1,047 matches
-
pe veci de rușine pentru această faptă. După moartea fostului domnitor, oștenii moldoveni conduși de Ghiță Botgros (pe care zaporojenii l-au numit Iuri Botgrozna) au pornit o răsmeriță în oraș, ucigându-l pe trădătorul Roman Barbă-Roșă și răpind corpul hatmanului pentru a-l îngropa la Zid Negru, într-o peșteră ascunsă în stâncăriile Niprului. În iulie 1578 fostul tâlhar Neculai Strămurare se întoarce în Moldova pentru a se retrage la un schit îndepărtat din apropierea Tazlăului. Poposind împreună cu Ile Caraiman la
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
o ananké a zeilor, cum o socoteau grecii vechi. Dar o pot săvârși câteodată și oamenii, dacă nu ocolesc pe la cele necuviincioase: mâncare, vin și muiere...”". Scopul expediției militare a lui Nicoară Potcoavă în Moldova este unul idealistic și patriotic, hatmanul afirmând că oastea sa nu vine în țară pentru a o prăda, ci pentru a-i judeca pe ticăloși și pe trădători și a îmbunătăți traiul poporului. El vrea o domnie a libertății și a dreptății, intenționând să înlăture jaful
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
1921) a fost un teritoriu controlat de o armată revoluționară condusă de Nestor Mahno. Acesta din urmă a încercat să înființeze o societate anarhistă nestatală. în zona de sud-est a actualei Ucraina, în perioada care a urmat Revoluției din Februarie. Hatmanul Skoropadski, conducătorul Hetmanatului, nu a reușit să câștige controlul asupra întregii Ucraine, trebuind să lupte printre alții și împotriva lui Mahno și a „Armatei Negre” Ucrainene. Hatmanul a fost în cele din urmă rechemat în Germania, după prăbușirea frontului de
Teritoriul liber () [Corola-website/Science/319360_a_320689]
-
de sud-est a actualei Ucraina, în perioada care a urmat Revoluției din Februarie. Hatmanul Skoropadski, conducătorul Hetmanatului, nu a reușit să câștige controlul asupra întregii Ucraine, trebuind să lupte printre alții și împotriva lui Mahno și a „Armatei Negre” Ucrainene. Hatmanul a fost în cele din urmă rechemat în Germania, după prăbușirea frontului de vest. În martie 1918, Armata Neagră a reușit să înfrângă forțele inamice - germanii, austriecii, naționaliștii ucraineni și „albii” ruși. După aceste succese, Mahno și-a asumat în afară de
Teritoriul liber () [Corola-website/Science/319360_a_320689]
-
din diverse țări aflate în vestul și estul Europei. Iarmarocul de la Hotin contribuia anul cu circa 10.000 monede din aur la Visteria Moldovei. În vara anului 1538, cetatea a fost capturată de către armatele Uniunii Polono-Lituaniene aflate sub conducerea Marelui Hatman Jan Tarnowski, după un asediu. Trupele poloneze au distrus trei turnuri și o parte din zidul de vest, aruncându-le în aer. Turnurile și zidul distruse au fost reconstruite între anii 1540-1544 de domnitorul moldovean Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Punct
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
Hotinul. În anul 1620, după bătălia de la Țuțora dintre polonezi și turci, orașul și cetatea au fost capturate de Imperiul Otoman. În perioada septembrie - octombrie 1621, oastea moldovenească (formată din 5.000 răzeși) și armata Uniunii Polono-Lituaniene, aflată sub comanda hatmanilor Jan Karol Chodkiewicz (cu 35.000 soldați) și Petro Sahaidacinîi (cu 25.000 cazaci) și a lui Iațko Borodavka (cu 15.000 soldați) au ținut piept cu succes armatei otomane a sultanului Osman al II-lea (estimate la 100.000
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
staționând acolo împreună cu oastea moldoveană. Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor de mai multe ori în acest secol de către cazacii zaporojeni. În perioada 1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în zona Hotinului. Conducătorul cazacilor, hatmanul Bogdan Hmelnițchi a ocupat cetatea în primăvara anului 1650, pentru o scrută perioadă. Nereușind
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în zona Hotinului. Conducătorul cazacilor, hatmanul Bogdan Hmelnițchi a ocupat cetatea în primăvara anului 1650, pentru o scrută perioadă. Nereușind să-i înfrângă decisiv pe polonezi, Bogdan Hmelnițchi a acceptat în ianuarie 1654, la Pereiaslav, "supușenia Pastei zaporojene țarului rus, cu drepturi de largă autonomie", cum
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
în perioada 1793‑1795, când toate teritoriile ucrainene au fost ocupate de Imperiul Țarist. În anul 1653, o garnizoană turcească din Hotin a luptat alături de armatele Principatului Moldovei în bătălia de la Jvanieț. În noiembrie 1673, oștile polono‑lituaniene, conduse de hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei în perioada 1674-1696), împreună cu o oaste de cazaci au luptat împotriva a 40.000 de turci, care apărau cetatea. Cetatea Hotinului a fost pierdută de către turci, fiind ocupată de o armată de poloni și
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
este unul dintre cele mai mari orașe din regiunea Cernăuți, un important centru industrial, turistic și cultural al provinciei istorice Bucovina. În septembrie 1991, în timpul celebrării a 370 ani de la Bătălia de la Hotin, s-a inaugurat un monument în onoarea hatmanului ucrainean Petro Sahaidacinîi, realizat de sculptorul I. Hamal' (І. Гамаль) . Luând în considerare bogatele tradiții istorice ale orașului, în anul 2000, Guvernul Ucrainei a înființat Rezervația istorico-arhitecturală "Cetatea Hotinului" ("Khotynska Fortetsia") . În septembrie 2002, orașul vechi a sărbătorit 1000 ani
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
d. 1616) a fost primul șogun din șogunatul Tokugawa. Născut în castelul "Okazaki" (în provincia "Mikawa", astăzi în prefectura Aichi), cu numele de "Tokechiyo Matsudaira" (Matsudaira fiind numele de familie), a fost fiul lui "Hirotada Matsudaira", un fel de mic hatman. Mama sa, care va fi cunoscută ulterior sub numele de "Odai no Kata" (1528-1602) a fost fiica unui conducător de oști dintr-o localitate din apropiere, "Tadamasa Mizuno". În 1547, tatăl său care ceruse ajutorul lui "Yoshimoto Imagawa" împotriva lui
Ieyasu Tokugawa () [Corola-website/Science/315007_a_316336]
-
au traversat provinciile românești, jefuindu-i și ucigându-i pe mulți evrei. Un alt masacru asupra evreilor din Principatul Moldovei l-au săvârșit cazacii atunci când au venit la Iași, pentru a cere mâna fiicei lui Vasile Lupu pentru Timuș, fiul hatmanului Bogdan Hmelnițki. Primele acuzații de omor ritual în spațiul românesc sunt înregistrate în secolul al XVIII-lea. Pe teritoriul Moldovei, cea mai veche atestare documentară a unui astfel de caz a avut loc la 5 aprilie 1710, în orașul Târgu
Evreii din Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/318667_a_319996]
-
de două ori în Ucraina, împreună cu tatăl său. În timpul călătoriei sale, el s-a întâlnit cu domnitorul Gheorghe Ștefan al Moldovei (1653-1658) și cu mitropolitul Silvestr Kossov al Kievului. La 21 iunie 1654 s-a întâlnit în orașul Bohuslav cu hatmanul Bogdan Hmelnițki. În 1664 a mers din nou cu tatăl său la Moscova, unde a participat la judecarea patriarhului Nikon al Moscovei. Pe drumul de întoarcere de la Moscova, Paul de Alep a murit la 30 ianuarie 1669 în orașul Tiflis
Paul de Alep () [Corola-website/Science/318824_a_320153]
-
și Cerkasî, ca și partea vestică a regiunii Briansk din Rusia. Teritoriul Armatei Zaporijiene s-a bucurat de un anumit grad de autorguvernaer și a avut propria sa administrație. După o serie de campanii militare împotriva polonezilor încununate de succes, hatmanul Bogdan Hmelnițki și-a făcut o intrare triumfală în Kiev de Crăciunul anului 1648, fiind salutat de populația orașului ca eliberator al poporului ucrainean de sub jugul polonez. În februarie 1649, în timpul negocierilor de la Pereiaslav cu delegația poloneză, Hmelnițki a abordat
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Hmelnițki s-a angajat în construcția structurii nouluil stat pe toate planurile: militar, administrativ, financiar, economic și cultural. Armata zaporijiană a fost împuternicită de Hmelnițki cu puterea supremă în noul stat., unificând toate sferele societății ucrainene sub autoritatea sa. Acțiunile hatmanului au vizat dezvoltarea unui sistem administrativ civil și militar ale cărui cadre erau cazaci și nobili ucraineni, precum și stabilirea unei pături conducătoare în Hetmanatul căzăcesc. După ce Hanatul Crimeii a schimbat tabăra în 1653, aliindu-se cu polonezii împotriva cazacilor, Hmelnițki
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Iuri nu era doar un tânăr lipsit de experiență, dar îi lipsea în mod indiscutabil carisma și calitățile de lider ale tatălui său. În 1657, conducătorul cancelariei Hetmenatului și unul dintre conslierii lui Bogdan Hmelnițki, Ivan Vihovski, a fost ales hatman. Noul hatman a încercat să ducă o politică independetă față de Moscova, ceea ce a dus la izbucnirea unui război civil. Vihovski a reușit să învingă trupele zaporijiene răsculate conduse de atamanii Iakiv Barabaș și Martin Pușkar la Poltava în 1658. La
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
era doar un tânăr lipsit de experiență, dar îi lipsea în mod indiscutabil carisma și calitățile de lider ale tatălui său. În 1657, conducătorul cancelariei Hetmenatului și unul dintre conslierii lui Bogdan Hmelnițki, Ivan Vihovski, a fost ales hatman. Noul hatman a încercat să ducă o politică independetă față de Moscova, ceea ce a dus la izbucnirea unui război civil. Vihovski a reușit să învingă trupele zaporijiene răsculate conduse de atamanii Iakiv Barabaș și Martin Pușkar la Poltava în 1658. La încheierea luptelor
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Tratatul nu a intrat însă niciodată în vigoare, deoarece s-a dovedit foarte nepopular în rândul păturilor de jos ale societății ucrainene, în rândul cărora au izbucnit mai multe răscoale. În cele din urmă, Vihovski a renunțat la funcția de hatman și a emigrat în Polonia. A urmat perioada „Ruinei”, careacteriazată printr-un război civil aproape neîntrerupt de-a lungul secolului al XVII-lea. În 14667, în plină perioadă a Ruinei, războiul ruso-polonez a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Andrusovo
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
stâng. Ucraina de pe malul drept, cu excepția regiunii Kievului, a devenit parte a Poloniei, iar formațiunile administrative stabilete de Hmelnițki au fost abolite, fiind reînființate voievodatele poloneze Czernigow, Kijow și Bracław. Perioada Ruinei s-a terminat odată cu alegerea în funcția de hatman al lui Ivan Mazepa, care a adus stabilitate în statul ucranean. El a unit Ucraina care era încă odată sub conducerea unui singur hatman. Hetmanatul a înflorit în timpul conducerii sale, în special în domeniul artistic. Stilul arhitectural dezvoltat în timpul mandatului
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
voievodatele poloneze Czernigow, Kijow și Bracław. Perioada Ruinei s-a terminat odată cu alegerea în funcția de hatman al lui Ivan Mazepa, care a adus stabilitate în statul ucranean. El a unit Ucraina care era încă odată sub conducerea unui singur hatman. Hetmanatul a înflorit în timpul conducerii sale, în special în domeniul artistic. Stilul arhitectural dezvoltat în timpul mandatului său a fost numit „baroc ucrainean”. În timpul mandatului său a izbucnit Marele Război Nordic dintre Țaratul Rusiei și Imperiul Suedez. Alianța lui Mazepa cu
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
de la Poltava, autonomia hetmanatului a rămas numai pe hârtie iar rușii au înființat gubernia Kievului. În timpul domniei Ecaterinei a II-a, autonomia Hetmanatului a fost restrânsă până la dispariție. După mai multe încercări eșuate, rușii au reușit să desființeze definitiv instituția hatmanului în 1764, iar prerogativele sale au fost asumate de „Colegiumul Micii Rusii”. Astfel, statul ucrainean a fost incorporat definitiv în Imperiul Rus. Ecaterina a II-a a dat pe 7 mai 1775 ordinul direct de distrugere a Siciului Zaporijian. Pe
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
au confiscat tezaurul și arhiva. Atamanul de tabără Petro Kalnișevski a fost exilat la mănăstirea de pe Insula Solovețki. Arestarea atamanului Kalnișevski a marcat sfârșitul Armatei Zaporijiene. Existența Hetmanatului a marcat o perioadă de înflorire culturală în Ucraina, în special în timpul hatmanului Ivan Mazepa. Călătorii străini care au vizitat Hetmanatul au remarcat nivelul ridicat de alfabetizare al ucrainenilor, chiar și în rândul celor din păturile de jos. În Hetmanat existau mai multe școli primare decât la vecinii polonezi sau ruși. Prin deceniul
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
mai multe școli primare decât la vecinii polonezi sau ruși. Prin deceniul al cincelea al secolului la XVII-lea, din 1.099 stanițe din cadrul a șapte districte regimentale, 866 aveau școli primare. Un călător german scria în 1720 că fiul hatmanului Danilă Apostol, care nu părăsise niciodată Ucraina, vorbea fluent latina, italiana, franceza, germana, poloneza și rusa. În timpul hetmanatului lui Mazepa, Colegiumul din Kiev a fost transformat în Academie, reușind să atragă pe băncile sale pe unii dintre cei mai cunoscuți
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
grupuri sociale din Hetmanat. Țăranii reprezentau majoritatea populației Hetmanatului. Deși instituția muncii obligatorii prestat de țărani a fost redusă în mod semnificativ în timpul răscoalei lui Hmelnițki, (care a avut ca urmare alungarea moșierilor și magnaților polonezi din Ucraina), nobilimea locală, hatmanul și biserica ortodoxă au continuat exploatarea iobagilor. Ca urmare a răscoalei, 50% din terenurile agricole au fost repartizate cazacilor și satelor autonome, 33% a rămas în stăpânirea ofițerilor cazaci și a nobililor locali, iar 17% a trecut în proprietatea bisericii
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
al cărui membri erau toți cazacii, orășenii, clerul și chiar unii țărani. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, rolul hetmanului a devenit mai degrabă onorific, funcțiile de conducere fiind preluate în cea mai mare parte de Consiliul Ofițerilor. După 1709, hatmanul ales era confirmat de țar. Hatmanul conducea până când murea sau până era demis. Puteriile hetmanului erau discreționale în domeniile administrației, judecătoresc, financiar și militar. Cabinetul său fucționa atât ca stat major cât și ca guvern civil. Hetmanul avea dreptul să
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]