KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Audbert se întoarse în casă aproape imediat cu plosca de hidromel și umplu paharul de lemn al femeii, cornul său gol, pe care îl luase din traista atârnată de șa, și cănile de lut pe care, între timp, cei patru huni le desprinseseră de la centură, unde le purtau după obiceiul neamului lor. Odolgan întrebă pentru cine să închine. — Pentru cine ne îndrăgește! propuse Audbert, ridicând cornul plin și străduindu-se să se arate degajat. Malaberga strânse din buze: — Eu nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de neînlăturat! Ce vorbe mari! Gogoșile astea să le vinzi țărănoilor de prin părțile voastre, babă neghioabă! Malaberga se aprinse și șuieră spre el ca o viperă: — Mânca-ți-ar furnicile creierul! Tu-mi spui mie babă? Neghioabă? Țeastă de hun! Porni să se ridice, dar își pierdu echilibrul și căzu greoi, înapoi, pe bancă. Râseră cu toții, iar la urmă, ea mai tare decât toți. — Câți ani ai, vrăjitoareo? o întrebă Odolgan, pe un ton de batjocură. Ea își întinse arătătorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de sânge și spusese că numai doi dintre ei urmau să supraviețuiască. Războiul, adevărat, era gata să înceapă, dar nu prea era de crezut că va ajunge și prin părțile lui. Și atunci? Ce avea el de-a face cu hunii? Trebuia să i-o spună, trebuia să o întrebe care urma să fie soarta lui și... dar unde se ascunsese? Ușa era deschisă. Ar fi vrut acum să fi fost acolo și să-i zică vreo două de la obraz. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
războinici neasemuiți n-au văzut atunci moartea! Câte femei nu și-au plâns atunci fiii! Azi, după atâția ani, trebuie să recunoaștem că războiul pe care l-a purtat Gundikar împotriva romanilor din Belgica a fost o treabă nesăbuită. Cu hunii atât de aproape tot timpul și de amenințători, burgunzii ar fi făcut mai bine să caute să se alieze cu Etius, nicidecum să-l provoace și să-l împingă să-i dezlănțuie împotriva lor pe monștrii aceia sângeroși. Astăzi, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Tu ai fost un mare războinic, Ademar, și eu te respect, dar, de nu ar fi părul tău alb, te-aș face să-ți înghiți vorbele. Gundikar a fost un conducător măreț: i-a înfrânt în mai multe rânduri pe huni și le-a ținut piept multă vreme romanilor, iar faptele sale vor fi, cu siguranță, întotdeauna amintite de barzi. El dorea libertatea și mărirea poporului său, dar n-a avut noroc, asta-i tot. Să caute alianța cu romanii ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de barzi. El dorea libertatea și mărirea poporului său, dar n-a avut noroc, asta-i tot. Să caute alianța cu romanii ar fi fost un lucru inutil, fiindcă ei nu ar fi fost în stare să ne apere de huni, care pe atunci erau aliații lor. Eu vă zic: am avea mai mult de câștigat dacă am profita de războiul ce bate la ușă ca să le-o tragem pe coajă romanilor, în loc să ne lăsăm uciși pentru ei. Ne ajunge; ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și orașe bogate, i-au forțat pe romani să le recunoască guvernarea asupra unor provincii întregi; iar nouă, nouă ce ne-a rămas să facem? Ne-au închis între munții ăștia și și-au amintit de noi numai acum, când hunii, sătui să le mai slujească, îi amenință. Dinspre partea mea, n-au decât să-și salveze singuri pielea sau poate împreună cu prietenii lor goții! — Nu putem trăda alianța noastră cu Ravena. Cu ani în urmă, în schimbul acestor pământuri, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui, cel care și-a călcat cuvântul dat lui Gundikar un an înainte, în ziua încheierii tratatului. Păi, cum, ați uitat cu toții? Noi ne-am respectat înțelegerea. De-abia ne întorseserăm pe pământurile noastre de pe Rin, când ne-au atacat hunii lui. — Nu avem dovezi că el ni i-a trimis pe cap. — Povești! Au făcut treaba asta din ordinul lui, fii sigur! Iar acum ar trebui să crăpăm pentru el? Asta vreți? Și, pe urmă, dacă refuzăm să-l ajutăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a trimis pe cap. — Povești! Au făcut treaba asta din ordinul lui, fii sigur! Iar acum ar trebui să crăpăm pentru el? Asta vreți? Și, pe urmă, dacă refuzăm să-l ajutăm, ce-o să mai poată face împotriva noastră? Fără huni, care acum li s-au întors împotrivă, nu are, de fapt, o armată. Și, ca să spun până la capăt, nu mi-ar părea rău - ba dimpotrivă - să încerce și romanii pe pielea lor ce înseamnă să ai de-a face cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a trecut poporul nostru, cu asta n-o să ne fie mai ușor să luăm o hotărâre. în ceea ce mă privește, dacă mă uit la cum suntem noi astăzi și apoi la disperarea în care am văzut poporul nostru sub călcâiul hunilor, nu pot decât să mă consider norocos, de vreme ce acum - și cu siguranță nu sunt singurul aici, de față - am mult mai mult decât mai avea tatăl meu acolo, lângă Rin. Dar, cum am zis, toate astea sunt vorbe goale și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mâinile către adunare, cerând atenție. — Dar chiar aici e problema, continuă el. în realitate, nu pentru ei suntem chemați să ne luptăm, ci pentru noi înșine. într-adevăr, nu văd ce folos am putea trage dacă i-am lăsa pe huni să se facă stăpâni în ținuturile Galiilor. Doar îi cunoaștem prea bine, nu-i așa? E cu putință să fi uitat deja de ce sunt în stare? Dacă Atila îl învinge pe Etius, poporul nostru se va afla în mare, mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Se întrerupse un moment, apoi își puse mâinile în șolduri și, trecând peste mulțimea celor care îl ascultau o privire atât de aprinsă, încât părea să străpungă pe fiecare în parte, continuă: — Asta și fiindcă nimeni nu ne garantează că hunii, odată ce au trecut Rinul, nu se vor îndrepta chiar către părțile acestea ca să ajungă în Italia; și ce-o să facem atunci? Vă gândiți cumva să le lăsați cale liberă, trădând cuvântul pe care l-am dat, ca să ne târâm pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
liberă, trădând cuvântul pe care l-am dat, ca să ne târâm pe urmă pe lângă tronul lui Atila și pe lângă bestiile feroce care-l înconjoară? Dacă așa v-ați gândit, nu contați pe mine, fiindcă eu n-o să mă supun niciodată hunilor. Ați uitat în ce disperare trăiesc frații noștri rămași în robie dincolo de Rin? Vreți să ajungeți mâine ca ei? Asta niciodată! țâșni bărbatul care îl făcuse pe Olegar să cadă; și încă alții, strigând, i se alăturară. — Prin urmare, vedeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ani, cu ochi pătrunzători și cu profilul ascuțit, care urmărise discuția atent, cu brațele încrucișate, rezemat cu spatele de perete — Da, Reinwalt, sunt convins că în război o să fim oricum târâți și că e mai bine să-i înfruntăm pe huni împreună cu romanii și alte popoare aliate cu ei, decât așteptăm să fim striviți fără să facem nimic Bărbatul solid, care deja vorbise puțin mai înainte, obiectă: — împreună cu romanii, spui? Dar cine ne asigură că într-adevăr se vor lupta? Ademar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
impusese tuturor, încă de la primele luciri ale zorilor, un marș forțat printre munți, reușind astfel că recupereze o bună parte din timpul pierdut, astfel că, după alte cinci zile, ajunseseră, în sfârșit, la jumătatea drumul - ori aproape de jumătate. Așteptă ca hunul să-l ajungă și, când fu alături, se întoarse spre el, făcând semn cu bărbia păroasă înspre valea de dedesubt: — Frumoasă priveliște, eh? Balamber parcurse peisajul cu un ochi atent. își aținti apoi privirea asupra orașului aflat la dreapta lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dedesubt: — Frumoasă priveliște, eh? Balamber parcurse peisajul cu un ochi atent. își aținti apoi privirea asupra orașului aflat la dreapta lor. — Genava? întrebă. — întocmai. Ai văzut ce mare e lacul? Audbert se căi pe loc că pusese întrebarea aceea prostească: hunul nu era, desigur, omul care să-și treacă vremea contemplând priveliștile. Iar acesta, într-adevăr, se mulțumi să ridice din umeri: — Nu e cel mai mare pe care l-am văzut. Li se alătură, între timp, și Odolgan. își aduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și îi răspunse lui Balamber: — La apusul soarelui vom fi la piscul de care mi-ai vorbit. îl poți vedea și de aici - e acolo, vezi? întinse degetul înspre o stâncă abruptă ce se ivea deasupra pădurii, în vecinătatea lacului. Hunul privi printre pleoape, cu mâna streașină la ochi, după care încuviință cu o strâmbătură de satisfacție, fără să spună nimic. Audbert dădu din cap, înghițindu-și nemulțumirea și spunându-și că era fără nici un folos să aștepte de la acele bestii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o luăm din loc, atunci. începură coborâșul în șir indian, încă urmând, pentru o bucată bună, cotiturile cărăruii ierboase pe care merseseră până atunci. Apoi marcomanul o apucă pe un traseu ce se afunda într-un desiș de carpeni, iar hunii ținură aproape. Deși copacii nu erau încă acoperiți cu totul de frunze, ramurile lor alcătuiau o boltă naturală, care, pe unele porțiuni de drum, ferea grupul de privirile celor care s-ar fi putut afla prin preajmă, chiar dacă aceștia se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înălțime; totuși, călătoria cu caii pe o cărare atât de strâmtă, invadată, în mai multe locuri, de mărăcini ce ieșeau din tufărișul crescut printre copaci, se dovedi o întreprindere mai dificilă decât prevăzuseră. Pe când soarele apunea, Audbert și cei patru huni ieșiră într-o mică poiană, ce se deschidea chiar la picioarele pintenului stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină din urmă și îi anunță că ajunseseră la destinație. Cu un ton șovăitor, adăugă: — Totuși, nu e nimeni aici. Ești sigur că ăsta e locul de întâlnire cu mijlocitorul tău? Liniștit, hunul răspunse: — O să vină, mâine dimineață. După aceea, își îndemnă calul cu călcâiele și, ținându-l la pas, se intră în luminiș. în spatele lui, Audbert simți cum se naște în el din nou acea neliniște ce îl chinuise încă de la începutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în căutare de crengi pentru foc. Balamber însă dădu din cap. — Fără foc. Doar atât spuse, în timp ce scotea șaua de pe cal. Cu naivitate prefăcută, marcomanul întrebă: — Nici măcar în seara asta? Acum suntem la loc sigur. Bagauzii... Cu un ton dur, hunul întări: — Fără foc, am zis! — Dar... e a cincia zi de când mâncăm hrană rece. Mă gândeam că acum... Fără foc! De data aceasta, tonul lui Balamber nu admitea replică. Audbert deschise gura să mai pună niște întrebări, pe urmă, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Odolgan zâmbind cu răutate și schimbând cu Balamber o privire ce nu-i plăcu deloc. Se gândi că avea să urmeze o noapte lungă. 8 în noaptea aceea, Audbert chiar nu închise un ochi. Deși, din motive lesne de înțeles, hunii îl scutiseră de paza nocturnă, el veghe fără încetare, răsucindu-se iar și iar sub învelitoare, scormonind cu privirea întunericul, atent la orice zgomot, la orice foșnet de frunze. Zorile îl aflară, așadar, răvășit, cu ochii umflați și cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
întunericul, atent la orice zgomot, la orice foșnet de frunze. Zorile îl aflară, așadar, răvășit, cu ochii umflați și cu o față de câine bătut. Dacă până atunci semnalul de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază, îl văzu ridicându-se în capul oaselor la primul cântat al privighetorii. înjurând printre dinți, Audbert aruncă învelitoarea, își frecă pleoapele îngreunate și, în fine, își roti privirea piezișă de jur împrejur, oprind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în poziția în care îl lăsase ceva mai devreme. Se opri la un pas lângă el, cercetându-l atent. Cine e mijlocitorul? Acum poți să-mi spui. Balamber îi răspunse fără să-l privească: — Gualfard. — Gualfard cel Violent? Acel Gualfard? Hunul încuviință din cap. — Da. Așa cred că i se spune. Audbert fu uimit peste măsură. Era cu putință ca însuși Gualfard să fi fost ales pentru a escorta solia de nuntă a lui Utrigúr? în toate acele zile, se întrebase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
situație ciudată. Cu toate acestea, nu lăsă să se vadă cât era de surprins și, întorcându-se, se duse la traistă să ia ceva de îmbucat. Mestecând o bucată de caș, nu îi scăpă, totuși, nici o clipă din ochi pe huni. Puțin mai târziu, îi văzu pe toți treji și constată, cu surprindere, că își dăduseră jos de pe ei cămășile lungi de in ori de piele și mantalele de oaie, iar acum se îmbrăcau foarte liniștiți cu niște haine mult mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]