3,598 matches
-
indiferență. Întorcându-se veselă spre el, ea a încercat o mică glumă: — L-am invitat pentru a-i arăta că am într-adevăr un soț. Impresia mea este că începuse să se cam îndoiască. Strickland mi-a adresat un ușor hohot de râs - acela pe care îl scot adeseori oamenii pentru a marca o glumă care lor nu li se pare deloc amuzantă -, dar nu mi-a spus nimic. Nou-sosiții au solicitat atenția gazdelor, așa că am fost lăsat singur. Când într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fie că e într-altul. Am râs: — Ei haide, haide, nu trebuie să ne crezi pe toți atât de proști, întâmplător, știm că ai plecat din Londra cu o femeie. A tresărit puțin și apoi brusc a izbucnit într-un hohot de râs. A râs atât de zgomotos, încât clienții aflați prin preajma noastră au întors capul și unii dintre ei au început să râdă la rândul lor. Nu văd ce e amuzant în asta. — Biata Amy! a rânjit el, și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ar fi nevoie. Și pe urmă eu nu sunt ca el. Eu nu contez. — N-ai personalitate, nici cât un câine vagabond! Te întinzi pe pământ și-i rogi pe oameni să te calce în picioare. Stroeve scoase un mic hohot de râs. I se păru că a înțeles motivația, atitudinii soției. — O, draga mea, tu te gândești mereu la ziua aceea când a venit aici să se uite la tablourile mele. Dar ce contează că nu le-a apreciat? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-se sus, peste chirpici și peste table, plângea înconjurat de ape, dar un jandarm îl salvase, coborâse pe scară dintr-un elicopter care zbura pe deasupra coșmeliei și salvase puiuțul, pe alt acoperiș stătea o căprioară speriată, lumea plângea disperată, în hohote, un bărbat care se culcase pe jos, pe pământul ud, printre broaște și șerpi, spusese cu durere într-un microfon întins spre el: Domnilor aleși, vă poftim lângă noi, să vedeți cum e! Iar un ales, îmbrăcat într-o haină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
șterpelise de undeva o chetă pentru Orfanii de Război Francezi, care Însuma un dolar și douăzeci de cenți, cu care-și cumpăraseră niște brandy, În caz că ar fi răcit În noaptea ce Începuse. Își terminaseră seara la un cinematograf, izbucnind În hohote de râs sistematice la o comedie străveche, spre enervarea uimită a celorlalți cinefili. Intraseră cu ajutorul unei strategii notabile: fiecare băiat care intra Îl arăta cu degetul pe cel din urma sa. Sloane, care Încheia plutonul, negase că i-ar cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a Întrebat Amory Într-o seară. Începuseră să se viziteze reciproc de câteva ori pe săptămână. — Vezi bine că nu. Ce e prestigiul, În fond? — Unii afirmă că nu ești decât un politician ceva mai original. Burne a izbucnit În hohote de râs. — Asta mi-a spus și Fred Sloane astăzi. Presupun că era inevitabil. Într-o după-amiază au abordat o temă care-l preocupase Îndelung pe Amory: problema modului cum atributele fizice influențează constituția și comportamentul omului. Burne descrisese factorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care dormeau la ora asta. - Spune, nea Ovidiu! - Da, spune, nea Ovidiu, se enervă Mișu. Spune, să-ți vedem nerecunoștința. Spune, să auzim și noi minciuna. A ta! Mariana, ai și tu puțină răbdare! Mariana fugi în spate plângând. Doar hohotele ei mai răzbăteau în liniștea așternută peste sală, peste Vitan, peste București și peste un mic grup de telespectatori americani, colegii lui Will Smith, care vedeau totul printr-o cameră mică, montată în medalionul lui texan. - Deci cu halterele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
înapoi să le ia și io i-am zis lu Mișu și Mișu a zis să vedem cum le-o lua Sorinel, și Sorinel le-a luat. Audiența rămase o clipă pe gânduri, rumegând cele auzite. Și dintr-o dată, un hohot puternic de râs îi înroși obrajii lui Horațiu și aproape că-l dezechilibră pe nea Ovidiu. Până și agenții din America hohoteau în buncărul lor. - Iată, luă Mișu portretul din mâinile tremurânde. Iată-l pe adevăratul Halterofil din Vitan! Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
un prost, scurt și îndesat, noi nu ne mai putem opri, Beligan pare dintr-odată foarte interesat de chestie, se uită la Marcela, care se prinde și ne fulgeră cu privirea, Ițcuș își vede sfârșitul aproape și o dă pe hohote, chipurile plânge, dar era clar că asta era numai în capul lui, Marcela se oprește, ne zdrobește cu privirea și răcnește nemilos: ― Ieșiți afară, măgarilor! Eu și Niculescu ne strecurăm cât ai clipi - era deja prea mult ca să mai putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
el să fie... Ce mai faci, maestre, cum o mai duc copiii, ești bine, ai grijă, eu ce să-ți spun, mă duc acuma acasă și te mai sun, maestre. Nu știu când a închis, plângea când domol, când în hohote, făcea planuri și se prăbușea, era singur și nu-l putea ajuta acum nici unul dintre căluții pe care îi îngrijise ca grăjdar, nu-i puteau da o mână de ajutor nici unul din sutele de mii de copii care râseseră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
foarte tare pe doamna Witkowski, fiindcă nu știe de ce și crede, fără să aibă dreptate, că plânge din cauza ei. Bietul de tine, las’ c‑o să treacă, șoptește ea cuvinte de consolare, care pe el nu‑l consolează deloc. Plânge în hohote bărbatul greoi care a scos‑o la capăt cu atâtea lucruri, i‑a terminat pe mulți, iar acum el însuși n‑o mai scoate la capăt. Ce ghinion! Plâng, nu mă pot abține și sper că n‑o să mă vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dintr‑o familie destul de săracă și a studiat construcții de mașini, ceea ce a însemnat un sacrificiu considerabil pentru părinții săi. Sacrificiul a fost însă dat uitării, la fel și părinții, tot ce mai contează acum este soția care plânge în hohote. Sophie îngenunchează și își etalează rochia de tul, ca pe o coadă de păun. Materialul face un zgomot ușor, ca de rumeguș care arde. La fiecare adiere se înfoiază puțin pentru că o suprafață destul de mare e lăsată la discreția vântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
drăguță, care e o tovarășă de nădejde și place mai degrabă tinerilor. Uneori el face asta cântând, ba chiar foarte des. Îl cheamă Peter Kraus și cântă un cântecel foarte cunoscut. Adesea se creează confuzii comice, încât lumea râde în hohote, de exemplu Christian Wolff se dovedește a fi în realitate fiul unui director general, deși nu arată a așa ceva; publicul său n‑arată a nimic și nici nu este nimic. Conny e isteață și se îndrăgostește imediat de el, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a dat să citească una sau două poezii scrise de el. A fost o încercare timidă de‑a stabili o relație de familiaritate, per tu, așa cum se întâmplă uneori între oameni. Dar profesorul de sport a citit în cancelarie, printre hohote de râs, producțiile elevului - ce‑i drept, destul de stângace - iar alți profesori l‑au luat după aceea multă vreme peste picior pe tânărul creator, citând versuri rupte din context. Alături, Anna se tânguie de parcă ar durea‑o ceva. Însă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cântă la violoncel, mama la pian - mama e doctoriță - frații cântă la flaut sau la vioară, părinții îi iubesc ca pe ochii din cap, petrec revelionul la casa din Semmering, proviziile de care are nevoie vesela adunare sunt aduse în hohotele de râs, chicotelile și pupăturile tineretului și transportate la etaj, chestie care are de‑a face cu munca tot atât cât are de‑a face scripca cu iepurele; ce i‑ar mai plăcea și lui Hans să care poveri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Dar, ca de atâtea ori, nu spune nimic, ci plânge doar, ca proasta. Anna bocește în gura mare de față cu oamenii ăștia străini care au muncit toată ziua și, ca atare, seara au și ei dreptul la liniște; în hohotul ăsta de plâns se revarsă și sufletul ei măcinat aproape de tot, care dovedește că Anna are totuși un fond bun. Doar acela care n‑are încă inima de piatră e în stare să plângă. Gura și fața Annei sunt schimonosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rămânea altceva de făcut decât să renunț la viață? Mă Îmbătasem și-mi plângeam de milă. Nu aveam ce face, nu aveam chef de tipul ăsta. Akemi se opri brusc, umerii Începură să-i fremete și izbucni În plâns; erau hohotele de plâns ale unui copil, pe care le simțeam izbindu-se de umărul meu. „Nu te am decât pe tine, nu te am decât pe tine, nu te am decât pe tine, nu te am decât pe tine.“ — Pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vrei? Oare ce ne făcuse să intrăm Într-un astfel de bar? Fără Îndoială Înghițirea pastilelor și perspectiva de a ne regăsi singuri la hotel ne excitaseră În asemenea măsură, Încât ne-am simțit atrași de lumina neoanelor și de hohotele de râs care se auzeau din acel local. Mai bine am fi ales un loc mai liniștit sau chiar barul hotelului din cartierul Akasaka, unde rezervasem o cameră. — Nu prea ești nerăbdător să rămâi singur cu mine, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mică aureolă asemănătoare unei pete de cerneală roșie vărsate pe un șervețel. — După mutra pe care o faci, s-ar zice că regreți deja banii cheltuiți cu mine și că tot ce ți-am spus te face să izbucnești În hohote de râs, nu-i așa? Părea că situația se Înrăutățea și mai mult. Tăcerea mea timp de opt luni se datora și isteriei care o cuprindea câteodată pe Akemi. Isterie! Un cuvânt pe care nu-l mai auzisem de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Nu-i nimic, o să-i cer și eu iertare pentru tine. Dar uite! Ți s-a udat fusta. Mai bine faci un duș. Da! Du-te repede și fă un duș. Noriko se agățase de umerii bărbatului și plângea În hohote. Voia să-i spună: „Da, mă duc să fac duș, dar trimite-o acasă pe femeia asta Înaltă, te rog, hai să rămânem numai noi doi“, dar nu putea rosti cuvintele. Era convinsă că a comis o greșeală impardonabilă. Dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
detașare cum tocmai spuneam „Da, vă ascult cu atenție“. Dublura mea mă privea de sus cu un rânjet atârnat de buze, râzând de mine; era mult mai puternic. Cum adică „Da, vă ascult cu atenție“, nemernicule?... și izbucni În râs. Hohotele sale răsunau din ce În ce mai puternic. M-am Întors spre celălalt eu al meu care Își păstrase calmul și i-am zis: „În ritmul ăsta, o să ne Îmbolnăvim de schizofrenie, nu-i așa?“. La care el s-a luat de mine: „Dispari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
puternic: „Nuuu!“. Era ca-ntr-o scenă de film. Tipii de la Gestapo care-i urmăreau pe evrei și puneau mâna pe câte un copil care se căznise să se ascundă, Îl apucau de păr și-l ridicau la lumină, În hohote de râs. Atunci copilul țipa din rărunchi: „Nuuu! Nuuuu!“. Un țipăt sfâșietor, pe care dacă-l auzeai, nu-l mai puteai uita toată viața. La fel țipa și Mie: „Nuuuuu!“. Mie nu era evreică, așa că nimeni nu-i lua țipătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cuvinte, ci prin semnalele emise de corpul ei. Când femeia necunoscută lua chipul lui Reiko, fundul ei ascuțit se Înălța roșu și umflat, de parcă fusese pălmuit de cineva. Când chipul lui Keiko Kataoka Îi lua locul, o auzeam urlând printre hohote de plâns, cu fața schimonosită de durerea ce provenea din clitorisul ei umflat cât degetul cel mic, În care cineva Îi Înfipsese un ac, de care agățase un fir de gută. Chiar și când lua chipul mamei mele implora iertarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mai ajuns acolo. Șeful de stație de la Parchimer nu-și amintea ca ea să fi urcat în tren, dar a spus că stătuse la băute toată noaptea și probabil că oricum nu și-ar fi amintit. Această remarcă provocă un hohot de râs general. — Bețivul naibii, pufni Hans Lobbes. Aceasta este una dintre cele două fete care au fost îngropate de atunci, zise Illmann pe un ton calm. Nu cred că aș mai putea adăuga ceva la rezultatele acestei autopsii. Puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
negrăite slăvi... V-o spun: Dăruitorul Beției e aproape! Dar ascultați cum crește ascuns sub orizon Tumultul surd de glasuri mereu mai tunătoare, Se clatină în tremur al înălțimii tron; Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a Menadei. "El, El aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]