976 matches
-
unei prăpăstii. Drumul părea că nu se mai sfârșește. Totuși, se sfârși. Când soarele luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în brațe și îi duse în odăița rotundă unde puteau face baie de raze întremătoare nevăzute. Nefert între timp adormise pe un jilț desfăcut ca un pat. Când se trezi după un somn scurt, înainte de a-și da seama unde se află, auzi pe cei din jur vorbind ceva neînțeles, sau cum i se păru ei, cântând. Și străinii și Auta erau foarte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Moartea nu folosește niciodată nimănui. Nefert se agăță de umărul lui Auta. Bărbatul o privi, îndoit. Stătea în cumpănă. Apoi porni cu pași rari spre luntre, murmurînd: - Totuși uneori folosește. Voi n-aveți de unde să știți. Când se așezară în jilțuri și începură să-și încheie curelele, Auta își întrebă iubita: - Nici nu mi-ai spus, Nefert, dacă nu ți-e frică să vii sus. Nefert îl privi cu ochii mari și începu să plângă din nou. Nu se putea ști
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îmi caut și eu o zeiță pământeană ca a ta, și poate ea o să mă ierte... Gata! Plecăm! Toți aveau capetele în globuri. Și Nefert, care însă nu știa: i-l puseseră în somn. Hor întoarse un mâner, și toate jilțurile se răsturnară, lăsîndu-și călătorii să stea legați de ele cu capul în jos. Luntrea minunată, căreia i se închinaseră neamurile pământului, începu să tremure. Un vuiet surd se auzi dedesubtul ei, apoi luntrea țâșni în adâncimile de sus, ducând cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și-i porunci să intre cu cele unsprezece ale sale în rândul celorlalte. Nu voia să fie în față, unde se aflau soldații aduși pentru cucerirea unei țări noi. Aflați din nou în largul Mării dintre Pământuri, preoții ședeau în jilțuri plăcute pe puntea cu umbrar a corăbiei bătrânului. - Mi-ați istorisit tot, zise el, dar urechea mea n-a putut să se bucure de frumusețea cuvântului. Vreau să-mi spuneți, dacă ați văzut-o, cum arăta priveliștea nenorocirii. Preoții rămaseră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nenorocirii. Preoții rămaseră muți. Numai unul spuse: - Slăvite, avem un slujitor care a văzut începutul nenorocirii și știe să povestească frumos. - Aduceți-l! În scurtă vreme, o barcă se duse și se întoarse cu acel slujitor. Pe o masă dintre jilțuri se aflau poame și vinuri, carne fragedă de păsări fripte pe jăratic, turte de grâu cu miere... Preoții se desfătau cu acestea, iar slujitorul adus se așeză pe punte cu picioarele îndoite sub el și începu să povestească: - Am văzut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o barcă după Puarem! Ceilalți se priviră mirați, fără să întrebe nimic. După puțin timp, Puarem se urcă pe puntea navei Marelui Preot și se plecă îndoit din șale în fața slăvitului stăpân. Bătrânul porunci unui slujitor să-i aducă un jilț și o cupă pentru vin. Căpetenia rămase cu privirea uluită de această cinste care nu i se făcuse niciodată. Și cu atât mai uluit fu Puarem când auzi că bătrânul îi spune: - Puarem, tu ești viteaz și ești înțelept. Te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corabia regească veni pe puntea corăbiei Marelui Preot. Nu fu lăsat să intre și așteptă pe punte încă un ceas până să fie chemat. După alt răstimp, bătrânul ieși pe punte cu tânărul preot. Bătrânul așteptă în tăcere, așezat în jilț, până se adunară pe puntea corăbiei lui cei patru preoți de seamă, toți marii dregători și Puarem. Apoi se ridică și rosti cu glasul zdrobit: - Cel drag inimii marelui Zeu al Apelor, fiul lui și stăpânul nostru, al mării și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vremelnic s-a despărțit spre a ne aduce nouă tuturor fericire, și bucuria întregului pământ. Sufletul lui îmbătrînit a înviat și întinerește în trupul regelui nostru Mener, viața, sănătatea și puterea noastră. Marele Preot tăcu și se așeză. Într-un jilț împodobit cu argint și aur, îmbrăcat în mătăsuri regești, fu adus Mener și așezat între două șiruri de robi care începură să-i facă vânt și umbră cu mari pămătufuri din pene de struț. Aici, pe corabia Marelui Preot, cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prietenii săi străini nu socoteau nici în gând, nici scriind socotelile. Aveau niște cutii cu minte aproape omenească, ce lucrau în locul lor. Puțin mai târziu luntrea nu se mai roti în jurul ei. Apoi Hor le ceru să se culce pe jilțurile întinse și să-și lege curelele peste trup. - Coborîm? întrebă Auta plin de bucurie. Dar întrebarea și-o pusese mai mult sieși. După un ceas, luntrea se întoarse cu botul în sus și începu să coboare drept, din ce în ce mai lin. Toți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îndrăzneau să-l întrebe nimic. Bătrânul se gândea. Bănuise că omul negru în haine argintii nu putea fi decât Auta. Dar femeia? Să fie într-adevăr fiica lui Tefnaht pe care o răpise robul răsculat? Marele Preot se ridică din jilț și-și luă toiagul în care se sprijinea. Se uită la toiag și deodată ochii lui aruncară fulgere: cum de uitase? I se păruse că fostul rob Auta rânjește din mânerul cu atâta meșteșug tăiat în abanos. Zvârli cu mânie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pescar sau păstor. Lumea străină mișuna căscând gura la înfricoșătoarele palate însă cei doi care apucaseră să vadă palatele Atlantidei nici nu se speriau de măreția de aici, nici nu aveau vreme s-o vadă. Ducîndu-se spre piață și văzând jilțurile purtate pe umeri de robi care intrau și ieșeau pe porțile bogatelor palate, Mai-Baka zise oftînd: - Aici nu știu cine ar mai îndrăzni să facă răscoală! Auta privi lung mulțimile nenumărate de străji, zidurile groase, robii istoviți, și nu răspunse. Șezură în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știu de ce stătea acolo. Dumneata ai spune că păzea Atlantida de pirații cretani, gata să le dea cu cerul în cap. - Bine, zise gazda și alese o hârtie de pe masă. Dar de ce profetul Daniil zice așa: Privi până când fură puse jilțuri și s-a așezat Cel vechi de zile: îmbrăcămintea lui: albă ca zăpada, iar părul capului său: curat ca lâna; jilțul său: flăcări de foc; roatele lui: foc arzător. Un pârău de foc se vărsa și ieșea de sub el"? Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Bine, zise gazda și alese o hârtie de pe masă. Dar de ce profetul Daniil zice așa: Privi până când fură puse jilțuri și s-a așezat Cel vechi de zile: îmbrăcămintea lui: albă ca zăpada, iar părul capului său: curat ca lâna; jilțul său: flăcări de foc; roatele lui: foc arzător. Un pârău de foc se vărsa și ieșea de sub el"? Nu-ți amintește decolarea unei rachete cosmice? Fără îndoială că acel Daniil habar n-avea ce ascunde legenda auzită. A folosit-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tărășeniile de argint ale serviciului de masă. Instrumentele subțiate ale hărmălaiei de lăutari. Paftaua frunții și umerii Pulheriei Cocorăscu, iuțită, către budă, de nevoile cafenii ale cărnii. Trupul bălegos și zburlit al stăpânului casei, Vatracan Cocorăscu, mânând porcii dintr-un jilț, cu furtunul ciubucului de cireș îmbrobodit în jurul gâtului și cu piesa de chihlimbar, de introdus în gură, înșurubată în fund. Zece metri mai gios, pe mâna dreaptă, Casa Oștirii. Tot pe dreapta, lăfăindu-se ca o imensă pasăre Rock, deasupra
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tu petreci... Pe când poetul gingaș, cu mersul de culbeci, E timid, abia ochii la tine și-i ridică. 150El vorbe cumpănește, nu știe ce să-ți zică Privindu-te cu jale, oftează - un năuc... Și zile-ntregi stau astfel în jilț, ș-poi mă duc Și ani întregi putea-voiu tot astfel ca să șez Și-n inima copilei de fel nu-naintez. Copil, copilul nu e? voiește să petreacă. Ce caut eu cu ochi-mi, cu-a lor privire seacă? Ce-i zic
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dacă o să- ndure atâtea bulendre și amintiri. Începu să se joace, intrând și ieșind din câte-un tablou, ca și cum ar fi vrut, într-un labirint, să găsească drumul. În naturile moarte, nu era mare lucru: câte o masă, un jilț, uneori - câte o draperie, un vânat pus pe tavă. Dar, în scenele de banchet, erau chipuri, rumoare, slujnice care miroseau a săpun și, mai ales, uși care trimiteau din sala mâncării înspre ascunzători și locuri secrete. Când l-a întrebat
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
abjuri... ― Ți-am mai spus, inima mea n-a renegat nimic ― Ba da, ceea ce ai crezut. ― Pământul se învîrte mai departe chiar dacă nu vrea Inchiziția... ― E adevărat, dar acesta nu e meritul tău. ― S-a întîmplat așa. Ei stăteau în jilțuri înalte, îmbrăcați în purpură și, în sală, după ce au încetat să vorbească, nu se mai auzea nimic, se lăsase o tăcere apăsătoare. Nu-mi închipuisem niciodată că e atât de greu să suporți o tăcere care te constrânge să stai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
încercare. ― Ei bine, într-o noapte, în vis, eram eu pădurarul. Dar cel care intrase în cabană era un inchizitor. Tăcea și se uita la mine. S-a așezat pe un scaun și, deodată, am observat că scaunul semăna cu jilțul de la Inchiziție. A scos niște lumânări, le-a așezat pe masă și le-a aprins. Avea mâna mică... Ai observat că mulți inchizitori au mâna foarte mică? ― Pentru că nu torturează cu mâna lor. ― În tot acest timp nici nu mă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
că toată lumea va înțelege asta. Ca să scap cu viață, am retractat de formă un adevăr pe care, oricum, nu-l poate modifica nimeni. Fie că retractam, fie că nu, pământul tot se învîrtea mai departe. Cu mine, cu inchizitorii, cu jilțurile lor, cu cei care așteptau să vadă dacă era cazul să ducă lemne în piață, pentru a înălța un rug, și cu cei care se pregăteau să asiste la spectacol. Se învîrtea fără să se oprească o clipă. ― Eppur si
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a dat o lovitură chiar mai urâtă decât cea primită la Inchiziție, deoarece nu mă așteptasem la ea. În fața inchizitorilor, era firesc să mă simt singur. Flacăra lumânărilor sfârâia ca pielea arsă și toți, cu mantiile lor de purpură, cu jilțurile lor înalte, trufașe, pluteau, parcă, în singurătatea acelei încăperi ca într-un acvariu. Mă străduiam să nu se observe pe fața mea nici teama, nici rușinea, iar în clipa când am îngenunchiat, în capul meu s-a făcut gol. Dar
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Dumnezeu să-l îndrume pe calea adevărului! am adăugat eu prudent, ca să nu las impresia că aș împărtăși cumva părerile Șchiopului. Sultanul păru că stă să cugete, șovăind. Apoi, fără să zică nimic, își potrivi turbanul și se îndreptă în jilț. — Aș vrea să mergi să-l vezi pe Ahmed. Am plecat capul în semn că ascult ce are de spus. A continuat: — Ai să încerci să-l potolești, să-l aduci la simțăminte mai firești față de mine, față de dinastie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nici un fel de ceremonie, pe fotoliul pe care i-l rezervaserăm. Credeam că cele mai bune farse din Roma erau cele ale regretatului cardinal Bibbiena. Însă găselnițele lui messer Guicciardini merită să fie ținute minte. S-a îndreptat ușor în jilț, iar chipul i s-a îngrijorat brusc. M-a fixat cu intensitate. — Noaptea trecută am stat îndelung de vorbă, Francesco și cu mine. Nu-mi poate da multe sfaturi în materie de religie, dar Providența a adăugat funcției mele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de tort. ― Nici dumneavoastră, domnule maior? Stai, Mirciulică! Motanul i se cățăra pe poale, încercînd să ajungă la farfurie. Melania Lupu îi aruncă o prăjitură pe care pisica o prinse în aer. Intrară în odaie. Bătrâna puse o pernă pe jilțul vechi cu paiul găurit, și-l pofti să șadă. Maiorul luă la întîmplare un album îmbrăcat în catifea verde ― "vert bouteille" ar fi zis Melania Lupu ― și deschise absent prima pagină. ― Când mi-am luat bacalaureatul, șopti femeia roșind. De
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nimeni. Unele au însă acel farmec discret al trecutului, al unor filiații ascunse care te privesc de peste timp, chiar dacă tu nu le mai vezi. Le păstrez pe toate și vom mai vedea... Și-apoi mobila ! Uriașa masă din sufragerie, cu jilțurile sale impunătoare. Doamne, ce aglomerație de fantome ! Cîte bucurii, dar și cîte psihanalizabile suferințe, refulate, tăcute, date uitării ! O păstrez, din motive „raționale” : e frumoasă și oricum nu avem bani să cumpărăm alta. Dar nu și dormitorul ! și în primul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]