1,683 matches
-
Joy. —Albastru, spuse Ashling. Nu știu, mustăci Ted. Clodagh spune... Care Clodagh? lătră Ashling, întrerupându-l. Cine Clodagh? Prietena mea, Clodagh? — Da, am trecut pe la ea... —Pentru ce? Ca să îmi recuperez jacheta, spuse Ted defensiv. Ce mare brânză? Am uitat jacheta acolo când am stat cu copiii, nu e nici o crimă. Ashling nu își putea explica reacția. Nu avea de ales decât să mormăie: —Așa e, scuze. S-a lăsat o liniște monumentală. —Dă-mi, te rog, noul ruj, spuse Ashling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
trecuse mult timp de când nu mai purtase haine la modă. Încântată, a sunat-o pe Ashling la birou. —Ashling Kennedy la telefon. —Clodagh sunt. A, spuse ea, amintindu-și ceva. Ted ăla a trecut pe la mine vineri să își recupereze jacheta. — Mi-a spus. —E drăguț, nu? Eu am zis mereu că e un pic cam prostovan, dar nu e chiar așa de rău, dacă ajungi să îl cunoști, nu-i așa? — Păi... Mi-a spus câte ceva despre cum e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
fixați pe chipul ei, să urci la mine în cameră? —Hai. Ea era deja în picioare. Primul sărut a fost unul frenetic. Încercând să recupereze cât mai mult dintr-odată, el a tras-o de păr, a apucat-o de jachetă, a sărutat-o prea dur și și-a rupt cămașa de pe el. Stai, stai, stai. Epuizat parcă, și-a lipit spatele de ușă. —Ce? mormăi ea, uimită de bustul lui gol. — Hai să o luăm de la capăt. S-a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
putut muri acum, chiar ar fi putut. L-a auzit șoptind cald lângă urechea ei: —A mea ești, iubito. Ca o somnambulă, s-a lăsat condusă către pat. Și-a întins ascultătoare brațele, pentru a-l lăsa să îi scoată jacheta, și și-a ridicat șoldurile, pentru ca el să îi scoată fusta. Așternuturile reci și moi i s-au lipit de piele. Tot corpul îi tremura, dar ea stătea fără să se miște. Când i-a atins sfârcurile cu buzele, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și ce dacă! Și stai să îl vadă pe Marcus pe scenă! Era sâmbătă seara și era plin de vedete la River Club. Pe lângă Marcus și Ted, mai apăreau și Bicycle Billy, Mark Dignan și Jimmy Bond. —Repede, pune-ți jacheta și geanta pe cât mai multe scaune posibil. Ashling se aruncă peste o masă disponibilă. Comicii le făceau onoarea de a sta cu ele, iar Joy și Lisa urmau și ele să apară. Chiar și Jack Devine spusese că s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lui Bicycle Billy. —Scuzescuzescuzescuzescuze, insistă Clodagh, amețită. Dumnezeule, îmi pare foarte rău. Ah, sărăcuța, empatiză Ted. La unison, întreaga masă cântă: —Nu prea iese. Mark Dignan tocmai li se realăturase și admira scena. Bicycle Billy frecându-și pantalonii cu mâneca jachetei, Clodagh cerându-și scuze frenetic. Înainte ca cineva să spună ceva urât despre ea, Mark le împărtăși niște vești bune: Are doi copii, se confesă el și ridică din sprâncene pentru a stârni compasiune. Deci nu prea iese. Apoi Clodagh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
jumătatea docului, ploaia a început să cadă în picuri delicați. Lisa se îmbrăcase pentru multe posibilități, dar ploaia nu se număra printre ele. Pielea brațelor i se făcuse de găină. — Uite, pune asta pe tine, spuse Jack, dându-și jos jacheta. — Nu aș putea. Bineînțeles că putea - și că o făcea, dar nu strica să pară politicoasă. —Ba poți. El îi aranja deja jacheta pe umeri, învăluind-o cu căldura lăsată în urmă de corpul lui. Și-a lăsat brațele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Pielea brațelor i se făcuse de găină. — Uite, pune asta pe tine, spuse Jack, dându-și jos jacheta. — Nu aș putea. Bineînțeles că putea - și că o făcea, dar nu strica să pară politicoasă. —Ba poți. El îi aranja deja jacheta pe umeri, învăluind-o cu căldura lăsată în urmă de corpul lui. Și-a lăsat brațele să alunece în mânecile încă fierbinți, care îi acopereau mâinile cu totul, în timp ce haina îi apăsa umerii. Jacheta era mult prea mare pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Ba poți. El îi aranja deja jacheta pe umeri, învăluind-o cu căldura lăsată în urmă de corpul lui. Și-a lăsat brațele să alunece în mânecile încă fierbinți, care îi acopereau mâinile cu totul, în timp ce haina îi apăsa umerii. Jacheta era mult prea mare pentru ea, și asta o făcea să se simtă bine. —Mai bine ne întoarcem, spuse el. Când ploaia a început să cadă cu putere, au luat-o la fugă. Părea foarte natural să se apuce de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
a întâmplat ceva? întrebă Ashling. Ceva ce să provoace toate astea? Nu, spuse el apăsat. Am pur și simplu o zi proastă. În timp ce Ashling se întreba ce să facă, ploaia se lovea de umbrela ei și aluneca apoi pe spatele jachetei, cu picuri mari și reci. A simțit cum se umple de frustrare. Boo nu ar trebui să fie responsabilitatea ei. Ea își plătea impozitele și guvernul ar trebui să aibă grijă de oameni ca el. Dacă îl lăsa să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
că, după o viață lipsită de limite, lui Boo îi va fi dificil să se adapteze la o lume disciplinată și plină de reguli. Boo pufni. —Curieratul? O nimica toată. Chiar și în pantofii ăștia. —Mișto haine, remarcă Ashling, privind jacheta, cămașa foarte colorată și pantofii ciudați, care păreau din Starship Enterprise. —Arăt ca un pește, începu Boo din nou să râdă. Pantofii sunt cei mai răi. Kelvin de la voi mi-a dat toate nebuniile pe care el nu le voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
deodată. Cum mă apropiam, o vedeam din profil, cu capul dat pe spate, cu umerii arcuiți, și sprijinindu-se cu o mână de portiera mașinii. Părul arămiu, cu o tunsoare paj, îi cădea pe umeri și pe gâtul zvelt. Linia jachetei sport și a fustei de lână îmi spuneau că-i subțire din cap până-n picioare. Blanchard mă văzu și-o înghionti. Ea se întoarse, suflând o trombă de fum. De aproape mi s-a arătat un chip cu trăsături puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
al lui Blanchard prăbușindu-se la podea. Johnny Vogel urcă în ring și-i scoase proteza. Cel căzut scuipă un jet lung de sânge. Când m-am uitat la Kay, am văzut c-a pălit și s-a ghemuit în jacheta ei sport. I-am spus: — Mâine seară o să fie și mai rău. Ar trebui să rămâi acasă. Kay se cutremură. — Nu. E un moment important pentru Lee. — Ți-a spus el să vii? — Nu. N-ar face asta niciodată. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ca să iasă de pe alee. Am strigat: — Hei! La naiba, întoarce-te! Șoferul m-a ignorat. O voce dinspre verandă m-a oprit să alerg după el. — Nu m-am atins de lucrurile tale. Și poți să păstrezi mobila. Kay purta jacheta ei sport și o fustă pepit, exact ca atunci când am cunoscut-o. — Iubi! am zis. Apoi am întrebat imediat: — De ce? Soția mea îmi replică: — Credeai că o să-i permit soțului meu să dispară trei săptămâni fără să fac nimic? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
făcuseră, ce-ar zice de o revanșă? — Bine, mă duc să vorbesc cu el. Tatăl vitreg al lui Peter Lumley măsura cu pași mari linoleumul roz de la recepție. Își schimbase salopeta cu o pereche de jeanși murdari și cu o jachetă care nu să facă față nici măcar unui strănut, darămite vântului puternic de afară. — Domnule Lumley? Bărbatul se răsuci spre el. — De ce nu-l mai caută? Avea fața palidă și aspră, iar barba crescută Îi dădea un aspect și mai posomorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Logan Îl inventase el Însuși. Martin Strichen fusese escortat din sală direct În celulă. Când Logan și Watson ajunseră acolo, stătea pe o banchetă Îngustă cu capul În mâini, gemând Încet sub luminile pâlpâitoare de deasupra. Partea din spate a jachetei costumului său Împrumutat plesnea pe el, cusătura tot mai vizibilă la fiecare suspin. Uitându-se la el, Logan nu știa ce să creadă. Era Îngrozitor că un copil trebuise să treacă prin abuzurile la care Cleaver Își supunea victimele. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ca fiind Jackie dacă nu purta uniforma. Negrul auster fusese Înlocuit de o pereche de blugi și un tricou roșu, iar părul șaten creț Îi cădea liber pe umeri. Înjură și și-l prinse În timp ce se chinuia să Îmbrace o jachetă groasă cu căptușeală. Măcar unul dintre ei avea să fie Îmbrăcat de iarnă. Logan era Încă În costumul de serviciu. El nu se schimba niciodată la secție. Dat fiind că locuia la două minute de mers pe jos, nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ploaie orizontală Înghețată. Tremurând, Logan ridică la loc geamul mașinii. Parcase puțin mai jos lângă un duplex compact, cu grădina cea mică părând pe jumătate moartă În ploaia șfichiuitoare. Erau acolo de o oră, el și un detectiv chel cu jachetă groasă, și nu se zărea nici urmă de ținta lor. — Păi și unde e? Întrebă detectivul, cuibărindu-se mai bine În haina cu izolație termică. Tot ce făcuse Încă de când plecaseră de la secție fusese să comenteze despre afurisita de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să strălucească pe scena mapamondului. O pădure de microfoane se strânse În jurul lui. Logan ieși În ploaie, mânat de o curiozitate morbidă, până fu suficient de aproape Încât să audă cuvintele avocatului. — Doamnelor și domnilor, spuse Moir-Farquharson, scoțând din buzunarul jachetei sale niște hârtii Împăturite, clientul meu nu este disponibil pentru comentarii În momentul acesta, dar mi-a cerut să citesc următoarea declarație. Își drese glasul și Își scoase pieptul În afară. — Doresc să le mulțumesc tuturor pentru cuvintele de sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mâinile Într-una din chiuvete. — Bietul băiat e mort. Nuș’ de câtă vreme. A cam Înghețat ca piatra. O vreme ca asta Își face de cap bine de tot cu rigor mortis. — Cauza decesului? Doctorul Își șterse mâinile de interiorul jachetei sale plușate. — Va trebui să primiți o confirmare de la Crăiasa Zăpezii, dar mie mi se pare că e vorba de strangulare prin legare. — La fel ca data trecută, oftă Insch și scăzu vocea astfel Încât copiii care nu erau morți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și Logan simți dorința subită de a-și pune piciorul jos și de a patina direct În spatele lui. Numai că nu făcu așa. În schimb, se Înjură singur fără sonor și Încetini mașina la minimum. Sunetul mobilului zgâriind interiorul buzunarului jachetei sale Îl făcu să tresară. Era Jackie, agenta de poliție Watson, care-l suna Înapoi. Rânjind, reuși să scoată telefonul și să și-l pună la ureche: — Alo? spuse, părând cât de epuizat putea. — Laz? Tu ești? Era Colin Miller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și Saul îi recunoscură cu ușurință pe cei șapte din interogatoriile de mai devreme. O persoană însă din cele ce apăreau pe casetă nu fusese prezentă la interogatoriu: un bărbat brunet cu barbă, purtând o pereche de blugi și o jachetă voluminoasă. - El e, spuse Franciscovich. El e criminalul. Ausonio încuviință din cap. Pe monitor se putea vedea, în ciuda imaginii neclare, cum se semnează în registru și cum dispare grăbit în interior. - Acum îți aduci aminte de el? întrebă Sachs. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
încet pe strada 86, îndreptându-se spre Central Park. Zgomotul făcut de metalul potcoavelor atrăgea atenția tuturor, care se întorceau să examineze atât superbul animal, cât și pe femeie cu expresie serioasă care îl călărea, îmbrăcată în pantaloni de călărie, jachetă roșie și cască neagră de hipism, de sub care se zărea un păr lung și vopsit blond. Ajungând în Central Park, Marston privi spre sud și zări clădire de birouri din Midtown unde își petrecea 15 ore săptămânal practicând dreptul comercial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Capitolul XV Academia de Călărie era o relicvă a vechiului New York. Simțind mirosul puternic de grajd, Amelia Sachs privi pe sub arcadă în interior la cai și, mai ales, la călăreții care arătau maiestuos îmbrăcați aproape la fel, cu pantaloni cafenii, jachete negre sau roșii și șepci de catifea. Câțiva agenți în uniformă de la Secția 20 așteptau afară. Alții erau împrăștiați prin parc, sub comanda directă a lui Lon Sellitto, în căutarea prăzii imposibil de definit. Sachs și Bell pătrunseră în birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
martorul. - A existat un martor? mormăi el. Nimeni nu mi-a spus nimic despre asta. - Da, a existat un martor. Merse înapoi până în hol, pentru a-i cere lui Lon Sellitto să vină și el. Acesta intră agale, adulmecându-și jacheta cu o mină nemulțumită. - Un rahat de costum de 240 de dolari. S-a dus pe apa sâmbetei. La dracu’! Ce se petrece, Sachs? - Voi interoga martorul, domnule locotenent. Aveți reportofonul la dumneavoastră? - Cum să nu, răspunse el scoțând aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]