1,090 matches
-
se pare, o putere a creierului, echivalentă pe care o posedau foarte puțini oameni, de oriunde ar fi venit acei oameni; unul dintre posesori fiind un băiat. Cu fiecare secundă care trecea. Gosseyn devenea tot mai conștient de cât de idioată trebuia să pară această mică întrecere pentru privitori. Dar, bineânțeles, din moment ce împăratul era implicat, nimeni nu îndrăznea să i se opună. Așadar, stăteau cu toții acolo, înghețați, nemișcați ca și cei doi competitori. Dintre cei aproape treizeci de oameni, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
nu sunt prea plictisitoare pentru tine. Urmă o pază și apoi - altfel decât se așteptase - o strâmbătură deformă fața copilului. - Bănuiesc, spuse băiatul, că ai câteva presupuneri de data asta și crezi că vreau să mă întorc pe nava aia idioată, la toți nefericiții ăia. - Ești pe aproape; dar poate vrei să te întorci la mama ta, răspunse Gosseyn. Dar chiar în timp ce vorbea, se adaptă în sinea sa la analiza făcută de Enin. Nu era rău, după toate mofturile acelea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
nu trebuia să se afle despre mine. La Facultate vorbeam frumos, roșeam când mi se făceau complimente, zâmbeam stângaci în timpul conversațiilor savante, ca un mic imbecil potolit. Iubeam rolul ăsta de băiat bun, de premiant cuminte pe care-l crezi idiot și liniștit. Aș fi mers cu el până la capătul pământului, târând după mine imaginea asexuată a profesorului de literatură, închis în lumea lui de cărți și neuroni. O păcăleală de zile mari, inimaginabil de eficientă. În dormitor, mă aștepta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ce mai prăpăd aș fi făcut prin mulțimea asudată, agitându-se ca un elefant cu zece trompe... Dacă nu se înțelege foarte clar, bucureștenii lui Ceaușescu nu-mi plăceau. Oamenii ăștia întruchipau tot ce nu eram eu: niște brute proletare, idioate, adormite, adunate de prin toată țara și pe care Statul le-azvârlise în pușcăria proaspătă a orașului. Îi observam așa cum observi un gândac de bucătărie: detașat, impersonal, indispus. Îmi invadaseră strada și privirea. Părinții mei, profesori amândoi, trebuiseră să împartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mea n-am văzut așa ceva! Suntem pe mâna cuiva care știe ceva fizică, ceva matematică, și ceva literatură. Și nu știu de ce, tare-mi vine să-l suspectez pe scriitorul ăsta.“ „Asta-i tot ce-ai clocit?“, am protestat. „Sună idiot.“ „Idiot, dar plauzibil.“, a intervenit Maria. Nu-mi plăcea când îi lua apărarea altcuiva într-o discuție. „Așa s-ar explica de ce ne tot vin informații, pe măsură ce dezlegăm problemele. Tablourile, mesajele, cărțile - nimic n-a ieșit la întâmplare. Noi doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scara blocului care ducea la ușa lor. Când se bumbăceau, auzea tot cartierul. Din când în când, soții Dorofte coborau și-o sfoară cu pungă, ca o nacelă prin dreptul geamului de la sufragerie. Cineva (unul din nepoți sau un vecin idiot și săritor) burdușea punga cu pâine luată de la colț și trăgea de două ori scurt de sfoară, anunțând achiziția. Făceau treaba asta reflex, de pe vremea lui nea’ Nicu. După semnal, nacela era ridicată și sfoara gravita din nou prin fața geamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru capacitatea procesorului. Lumina albăstruie, de xenon, glisa dintr-o lampă hexagonală coborâtă din acoperiș, inundând o încăpere de-aceleași dimensiuni cu sala noastră. Prin spărtura decupată precis zăreai parchetul lăcuit și forma identică a pereților. Te simțeai mic și idiot, ca la ghișeu la Circa Financiară. În mijlocul camerei, niște tipi îmbrăcați în blugi și cămăși cadrilate butonau vreo zece calculatoare, poate mai multe. Arătau ca niște gemeni identici, tunsoarea scurtă le strălucea pe ceafă, iar gesturile păreau trase la indigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Laviniei Șandru legate de posibilitatea ca Vadim Tudor să fie colaborator al fostei Securități, revista România Mare nu argumentează contrariul cu probe, ci recurge la injurii și atacuri la persoană, catalogând-o pe deputatul Partidului Inițiativa Națională drept "curva liliputană", "idioată", "proastă". În aceste condiții, discursul jurnalistic este nu își mai respectă identitatea, întrucât obiectivitatea sa nu mai există. În textul jurnalistic se poate utiliza și sofismul autorității, care constă în apelul la autoritatea unei valori respectate de mulți (Dumnezeu, adevăr
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
toată stăpânirea de sine, cum se întâmplă adesea cu unii oameni. Încă puțin și poate ar fi început să împroaște cu scuipat, într-atât era de furios. Însă tocmai din cauza furiei orbise, altfel și-ar fi dat seama că acest „idiot“, pe care îl trata cu atâta dispreț, cam prea repede și cu finețe se pricepe uneori să înțeleagă și să redea totul extrem de satisfăcător. Deodată se întâmplă ceva neașteptat. — Trebuie să vă atrag atenția, Gavrila Ardalionovici, spuse brusc prințul, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu finețe se pricepe uneori să înțeleagă și să redea totul extrem de satisfăcător. Deodată se întâmplă ceva neașteptat. — Trebuie să vă atrag atenția, Gavrila Ardalionovici, spuse brusc prințul, că mai înainte am fost într-adevăr bolnav, încât chiar eram aproape idiot, însă acum m-am însănătoșit de mult și mi-e întrucâtva neplăcut când mi se spune pe față că sunt idiot. Ați putea fi scuzat, avându-vă în vedere ghinioanele, însă în furia dumneavoastră mi-ați vorbit urât de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
atrag atenția, Gavrila Ardalionovici, spuse brusc prințul, că mai înainte am fost într-adevăr bolnav, încât chiar eram aproape idiot, însă acum m-am însănătoșit de mult și mi-e întrucâtva neplăcut când mi se spune pe față că sunt idiot. Ați putea fi scuzat, avându-vă în vedere ghinioanele, însă în furia dumneavoastră mi-ați vorbit urât de două ori. Nu-mi convine deloc, mai ales așa, de la prima întâlnire, cum e în cazul nostru, și întrucât ne aflăm chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
i-l recomande. — Chiriașul nostru, repetă Ganea. În mod evident, prințul era prezentat aici drept ceva rar (și util tuturor ca ieșire din situația falsă), mai că nu era împins cu forța spre Nastasia Filippovna; prințul auzi chiar clar cuvântul „idiot“, șoptit din spatele lui probabil de Ferdâșcenko, drept lămurire pentru Nastasia Filippovna. — Spuneți-mi, de ce nu mi-ați deschis ochii adineaori, când m-am... înșelat atât de îngrozitor în privința dumneavoastră? continuă Nastasia Filippovna, cercetându-l pe prinț din cap până în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar absolut sincer, povesti toată întâmplarea, povesti și cum se dusese apoi să-și ceară scuze de la prinț. Relatând incidentul, își exprimă cu înflăcărare părerea că, Dumnezeu știe de ce, din motive cu desăvârșire ciudate, s-a spus că prințul e idiot, „că, după părerea lui, lucrurile stau exact invers și că, fără îndoială, prințul e un om care știe ce vrea“. Nastasia Filippovna ascultase această caracterizare cu multă atenție și îl urmărise curioasă pe Ganea, însă imediat discuția luase altă turnură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
auzit că prințul mă va ocroti! Afanasi Ivanovici, măcar dumneavoastră felicitați-mă! De-acum voi putea sta peste tot alături de soția dumneavoastră; ce ziceți, e convenabil să ai un asemenea soț? Un milion și jumătate, prinț și, cum se zice, idiot pe deasupra, ce-ar putea fi mai bun? De-abia de-acum începe viața adevărată! Ai întârziat, Rogojin! Ia-ți iute pachetul, mă mărit cu prințul și sunt mai bogată decât tine! Dar Rogojin înțelesese situația. O suferință inexprimabilă i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințul brusc, ca și cum și-ar fi venit în fire, roșind și dându-și seama față de ce oameni spune aceste cuvinte. Din pudoare, Ptițân chiar își plecase capul și privea în pământ. Toțki se gândi în sinea lui: „O fi el idiot, dar știe că vorba dulce mult aduce, asta-i natura umană!“ Remarcă și prințul, dintr-un colț, privirea scăpărătoare a lui Ganea, cu care acesta parcă ar fi vrut să-l prefacă în scrum. Ce om bun! exclamă înduioșată Daria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi, nepăsătorul P. l-a crescut princiar pe cuconașul luat de suflet, i-a angajat guvernanți și guvernante (neîndoielnic, foarte drăguțe), pe care, fiindcă veni vorba, le aducea chiar el de la Paris. Însă ultimul vlăstar al neamului boieresc respectiv era idiot. Guvernantele de la Château des Fleurs nu i-au fost de folos și până la douăzeci de ani copilul nostru de suflet nu a învățat să vorbească în nici o limbă, fără s-o excludem nici pe cea rusă. Ultima împrejurare e, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu lasă nici un testament; ca de obicei, treburile sunt în neorânduială, apar o mulțime de moștenitori lacomi, care nici nu se gândesc la ultimele progenituri ale neamului, cele care, din milă, sunt tratate în Elveția de idiotismul ereditar. Vlăstarul, deși idiot, a încercat totuși să-l ducă de nas pe profesorul lui și timp de doi ani, se zice, a reușit să facă tratament gratis, tăinuindu-i moartea binefăcătorului lui. Dar și profesorul era un șarlatan de mare clasă; speriindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar un remarcabil erudit; a fost corespondentul multor persoane importante în probleme științifice și mulți bani a cheltuit pentru știință. Cât despre inima lui, despre faptele lui bune, o, desigur, ați scris pe bună dreptate că pe atunci eram aproape idiot și nu puteam înțelege nimic (deși rusește vorbeam totuși și puteam înțelege), însă vedeți că pot să apreciez acum tot ce-mi amintesc din perioada aceea... — Dați-mi voie, strigă strident Ippolit, n-ar fi prea sentimental? Nu suntem copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum, de vreo oră, la prima noastră întrevedere, m-a anunțat că s-a dumirit asupra tuturor intențiilor lui Cebarov, că are dovezi și că Cebarov este tocmai ce bănuiam eu că este. Doar știu, domnilor, că mulți mă cred idiot, și Cebarov, aflând de reputația mea, că dau banii cu ușurință, și-a pus în gând să mă înșele fără dificultate, contând tocmai pe sentimentele mele față de Pavlișcev. Însă principalul e că - dar ascultați-mă până la capăt, domnilor, ascultați tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oferta fusese făcută în gura mare, când erau de față și persoane străine. „Trebuia să am răbdare și să-i ofer banii mâine, între patru ochi, se gândi imediat prințul, însă acum greșeala nu mai poate fi îndreptată! Da, sunt idiot, un idiot veritabil!“ își dădu el verdictul în sinea lui, într-o criză de rușine și nespusă întristare. Între timp, Gavrila Ardalionovici, care până atunci stătuse deoparte și tăcuse cu încăpățânare, ieși în față la invitația prințului, se opri lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
temeați! Credeți că „chiar așa trebuia să se întâmple“? Atunci aflați că, dacă urăsc pe cineva dintre cei de aici, zbieră el cu horcăituri, strident, împroșcând stropi din gură (pe toți, pe toți vă urăsc!) - pe dumneavoastră, suflet iezuit, dulceag, idiot, milionar-binefăcător, pe dumneavoastră vă urăsc mai mult decât pe oricine, mai mult decât orice pe lume! V-am înțeles de mult și am început să vă urăsc de când am auzit de dumneavoastră, v-am urât cu toată ura sufletului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
l-au scornit în absența mea; trebuie să fie o glumă. — Îmi face plăcere să aflu așa deodată! Numai că e oare posibil ca tu să-i fi stârnit interesul? Doar cu gura ei te-a gratulat de „slut“ și „idiot“. — Asta ați fi putut să nu mi-o spuneți, observă prințul cu reproș, aproape în șoaptă. — Nu te supăra. Fata-i nesupusă, smintită, răzgâiată - dacă te îndrăgește, te ocărăște în gura mare, își bate joc de tine pe față; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și l-am adus aici? Doamne, mi-am pierdut mințile, mare boroboață am făcut! Să vorbești cu un tânăr despre secretele fiicei tale, ba încă despre niște secrete care mai că nu-l privesc personal! Doamne, măcar bine că-i idiot și... și... prieten al casei noastre! Dar oare-i posibil ca Aglaia să fie încântată de pocitania asta? Doamne, bat câmpii! Ptiu! Suntem originali... ar trebui să fim puși în vitrine de sticlă, eu prima, și să fim arătați oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ne-a speriat dintr-o joacă... — Încă-i bine că a dat peste un idiot ca ăsta, îi șopti Lizaveta Prokofievna. Totuși, observația fiicei ei o făcuse să se simtă mai ușurată. Prințul auzi, totuși, că cineva l-a făcut „idiot“ și tresări, dar nu din cauza asta. Uită imediat cuvântul jignitor. Însă în mulțime, nu departe de locul unde stătea el, într-o parte - n-ar fi putut nicidecum arăta în ce loc și în ce punct - zări o față, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a spus că la Pavlovsk «tulburarea mea și visele» se vor schimba. Și de ce visele, mă rog? Ori e medic, ori într-adevăr e neobișnuit de inteligent și se pricepe să ghicească multe. Dar că în cele din urmă e «idiot», nu mai încape îndoială.) Ca un făcut, chiar înaintea venirii lui am avut un vis groaznic (de altminteri, unul dintre cele pe care acum le am cu sutele). Cred că am ațipit cu vreun ceas înaintea sosirii lui și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]