2,030 matches
-
potențial chimic mai scăzut. În acest fel, potențialul chimic este o generalizare a, de exemplu, potențialului gravitațional. Într-un mod similar, o particulă s-ar muta dintr-o zonă cu potențial gravitațional ridicat (sau elevație înaltă) către una cu potențial gravitațional scăzut (sau elevație joasă), cu alte cuvinte particulele sunt trase în jos de către gravitație, precum o minge care se rostogolește în josul unui deal. Gravitația chiar contribuie la potențialul chimic total, dar de obicei este doar o contribuție minoră, deoarece moleculele
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
concentrație joasă. În schimb, rezultă în mod statistic din mișcarea aleatorie a moleculelor (a se vedea animația din dreapta). Cu toate acestea, efectul este același, și încă poate fi descris matematic în termeni de „potențial”, pe picior de egalitate cu potențialul gravitațional. Zonele cu concentrație mai ridicată au „potențial chimic” mai ridicat decât zonele cu concentrație mai scăzută, și particulele curg dinspre potențialul ridicat spre potențialul scăzut. Mai mult decât atât, aceste diferite tipuri de potențiale pot fi adunate pentru a obține
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
mult decât atât, aceste diferite tipuri de potențiale pot fi adunate pentru a obține potențialul chimic total, și prin urmare debitul net de particule. De exemplu, în atmosferă, densitatea aerului se micșorează din ce în ce mai mult odată cu creșterea altitudinii. Aceasta balansează componenta gravitațională a potențialului chimic (care crește cu înălțimea) împotriva componentei derivate din difuzie a potențialului chimic (care crește cu densitatea). Potențialul chimic total este constant cu înălțimea, când aerul este în echilibru. Un alt exemplu de contribuție la potențialul chimic sunt
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
entropiei "S", volumul "V", și numărul de particule al fiecărei specii "N", ..., "N" Prin referirea la "U" ca "energie internă", se evidențiază că, contribuțiile în energie, rezultate din interacțiunile dintre sistem și obiecte externe, sunt excluse. De exemplu, energia potențialului gravitațional al sistemului cu Pământul nu sunt incluse în "U". Potențialul chimic al speciei "i", "μ" este definit ca derivată parțială unde indicii pur și simplu evidențiază că entropia, volumul, și celelalte numere de particule trebuie să fie ținute constante. În
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
apar multe asemenea potențiale chimice. Atunci când există o diferență de potențial chimic între două poziții, o parte din ea se poate datora potențialelor asociate cu câmpurile de forță „externe” (diferențe de energie a potențialului electric, diferențe de energie a potențialului gravitațional, etc.), în timp ce restul s-ar datora factorilor „interni” (densitate, temperatură, etc.) Adevăratul potențial chimic, numit și potențial chimic total, poate fi împățit în potențial chimic intern și potențial chimic extern unde adică, potențialul extern este suma potențialului electric, potențialului gravitațional
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
gravitațional, etc.), în timp ce restul s-ar datora factorilor „interni” (densitate, temperatură, etc.) Adevăratul potențial chimic, numit și potențial chimic total, poate fi împățit în potențial chimic intern și potențial chimic extern unde adică, potențialul extern este suma potențialului electric, potențialului gravitațional, etc. (q și m sunt sarcina și masa speciei, respectiv, V și h sunt diferența de potențial și înălțimea recipientului, respectiv, iar g este accelerația datorată gravitației.) Cu toate că termenul „potențial chimic” se referă de obicei la „potențialul chimic total”, acest
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
în unele cazuri, și stadiul final în care poate ajunge o stea, știința postulează totuși, că ea ar mai trece în continuare, pentru o anumită perioadă de timp ca urmare a scăderii continue a temperaturii și creșterii valorii forțelor ei gravitaționale, în faza de stea neutronică și mai apoi, în urma colapsului gravitațional total al materiei acesteia, de fapt în faza ei finală aceea de singularitate gravitațională sau mai bine cunoscută sub numele de gaură neagră. Pentru a înțelege mai exact cum
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
stea, știința postulează totuși, că ea ar mai trece în continuare, pentru o anumită perioadă de timp ca urmare a scăderii continue a temperaturii și creșterii valorii forțelor ei gravitaționale, în faza de stea neutronică și mai apoi, în urma colapsului gravitațional total al materiei acesteia, de fapt în faza ei finală aceea de singularitate gravitațională sau mai bine cunoscută sub numele de gaură neagră. Pentru a înțelege mai exact cum apare o pitică neagră, este necesară o scurtă prezentare a ciclului
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
perioadă de timp ca urmare a scăderii continue a temperaturii și creșterii valorii forțelor ei gravitaționale, în faza de stea neutronică și mai apoi, în urma colapsului gravitațional total al materiei acesteia, de fapt în faza ei finală aceea de singularitate gravitațională sau mai bine cunoscută sub numele de gaură neagră. Pentru a înțelege mai exact cum apare o pitică neagră, este necesară o scurtă prezentare a ciclului de viață al unei stele. O pitică albă își va pierde treptat energia, prin
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
de gaură neagră. Pentru a înțelege mai exact cum apare o pitică neagră, este necesară o scurtă prezentare a ciclului de viață al unei stele. O pitică albă își va pierde treptat energia, prin radiație termică și prin producerea de unde gravitaționale, se va răci și într-un final va deveni o pitică neagră. Dacă astfel de stele există atunci ele sunt foarte greu de observat datorită cantității infime de radiație termică și luminoasă pe care o emit. Actualmente, se poate spune
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
ea va rămâne vizibilă și observabilă direct dar când valoarea temperaturii stelei scade sub valoarea temperaturii radiației cosmice de fond, ea devine "invizibilă". Teoria spune că totuși prezența piticelor negre ar fi posibil de detectat, în primul rând datorită efectelor gravitaționale pe care le produc asupra corpurilor cerești cu care interacționează și în al doilea rând datorită efectelor pe care le are câmpul lor gravitațional asupra luminii ce trece pe lângă ele. Conform teoriei generale a relativității, o pitică neagră va modifica
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
spune că totuși prezența piticelor negre ar fi posibil de detectat, în primul rând datorită efectelor gravitaționale pe care le produc asupra corpurilor cerești cu care interacționează și în al doilea rând datorită efectelor pe care le are câmpul lor gravitațional asupra luminii ce trece pe lângă ele. Conform teoriei generale a relativității, o pitică neagră va modifica traiectoriile razelor de lumină, ce trec pe lângă ea, în spațiu-timp datorită valorii foarte mari a câmpului gravitațional al acesteia, față de traiectoriile care ar fi
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
efectelor pe care le are câmpul lor gravitațional asupra luminii ce trece pe lângă ele. Conform teoriei generale a relativității, o pitică neagră va modifica traiectoriile razelor de lumină, ce trec pe lângă ea, în spațiu-timp datorită valorii foarte mari a câmpului gravitațional al acesteia, față de traiectoriile care ar fi fost dacă steaua nu exista. Conurile de lumină care indică traiectoriile urmate în spațiu-timp de către lumină vor fi curbate spre interior, adică spre suprafața stelei. Cu cât steaua se contractă mai mult, în urma
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
nu exista. Conurile de lumină care indică traiectoriile urmate în spațiu-timp de către lumină vor fi curbate spre interior, adică spre suprafața stelei. Cu cât steaua se contractă mai mult, în urma scăderii treptate a temperaturii acesteia și a creșterii valorii forței gravitaționale, lumina va fi curbată mai mult spre suprafața stelei. Pentru un observator extern, lumina care va trece pe lângă pitica neagră va deveni din ce în ce mai slabă și va avea loc o tranziție a culorii acesteia spre roșu . Ca rezultat al curbării luminii
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
o astfel de perioadă. Ca și factori perturbanți în calcul ar fi influența materiei întunecate, influența materiei cosmice provenită de la alte corpuri cerești (stele, sateliți, meteoriți, praf stelar) care ar cădea pe pitica albă și i-ar modifica masa, influența gravitațională a celorlalte stele învecinate, starea de mișcare a stelei - staționară sau de rotație și nu în ultimul rând timpul de dezintegrare al protonilor materiei stelei.John D. Barrow și Frank J. Tipler au estimat că timpul necesar ca o pitică
Pitică neagră () [Corola-website/Science/318630_a_319959]
-
suprafeței duce la mărirea ariei, va rezulta și o energie mai mare. În consecință, suprafața va împinge înapoi înspre orice curbură în același fel în care o minge împinsă la deal va împinge înapoi pentru a-și mimiza energia potențială gravitațională. Efectele tensiunii superficiale pot fi văzute în cazul apei: Tensiunea superficială apare și în alte fenomene comune, mai ales când se folosesc unele substanțe care o reduc: Dintre toate corpurile geometrice, forma sferică posedă, la un volum determinat, cea mai
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
Pământ atunci când colonia a plecat; tatăl devine parte a proiectului de cercetare a hiper-saltului [hyperjump]). Mai apar și alte teme - uimitoare descoperirea a organismului colectiv și telepatic de pe Erythro, precum și descoperirea și rezolvarea unei crize masive: Nemesis amenință să destabilizeze gravitațional Sistemul Solar. Necesitățile acțiunii l-au determinat pe Asimov să creeze un sistem planetar în jurul unei stele numită Nemesis. La data scrierii romanului, Numele Nemesis îi fusese dat unui companion ipotetic al Soarelui Pământului, care ar fi putut explica mecanismul
Nemesis (Asimov) () [Corola-website/Science/321434_a_322763]
-
forțelor mareice. Această distanță este egală cu: unde formula 2 este densitatea medie a planetei și formula 3 cea a satelitului. Este posibil și să se calculeze distanța la care o bucățică din satelit - de masă µ - menținut de forța de atracție gravitațională a acesteia, începe să se detașeze (este cazul numit „rigid”): Aceste două calcule nu țin însă cont de deformarea satelitului sub efectul forțelor mareice. În situația în care coeziunea satelitului este considerată ca fiind menținută doar de forțele de gravitație
Limită Roche () [Corola-website/Science/337598_a_338927]
-
ar fi rezultatul degazării vulcanice recente a satelitului Enceladus, cristalele de gheață produse astfel difuzându-se din ce în ce mai mult pe măsură ce se îndepărtează de satelit. Într-un sistem stelar binar, un lob Roche este regiunea din spațiu în care particulele sunt legate gravitațional de una sau de alta dintre cele două stele. <br> Aceste două regiuni, fiecare formând o „lacrimă” care înconjoară una dintre stele, se întâlnesc în Punctul Lagrange L al sistemului. Dacă una dintre stele se întinde dincolo de lobul său Roche
Limită Roche () [Corola-website/Science/337598_a_338927]
-
dintre noțiunea de astronom amator și cea de astronom profesionist este mai estompată decât oricând, astronomii amatori aducând contribuții importante în multe domenii ale cunoașterii, adesea foarte importante, cum ar fi spre exemplu descoperirea unei planete prin efectul de lentilă gravitațională. Diviziunea amintită este mai mult de ordin "didactic", în cadrul astronomiei aceasta practic nu există.
Astronom () [Corola-website/Science/302289_a_303618]
-
din nivelul Pământului este suficientă pentru a preveni decalcifierea oaselor și pierderea de tonus muscular întâmpinate de astronauți în condiții de microgravitație. Pe de altă parte, Venus este apropiat ca mărime și masă de Pământ, ceea ce rezultă într-o accelerație gravitațională la suprafață de 0,904g, care este probabil suficientă pentru a preveni problemele asociate imponderabilității. Majoritatea planurilor de explorare umană a spațiului sau de colonizare trebuie să abordeze problemele asociate expunerii pe termen lung la condiții de gravitație scăzută sau
Colonizarea planetei Venus () [Corola-website/Science/334556_a_335885]
-
apropiați ai lui Saharov în această perioadă au fost Igor Tamm, Yakov Borisovici Zeldovici, Iuliu Borisovici Hariton. În anul 1965 a publicat prima lucrare serioasă în domeniul cosmologiei, în care a explicat formarea stelelor, galaxiilor prin fluctuațiile cuantice ale câmpului gravitațional. În anul 1967 Saharov emite o idee foarte intersantă despre elasticitatea Universului, care a condus la gravitația indusă. În același an Saharov a emis idea explicării asimetriei materie-antimaterie în Univers, sau, vorbind mai simplu, dacă ecuațiile câmpului cuantic Klein-Gordon și
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
Totuși, dacă s-ar schimba poziția planetei față de Soare, chiar cu o distanță relativ mică (1 000 000 km), condițiile care permit existența simultană a celor trei stări nu ar mai avea loc cu atâta ușurință. Masa Pământului permite atracției gravitaționale să păstreze o atmosferă în jurul planetei. Vaporii de apă și dioxidul de carbon din atmosferă creează un efect de seră care asigură o temperatură de suprafață relativ constantă. Dacă Pământul ar avea dimensiuni mai mici, o atmosferă mai subțire ar
Apă () [Corola-website/Science/300231_a_301560]
-
de apă care va fi folosit la dezvoltarea ulterioară a rețelei municipale de apă și poate face din municipiul Slobozia furnizorul de apă din zona periurbană. Apele uzate menajere sunt colectate și transportate către stația de epurare prin intermediul unei rețele gravitaționale cu trei trepte de pompare. Canalizarea pluvială evacuează apa din precipitații direct în râul Ialomița și într-unul dintre canalele de desecare. Principala problemă a rețelei de canalizare este faptul că aceasta a rămas în urma rețelei de alimentare cu apă
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
sens și viteză calculabilă. Dacă se ține cont de interacțiunile dintre electroni, aceștia având o anumitâ masâ, curbeazâ spațiul în jurul lor, modificând traiectoriile date de ciocnirile cu structura cristalină a conductoarelor, o parte din energie transformându-se într-un element gravitațional, generând o oglindă deformatoare a timpului în raport cu masa. Conductivitatea electrică a unui material se definește ca raportul dintre densitatea curentului electric J produs prin plasarea materialului în cîmpul electric E: Există materiale la care conductivitatea electrică este anizotropă --- mărimea și
Conductivitate electrică () [Corola-website/Science/297155_a_298484]