1,513 matches
-
azi. Însuși Scholem XE "Scholem, Gershom" a greșit, căzând în mitologie, într-o dimensiune care există în Cabala, dar nu există nici în Biblie, nici în literatura rabinică. Asta e un fel de viziune occidentală, berlineză, pariziană, să spunem, voltairiană, kantiană, așa ceva, care există până azi în studiile ebraice. De-acolo s-a inspirat Eliade XE "Eliade, Mircea" . Nu știu exact de unde, dar cred că pot să găsesc. S.A.: Să găsești sursele directe ale lui Eliade XE "Eliade, Mircea" ? Dincolo de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
cugetători, sau, dacă suntem ceva mai deștepte să le facem conspectele pentru cărțile de care ei nu au timp. Sau măcar să-i destindem mundan din tensiunea spiritului (tot via Cioran). Îmi amintesc bine că citisem „ilustrele” afirmații aristotelice, tomiste, rousseauiste, kantiene chiar, despre relația femeilor cu natura, distanța lor ontică față de spirit, apropierea de umanitate pe la jumătatea distanței de animalitate. Sau că, uneori, ceva mai spășiți, scriau că, deși nu este așa și suntem egali de la natură totuși așa trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
este persoana. Justificarea existenței oricărei instituții, de la stat la familie, este aceea de a oferi cadrul de dezvoltare al persoanei. Democrația nu este doar un sistem de organizare politică și juridică, ci și o opțiune morală, dacă vreți, de tip kantian: consimțim că nici unul dintre noi să nu se folosească de oameni ca de simple mijloace pentru scopurile sale și să nu accepte să fie folosit ca un simplu mijloc; de tip utilitarist: consimțim că instituțiile și practicile se justifică moral
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
după circa trei luni de frecventare a Universității din Göttingen, Nae Ionescu se exprimă critic față de una dintre cărțile fundamentale ale lui Edmund Husserl, Logische Untersuchungen (1901): „Husserl nu e prea original. Paradoxala lui teorie asupra idealismului realist e pur kantiană și se poate găsi în Kritik der reinen Vernunft. Cât despre deosebirea pe care o face el între Tatsache și Wesen [...] e simplu platonism - deși el o neagă.“ Cât despre profesorul al cărui curs de teoria cunoașterii îl audia: „Husserl
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
vede că această atitudine s-a mai moderat în anii următori. Referirile pe care le face la Schopenhauer în articole și cursuri universitare nu trădează nimic din intensa simpatie de la 1914, iar la seminar (1921-1922) va discuta doar critica epistemologiei kantiene din Über die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde. Totuși această dragoste filozofică de tinerețe arată că sursa asemănărilor - atât de generale, de altfel - care s-au găsit între Bergson și Nae Ionescu se cuvine căutată mai degrabă în
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
în vârstă, pe care le-am neglijat în anii de captivitate urbană ieșeană. Așa că, nu voi alerga în căutarea timpului pierdut, căci a făcut-o înaintea mea celebrul scriitor francez Marcel Proust, ci voi da frâu liber rațiunii de idealist kantian al existenței mele trecătoare, încercând să evadez discret din lumea materială care-ți oferă doar lipsuri și deznădejde. Ironia sorții îmi lasă un gust amar, fără a avea vreo legătură ombilicală cu funcția hepato biliară, și nu vreau să teoretizez
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
fi prelucrat în întregime, să-mi asum, la anii mei, riscul unei astfel de sarcini? O docență liberă, deci privată, având în vedere prelegeri asupra unui domeniu strict determinat al filozofiei, cum ar fi de pildă abordarea specială a filozofiei kantiene sau schopenhaueriene, așa cum se găsesc ele în scrierile respective, aș fi îndrăznit să primesc, căci [în astfel de cazuri] nu se poate depăși decât cu puțin textul, iar [prelegerea] depinde mai mult de redarea fidelă și clară a celor știute
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
ne stă Înainte, prezentul, obiectivul. Ființa eternă Își face apariția lumească În acest fel. Singura cale de scăpare din captivitate În forme, afară din Îngrădirea În Închisoarea proiecțiilor, singurul contact cu eternul, e prin libertate. Sammler considera că e destul de kantian ca să marșeze la asta. Și vedea un om ca Walter Bruch arătându-și inima În cadrul formelor. Despre asta venise la Sammler. Despre asta era toată bufoneria, căci el tot timpul făcea bufonerii. Shula-Slawa spunea cum fusese luată În copite În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de dramaturg a scriitorului apare pentru prima oară cu forță vizibilă. Replicile dialogului țîșnesc în chip natural; comediograful extrage efecte hilariante din amestecul limbilor străine, ca și din ironiile de natură livrescă specifice mediului universitar (luarea peste picior a filozofiei kantiene ori hegeliene, ironiile la adresa Pandectelor se combină cu citate și aluzii la mari poeți, precum Ovidiu, Properțiu, Dante și Goethe, plasate în contexte bufone). Witz-ul de cea mai bună sursă iese triumfător. Calitatea de căpetenie a acestei reușite bucăți o
Poliglotul literat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7668_a_8993]
-
marginalizează" două dintre cele mai întâlnite critici care inculpă rescrierea postmodernă ca o utilizare imorală ("presupoziția originalității și autenticității textului literar" - percepută ca un simplu scrupul romantic și modern; "credințele noastre privind statutul deosebit al textului literar" - chestiunea, în perspectivă kantiană, a abordării textului ca mijloc în vederea obținerii unui alt text-scop), autoarea reabilitează conceptul rescrierii de verdictul lui G. Genette - "literatură de grad secund" - și-l plasează chiar în esența sa definitorie: textul inițial se deschide, prin intervenția unui subiect, într-
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
baza unor criterii. Cum ajungem la ele? Cum le valorificam valoarea și utilitatea? Dacă acestea sunt rezultatul unor experiențe culturale care se dovedesc incapabile să surprindă ce este unic și ireductibil într-o opera care se sustrage sensibilității canonice? Criticismul kantian? Nu, un travaliu prea obositor în fața fiecărei provocări. Poate că ar fi mai înțelept să păstrăm un clar-obscur în zona de inevitabilă redundanta a oricărui criteriu. În ciuda acestor precauții, orice ierarhie, oricât de reducționista ar fi, îl recomandă pe Mircea
Nostalgia enciclopedismului interbelic by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13734_a_15059]
-
nucleul din care derivă și în care se adună ele. Este motivul pentru care examenul operei e precedat de acela al viziunii cosmologice, socotită decisivă în fundamentarea viziunii stilistice. "Această paradigmă cosmologică propusă de Eminescu citim stă la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
protagoniști, nu numai din perspectiva clasică bineștiută a lui Narcis, care nu mai poate fi singurul creator al universului. "Narcis fără Echo nu are sens. Rațiunea umană nu găsește îndreptățire să se întemeieze preponderent pe un spațiu absolut (în sens kantian și deci narcisic), dar și temporal (tot în sens kantian, însă dinspre Echo). Anticii au știut-o prea bine și în alte mituri protagonistul nu mai este Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care nu mai poate fi singurul creator al universului. "Narcis fără Echo nu are sens. Rațiunea umană nu găsește îndreptățire să se întemeieze preponderent pe un spațiu absolut (în sens kantian și deci narcisic), dar și temporal (tot în sens kantian, însă dinspre Echo). Anticii au știut-o prea bine și în alte mituri protagonistul nu mai este Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat nu numai arta celor vechi, ci a dimensionat diverse estetici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conceptuale, dar referințele asupra lui, atâtea câte a diseminat prin proză, prin manuscrise subsidiare și notații fugare, sunt suficiente pentru a-i conferi rang de principiu ontologic central în stare să "închidă într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, monumentul, calea de acces către ele fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian" (p. 24). Archaeus-ul eminescian umple golul "diferenței ontologice" întrezărit de Heidegger între ființă și ființare, între conștiința în genere și conștiința
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pentru a-i conferi rang de principiu ontologic central în stare să "închidă într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, monumentul, calea de acces către ele fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian" (p. 24). Archaeus-ul eminescian umple golul "diferenței ontologice" întrezărit de Heidegger între ființă și ființare, între conștiința în genere și conștiința individuală, aceasta din urmă încapsulând și zbaterile vulcanice ale inimii. "Physis este arché", va spune Heidegger, dar Eminescu avusese
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
concertul demonstrației) și ceea ce este deosebit de important în contextul actual al analfabetismului valoric cu dragoste față de poet și față de cultură în genere concepută ca șansă existențială supremă. În ce constă farmecul acestui Poem al Ființei scris eminescian, și nu platonician, kantian sau heideggerian, de Eminescu ? Autorul Luceafărului îl rostește, știind totul despre ea, adică inclusiv faptul că ea, arătându-se omului, se ascunde, că în eul nostru stau pitite mai multe euri și că nu poți cunoaște prea mult dacă nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
convins fiind, ca și d-na Svetlana Paleologu-Matta, la a cărei lucrare "Eminescu și abisul ontologic" face referire, că "... abia cu înțelegerea lui Heidegger va progresa înțelegerea lui Eminescu". Delimitările lui Eminescu de concepția lui Schopenhauer și apoi de criticismul kantian sunt, de fiecare dată, despărțiri sporitoare (în sensul dat de Noica acestui termen), gânditorul român găsind cutezanța de a reformula, pe cont propriu, întreaga problematică privitoare la ființă. Gândul lui Eminescu izbândește de minune în această "gigantomachia perí tes usias
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de fișe pregătite pentru ordonarea ideilor Autorul pătrunde în hățișul filosofiei, ideile circulă alert de la vechii greci la Schopenhauer, de la Kant la Hegel, de la filosofia extrem orientală la Heidegger, spre a demonstra falsitatea ca imagine a imobilismului eminescian în conceptele kantiene, depășite de cunoașterea budismului, de ideea unei cosmogonii în care arheul e hieroglifa universalității. Poeme precum Scrisoarea I, Sărmanul Dionis, Memento mori devin argumente la fiecare pagină. Nu pătrund în analiza demonstrației lui Theodor Codreanu, care, repet, necesită lecturi paralele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
formelor... Theodor Codreanu, care nu prea a fost luat în serios de critica stagnantă, stăruie să dovedească modernitatea poetului, împinsă până la similitudinile frapante între teoria relativității a lui Einstein și perspectiva crono-spațială a lui Eminescu, care e altceva decât apriorismul kantian. Poezia avu întâietate în adeverirea viziunii ontologice și a celei cosmologice. Theodor Codreanu le dă o replica pe cât de dârză pe atât de convingătoare, celor care contestă modernitatea lui Eminescu fixându-l în schema tradiționalistă. Hotărât lucru, poetul scrie modern
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autoritate în domeniu (vezi și Modelul ontologic eminescian, 1992 și Dubla sacrificare a lui Eminescu, carte apărută în trei ediții, toate epuizate în intervalul de timp 1997-1999). Nu este la îndemâna prea multora să-l poată urmări pe Eminescu pe trasee kantiene, de pildă, ori să aducă lămuriri la teme noi, de faimă, cum sunt încercarea întru arheitate (introdusă în circuitul criticii literare de Theodor Codreanu însuși, în 1987-1988, în "Revista de istorie și teorie literară"), prezența spiritului creștinismului în opera lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se dovedește adeptul fidel al conștiinței creatoare a lui Kant, precum și susținătorul fervent al concepției schopenhaueriene privind lumea ca reprezentare individuală. Dar atunci când exegeții autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Dar atunci când exegeții autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității, părerea acestuia contravenea celei schopenhaueriene, aceste opinii au fost ocolite cu grijă și trecute sub tăcere. Dar astăzi, ori din perspective
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
secol prin paradoxii"; sugestie care-i amintește lui Theodor Codreanu de epistemologia deschisă din gnoseologia lui Gaston Bachelard, de la mijlocul secolului XX. Despre Archaeus, se constată inechivoc originalitatea gândirii eminesciene. El "închide într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, noumenul, calea de acces către el fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian. La noumen, nici un fel de conștiință umană nu are acces. Eminescu are apetența uriașă a cugetătorului care vrea să meargă până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mijlocul secolului XX. Despre Archaeus, se constată inechivoc originalitatea gândirii eminesciene. El "închide într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, noumenul, calea de acces către el fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian. La noumen, nici un fel de conștiință umană nu are acces. Eminescu are apetența uriașă a cugetătorului care vrea să meargă până la capăt în regândirea ființei". De asemeni, el posedă conștiința individual și generic ontologică potrivit căreia fiecare om încearcă refacerea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]