956 matches
-
John Sampson, Alexandru Paspati, Johan Dimitri Taikon sau pelerini ca Bernhard von Breidenbach, Arnold von Harff plasează romii în urma unor experiențe aprofundate în rândul triburilor hinduse sau indiene. John Sampson găsește originea triburilor rome în nord-vestul Indiei, determinând după cercetarea idiomului ca strămoși apropiați ai limbii romani, limbile singaleză, marathi, sindhi, punjabă, dardică și pahari de vest (dialecte hinduse vorbite de băștinași). De asemenea, graiul romilor conține amprente exacte ale limbii sanscrite, fiind identificate peste 500 de cuvinte a căror origine
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
care numai unul dintre părinți este moldovean(român). Astfel, mamele lui Vasile Stati și Valeriu Reniță sunt rusoaice, tatăl lui Constantin Starîș este ucrainean, mama lui Ion Berlinski este țigancă, iar tatăl vitreg a lui Vladimir Voronin este rus. Totodată, idiomul moldovenesc este de cele mai multe ori asociat celorlalte graiuri vorbite pe teritoriul României, muntenesc, crișean ș.a., așadar o echivalare între cele două este nepotrivită (după Ion Stici, Silviu Berejan, Vitalie Marin, Eugen Coșeriu). Astfel, cuvintele lui Stati despre așa-numita „limbă
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
pentru acomodarea populației, iar mai apoi cu alfabetul latin. Această dezvoltare a fost întreruptă în anii următori, în scopul sincronizării cu politica de proletcultism a Uniunii Sovietice, care cerea anularea realizărilor progresive ale societății civile. Acest fapt a afectat și idiomul moldovenesc care trebuia să funcționeze ca o limbă independentă față de limba română, politică al cărui principal susținător era lingvistul Leonid Madan. Noile norme fonetice și gramaticale, precum și neologismele introduse nu s-au bucurat de succes și au fost eliminate în
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
hunice au produs modificări esențiale în organizarea și funcționarea așezărilor umane. Își fac apariția slavii în ținuturile de la Dunăre și Carpați, rămânând impresionați de zidurile vechilor orașe și cetăți române, numindu-le Grădiște, Jidova și Balgrad. Limba română reprezintă un idiom romanic, care își trage originea din vechea latină. Fiind o limbă romanica de răsărit, limba română, aparține în același timp de marele grup al limbilor neolatine din care mai fac parte italiană, franceza, spaniolă și portugheză. Dintre toate acestea, limba
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
și impunerii treptate a acestei limbi comune, pe măsură ce regatul își extinde dominația pe tot teritoriul Franței actuale, în partea de sud a Belgiei, în vestul Elveției și în teritorii de pe alte continente, evoluând și îmbogățindu-se continuu cu elemente din idiomurile pe care le înlocuiește în mare parte și cu împrumuturi din multe limbi străine. Din această perioadă au rămas opere literare importante: "La Chanson de Roland" (Cântecul lui Roland), "Roman de Renart" (Romanul vulpoiului), romanele cavalerești ale lui Chrétien de
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
etc. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. Limba epocii este bine reprezentată de operele lui François Rabelais. În 1549 apare "Défense et illustration de la langue
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
necesitățile limbajelor de specialitate. Este perioada în care, datorită prestigiului culturii pe care o poartă, franceza este limba de comunicare internațională a elitelor politice și intelectuale, dar încă nu se impune majoritar în vorbirea curentă din provinciile Franței, unde domină idiomurile locale. În secolul al XVIII-lea, franceza intră în perioada sa modernă. Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în toată Franța. În această perioadă, franceza continuă
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
francezei ca politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci, extinderea treptată a duratei școlarizării duce la utilizarea francezei de către toți locuitorii, în detrimentul idiomurilor locale. În secolul al XX-lea, franceza contemporană pierde teren pe plan mondial în favoarea limbii engleze, dar continuă să fie una din limbile de comunicare internațională, căutându-se printr-o politică lingvistică oficial adoptată să se limiteze pe cât posibil influența
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
Marcello al Corso (1682-63). Abordarea solemnă a lui Fontana, deși lipsită de inventivitatea uimitoare a predecesorilor din Roma, a exercitat o influență substanțială asupra arhitecturii baroce și prin însemnările prolifice și prin arhitecții pe care îi îndrumase care au răspândit idiomurile Baroce în Europa secolului al XVIII-lea. În acest secol capitala europeană a arhitecturii s-a mutat de la Roma la Paris. Stilul Rococo, care a înflorit în Roma după anii 1720, a fost influențat profund de ideile lui Borromini. Cei
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
Table aux crevés", 1929, carte premiată cu Premiul Renaudot, "Vrăjitoarea" - "La Vouivre", 1941, "Gustalin", 1938) fiind în același timp atașat de Parisul maturității sale. Marcel Aymé rămâne unul dintre autorii cu cel mai bogat vocabular, idiostilul sau amestecă argoul cu idioamele locale, stilul prețios cu desuet-anacronicul, barbarismele cu claritatea simplă a expresiilor uzuale. Nu foarte iubit de critică, Aymé s-a bucurat de adulația publicului larg. Marcel Aymé a dobândit statutul notorietății mondiale, operele sale fiind traduse, adaptate, puse în scenă
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
sunt limbi indigene vorbite pe insulele în Oceanul Pacific. Australia și Oceania se caracterizează printr-o mare diversitate la nivelul idiomurilor locale: în fiecare stat, chiar cu un număr mic de locuitori, coexistă (foarte) multe limbi și dialecte. Ele au un număr mic sau chiar foarte mic de vorbitori nativi, dar majoritatea locuitorilor sunt bi- sau chiar plurilingvi. Limbile indigene din
Limbile Oceaniei () [Corola-website/Science/324959_a_326288]
-
mic de vorbitori nativi, dar majoritatea locuitorilor sunt bi- sau chiar plurilingvi. Limbile indigene din Australia și Oceania fac parte din trei familii: australiană, austroneziană (numită în trecut "malaio- polineziană") și papua. Specialiștii nu sunt întotdeauna de acord în privința unor idiomuri asupra calității lor de limbi distincte sau de dialecte ale aceleiași limbi, de aceea numărul limbilor dintr-o grupare este apreciat adesea diferit de diverși autori. Ca urmare, precum și din cauza unor imperfecțiuni ale recensămintelor, și numărul vorbitorilor devirselor limbi este
Limbile Oceaniei () [Corola-website/Science/324959_a_326288]
-
dispărul la sfîrșitul secolului trecut, au fost incluse fie în una, fie în cealaltă dintre aceste două familii. Limbile australiene cele mai diferite între ele se vorbesc în nordul părții centrale a Australiei. La origine, fiecare trib de aborigeni avea idiomul său, astfel că existau, după diferite aprecieri, 260-500 de limbi și dialecte indigene, dintre care numai aprox. 60 au fost mai bine descrise.
Limbile Oceaniei () [Corola-website/Science/324959_a_326288]
-
scrierii nu a dus la un sistem alfabetizat, posibil din cauza complexității limbajului, iar principiul ideografic a rămas fundamental neschimbat până astăzi. Scrierea ideografică a atins în China funcționalitatea maximă a funcționării sale. Limba vorbită s-a despărțit în mai multe idiomuri, ceea ce a dus la fărâmițarea națiunii în popoare diferite care nu puteau comunica între ele în niciun fel. Spre deosebire, limba scrisă nu a cunoscut trecerea de la semne-cuvânt la semne-sunet și a permis întărirea oligarhiei ai cărei membri comunicau între
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
meglenoromanei “Radovi Simpozijuma”, Pančevo - Zrenjanin, 1977, str. 47-55. 6. Ličnata zamenka vo romanskiot i vo makedonskiot jazik vo “Godișen zbornik” na Filoloșkiot fakultet vo Skopje, Skopje, 1977, str. 49-56 (vo koavtorstvo șo Florin Jonila). 7. Concordante lexicale între română și idiomurile iberoromanice vo “Studii și cercetări lingvistice”, ăn XXVIII, nr. 4, București, str. 439-443. 8. Despre L final - aricol hotărât în graiul meglenoroman din Umă respectiv în cel din Gevgelija vo “Analele Societății de limbă română”, Zrenjanin, 1977, str. 37-41. 9
Petar Atanasov () [Corola-website/Science/329599_a_330928]
-
leș baș de la langue française, în ”La langue et la littérature françaises dans le système éducatif en République de Macédoine: état des lieux et perspectives” (sub direcția Irinei Babamova), Skopje, 2013, pp. 21-28 79. Starea actuală a meglenoromanilor. Meglenoromana - un idiom pe cale de dispariție, în ”Memoria Ethnologica”, nr. 52-53, 2014, Baia Mare, pp. 30-37.
Petar Atanasov () [Corola-website/Science/329599_a_330928]
-
ezoterice și farmece țigănești. Lipsesc „doar” aura poetică, fabulosul și miticul. Nici un fior de parfum moldav, numai lentoare pustie cu pretenții de „atmosferă” și „interesante” compoziții în dominantă albă ale operatorului Florin Mihăilescu. Personajele se exprimă în cel mai curent idiom dâmbovițean. Singura care are curajul să pună culoare locală și diversitate în rostire e Vicoveanca, și de aceea e și cea mai credibilă. Mulți cineaști l-au lipsit pe Sadoveanu de savoare, dar un asemenea grad de absență a afinității
Ochi de urs (film) () [Corola-website/Science/327700_a_329029]
-
număr variat de artiști. Conținutul musical al fiecărei emisiuni este eclectic și divers și poate cuprinde, pe lângă muzica de bază Ambient, new age și electronică, muzică veche, medievală, clasică contemporană, etnică/world, cool jazz, coloane sonore și ocazional chiar și idiom-uri populare. Durata emisiunii "Ultima Thule" a variat considerabil de-a lungul anilor. Inițial lansată ca o emisiune de 90 de minute, durata sa s-a extins progresiv la 2 și apoi 3 ore, după care, din martie 2001, a
Ultima Thule Ambient Music () [Corola-website/Science/327302_a_328631]
-
regatul orașelor-cetăți”. Cele mai vechi localități au fost: Pskov, Polotsk, Gnezdovo/Smolensk, Alaborg, Aldeghia/Ladoga, Holmgard/Novgorod, Beloozero, Timero/Iaroslavl, Sarskoie Gorodișce, Rostofa/Rostov, Vladimir, Muron. Parțial, dacă nu toți varegii, erau cunoscuți de asemenea sub denumirile "kylfingar" [külfingar] (în idiomul scandinav), "kolbiaghi" (în slava medievală ruso-ucraineană), "kulpingoi" (în greacă), "al-kilabiyya" (în arabă) și "kölpények" (în maghiară). În cronica lui Anonymus este menționată o căpetenie de trib cu numele "Culpun", echivalentul termenului maghiarizat "kölpény", din anturajul ducelui Arpad). Potrivit unor cercetători
Regatele scandinave () [Corola-website/Science/330962_a_332291]
-
în cultura turcă: O invitație făcută unui prieten „hai să bem o cafea” nu reprezintă doar acțiunea de a bea o ceașcă de cafea , ci include și dorința de a sta de vorbă, de la inimă la inimă cu acea persoană . Idiomul „o ceașcă de cafea care să te învie” este folosit în numirea cafelei care este băuta în timpul unei pause de odihnă. Cititul în cafea reprezintă privirea modelelor amorfe care sunt compuse din zațul de pe fundul cețtii de cafea și este
Cafenelele și cafeaua în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/331937_a_333266]
-
care cafeaua este foarte pătrunsa. Ibricul, datorită dimensiunii reduse, este folosit și că unitate de măsură ( spre exemplu, două ibrice de apă ) în bucătăria turcească. Ibricele au de asemenea dimensiuni diferite în funcție de numărul de persoane care urmează să fie servite. Idiomul „a pune ibricul pe foc” , care definește acțiunea de a face o cafea este foarte răspândit în cultura orală. În perioada Otomană se practică otrăvirea prin intemediul cafelei . De aceea cafeaua nu era niciodată preparată în bucătărie și apoi servită
Cafenelele și cafeaua în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/331937_a_333266]
-
Hasdeu, Ovid Densusianu, Alexandru Philippide, Theodor Capidan, Sextil Pușcariu și ale lui Alexandru Rosetti, I.I. Rusu și Grigore Brâncuș. La acestea se adaugă cele ale lingviștilor străini Johann Thunmann, Jernej Kopitar, Franc Miklošič și Hugo Schuchardt. În istoria limbii franceze, idiomurile celtice vorbite în Galia înaintea cuceririi acesteia de către romani au constituit substratul limbii galo-romane. Elemente ale acestui substrat se găsesc în mai multe limbi romanice. Trăsături comune unor limbi chiar neînrudite între ele se explică uneori prin substrat. Este cazul
Substrat (lingvistică) () [Corola-website/Science/331188_a_332517]
-
Codreanu este un alt critic care a analizat romanul Uezen, acesta considerând că stilul prozatorului este remarcabil prin economia mijloacelor de expresie, reușind să fie expresiv prin sprinteneala cuvântului și prin dramatism dialogic, punând, în același timp, la lucru un idiom science-fiction care nu abuzează de ermetism scientist. Criticul mai afirmă că partea originală a imaginarului lui Ionuț Caragea constă în viziunea unui univers postapocaliptic, transmundan, transportat integral în virtualitate, ca supremă inconsistență ontologică.. În august 2015, Ionuț Caragea publică la
Ionuț Caragea () [Corola-website/Science/334112_a_335441]
-
frazeologica constituită dintr-o îmbinare de cuvinte cu un grad relativ mare de fixitate, care se opune prin această unei îmbinări libere de cuvinte sau unei unități frazeologice cu un grad relativ mic de fixitate. Adjectivul „idiomatica” derivă de la termenul „idiom”, iar folosirea lui se datorează unei definiții tradiționale a expresiei idiomatice, după care aceasta ar fi specifică unui anumit idiom, în sensul că nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în alt idiom. Definirea, delimitarea expresiei idiomatice de alte tipuri
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
îmbinări libere de cuvinte sau unei unități frazeologice cu un grad relativ mic de fixitate. Adjectivul „idiomatica” derivă de la termenul „idiom”, iar folosirea lui se datorează unei definiții tradiționale a expresiei idiomatice, după care aceasta ar fi specifică unui anumit idiom, în sensul că nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în alt idiom. Definirea, delimitarea expresiei idiomatice de alte tipuri de unități frazeologice și însăși denumirea ei sunt controversate și, prin urmare, neunitare printre cercetători, mai ales din cauza faptului că
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]