2,169 matches
-
tumbe peste cap, exhibiții de care Luana nu era capabilă. Recunoștea, era maestră la săritul coardei, dar la gimnastică se unduia cu grația unei scânduri de lemn. Dar cine avea puterea să se pună cu Luana?! Dacă prestațiile băieților erau jalnice și se făceau în bătaie de joc, fetele își dădeau toată silința. Ceea ce pentru Doinița era înotul grațios, al unui pește în apă, pentru celelalte reprezenta un efort serios, demn de toată mila. Era nostim să le vezi căznindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și se apropie de ea, Luana izbi ligheanul cu rufe și se încuie în baie. Uimit, bărbatul nu știu încotro s-o apuce. Ce-i cu tine? Fetiță, ce s-a întâmplat? Luana hohotea și baia răsuna de plânsul ei jalnic. Convins că se întâmplase ceva grav, Ștefan amenință că sparge ușa. Ea ieși țeapănă, străduindu-se să-și șteargă cu demnitate lacrimile rușinoase. Bărbatul încercă s-o prindă de mână dar fata se smuci, oripilată. Te rog să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
întâmpla. Ducea dorul discuțiilor târzii, din noapte, încheiate cu pasionale și îndelungi alintări. Ștefan pleca dimineața și venea seara, obosit, flămând, cu unica dorință de-a dormi cât mai repede. Când era în tura de noapte, situația devenea și mai jalnică. Fata stătea cu ochii pe televizor până în zori și adormea abia atunci când îl vedea sosit acasă. Era sufocată de singurătate. Stătuse zile întregi agățată de fereastră, așteptând ca el să se întoarcă sănătos din lungile drumuri peste graniță. Acum făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
conjugal. În condiții normale, era sigură că n-ar fi greșit niciodată. Ștefan nu încercase suficient s-o înțeleagă, s-o asculte, s-o oprească. Deși știa că nimic n-ar fi întors-o din drum, acum, în clipele de jalnică smerenie și singurătate, îl ura pentru înțelegerea și îngăduința de care dăduse dovadă atunci când acceptase să-i facă jocul. Singura care a lăsat-o să-și macine în liniște nefericirea a fost Bica. Fără nici un cuvânt de reproș la adresa nepoatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de profesionalism. Începuse s-o irite faptul că nu e plătită, că nu era luat în seamă nici unul din sfaturile ei. Pierduse timp și investise sentimente pentru nimic. Se întreba ce căuta ea, de fapt, în toată această vânzoleală. Presimțind jalnicul deznodământ, cu două zile înainte de spectacol Luana se retrase. S-a aflat, totuși, în sală, în ziua reprezentației, cu sufletul la fetele din culise. Au ieșit în scenă dezorientate, vădit nepregătite. Întreg spectacolul a fost o catastrofă. Nu intrau bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Și, În acest timp, Francine era manichiuristă Într-un hotel de lux de pe Champs-Elysées. Începeți să Înțelegeți? Ați văzut doar o fațadă. Bărbatul lupta cu el. Trăsăturile ferme Începeau totuși să se destindă și expresia feței deveni brusc atât de jalnică, Încât Maigret și Lecoeur se uitară În altă parte. — Nu-i cu putință..., bâigui el. — Din păcate, e adevărat. — Dar de ce? Era un ultim apel adresat destinului. Să i se spună imediat că nu era adevărat, să i se mărturisească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
fredonând colinde pe holuri și în lift. În departamentul ei, nu-și dădu nimeni osteneala să organizeze vreun chef, dar altă socoteală era cu petrecerea oficială de Crăciun a companiei. Acolo prezența era obligatorie. Oamenii și-așa ne consideră destul de jalnici, nu putem lipsi, îi spuse James Hutton. Cu toate că, între noi fie vorba, nu mă prea dau în vânt după petreceri din astea. Darcey zâmbi pentru sine. James Hutton era de aceeași vârstă, dar era în mod evident genul de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
întoarse ea. Nu se poate să nu-ți amintești - să dau interviu pentru postul ăla de analiză cantitativă, sau să intru în clubul de șah, sau... —Ai fi fost perfectă pentru slujba aia, zise el. — De fapt, aș fi fost jalnică, răspunse ea. Nu e genul meu de muncă. Și la șah aș fi fost jalnică. —Probabil, zâmbi Neil. Țin minte că mereu încercai tot felul de mutări trăsnite cu regina, lăsându-ți regele descoperit. E bărbat, trebuia să-și poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de analiză cantitativă, sau să intru în clubul de șah, sau... —Ai fi fost perfectă pentru slujba aia, zise el. — De fapt, aș fi fost jalnică, răspunse ea. Nu e genul meu de muncă. Și la șah aș fi fost jalnică. —Probabil, zâmbi Neil. Țin minte că mereu încercai tot felul de mutări trăsnite cu regina, lăsându-ți regele descoperit. E bărbat, trebuia să-și poarte singur de grijă. Darcey râse și luă tava cu băuturi. Acum mă întorc la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mai avea și produse adevărate de vânzare, se năruise la fel ca atâtea companii speculative de pe internet care nu aveau nici o fundație solidă. Fusese înspăimântată de această prăbușire bruscă, de rapiditatea cu care băncile își retrăseseră sprijinul și de stadiul jalnic în care ajunsese Jugomax, cât ai zice pește. La început, încercase să fie nepăsătoare, la fel ca directorul Richie Jefferson, pe care Max îl numise în funcție. Încercase și ea să ignore problema, dar o duruse profund când își pierduseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
spuneai ce om îngrozitor sunt și cum am reușit să-l păcălesc și să-l fac să creadă că mă iubește, și cum i-ar fi mult, mult mai bine alături de tine și nu alături de mine - chiar și acum, scorpie jalnică, acum când urmează să se însoare cu mine! —Nieve, ai înțeles complet greșit... Nu mi-am dat niciodată seama foarte bine de ce am fost prietene, continuă Nieve ca și cum Darcey nici n-ar fi vorbit. Însă aveai nevoie de mine, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
conace (deși se afla în Lombardia, nu în Toscana). Casa la care se uita acum era pe jumătate în ruină, din acoperiș creșteau buruieni, iar obloanele atârnau, ieșite din țâțâni. —Trebuie puțin renovată, spuse agentul imobiliar, minimalizând cu dibăcie starea jalnică a locului. Dar e o proprietate superbă. Și de la etaj are vedere spre lac. Ei bine, își spuse Darcey, are potențial. Dar nu era sigură că îi revenea ei misiunea de a scoate la vedere acest potențial. La urma urmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
bloog personal intitulat Jurnal, și ne interesăm foarte des dacă nu a fost încă arestat de garda personală a președintelui. Gloanțele pamfletelor sale dure, dum-dum, neiertătoare, extrem de bine documentate, înainte de a se apăsa pe trăgaci, descoperă partea întunecată a realității jalnice, sau și mai de temut - trăsăturile fizice și de caracter ale unor personalități publice responsabile de administrarea proastă a vieții economice și sociale. Toate aceste ținte din „poligonul” în care își exersează verva imbatabilă, el le înveșmântează cu substanțiale doze
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93056]
-
din castelul În flăcări al tatălui ei, Îi ispitește slăbiciunile. Așa cum Îl concepe Eiji Yoshikawa, autorul bestseller-ului internațional Musashi, Taiko relatează multe povestiri: despre furia lui Nobunaga și despre fatala aroganță a lui Yoshimoto cel cu dinții negri; despre jalnica prăbușire a Casei Takeda; despre În care disprețuitul Mitsuhide și-a trădat stăpânul; cum au căzut meterezele, cândva, de necucerit, În timp ce apărătorii lor mureau Încununați de glorie. Dar, mai ales Taiko este povestea modului În care un singur om a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Probabil că așa e. — Este o situație tristă. Are foarte puțini aliați. Atât vasalii, cât și propriile lui rude sunt, În majoritate, Împotriva lui. La nouăsprezece ani, e complet singur. Dacă-ți Închipui că suferința fermierilor Înfometați este cel mai jalnic lucru, ești departe de adevăr. Când ajungi să Înțelegi asta, devii mai răbdător. Nu trebuie să ne dăm bătuți numai fiindcă sutem oameni. Stăpânul meu și cu mine ne aflăm pe drumul spre fericire. — Sunt fericită să aud, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de zgomotul pașilor altui mesager. Acesta vorbi de cum pătrunse În Încăpere spre a atrage atenția. — Am primit vești urgente din fortărețele Nakajima și Zenshoji. Veștile despre cei din primele linii, care se hotărâseră să moară glorios În luptă, erau Întotdeauna jalnice, iar cele sosite chiar atunci din cele două fortărețe nu se prezentau altfel. Ambele Începeau cu cuvintele: „Aceasta este, probabil, ultima depeșă pe care o vom putea trimite la Castelul Kiyosu...“ Ultimele două depeșe conțineau aceleași informații despre dispunerea trupelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
din altă parte. Garnizoana Tange se alătură armatei lui Nobunaga și porniră cu toții, grăbiți, fără zăbavă, spre fortăreața Zenshoji. De cum Înțeleseră că sosea Nobunaga, cei din garnizoană scoaseră un strigăt. Dar nu erau urale; păreau mai degrabă țipete și tânguieli jalnice. — A venit! — Seniorul Nobunaga! Nobunaga era stăpânul lor, dar nu toți știau ce fel de general era. Nu se așteptaseră ca Nobunaga Însuși să vină, pe neașteptate, la acel avanpost izolat, unde cu toții tocmai se Împăcaseră cu gândul morții. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ascundea prin provincii. Fujitaka fu cel care-l abordă pe Asakura Yoshikage din partea shogunului. Cutreierând provinciile, invocând loialitatea și Încercând să-i determine pe seniorii provinciali să acționeze, Hosokawa Fujitaka era singurul om care suferea alături de Yoshiaki, Încercând să Învingă jalnicele neajunsuri ale stăpânului său. — Sigur, clanul Asakura i se va declara aliat. Dacă cele două provincii, Wakasa și Echizen, ni se alătură, atunci toate clanurile din nord se vor grăbi să ni se alăture. Yoshigake era hotărât să refuze. Indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
surprins și el, descălecă repede. Cei doi mesageri sosiră cu o scrisoare de la Împărat. Cu o plecăciune adâncă, Nobunaga răspunse reverențios: — Ca războinic de provincie, nu am altă soluție decât războiul. De când trăia tatăl meu, am deplâns mult timp starea jalnică a Palatului Imperial și neliniștea din inima Împăratului. Astăzi, Însă, am venit În capitală dintr-un colț Îndepărtat al țării, pentru a-l păzi pe Maiestatea Sa Imperială. Nici o altă responsabilitate nu e o onoare mai mare pentru un samurai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
stânci și aruncați sulițele În ei. Oamenii săi erau obosiți, dar judecata și luciditatea lui Îi făcură să-și recapete Încrederea. Haideți să ne prindeți! răcniră, stând gata de atac. Fugărirea trupelor lui Hideyoshi de către Keya se transformă Într-o jalnică Înfrângere. Nenumărate leșuri rămaseră Îngrămădite sub stânci și sulițe. — Retragerea! Glasurile care urlau ordinul răgușiră, În sfârșit, prin văile pe unde se retrăgeau cei din Asakura. Acum e momentul! Înapoi! Retragerea! Hideyoshi părea aproape să-l imite pe inamic, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Însă nici chiar el nu se gândea să le ordone ostașilor săi flămânzi, care de două zile și două nopți nu se odihniseră, să respingă ambuscada unui număr necunoscut de călugări-războinici. Nu voia decât să-i ajute pe toți soldații jalnicei lui armate, până la ultimul, să revină În capitală. Și nimic nu era mai puternic decât voința de a trăi. La ordinele lui Hideyoshi, ostașii obosiți și Înfometați se repeziră spre mlaștină, alergând la vale cu putere stranie. Era o manevră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vorbeau acum despre el ca și cum ar fi fost Încarnarea răului. Omul ăsta e un rege al demonilor În care și oase! — Un mesager din iad! — E un distrugător atroce! Cetățenii din Kyoto auziseră descrieri amănunțite ale Muntelui Hiei și ale jalnicei situații din noaptea aceea. Acum, auzind că Nobunaga Își retrăgea trupele În josul muntelui, erau zguduiți. Peste tot circulau zvonuri: — E rândul orașului Kyoto! — Palatul shogunului nu va rezista nicicând unui atac cu foc! Oamenii Își Închideau ușile chiar și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
luptă, fără nici cea mai mică speranță. În timp ce un grup se Înghesuia pe poartă, aproape se ciocniră cu câțiva ostași călări, care intrau În galop. Dincolo de orice așteptare, călăreții erau proprii lor comandanți, care se Întorceau de la bătălie, iar strigătele jalnice ale soldaților se transformară În strigăte de bun venit, În timp ce-și agitau săbiile și lăncile, conducându-i pe ofițeri Înăuntru. Un călăreț, apoi altul, și Încă unul, intrară cu viteză; al optulea era Ieyasu, cu o mânecă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a-i lăsa seniorului său timp să scape, luă peste o mie de soldați și rezistă În fața armatei Oda cât de mult putu. Nu mai este nevoie să spunem că Takuma și toți oamenii săi au murit, suferind o Înfrângere jalnică și totală. În timp ce niște vasali atât de credincioși se sacrificau, Yoshigake se Închise În castelul său principal de la Ichijogadani. Dar nici măcar nu avu bărbăția de a organiza o apărare dârză a tărâmului strămoșilor săi. La scurt timp după Întoarcerea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
negre. Aveau o puritate care nu făcea parte din această lume, chiar dacă Încă mai erau vii, și chiar și acei vasali care se hotărâseră să moară În castel simțeau, În modul cel mai natural că aveau o soartă mult prea jalnică pentru a putea fi exprimată În cuvinte. Yuzan reveni la castel, Însoțit de lucrătorii care cărau monumentul de piatră. Înainte de crăpatul zorilor, În sala mare a castelului fură aduse flori și tămâie, spre a fi folosite la slujba funerară pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]