2,559 matches
-
sensul duhovnicesc al grecescului geron) ne-a lăsat-o moștenire. Deși redactată ca teză doctorală, urmărind „să facă cunoscută cercurilor academice ale teologiei contemporane unicitatea antropologiei ortodoxe”1, cartea arhimandritului Zaharia nu adoptă standardele canonice ale cercetării contemporane, pentru care hermeneutica suspiciunii și atitudinea critic-dubitativă garantează succesul oricărei investigații. Teza părintelui Zaharia nu discută o posibilă antiteză. Scrierea sa e filtrată vizionar și redactată sintetic, în rostiri călite sub focul rugăciunii, într-o disciplină liber asumată. Hristos, calea vieții noastre este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aduna tot ceea ce starețul Sofronie, prin rugăciune, faptă, tăcere și cuvânt a semănat în inimile credincioșilor și necredincioșilor care îl căutau. Hristos, calea vieții noastre este o carte redactată într-un context monastic pentru un public care aștepta o recapitulare hermeneutică, în dialog cu Scriptura și cu tradiția patristică, a temelor cruciale care compun teologia starețului Sofronie. A rezultat un volum în opt capitole, care sistematizează și traduce în mod creator învățătura starețului. Cartea părintelui Zaharia este o contribuție originală în măsura în care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pregătește întâlnirea cu Evanghelia. La intrarea (de cele mai multe ori în procesiune) cu Tetraevangheliarul ținut în brațe de preot, diaconul vestește: „Înțelepciune. Drepți!” (nu „cu înțelepciune”!), iar înaintea citirii epistolei apostolului și a Evangheliei propriu-zise, invocarea „înțelepciunii” se repetă. Aceasta este hermeneutica Bisericii Ortodoxe. Ea corectează derapajul subiectivist în lectura Scripturii, subliniind că „nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (II Corinteni 4, 4). Nici o Evanghelie nu este vestită ca un manifest auctorial; Evanghelia nu este „a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
extrase din Vechiul Testament (în general din cartea Psalmilor), plus un triplu „aliluia” (în traducere: „lăudat să fie Domnul”)2. Această relație între „tip” - care exprimă o speranță și deschide un orizont - și realizarea sa istorică sau eshatologică reprezintă principala cheie hermeneutică oferită de lecționar. Exercițiul lecturii tipologice (în care cititorul convertește retrospectiv totul la Hristos, în lumina Patimii și a Învierii Sale) ar fi, deci, primul merit al publicării lecționarului într-un apendice al Bibliei. Valoarea lecționarului este mult mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bisericilor parohiale ar fi cea mai fericită oportunitate pentru lectura Scripturii în duhul de rugăciune primenit de liturghia dimineții. Urmând indicațiile lecționarului, credincioșii îndrumați de un preot sau laic instruit ar putea să iasă din captivitatea lecturii private, urmând logica hermeneutică a tradiției Bisericii. Această practică ar putea reinstaura chiar funcția didascalilor creștini în tradiția alexandrină din secolele II-IV (începând de la Atenagoras și până la Didim cel Orb). Nu există nici un impediment canonic pentru angajarea laicilor cu pregătire teologică și viață duhovnicească
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
protestanților, cât și crucea doloristă a pietății medievale (devenită simplu suport pentru un cadavru), icoana cinstită de răsăriteni face saltul în universalitate. Lipsită de orice interes față de hematologia morții lui Iisus, reprezentarea Patimii Domnului pe Cruce este, de fapt, o hermeneutică a unei drame cu reverberații cosmice. Prin redarea unor evenimente invizibile naratorului istoric (e.g., suspinul îngerilor sau osuarul adamic), icoana încearcă imposibilul. În fapt, orice poetică a Patimii are sarcina de a zugrăvi episoade inaccesibile cronicarului, cum sunt cuvintele rugăciunii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
scolastici, convinși de imperativul concilierii rațiunii cu exigențele credinței. Apare atunci invitația la dialectică, rezumată de pariul „dublului adevăr” la care Toma d’Aquino s-a supus încercând să demonstreze pe bază silogistică obiectivitatea existenței lui Dumnezeu. Lipsită de o hermeneutică a iubirii, această demonstrație a existenței lui Dumnezeu (înțeles ca „prim motor” sau „cauză eficientă” a lumii) este pură vanitate. Despre acest Dumnezeu, Heidegger avea dreptate să spună că nu poate primi jertfe sau rugăciuni. În sfârșit, apariția teoriei univocității
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atât mai puțin foiletonistica sobră sau poemul fulgurant, nu sunt excluse din concertul vast al inteligenței creștine. Cheia, în toate aceste demersuri, rămâne capacitatea de a indica puterea credinței de a recapitula dialectic toate achizițiile meritorii ale culturii seculare. O hermeneutică teologică a istoriei religiilor ne-creștine presupune elaborarea unui sistem de corespondențe terminologice și conceptuale, cu ajutorul căruia neofitul poate identifica într-o anumită tradiție (e.g., elenismul platonizant) elementele de adevăr desăvârșit (e.g., critica idolatriei) și neadevăr viciat care, la întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despre mine?, interviu cu Mitropolitul Antonie Plămădeală, Sibiu, 2003, p. 135. Ca post scriptum, am atașat acestui prim text recenzia apărută inițial sub titlul „Părintele Teofil și bulgărele de zăpadă”, Convorbiri literare, vol. 138 (2004), nr. 6, pp. 117-119. „Constituția hermeneutică a tradiției”, Vineri, vol. 2 (noiembrie 1998), nr. 11, p. 9. „Topologia Centrului și avatarurile scriiturii” reia și modifică textul publicat cu titlul „Excentrare și eseul postmodern, sau despre (f)alimentul egolatriei filozofice”, Echinox, vol. 21 (2000), nr. 1-3, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și de definiții distincte în câmpul limbajelor celorlalte «științe» sau al celorlalte confesiuni? Răspunsul lui Mihail Neamțu e unul nuanțat, mergând pe dialog și participare, în defavoarea unei fixări istorico-dogmatice a discursului teologic ortodox. E vorba, cu alte cuvinte, despre o hermeneutică mobilă care caută să deschidă Ortodoxia către problematica modernității fără a ieși din orizontul patristic și scripturistic.” Adrian Romila, Luceafărul * „Ineditul cărții este dat de concurența mai multor elemente: stilul autorului - proaspăt și atât de străin de stereotipiile limbajului de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
căderii 101 Refuzul fatalității 103 Presiunea externă 104 Riscul ipocriziei 105 Păcatul turnătoriei 106 Mărturisirea publică 107 Epistola unui păstor 108 Capitolul II Eseuri critice Predania uitată 113 Momentul oportun 113 Critica din interior 115 Nunc pro tunc 116 Constituția hermeneutică a tradiției 118 Etica revoluționară 118 Tradiția gestantă 119 Tradiția amputată 120 Tradiția ca disertație 122 Utopie și kitsch 123 Necesitatea prejudecăților 125 Ergo 127 Cunoașterea de împrumut și oroarea de vid 128 Cunoașterea poetică 128 Vârsta etică 130 Multiplul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al intervențiilor mele; de multe ori, cărțile însele nu sunt prezentate în detaliu, ci mai degrabă „date”, considerate cunoscute; întotdeauna, centrul de greutate al paginilor mele este analiza contextelor, nu a textelor; eu nu practic o lectură preponderent intensivă, o hermeneutică în căutarea abisului textual - lucrările de ideologie politică și culturală nici nu se pretează la asemenea abordări, fiind de regulă explicite, nu încifrate -, ci o lectură contextuală, extensivă și relațională, uneori cognitiv disonantă, interesată de Zeitgeist, de spiritul public. Pe
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
rând prin opera lui Clifford Geertz -, evoluând către versiuni tot mai complexe, cunoscând un apogeu „neoformalist” în anii ’60, deschizându-se prin semiotică spre o reconsiderare critică - după ce respingerea dogmatică a intrat în impas - a „moștenirii” tradiționale, de la retorică la hermeneutică, de la istorism la fenomenologie. Succesul structuralismului francez în Statele Unite a dus și la „descoperirea” unor autori europeni a căror traducere și popularizare în franceză de către imigranți est-europeni - ca Roman Jakobson însuși, A.J. Greimas (altă combinație fericită dintre un mediator
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
căutând numai ideile abstracte și dezinteresându-se de contexte. Poziția lui Bloom este una ortodox straussiană (cel mai valoros exponent al gândirii straussiene a istoriei este însă Harry V. Jaffa), avându-și originile simultan în trei direcții de gândire: singulara hermeneutică „originaristă” a lui Strauss, intensivă și oarecum structuralistă, care neglija orice nu se găsea în raporturile complexe (dar pentru care contextul este irelevant) dintre cuvinte și propoziții; deductivismul economiștilor laissez-faire veniți tot din lumea germanofonă, ca Hayek și Mises, cărora
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
complete se oferă numai prima dată, pentru ca apoi să se menționeze doar numele autorului, urmat de op. cit. și pagina respectivă. Exemplu: 1 G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 10. 2 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 89. 3 G. Călinescu, op. cit., p. 65. De remarcat că op. cit. se scrie cu italice, la fel ca orice titlu, fiindcă substituie, de fapt, titlul cărții. Observație Dacă op. cit. se referă la un studiu
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
o revistă, nu se mai utilizează prepoziția În, după op. cit. urmând să fie trecută doar pagina. idem („același autor”). Se folosește atunci când se fac referiri la același autor, iar notele urmează imediat una după alta: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 89. 2 Idem, Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara, 1995. ibidem („aceeași operă”, „În același loc”) - altfel spus, aceeași operă și același autor: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 89. 2 Idem, Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara, 1995. ibidem („aceeași operă”, „În același loc”) - altfel spus, aceeași operă și același autor: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 79. 2 Ibidem, p. 57. Iată cum ar trebui folosite cele trei prescurtări: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1998. 2 Idem, Editorialiști români, Editura Augusta, Timișoara, 1996. 3 Idem
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
În același loc”) - altfel spus, aceeași operă și același autor: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 79. 2 Ibidem, p. 57. Iată cum ar trebui folosite cele trei prescurtări: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1998. 2 Idem, Editorialiști români, Editura Augusta, Timișoara, 1996. 3 Idem, Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara, 1995. 4 Ibidem, p. 66 (citatul respectiv este din lucrarea indicată la nota 3). 5 Nicolae
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
poezii. În general, cu excepția filologilor, celelalte categorii de specialiști (istorici, sociologi, filosofi, jurnaliști etc.) nu acordă prea mare importanță transcrierii corecte a textelor. Uneori, nici filologii nu sunt prea atenți. De exemplu, I. Funeriu a scris o carte, Al. Macedonski, Hermeneutica editării, bazată pe modul (nu Întotdeauna exigent) În care a fost editată opera lui Al. Macedonski de către cunoscutul critic literar Adrian Marino. În cazul În care transcriem un text În care există o greșeală de conținut, de datare, de stil
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
de analiză a conținutului mai exacte și mai obiective prezentate în prima parte a capitolului sunt mai ușor de comentat, de reprodus și de criticat, am arătat că multe dintre deciziile luate în acest proces sunt adesea arbitrare. Abordarea subiectivă, hermeneutică necesită mai multă experiență pentru a fi aplicată și susținută adecvat, astfel că, întocmai cum se întâmplă cu multe alte abordări nepozitiviste, poate atinge aspecte mai profunde care să contribuie la înțelegerea vieții și experiențelor oamenilor. Note 7 Analiza categoriilor
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
lectură și interpretare Prima pe lunga listă a dihotomiilor care urmează să fie estompate sau anulate în capitolul de față este cea legată de „text” și „lectura” lui și, pe această linie, de „lectură” și „interpretare”. Așa cum argumentează și Școala hermeneutică (Widdershoven, 1993), am descoperit în studiile noastre că orice lectură presupune interpretare și că, de fapt, chiar în etapa obținerii textului, mai cu seamă în actul dialogic de realizare a unui interviu de povestea vieții, au loc, în mod constant
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
numele principelui Bethlen și celebra universitate a Göttingenului, acolo unde avea să-și desăvârșească pregătirea în filologie clasică și istorie, și unde avea să pornească studiile de orientalistică ce îl vor face celebru. Einhorn în istorie, Heyne în filologie și hermeneutică, Blummenbach în antropologie comparată, îi vor crea temelii solide pentru experiența unică pe care urma s-o întreprindă în Orientul îndepărtat. Opera sa de orientalist, materializată în volumele: Dicționar tibetan-englez, Calcutta, 1834; Gramatica tibetană, Calcutta, 1834; Vocabular sanscrit tibetan-englez (rămas
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
vor desfășura activitatea lor științifică la Pesta Alexandru Papiu Ilarian și August Treboniu Laurian. Excelentul catalog menționează titlurile tuturor scrierilor intrate în biblioteca Széchenyi la începutul secolului al XIX-lea. O organizare pe domenii: istorie, istoria culturii, istoria bisericilor, geografie, hermeneutică, literatură maghiară și literatură universală. Cărțile achiziționate sunt editate în marile case tipografice și în majoritatea limbilor europene, adeseori și în limbi orientale. Colecția este remarcabilă pentru acel timp, astfel că o mulțime de intelectuali din țările imperiului, dar și
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
reperele ivite la un moment dat. Utilizarea permanentă a bazelor diferite de date conduce la valorizarea tacticilor informaționale privind fructificarea ocaziilor, întâlnirilor neașteptate, dar profitabile (întrucât nu totul se știe dinainte la ce se ajunge); a structura și a apropria hermeneutici de înțelegere a ceea ce se acaparează ca informație. Educatul trebuie să-și încorporeze cunoașterea într-un mod structurat, structurile generându-se continuu și progresiv în funcție de specificul fluxului informațional și de tehnicile implicite de ordonare transmise latent de acestea. Noile tehnologii
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
Maria Magdalena nu poate fi decât un „nou Elisei”, căruia Mântuitorul Îi lasă Întreaga moștenire spirituală. Întrucât asistă la ascensio Învățătorului, ea primește automat duhul și puterile Sale. Dar scena transmiterii efective nu mai apare În textul actual. Extremele acestei hermeneutici deopotrivă revanșarde și apologetice sunt atinse În două studii, semnate de Esther A. de Boer și Ramon Jusino. Primul Îl identifică pe misteriosul „ucenic iubit” de Isus cu Însăși Maria Magdalena; al doilea propune nici mai mult, nici mai puțin
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]