KorAP: Find »[drukola/base=inel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...449 >

11,224 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

cutiei și am văzut mai multe straturi de hârtie albă, foarte fină. —Sunt așa de emoționată, iubitule... am spus În timp ce ridicam straturile de hârtie. Era ceva care licărea dedesubt. Am scos obiectul și m-am uitat la el. —Ăăăă... un inel de argint pentru șervetele de masă?! am exclamat eu, Încercând să par extaziată. —M-am gândit că o să-ți placă trandafirii gravați pe el, zise Hunter. Părea necăjit. Poate că reușise să-și dea seama că eram dezamăgită. Nu doream

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
reușise să-și dea seama că eram dezamăgită. Nu doream să-l rănesc, așa că, Încercând să par fericită, i-am spus: — Îmi plac la nebunie trandafirii, și am depus un sărut pe nasul lui. Arată atât de... romantic... pe un inel pentru șervete. Of, unde era oare colierul meu? — Să nu cumva să ai o confruntare cu el. Nu e o dovadă clară că are o aventură, spuse Lauren, Îngrozită. —Aventură, am rămas eu cu gura căscată. Cuvântul m-a scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
poată răspunde. —Lanvin. Ceva cât se poate de banal. Deja toată lumea are, zise Alixe, pipăind cu mâna șirul lung de perle negre Înfășurat Într-o plasă delicată. Chestia e că, dacă Îmi cumpăr un colier, trebuie să Îmi iau și inelul, și brățara, și cerceii. Nu sunt În stare niciodată să-mi iau doar colierul. Nici nu vă puteți imagina ce necazuri am cu mine Însămi pe tema asta, pufni ea. Ador rochia ta. — Voiam să stau pur și simplu sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
fericire. Giles era foarte bronzat și purta pantaloni scurți de Înot roz pastel; Lauren Își schimbase deja hainele - și bijuteriile. Acum era Îmbrăcată cu un costum de baie Întreg cu dungi maro și albe, fără spate. Pe inelar avea un inel imens din abanos cu un topaz, iar părul Îi era prins la spate Într-o coadă lucioasă. Se vedea că lui Lauren Îi priește măritișul. Arăta mai grozav ca niciodată, mai ales În decorul oferit de una dintre cele mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
au fost atât de grozave până la urmă, nici măcar cele multiple. Nimic nu e mai bine, să știi, decât să fii o fostă proaspăt divorțată. Bineînțeles, sunt un pic dezamăgită de mine Însămi. —De ce? am Întrebat-o. Lauren se jucă cu inelul de pe inelar, făcându-l să alunece Înainte și Înapoi, Înainte de a-mi răspunde. Avea o privire răutăcioasă. Apoi, pe un ton imperturbabil, zise: — Am eșuat lamentabil În maratonul Provocare la Cuplare. M-am uitat la ea, nedumerită: —Cum adică ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit de istorie? zice ea. Scoate cu unghiile ei roz un inel de chei din geanta asortată în alb și galben. — Vă dați seama că, orice-ați face în viață, nu va mai avea nici un sens peste o sută de ani? zice. Credeți că peste un secol o să-și mai aducă aminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
asta, Mona, desface din nou folia de pe sendviș și mai ia o înghițitură. Închide radioul și zice: — Nasol. Pe dosul mâinilor și pe degete șerpuiesc liniile unui desen ruginiu, cu henna; degetele ei, chiar și cel mare, sunt doldora de inele de argint. În jurul gâtului i se încolăcesc o puzderie de lănțișoare de argint, care dispar sub rochia portocalie. Pe piept, țesătura portocalie, creponată a rochiei formează o cocoașă peste grămada de pandantive de dedesubt. Părul îi este împletit în mii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Parcurge poemul cu ochii ei de chihlimbar. Chiar deasupra decolteului portocaliu al rochiei, deasupra omoplatului drept, și-a tatuat trei steluțe negre. Stă picior peste picior în scaunul rotativ. E desculță, cu picioarele murdare; la degetele mari are câte un inel de argint. — Știu ce este, zice, și ridică mâna. Înainte să strângă degetele, împăturesc hârtia și o bag la loc în buzunar. Cu mâna încă în aer, întinde arătătorul spre mine și zice: — Am auzit de așa ceva. E un descântec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-i zică prietenului ei și n-o să mai scăpăm în veci. Labirintul de mobile maronii, roșcate și negre, împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Prietenul meu, Stridie. Și puștiul își dă părul din ochi și se uită la mine. Zice: — Coacăză crede că știi un descântec. Pula i se termină în stalactita roz pe care o formează prepuțul ridat. Vârful e perforat de un inel de argint. Și Helen îmi aruncă o privire, zâmbind, dar cu dinții încleștați. Puștiul ăsta, Stridie, apucă poalele halatului flaușat al Monei și zice: — Mamă, da’ ce de haine ai pe tine! Se apleacă peste oală și o sărută. — Noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pin lovit de trăsnet, blond, cu vârfurile despicate, sculat în toate părțile. Are un corp tânăr, cu membre care par segmentate - musculoase, dar subțiri la încheieturi, la genunchi, coate și talie. Helen îi întinde mâna și Stridie o apucă, zicând: — Inel cu peridot... Stă în picioare, gol și tânăr, și ridică mâna lui Helen până în dreptul feței. Stă în picioare, bronzat și musculos, și-și plimbă privirea de la inel, de-a lungul brațului, până îi întâlnește ochii și zice: — O piatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
coate și talie. Helen îi întinde mâna și Stridie o apucă, zicând: — Inel cu peridot... Stă în picioare, gol și tânăr, și ridică mâna lui Helen până în dreptul feței. Stă în picioare, bronzat și musculos, și-și plimbă privirea de la inel, de-a lungul brațului, până îi întâlnește ochii și zice: — O piatră atât de pătimașă i-ar apăsa pe mulți cu puterea ei. Și sărută inelul. — Noi practicăm nuditatea rituală, zice Mona, dar nu trebuie să vă simțiți obligați. Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
până în dreptul feței. Stă în picioare, bronzat și musculos, și-și plimbă privirea de la inel, de-a lungul brațului, până îi întâlnește ochii și zice: — O piatră atât de pătimașă i-ar apăsa pe mulți cu puterea ei. Și sărută inelul. — Noi practicăm nuditatea rituală, zice Mona, dar nu trebuie să vă simțiți obligați. Chiar nu trebuie, să știți. Dă din cap spre bucătărie și zice: — Stridie, hai să mă ajuți un pic. Hainele însemnă lipsă de onestitate în cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
gândesc că stă pe veceu cu pasărea pe umăr. Și în capătul celălalt al camerei este Mona. Coacăză. Râde cu Caprifoi. Și-a prins codițele roșii și negre într-un coc de sub care îi iese doar fețișoara. Pe degete are inele cu pietre mari de stică roșie. La gât, covorul de lănțișoare de argint se încheie, pe sâni, cu o grămadă de amulete, pandantive și talismane. Înveșmântată în nestemate. O fetiță care se fandosește. Desculță. Are vârsta pe care ar avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pentru mine asta e o slujbă cu normă întreagă. Și număr - 4, 5... În secunda următoare, lângă pupitru își face apariția Helen Hoover Boyle. Zâmbește până când bibliotecarul își ridică ochii din calculator, apoi își răsfiră degetele pe care stau înghesuite inele sclipitoare. Zâmbește și zice: — Tinere! Fata mea a uitat o fotografie de familie într-o carte. Flutură din degete și zice: Poți ori să respecți regula, ori să faci o faptă bună și să-ți capeți răsplata. Bibliotecarul se uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
acolo, cu o urdoare lipită de el. Își șterge urdoarea pe blugi și zice: — Unde ne oprim să mâncăm? Îi spun Monei să-și pună centura. Helen aprinde farurile. Își răsfiră degetele, cu palma larg deschisă pe volan, își privește inelele și zice: — Nici după ce o să găsim Cartea umbrelor, și o să devenim conducătorii atotputernici ai întregii lumi, și o să dobândim nemurirea, și o să stăpânim totul pe această planetă, și o să fim iubiți de toată omenirea, zice, tot n-o să uit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Helen, cu scrisul ei caligrafic, perfect, asemenea unui giuvaer. Uitându-se la mine de pe banchetă, Stridie se lasă pe spate cu mâinile la ceafă. Stă cu picioarele goale încrucișate și cocoțate pe spătarul scaunului, chiar lângă fața mea. Are un inel de argint pe unul din degetele mari. Bătături în tălpi, bătături cenușii, crăpate, murdare; și Stridie zice: — Lu’ mami n-o să-i placă treaba asta, că te uiți prin chestiile ei personale. Citesc în carte de la coadă la cap, începând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Îi întind mâna și-i zic: — Ține-te. Și se prinde de mine. Și eu nu-i mai dau drumul. Și nu pare s-o deranjeze. Și mergem ținându-ne de mână. Și e plăcut. Mai are doar vreo câteva inele mari, așa că nu doare chiar atât de tare pe cât s-ar putea crede. Călușeii vâjâie în jurul nostru, cu lumini albe ca diamantul, verzi ca smaraldul, roșii ca rubinul, lumini albastre ca turcoazul ori safirul - galbenul topazului, portocaliul chihlimbarului... Muzica rock

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei care ne iubesc. Paraziți. Dulapurile astea. Helen și cu mine, gândacii de bucătărie ai culturii noastre. Ușa cu oglindă este brăzdată de o cicatrice adâncă lăsată de inelul ei cu diamant. Din vremea în care detesta rahaturile astea nemuritoare. Să ne închipuim cum ar arăta nemurirea, când până și o căsnicie de cincizeci de ani ar fi ca o aventură de-o noapte. Să ne închipuim cum trec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și să fim siguri că așa ceva nu o să se mai întâmple niciodată. Trebuie să prevenim lumea. Viața mea s-a sfârșit. Asta e noua mea viață. Taxiul oprește în parcare; Mona e la intrare, încuind ușile cu cheile de pe un inel uriaș. Ai putea zice că-i Helen. Mona, cu părul jumulit, pieptănat pe spate, tapat într-un balon roșu și negru. E îmbrăcată într-un costum maroniu, dar de maroniul ciocolatei. E mai degrabă maroniul acela al unei trufe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cioburi de diamant negru natur. Și Helen zâmbește și zice: — Vreau să fiu împreună cu familia mea. Mototolește într-un ghemotoc șervețelul însângerat și-l îndeasă în manșeta taiorului. Praful s-a ales și de cercei, și de coliere, și de inele. Detaliile în legătură cu costumul ei ar fi că are o culoare. E un costum. E distrus. Ține-mă în brațe, te rog, zice. Dincolo de geamul cenușiu, bebelușul desăvârșit stă pe o pernă de plastic alb, ghemuit pe-o parte, cu degetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

cel roșu și cel verde, aprinse. Eu, să fiu în locul ’mneavoastră, domnule, nu aș coborî aici... Bărbatul avea un accent greoi din West Country și o figură cabalină. O aură de păr de culoarea ghimbirului îi încadra figura ca un inel saturnian. Se uitase la mine cu o privire sinceră și îndatoritoare, apoi continuase. Trenul s-a oprit doar ca să ia apă - plecați imediat ce reușim să facem abur. Înainte să apuc să-mi dau seama despre ce vorbea, o mână mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
E vorba, pur și simplu, de o schimbare de roluri. Și dacă nu gândești la fel, înseamnă că n-ai nimic între picioare, nici cocoșel, nici păsărică, nici nimic, doar cicatricea rămasă în urma unei operații. Simți și respingerea promptă a inelului anal al lui Dan, dar o înfrânse tocmai pentru că exista. Acesta era momentul ei. Confirmarea a ceea ce era cu adevărat... o dură, nu-i așa? Ideea că poate să i-o tragă lui Dan, să-l penetreze cumva, o făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

noastre i s-ar confisca toată averea ilicită, cine poate să-i ia fericirea nesfârșită de a mânca în fiecare zi caviar, bucuria pură de a-și face concediile pe Coasta de Azur, delicatețea de a-i lua amantei un inel cu diamant, mulțumirea sufletească de a descinde dintr-un jeep, eliberarea spirituală pe care o încearcă într-o vilă cu 18 camere? Nu vreo lege a declarării averilor îi face pe demnitarii din țările scandinave să vină la serviciu cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
urmă la imprimanta laser? E penibil, deplasat, jenant... Această jenă chinuitoare și mizeră ca o durere de măsea a dispărut din mine în vreme ce coboram treptele la Hollywood Multiplex ca să intru la După-amiaza unui torționar. În sălile alăturate Atacau Clonele, Stăpânul Inelelor își desfășura orgia de imagini computerizate până la idiotizare, Harry Potter zbura pe coadă de mătură peste câmpia desenată electronic, Brad Pitt mai scotea din buzunar încă o sculă inteligentă pentru spart bănci, coca și popcornul curgând în valuri păreau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]