1,450 matches
-
motivele mitice în discuție : „Cum șarpele [creat de Nefărtat - n. A.O.] iscodea și urzea mereu împotriva Fărtatului, atunci Fărtatu l-a prins de coadă, l-a învârtit de două trei ori cum învârți un bici și l-a azvârlit în hău. Și a zis : - Să te încolăcești în jurul pământului de nouă ori și să-l aperi de prăpădul apelor” (5, p. 245). Șarpele primordial este învins de zeul demiurg și expulzat din zona cosmicizată. Trupul monstrului este așezat într-o formă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
încălcarea interdicției de a citi Cartea lumii sau sustragerea ei sunt, de regulă, apanajul unui demon sau se produc (ca în cazul legendei biblice) la instigarea unui demon. Într-o legendă cosmo gonică culeasă în Transilvania, se spune că „de când hăul [= haosul], când lumea nu era plăsmuită”, Dumnezeu și Dracul trăiau împreună în cer. Când Dumnezeu era ocupat cu facerea lumii, Dracul a încălcat interdicția și a intrat în „chilia oprită”, în „odaia a două sprezecea din fundul cerului”, unde „pe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
urma nemărginirea, locul în care până și lui Dumnezeu îi este greu să privească. Abatele se ridică și începu să se plimbe nervos. Ce altceva ar fi putut face din moment ce nemărginirea dumnezeiască se revărsase peste oameni? Zeții erau altceva, erau hăul de care îi era frică lui Dumnezeu. Extratereștrii erau Anticristul! Abații stabiliseră asta încă din urmă cu treizeci și trei de generații și pregătiseră Ouăle întru Lucrarea ultimă a Domnului: a doua venire a lui Cristos. Însuflețit de acest semn divin, omul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
În timp, speranța doar că mântuirea nu-i poate la capătul rătăcirii, ci În acuratețea fragilă și onestitatea cu care tu trăiești - și ești - rătăcirea Însăși. Aspirat de Înălțime, cu fiecare centimetru câștigat mai irespirabilă, mai de nesusținut. Amețit de hăul de dedesubt, Îngreunat de sentimentul că Întunericul locuiește adâncul luminii, fără s-o poată vreodată contamina, Încercând totuși mereu s-o disloce. Dacă viața, așadar, ar fi alcătuită din clipe, din simultaneități izolabile una de alta, dacă am putea fotografia
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
necunoscut dând veste în zori din lira atârnată de gât ca o ghitară. În amenințarea „golului” care urcă spre cer, poeta are o sete de călătorie, căci, ca la benedictini, cerul se vede luminat, iar viața urcă cu ea prin hăuri. [...] Piramida de lumină se înalță într-o baie de lumină a cerului și a pământului. [...] Poezia este identificarea totală de ființă, și această profesiune de ubicuitate a ei îi sună ca o muzică a sferelor. MARIN BUCUR SCRIERI: Sânge albastru
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
Poeta devine cu timpul mistică, fără ca misticismul să fie direct exprimat artistic, și mesianică, făcând o cronică lirică a procesului de renaștere a românilor de peste Prut. În acorduri patetico-publicistice, solemn-civice sau mânios-etice, ea exaltă idealurile naționale și veștejește gesturile imperiale, hăul, minciuna, vanitatea, nepăsarea, mediocritatea. Această Jeanne d’Arc a renașterii basarabene, cum era privită, demonică, necruțătoare, a semnat versuri care, chiar inegale din punct de vedere artistic, au înfiorat ani în șir mulțimile. După cum observa Marin Sorescu în prefața la
LARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
la care ajunge treptat, provine din juxtapunerea unor elemente aparent disparate, ceea ce dă impresia unui tablou poantilist („Codru, verde lăicer,/ Cu lăute-n gușe, cuci,/ Soare, galben semincer,/ [...] Vultur, fulger pe Rarău,/ Frunză-n dungă și haiduci,/ Ziua, clopot peste hău,/ Cer bucovinean, ștergar”). Regionalismele (burdujel, malaiște, lăicer, calamăr), interjecțiile și exclamațiile naiv admirative („Măi și măi, crește aurul în clăi” sau „Ce muiere, măi, și luna”) sunt destul de rare, iar „tonul țărănesc silit” (G. Călinescu) are rostul de a întrerupe
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
rezistență, de luptă îi reînnoiește puterile secătuite și el pornește spre alte vămi. În schimb, în romanul Linia de plutire există numai învinși, oameni înecându-se în inerție, stereotipie („uniformizare”, după cum spune prozatorul), în neîmplinire. Puterea inerției este irezistibilă, e hăul care înghite omul, factorul care îl depersonalizează și îl transformă într-un naufragiat, într-un obiect rătăcit în niciunde. Linia de plutire prezintă radiografia provincialismului ca mentalitate și fenomen social: închistare, incultură, dublată de agresivitate, interes meschin față de treburile altuia
SAKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]
-
porniți s-o soarbă. Iar de ursita-i nividește ei o soartă oarbă - Că ochii așteptați n-apar să o privească -, Ea, ochii să-i sădească! Femeia-i veșnic rostul unei guri să o sărute. Iar de cumva se-arată-n cale hăul fără punte - Că nu apare gura, sărutul să-mplinească -, Ea, gura s-o sădeasca. Iar de-ai sădit, femeie, cel braț, doi ochi și-o gură, Țărâna vieții musai se va-mplini-n făptură Cu bărbătescul chip și pravila de
IUBIREA SE... CULTIVĂ de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2214 din 22 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381308_a_382637]
-
și folosească puterile miraculoase. Urmează aceeași descriere a personajului, făcută, de data aceasta, de însuși Dumnezeu: „Fruntea sa este neobișnuit de înaltă, capul alungit, sprâncenele sunt atât de stufoase încât par una singură, ochii îi sunt ca Luceafărul, nasul ca Hăul, buza de sus este alungită; nu are genunchi” (76). Cea din urmă trăsătură introduce o a treia încercare, capitală: „Într‑adevăr, un creștin îi va spune: Dacă tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, pleacă genunchii și te roagă. Dar lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
portretul fizic este alcătuit cu scopul de a reliefa orgoliul său nemăsurat. Anticristul va avea fruntea înaltă, deoarece este mândru; ochii asemenea Luceafărului (Is. 14,12‑15), ca unul care este cel dintâi în neascultarea lui Dumnezeu; nasul ca un hău, căci va fi prăpastia pierzării păcătoșilor; gura sa monstruoasă, căci va spune lucruri nemaiauzite; în fine, nu va avea genunchi deoarece este incapabil de rugăciune și supunere. 5. Apocalipsa apocrifă a lui Ioan, redactată în greacă, în secolul al V
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nuvele, are ca temă activitatea de pe șantierele postbelice, în vreme ce romanul Mahalaua de jos (1963) încearcă să transfigureze literar, cu toate poncifele realismului socialist, efectele în plan moral ale muncii de reconstrucție. În alte cărți, Tovarășul Vanea (1956), După război (1957), Hăul (1968), Și luna era ca o gură de tun... (1970), Omul de încredere (1974), autorul vehiculează agresiv clișee ale orientărilor literaturii oficiale. A scris și literatură pentru copii și tineret: Cel Ion cu ghinion (1961), Dragoste târzie (1966) ș.a. SCRIERI
SLEAHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289722_a_291051]
-
Dragoste târzie (1966) ș.a. SCRIERI: Ziditorii, Chișinău, 1950; Licurici, Chișinău, 1955; Tovarășul Vanea, Chișinău, 1956; După război, Chișinău, 1957; Oameni trecuți prin foc, Chișinău, 1960; Cel Ion cu ghinion, Chișinău, 1961; Mahalaua de jos, Chișinău, 1963; Dragoste târzie, Chișinău, 1966; Hăul, Chișinău, 1968; Și luna era ca o gură de tun..., Chișinău, 1970; Camertonul pierdut, Chișinău, 1972; Omul de încredere, Chișinău, 1974; Din carnetele scriitorului, Chișinău, 1977; Scrieri, I-II, pref. H. Corbu, Chișinău, 1979. Repere bibliografice: A. Sadovnic, Maturitate, Chișinău
SLEAHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289722_a_291051]
-
se ridică din față, către locurile care își poartă undele Apa care Curge. Acum, la coada Apei Mari care Dă Nori, vuietul apelor a devenit asurzitor, însoțit de scrâșnetul și bubuitul sloiurilor care se prăvălesc învălmășit unele peste altele în hăul Apei care Curge. Asurziți și cutremurați, oamenii au încremenit pe stâncile de deasupra văii. Din prăpastia de sub ei se ridica să-i învăluie un nor de picături de apă, ce făceau curcubee cu soarele, acum înălțat, să lumineze și să
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
văile sale, duce desigur la separarea totală a impresiilor primite de fiecare dintre aceste două organe independente. De aceea, balena vede desigur o imagine distinctă într-o parte. și o altă imagine distinctă în cealaltă parte, între ele căscîndu-se un hău negru. S-ar putea spune că omul contemplă lumea dintr-o gheretă cu două geamuri unite într-o singură fereastră, pe cînd la balena aceste două geamuri sînt fixate separat, alcătuind două ferestre distincte, care, îngustează considerabil cîmpul vizual. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
unora sălășluiește un vultur ca acela din munții Catskill, care poate coborî în rîpele cele mai întunecate, dar, în același timp, poate să se înalțe din ele în zbor, pierzîndu-se în spațiile însorite. Chiar dac-ar zbura veșnic prin acele hăuri, ele sînt în munți, așa că vulturul de munte se află, chiar în zborul său cel mai jos, la o înălțime mult mai mare decît păsările de cîmpie, oricît s-ar avînta acestea în văzduh. Capitolul XCVI LAMPA Dacă ați fi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
scufundă odată cu corabia lui care, aidoma lui Satan, nu voia să se prăbușească în iad fără a smulge un crîmpei de cer, pentru a se duce la fund încununat cu acest coif viu. Cîteva păsări mai mici zburară, cîrîind, deasupra hăului care încă nu se închisese; un val de spumă tulbure se mai prelinse pereții hăului căscat, apoi totul se nărui și uriașul giulgiu al mării se întinse și începu să se rostogolească, așa cum se va fi rostogolit și cu cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fără a smulge un crîmpei de cer, pentru a se duce la fund încununat cu acest coif viu. Cîteva păsări mai mici zburară, cîrîind, deasupra hăului care încă nu se închisese; un val de spumă tulbure se mai prelinse pereții hăului căscat, apoi totul se nărui și uriașul giulgiu al mării se întinse și începu să se rostogolească, așa cum se va fi rostogolit și cu cinci mii de ani în urmă. EPILOG Și numai eu am scăpat, ca să-ți dau de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
veacuri sunt cufundați În prejudecăți și neștiință, roși de mizerie și exploatare, noutatea este ajutorul ce li-l dă Partidul muncitorilor și «brațul de tovarăș grabnic» din Răsărit, adevărurile ce se slovenesc acum din cartea proaspăt Învățată: «A.B.C.D.E. - până-n hău, departe, silabisea satul buchiile din carte, inima chirilică În roșu-i chenar prindea să Învețe nou abecedar». Orânduirea nouă - a muncitorilor, În care stau scrise drepturile celor ce muncesc - aceasta este pecetea primăverii neamului nostru. Dan Deșliu o definește clar
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
altele, un oraș bogat, viguros și orgolios, un oraș pierdut și bătut, și plin de goliciune. Toate depind de locul unde te afli și de palmaresul personal. Eu unul nu aveam așa ceva. Și nici nu-mi păsa. Alunecând într-un hău fără sfârșit, stors de energie, percepându-și singurătatea nu doar în raport cu sine, ci și cu înfrângerile în serie, Marlowe devine o ipostază a mortului-viu, a individului golit de atributele normalității. Melancolia severă a detectivului se manifestă întotdeauna în legătură cu lumea înconjurătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
burghie/ațintite spre tine”, liftul ia chipul unui „bătrân castor” ce umple clădirile cu roboții diurni, încât „stăm demult clădiți pe etaje, tronsoane/amuțiți, sortați oscior cu oscior, după specii/familii întregi de șobolani, paianjeni/tihnă peste tihnă suprapuse/în hăul unui bloc”. Versurile acestea au fost eliminate de cenzură, însă întregul volum poartă o încărcătură subversivă. În Ucroniile (1988), spațiul „Recluziunii” împrumută chipul Saharei, prin care umblă fantoma poetului, numit aici „Prin-burg-Înecatul”. Cartea Cuțitele, torțele, măștile (1990) așază în prim-
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
și-a apă clocotită. / E ceaiul. Ascuțime stridentă de lămâie” etc. Iată și o secvență dintr-un poem Despre ce mai știu motanii: „Noi știm că există fântâni / Cu buze umflate și moi // Și-n perii păianjeni bătrâni, / Și-un hău nesfârșit în butoi / Și bile de apă ce vor / Pe-ascuns să ne intre-n urechi, / Mereu ne-ațin calea, în zori, / Melci putrezi și râme străvechi.” „Discursul îndrăgostit” al poetului e polimorf, fie ludic, candid și ghiduș, fie, alteori
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
În focul veșnic. A chemat Iadul și i-a poruncit: Ia-l pe acest cap al răilor și ticăloșilor și păzește-l până când Îți voi porunci eu! Și Iadul, luându-l cu sine, s-a cufundat sub picioarele Domnului În hăul cel adânc.” Regăsim, În vrac, elementele propuse de Dionisie din Furna și Înțelegem că, ratând Întâlnirea cu Evanghelia lui Nicodim, ratăm, implicit, Întâlnirea cu una din cele mai tulburătoare icoane din tradiția creștină. Apocalipsa lui Pavel Ca ultim exemplu am
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
de prezența mea. Mă apropiam mai mult de el cu pașii mei mărunți și temători. Îl știam de undeva... sau ceva din înfățișarea sa îmi făcea impresia că îmi era cunoscut. Dar ce anume ? De ce nu-mi era teamă de hăul ce se căsca la doar câțiva centimetri de mine? Și de ce înaintam ? De ce nu ziceam ceva? Știam unde mă aflam, știam ce caut și cine e acel bătrân, dar răspunsurile erau adânc îngropate în mintea mea, iar eu nu vroiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se agațe de mine și să mă cuprindă din toate părțile, în timp ce eu încercam din toate puterile mele să mă agăț de orice rază de lumină pe care o puteam vedea! Era zadarnic! M-am trezit în scurt timp în mijlocul hăului în care nu vroiam să cad, în mijlocul întunericului pe care l-am sfidat pe când mergeam spre bătrân. Disperarea a încolțit în acel moment în sufletul meu, dar mi-am acceptat soarta și acea teribilă buruiană a sentimentelor a dispărut. Persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]