957 matches
-
peste 3 K se pot măsura cu termocupluri de tip K (cromel-alumel), de tip T (cupru-constantan), însă mai potrivite sunt cele de tip E (cromel-constantan). Termometrele etalon pentru măsurarea temperaturilor sub 5 K sunt cele cu presiune de vapori de heliu. În ITS-90 temperatura formula 1 între 0,65 K și 5,0 K este definită prin relația dintre temperatură și presiunea de saturație formula 2 a He (heliu-3) și a He (heliu-4). Punctul critic al He este la 5,19 K, astfel
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
pure și unei substanțe compuse, apa. Multe puncte se bazează pe transformări de fază, în special de topire/solidificare a elementelor chimice pure. Cele mai joase puncte criogenice se bazează exclusiv pe relația dintre temperatură și presiunea de saturație a heliului și a izotopilor săi, în timp ce restul punctelor reci (sub temperatura camerei) se bazează pe punctele triple. Acoperirea întregului domeniu al scării necesită mai multe tipuri diferite de termometre etalon, cum ar fi termometre manometrice cu heliu, termometre cu heliu gazos
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
presiunea de saturație a heliului și a izotopilor săi, în timp ce restul punctelor reci (sub temperatura camerei) se bazează pe punctele triple. Acoperirea întregului domeniu al scării necesită mai multe tipuri diferite de termometre etalon, cum ar fi termometre manometrice cu heliu, termometre cu heliu gazos, termometre cu rezistență din platină standard, sau pirometre monocromatice. Termocuplurile pot fi etalonate și în simulatoare electrice, însă metoda de etalonare efectiv la temperatură este mai bună decât metoda de etalonare prin comparare electrică în simulatoare
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
a heliului și a izotopilor săi, în timp ce restul punctelor reci (sub temperatura camerei) se bazează pe punctele triple. Acoperirea întregului domeniu al scării necesită mai multe tipuri diferite de termometre etalon, cum ar fi termometre manometrice cu heliu, termometre cu heliu gazos, termometre cu rezistență din platină standard, sau pirometre monocromatice. Termocuplurile pot fi etalonate și în simulatoare electrice, însă metoda de etalonare efectiv la temperatură este mai bună decât metoda de etalonare prin comparare electrică în simulatoare. Un aparat de
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
pure și unei substanțe compuse, apa. Multe puncte se bazează pe transformări de fază, în special de topire/solidificare a elementelor chimice pure. Cele mai joase puncte criogenice se bazează exclusiv pe relația dintre temperatură și presiunea de saturație a heliului și a izotopilor săi, în timp ce restul punctelor reci (sub temperatura camerei) se bazează pe punctele triple. Exemple ale altor puncte fixe sunt punctul triplu al hidrogenului (−259,3467 °C) și punctul de solidificare al aluminiului (660,323 °C). SIT-90 a
Scara Internațională de Temperatură din 1990 () [Corola-website/Science/320091_a_321420]
-
și 5,0 K SIPT-90 este definită prin relația dintre temperatură și presiunea de saturație pentru He (heliu-3) și He (heliu-4). Termometrul etalon pentru măsurarea temperaturilor Între 0,65 K și 5 K este cel cu presiune de vapori de heliu. Punctul critic al He este la 3,32 K, iar al He este la 5,19 K, astfel că, practic, se pot măsura temperaturi până la 5 K. Formula de interpolare a temperaturii formula 1 pe curba de saturație a He și
Scara Internațională de Temperatură din 1990 () [Corola-website/Science/320091_a_321420]
-
coeficienților la temperatura de 2,1768 K reflectă tecerea He de la starea normală ( He) la starea superfluidă (He) (punctul λ). Între 3,0 K și 24,5561 K (punctul triplu al neonului) SIT-90 este definită de termometrul cu presiune de heliu gazos etalonat în trei puncte fixe din domeniu: al neonului, al hidrogenului (v. domeniul următor) și un punct între 3 - 5 K determinat cu termometrul cu presiune de vapori de heliu (v. domeniul precedent). Se propune ca în viitor, punctul
Scara Internațională de Temperatură din 1990 () [Corola-website/Science/320091_a_321420]
-
neonului) SIT-90 este definită de termometrul cu presiune de heliu gazos etalonat în trei puncte fixe din domeniu: al neonului, al hidrogenului (v. domeniul următor) și un punct între 3 - 5 K determinat cu termometrul cu presiune de vapori de heliu (v. domeniul precedent). Se propune ca în viitor, punctul de etalonare cu vapori de heliu să fie între 4,2 K și 5 K. Dacă drept gaz termometric se folosește He, formula de interpolare a temperaturii formula 1 în funcție de temperatură este
Scara Internațională de Temperatură din 1990 () [Corola-website/Science/320091_a_321420]
-
fixe din domeniu: al neonului, al hidrogenului (v. domeniul următor) și un punct între 3 - 5 K determinat cu termometrul cu presiune de vapori de heliu (v. domeniul precedent). Se propune ca în viitor, punctul de etalonare cu vapori de heliu să fie între 4,2 K și 5 K. Dacă drept gaz termometric se folosește He, formula de interpolare a temperaturii formula 1 în funcție de temperatură este o parabolă: unde coeficienții "a", "b" și "c" se obțin din valorile presiunii măsurate în
Scara Internațională de Temperatură din 1990 () [Corola-website/Science/320091_a_321420]
-
subacvatice militare de deminare și de salvare până la adâncimea de 60 m. Aparatul este o variantă mai perfecționată a aparatului FGT I și operează cu amestec respirator preparat local prin amestecarea de oxigen cu gaz diluant (aer comprimat, azot sau heliu). <br/br>Amestecarea celor două componente se realizează prin intermediul unui dispozitiv de dozare. Pentru monitorizarea presiunii parțiale a oxigenului (PPO), aparatul SMT este echipat cu un indicator de oxigen care indică continuu presiunea parțială a oxigenului și cu o alarmă
SMT (recirculator) () [Corola-website/Science/320176_a_321505]
-
de dimensiuni de ordinul a 35.000 km. Cea mai mică celulă convectivă este „granulația” fotosferică, cu diametre de cca. 1000 km. Cum toate celulele ajung la suprafață, ele pot fi studiate direct. Formarea supergranulației se datorează absorției atomilor de heliu. Formarea granulației se datorează absorției atomilor de hidrogen. La baza zonei convective se află o regiunea numită „"Tachoclin"”, unde se amplifică câmpul magnetic preexistent. Stratul tachoclin se află la o rază de cca. 0,693 din raza solară. În regiunea
Zonă convectivă () [Corola-website/Science/320234_a_321563]
-
cabinele strâmte. Puntea inferioară, B, conținea grupurile sanitare, o sală de mese pentru echipaj și chiar și un foaier pentru fumat.Harold G. Dick, un reprezenant american al companiei Goodyear Zeppelin își amintește: Inițial, proiectul construcției lui Hindenburg prevedea utilizarea heliului pentru ca era cel mai sigur gaz de portanță, nefiind inflamabil. Însă, la acea vreme, heliul era extrem de scump și se găsea doar în rezervele de gaze naturale ale Statelor Unite. Hidrogenul, prin comparație, era mult mai ieftin, putea fi produs de către
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
chiar și un foaier pentru fumat.Harold G. Dick, un reprezenant american al companiei Goodyear Zeppelin își amintește: Inițial, proiectul construcției lui Hindenburg prevedea utilizarea heliului pentru ca era cel mai sigur gaz de portanță, nefiind inflamabil. Însă, la acea vreme, heliul era extrem de scump și se găsea doar în rezervele de gaze naturale ale Statelor Unite. Hidrogenul, prin comparație, era mult mai ieftin, putea fi produs de către orice națiune industrializată și avea o putere de ridicare mai mare. Aerostatele rigide americane care
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
extrem de scump și se găsea doar în rezervele de gaze naturale ale Statelor Unite. Hidrogenul, prin comparație, era mult mai ieftin, putea fi produs de către orice națiune industrializată și avea o putere de ridicare mai mare. Aerostatele rigide americane care utilizau heliul erau obligate sa conserve cantitațile de gaz cu orice cost, lucru ce le stingherea activitățile operaționale. În ciuda politicii exclusiviste a statului american privind exporturile de heliu, proiectanții germani au prevăzut heliul ca principal gaz pentru portanță în construcția lui Hindenburg
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
industrializată și avea o putere de ridicare mai mare. Aerostatele rigide americane care utilizau heliul erau obligate sa conserve cantitațile de gaz cu orice cost, lucru ce le stingherea activitățile operaționale. În ciuda politicii exclusiviste a statului american privind exporturile de heliu, proiectanții germani au prevăzut heliul ca principal gaz pentru portanță în construcția lui Hindenburg, în speranța unei schimbări de atitudine americane; când au realizat că interdicțiile rămâneau în vigoare, germanii au reconsiderat tehnic zeppelinul pentru a folosi hidrogenul. În afara inflamabilului
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
de ridicare mai mare. Aerostatele rigide americane care utilizau heliul erau obligate sa conserve cantitațile de gaz cu orice cost, lucru ce le stingherea activitățile operaționale. În ciuda politicii exclusiviste a statului american privind exporturile de heliu, proiectanții germani au prevăzut heliul ca principal gaz pentru portanță în construcția lui Hindenburg, în speranța unei schimbări de atitudine americane; când au realizat că interdicțiile rămâneau în vigoare, germanii au reconsiderat tehnic zeppelinul pentru a folosi hidrogenul. În afara inflamabilului hidrogen niciun alt gaz care
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
au reconsiderat tehnic zeppelinul pentru a folosi hidrogenul. În afara inflamabilului hidrogen niciun alt gaz care să ofere suficientă forță de ridicare nu putea fi produs în cantități suficiente. Pe de altă parte, forța mai mare de ridicare a hidrogenului față de heliu a permis proiectanților să adauge mai multe cabine de pasageri dirijabilului. Aerostatele comerciale germane care utilizau hidrogen beneficiau de o istorie lungă fără pată, fără incidente, lucru ce a dat încredere că Germania deprinsese la un nivel ridicat tehnica manipulării
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
într-un stil de non-ficțiune. În trilogia "Zorii nopții", omenirea - deși unită într-o organizație numiră Confederația - s-a divizat în două părți mari, adamiștii și edeniștii. Economia este dominată de edeniști, care mențin un monopol puternic asupra Confederației recoltând heliu 3 din gigantele gazoase. Resursa este folosită de toate navele adamiste ca și combustibil principal. Folosirea celeilalte surse de energie majore, antimateria, este ilegală din cauza potențialului ei militar devastator, iar posesia și producerea ei este o crimă capitală. Adamiștii sunt
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
folosind terminologia "nanonice". Nanonicele îndeplinesc multe dintre realizările psihologice ale bitekurilor, iar cele două tehnologii sunt relativ compatibile. Navele adamiste folosesc motoare bazate pe fuziune, ceea ce face ca cea mai mare parte a economiei umane să se bazeze pe proliferarea Heliului 3. Folosirea motoarelor superluminice le permite adamiștilor să colonizeze sisteme stelare, lucru realizat atât pe planete, cât și pe asteroizi. Edeniștii reprezintă, în principiu, o singură cultură. Ei sunt o societate idealizată, egalitaristă, utopică și, deși nu crede în practicile
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
permite afinitatea fiind inoculată din momentul concepției. Ei folosesc și "servitori" modificați, aceștia fiind în general cimpanzei dotați cu afinitate care îndeplinesc sarcini de rutină și le permit edeniștilor să se concentreze pe problemele mai importante. Edeniștii extrag rarul izotop heliu 3 din gigantele gazoase, folosindu-l apoi pentru propulsia cu fuziune. Acțiunea trilogiei "Zorii nopții" este separată în principal în trei cărți, "Disfuncția realității" (1996), "Alchimistul neutronic" (1997) și "Zeul adormit" (1999), dar este completată și de culegerea de povestiri
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
alimentarea era realizată de un aparat de respirat sub apă format din două butelii pe spatele scafandrului, ce amestecă în mod automat azot și oxigen furnizând scafandrului un amestec respirator azot-oxigen (Nitrox) cu 60% oxigen. 1937: datorită consumului ridicat de heliu cât și a prețului ridicat al acestuia, U. S. Navy concepe aparatul MK V MOD 1 în circuit semiînchis. Casca era de construcție specială având montată pe spate o canistră pentru absorbantul de bioxid de carbon. Modelul MK V MOD 1
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
acestuia, U. S. Navy concepe aparatul MK V MOD 1 în circuit semiînchis. Casca era de construcție specială având montată pe spate o canistră pentru absorbantul de bioxid de carbon. Modelul MK V MOD 1 consuma numai 10 % din consumul de heliu al modelului MK V MOD 0, dar avea o greutate dublă, de cca 50 kg. 1942: alături de Sharader și Morse, firma DESCO produce modelul MK V pentru U. S. Navy, ajungând în anul 1945 să fie cel mai mare producător mondial
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
a fi confortabilă datorită umidității ridicate, iar încălzitorul cu care era prevăzut cilindrul era eficient numai în partea superioară a acestuia unde era fixat. Datorită uneri puternice furtuni, nava-suport, „Reef Diver” a intrat în derivă împreună cu rezerva de butelii cu heliu necesare ambianței cilindrului. Din acest motiv, scufundarea a trebuit întreruptă după 24 de ore de la începere, iar cilindrul împreună cu scafandrul a fost readus la suprafață pe cealaltă navă-suport, unde a fost efectuată decompresia sub supravegherea unui medic specialist al U.S.
Casă submarină (cercetare) () [Corola-website/Science/315424_a_316753]
-
scafandri și oameni de știință : Claude Wesley, Albert Falco, Pierre Vanoni, Pierre Gilbert și Raymond Vaissière oceanograf. „Stațiunea adâncă” este coborâtă la 4 Iulie la adâncimea de 35 m cu scafandrii Raymond Kientzy și Andrè Portelatine presurizată cu amestec heliox (heliu 50%, azot 40%, oxigen 10%), spre deosebire de „Steaua de mare” în care se respira aer. Scafandrii intrau în interior prin deschiderea circulară de la partea inferioară care era protejată cu un grilaj metalic contra rechinilor. Portelatine și Kientzy au coborât din „Stațiunea
Casă submarină (cercetare) () [Corola-website/Science/315424_a_316753]
-
amestec de 80% oxigen și 20% azot. Înainte de a ieși la suprafață, cei doi scafandri din „Stațiunea adâncă” Kientzy și Portelatine au respirat timp de 3 ore un amestec de 50% oxigen și 50% azot pentru eliminarea mai rapidă a heliului din organism. Spre suprafață ei au mai efectuat două paliere, unul de 20 minute la 15 m și un palier de 30 minute la 12 m. <br/br>La 14 Iulie ultimii locuitori din „Steaua de mare” au ajuns la
Casă submarină (cercetare) () [Corola-website/Science/315424_a_316753]