor, organizarea Bisericii primare constituia un impediment în calea interpretării arbitrare a legii morale conținute în Vechiul și Noul Testament. Interpretarea echilibrată a Bisericii față de legea morală era foarte restrânsă pentru gnostici, dar prea largă pentru montaniști. Din acest motiv, atât unii cât și ceilalți nu puteau să rămână supuși Bisericii, întrucât impunerea disciplinei sale în domeniul moral și doctrinar se împotrivea esenței ereziei lor. Necesitatea unei alegeri libere de a gândi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acest motiv, atât unii cât și ceilalți nu puteau să rămână supuși Bisericii, întrucât impunerea disciplinei sale în domeniul moral și doctrinar se împotrivea esenței ereziei lor. Necesitatea unei alegeri libere de a gândi și acționa i-au determinat pe gnosticii să se îndrepte spre o lumea culturală a filozofiei greco-romane, iar pe montaniști să descopere o biserică fără ierarhie ori impunere de legi, sprijinindu-se pe vitalitatea perenă a Duhului Sfânt care îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
greco-romane, iar pe montaniști să descopere o biserică fără ierarhie ori impunere de legi, sprijinindu-se pe vitalitatea perenă a Duhului Sfânt care îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși în Cristos, evitând orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a Duhului Sfânt care îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși în Cristos, evitând orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală. În paralel, în Biserica dătătoare de legi, montaniștii vedeau o deviere și o trădare a conformității genuine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
existența binelui și a răului, în cazul disputelor cu gânditorii creștini. Pentru manihei serviciul militar și războiul aparțineau dumnezeului rău, motiv pentru care au respins ambele variante, din respect față de religiozitatea lor, considerându-le dăunătoare societății civile. 4.1. Antimilitarismul gnosticilor Gnosticismul a apărut în Siria la jumătatea secolului II p.Chr., și s-a răspândit prin Menandru, Dositei din Samaria și Saturnin, iar în Egipt prin Basilide și Valentin. Antimilitarismul lor s-a dezvoltat prin ramificațiile gnosticismului: marcionismul și carpocratismul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
influența budistă), ca dintr-o lumină într-alta. Prin urmare, negau judecata și învierea trupului, adevăruri predicate în principal de sfântul Paul, pentru că, în opinia lor, sufletul se purifică prin metempsihoză. Supraevaluarea vieții umane i-a determinat pe acești doi gnostici să considere orice ucidere păcat, războiul imoral, iar meseria armelor josnică. Nu știm dacă au fost mulți sau puțini acei soldați care au îmbrățișat cuvântul lor, însă Filaster (330-397) ne spune că, carpocrațienii, au fost numiți și soldați, pentru că rândurile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
imaginea zeului Jupiter care din brațe, plete și de pe barbă revarsă râuri de apă, în timp ce un soldat se roagă cu brațele ridicate. Persecuțiile împotriva soldaților creștinii și a Bisericii din secolele II-III, au fost cauzate de puternica influență a antimilitarismului gnosticilor. Filozofii păgâni și poliția imperială nu au reușit să distingă finețea teologică și diferența conceptuală dintre creștinism și celelalte erezii apărute din diferite motive, fie împotriva Bisericii, fie împotriva statului, determinând o reacție la întâmplare. Un exemplu în acest sens
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cele mai evidente desigur, sunt cele recunoscute de poet în elementele peritextuale. Motoul volumului despre iluzie și discrepanță. about illusion and discrepancy. sobre ilusión y discrepancia (Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2009), spre exemplu, e împrumutat dintr-un "străvechi text gnostic", și sugerează un cod atitudinal emblematic: Într-un colț al ruinelor se află mulți bărbați care citesc misterele înscrise pe tablele existenței. Alături de harababura roții destinului, ei știu lucruri uluitoare și călăuzesc măgari". Două volume de versuri trimit, și mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
specializat care oferă religiosului unicitate, diferențiindu-l în raport cu celelalte discursuri. Prin aceasta se pot descoperi frumusețea și nuanțele adânci ale acestui mesaj bisericesc care, e drept, rămâne încă destul de dificil de perceput de către cei ignoranți. Aceiași intelectuali abordează un discurs gnostic pornit din dorința lor de a-L găsi și apropia pe Dumnezeu doar rațional, ca reflex al slavei deșarte în care unii dintre ei au căzut. Ca să se facă "tuturor, toate", cum cere Sfântul Apostol Pavel, jurnalistul ortodox trebuie să
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
nici cu sufletul, nici cu duhul, ci cu mintea (nous). Pentru ancheta noastră, să reținem Însă doar trei aspecte legate de Evanghelia Mariei [Magdalena]. În primul rând, rolul central pe care-l joacă ucenica lui Isus În economia acestui text gnostic. Ea face figură de inițiată privilegiată a lui Isus, „cu un cap spiritual” deasupra apostolilor bărbați. Prin intermediul unei viziuni speciale a intrat În posesia unor „taine unice”, pe care nimeni În afară de ea nu le cunoaște, după mărturisirea lui Petru. În
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
se vede Învestită cu o funcție misionară, ea legitimând astfel răspândirea curentelor gnostice În paralel cu cel ortodox, petrinic. Faptul că o evanghelie Întreagă a fost așezată sub autoritatea numelui său denotă respectul de care personajul se bucura În rândul gnosticilor. Chiar dacă nu ea a redactat apocrifa respectivă, figura sa l-a inspirat de la primul până la ultimul cuvânt, propunând un scenariu soteriologic alternativ scenariului apostolic legitimat de Biserica principală. Cât despre Evanghelia lui Filip, ea notează: „Trei persoane mergeau tot timpul
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
cuplu În care fiecare membru are importanța, sensul și rolul său. Gnosticismul presupune dualitatea principiilor, mai bine zis, bipolaritatea principiului divin. Dumnezeu este prin esență androgin. Componenta feminină nu se subordonează principiului masculin, ci-l Îmbogățește, Îl completează, Îl potențează. Gnosticii invocă În acest sens capitolul I al Genezei, care afirmă egalitatea Între crearea bărbatului și a femeii, nu capitolul 2, unde se vorbește despre plăsmuirea Evei din coasta lui Adam (exact, din bucata de carne din dreptul coastelor). În acest
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
montanism. Curentul minoritar s-a lăsat asimilat de „orthodoxie”. Acum, se știe că Evanghelia lui Ioan a ridicat mari probleme Înainte de a fi acceptată În canonul eclezial. Sectele gnostice o foloseau cu aviditate, primul ei comentariu datorându-se, de altminteri, gnosticului Herakleon. Brown susține că pre-evanghelia inițială aparține fazei În care comunitatea ioaneică forma un tot unitar și solidar, În vreme ce faza finală, Evanghelia lui Ioan, ajunsă până la noi, ar fi fost redactată de un reprezentant al curentului ioaneic minoritar absorbit de
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
-o Însă pe această ucenică fidelă și smerită la rang de pereche a lui Dumnezeu, gnoza modernă comite, În realitate, un act de lez-divinitate, la adresa lui Isus. Nu ridicarea Magdalenei contează, ci coborârea Mântuitorului. Sau, dacă Într-adevăr se respectă scenariul gnostic până la capăt, atunci Încă nu s-a făcut ultimul pas, radical: includerea Mariei Magdalena printre persoanele divine și transformarea Sfintei Treimi Într-o Sfântă Tetradă. Cine știe până unde se va merge cu speculațiile, provocările și rătăcirile? Cert este că
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
demolatoare decât cea preluată În Legenda aurea. Practic, Între Iuda lui Matei și Iuda-Oedip al lui Iacopo da Varazze singurul punct comun pare să fi rămas doar numele. * Antichitatea a cunoscut Însă și un Iuda pozitiv, eroizat. Câteva grupuri de gnostici, despre care vorbesc Irineu și Tertulian, Îl consideră adevăratul mântuitor al omenirii. După Pseudo-Tertulian, „deoarece puterile [vrăjmașe] ale acestei lumi nu doreau ca [Isus] Cristos să pătimească, pentru ca nu cumva moartea Lui să aducă mântuirea neamului omenesc, [Iuda], preocupat de
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
grup, mult mai radical, văd În Iuda singurul apostol cu discernământ, care a recunoscut În Isus un pseudo-mântuitor, un impostor. Prin urmare, nu mai avem de-a face cu o trădare, ci pur și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
mai radical, văd În Iuda singurul apostol cu discernământ, care a recunoscut În Isus un pseudo-mântuitor, un impostor. Prin urmare, nu mai avem de-a face cu o trădare, ci pur și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se Închină doar ei, gnosticii. Astfel șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, Întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape Întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări grnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, Într-un text polemic a cărui datare este
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Isus din Evanghelia lui Iuda se opune sacrificiilor, considerându-le vestigii ale unui cult inferior, pe care El a venit din cer să-l abolească. După coborârea lui Isus În lumea substelară jertfele materiale nu-și mai au rostul. Pentru gnosticii creștini, indiferent de tendință, singurul sacrificiu care contează și mântuiește este cel spiritual, interior. Jertfa exterioară și materială trimite la teologia vetero-testamentară, a templului de la Ierusalim. Practicând sacrificiile În numele Său, apostolii se Întorc, de fapt, cu un pas Înapoi, trădând
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
un imperativ. Isus i-ar porunci lui Iuda să-i jertfească trupul carnal pentru a declanșa mecanismul mântuirii universale. Or, textul spune simplu: Iuda Îi va depăși În oroare pe toți ceilalți apostoli-preoți, care practică jertfa euharistică (respinsă de Isus gnostic), tocmai pentru că el Îl va jertfi pe Isus Însuși. Într-un context dogmatic antisacrificial, antieuharistic, precum cel al apocrifei noastre, e aberant să se Înțeleagă pasajul altfel. Iuda nu este un erou sau, dacă este, atunci, vorba lui Louis Painchaud
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]