1,385 matches
-
canapea, cu cârpele și vata de zahăr a coafurii în neorânduială. - Pune mâna să i-l reînvigorăm pe destin! puse suflet, în aducerea în simțiri a cucoanei, coțcarul, deznodîndu-i, mai mult decât era necesar, cordonul. Azvîrlindu-i de-a dreptul în lături pulpanele și împroșcîndu-i, cu apă îndulcită, luată în gură, gâtul, fruntea, apoi întreaga anatomie. Cam smochinită, oarecum discutabilă, ambiguă, jumătate de femeie, jumătate de băiat îmbătrînit. 128 DANIEL BĂNULESCU Sub tenul ei arămiu plutea, ca sub o crustă de gheață
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în când, era parașutat, se făcea că era întortocheat, pisica gălbuie, calul bălțat, iar împărăția verde. De la ferăstruica penitenciarului în care erau colecționați toți cretinii care, ieșind în evidență, călcau pe bătături statul (meritînd deci să fie azvârliți, ca niște lături, în penitenciar), singura vegetație întrezărită de Pinky era fata împăratului verde. Unicul petec de cer era, normal, fata împăratului albastru. Iar singura creatură care se învrednicea ca, din când în când, să i se cocoațe pe genunchi era, bineînțeles, odrasla
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
curte, curățase cartofi pentru bucătărie, ce nu făcuse? Norocul lui era că trăise rău și nu se băga de seamă. Cel puțin la domnul Pandele Vasiliu învățase ceva: să n-ai milă de altul. Mânca și el cu ceilalți, niște lături rămase din farfuriile mușteriilor, dar nu se băga de seamă.Noap-; tea dormea într-o odaie lungă și joasă, umedă și întunecoasă, cu femeile laolaltă, bucătărese și jupânese, se obișnuise, nu-i păsa. Tat-său venea o dată pe an, îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și zilele. Cârpă 1-a făcut. Omoară oameni, își taie tovarășii, ei nu i-ar da o palmă. O ține dragă, gagica lui de inimă. Pentru ea fură, s-o îmbrace. Da muierea, a dracului. Mai dă și pe de lături. Umblă Bozoncea orb după ginitori, să-i prindă și să-i scalde-n sânge, dar n-o prinde! Pică la casa ei, la așternut, noaptea, pe neașteptate, doar o dovedi-o. Dacă o să cadă starostele, tot de la Didina o să i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luăm? întrebă Sandu. Paște iarba pe care-o cunoști, zicea taică-miu, care se numea că tot hot fusese la viața lui. Lasă-i pe alții să se zbată, să se omoare. Tu să trăiești din ce dă pe de lături. Pace să fie și să ai de la cine fura. Că o dată trăim. Ce-i pe lumea ailaltă, lasă-i pe popi să se gândească. N-o să te faci înger! Oacă se amestecă și el, că-l mânca limba: - Parcă cine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceferiștilor aveau picioarele subțiri și lungi și capetele ascuțite. Grămada neagră și lățoasă a celor din groapă se strângea lângă șef, aruneîndu-se spre namilele murdare. Erau furioși și întărîtați. Muierile ieșeau cu prăjini, să-i alunge. Aruncau după ei cu lături, să-i despartă. Când cădea noaptea, treceau Grivița tot fugind. Șina Constanței era aproape. De la canton săreau zăvozii celui ce schimba macazurile. Tăiau apoi liniile albe de fier. Peste iarba crudă, de primăvară, cădea o bură. Câinii scoteau urlete lungi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu gagica la ogeacul lor în Trei Coinaci, și Sandu i-a cărat pe ăl bătrân și pe Paraschiv la coardele lui. Frumos mai mirosea seara de primăvară! Tot Bucureștiul duhnea a mititei și la Tarapana se auzeau lăutarii. Pe lături ardeau felinare vesele. Numai ucenicul era fiert. Îi stătea gândul la Didina. În timpul ăsta ea se iubea cu Bozoncea. 232 - Ce-i puișorule? îl întrebă ăl bătrân. - Ce să fie? Mi s-a urât. - Las', că știu eu de unde se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în culori ni. Pe scaunele cu spătar ședeau negustori și oameni de-ai lor. Râdeau încălziți de vin, săltând burfile încinse în centuri lucioase de piele. Mâncau cu poftă, ducând repede furculițele la gură, mestecând cu zgomot, privind rar în lături și numai atunci când răsuflau după un pahar de vin rece. Mai într-o parte, unde nu bătea așa tare lumina, erau și mesele manglitorilor. Cîtiva -lau cunoscut pe Bozoncea și i-au dat bună seara. Starostele le-a răspuns vesel
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nu mai rămâne nimic decât desfrâul minții peste o realitate desfrunzită, o optică sumbră străpungând calmul uitării și pătând orice prospețime. Și atunci, să te miri de ce lebedele - suflete spulberate-n corpuri - îți par chioare (căci nu privesc ele în lături?); de ce un cer senin îți trezește icoana lucie a unui creier de imbecil și viața îți pare mai comică decât un sfânt zburdalnic? Dacă izvoarele Alpilor mi-ar spăla mintea și mi-ar răcori inima! Doar așa aș fi vesel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
creierii. Între mulțimea de colegi era cu deosebire unul de-o frumusețe femeiască. Palid, delicat, era cu toate astea capul tuturor esceselor de student. La beție el bea îndoit cât orișicare din noi, numai că pe când ceilalți cădeau în toate lăturile și nu știau ce vorbesc, chiuiau și se sărutau ca și când ar fi amanți - el singur sta în mijlocul lor senin, surâzând, și singurul semn că beuse era că paloarea sa obicinuită se colora c-un gingaș roza - ca acel al ofticei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
coadă și izbeam cu ascuțișul și cu muchia fără milă în tot ce venea înaintea mea. Dădură și ei foc și rândurile se răriră. - Înainte! țipă Ioan ca turbat. Încă un asalt, încă o repezire și dușmanii, curmați în două lături, ne deschiseră o cale largă în această luptă la lumina lunei. În momentul când ieșirăm cu fuga afară, un pistol singuratec se-ndreptă în pieptul cel gol al lui Ion. Pocni, un șerpe de foc se repezi din gura lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a-și ascunde fața plină de amor. El surâse fără voie la această reamintire. In acest moment se anunță consulul rus, societatea rămase încremenită în acea dispozițiune respectuoasă care o inspiră așteptarea unui personagiu însemnat, ușa se deschise în amândouă lăturile și domnul Consul intră încărcat cu toată splendoarea decorațiunilor sale. Doamna de casă îl primi. El se-ndreptă spre jucători. - Mă rog nu vă jenați, zise franțuzește, și-ncepu apoi a ferici damele cu complimentele sale și pe cavaleri cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ș-aceeași masă. E drept că cei mai mulți din aceștia erau de neam, deși sărăciți, și s-ar fi simțit atinși dacă lucrurile mergeau altfel. Aproape de Rufă, în dreapta și-n stânga lui, ședea Vasile cu frumoasa sa nevastă, iară de amândouă lăturile mesei cei lungi ședeau deosebiți oameni, fiecare caracteristic în felul său. Vechilul moșiilor, un om cu fața arămie și cu barba castanie, își ațintea cu lăcomie ochii verzi la felurile de bucate ce le aducea sufragiul și-și ștergea degetele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se declanșa. În consecință, a mobiliza un public împotriva unui adversar, a unui personaj, a unei idei, este cel mai sigur mijloc de te instala în fruntea lui, devenindu-i rege. Cunoscînd bine aceste lucruri, publiciștii nu se dau în lături să se joace cu astfel de sentimente; de aceea "în nici o țară și în nici o epocă apologetica nu a avut și nu are tot atîta priză la public ca defăimarea"319. În calitate de publicist, omul de Stat e nevoit să cunoască
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
umbră a unui obiect”, aproximînd În contururi fragile „substanța impalpabilă” a unei stări de spirit exacerbate, extatice: „Nu ți-ai exasperat niciodată dorința pînă la o extraterestră viziune, pînă la o exaltare În care ochii sticloși pierd contururile, aruncă În lături decorațiile, scuipă peste frecătura mulțumită a mîinilor”... Voronca Împinge În felul acesta spre ultimele limite o stare de spirit tipic romantică, reactualizată de suprarealiști. Printr-o particulară forță a tensiunii („neliniștii”) lăuntrice, el aspiră, ca și aceștia din urmă, la
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și simplu, pe Anton Pann. O Întîlnim peste tot: În parabole și istorioare morale sub chipul urîțit de acreala sufletului. Arma ei redutabilă este gura rea. Femeia bună este, după Pann, aceea care nu cîrtește și nu se dă În lături de la treabă. Punctul lui de vedere este rudimentar țărănesc: femeia să fie vrednică și sănătoasă: „Că ei țăranii, n.n. nu caut avere, Ci nevastă cu putere, Ceva de ani măricică, Ca pe „nu poci” să nu-l zică, Să fie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și o azvârli în sus. Ea căzu, răsucindu-se în rotocoale tot mai mici și vibrând. — Cap, ghici Pantelimon. E bine. Așa ziceam și eu. Acum fii atentă. Să zicem că omul stă aici, unde e banul, cu brațele în lături, ca în Lecția de anatomie a lui Rembrandt. Numai că în mintea lui lucrurile nu sunt deloc clare, eu îl trag de brațul stâng, moartea de brațul drept. Când eu mai tare, când ea. Omul, săracul, se dă după noi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe buton... Oamenii sunt, mai degrabă, ca un aparat de fotografiat decât ca o cameră de luat vederi. Trebuie un declic. Ea o porni pe alee cu un mers legănat, de parcă dansa, chiar făcu o piruetă, dându-și brațele în lături. — Eu vin mereu aici, spuse, întorcându-se cu fața spre el. Dau de mâncare la porumbei. Tataia le pregătește firimiturile din resturi de pâine uscată. Dar ce tot spun eu, tu nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi spus Efrem, dănțuind prin osuarul lui translucid. E exact ce trebuie, cuvântul care ne lipsea din urcușul în trepte al bătrânului Heidegger. Ar fi arătat spre Cosmina, cu degetul proptit la rădăcina nasului. „Sein.“ Apoi, cu brațele în lături, către zâmbetele pe care durerile cărnii nu le pot ascunde, luminate ca în filmele mute : „Dasein“. Și acum urmează, neîndoielnic, „Seiende“. — Să le spui, bătrânului Heidegger și lui Efrem, că medicina începe tocmai în momentul în care are puterea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când vârful sări din muchia zidului. Acuma numără zece pași... Se opriră, gâfâind. Respirația orbului șuieră subțire, dându-i de gol plămânii ciuruiți. Ologu lăsă cârjele să cadă în lături și se așeză pe o buturugă, frecându-și singurul genunchi pe care-l avea. — Vin după noi ? șopti bătrânul, deschizându-și larg ochii goi. La el era pe dos. Ceilalți oameni, odihnindu-se, închideau ochii. Pentru el, care vedea doar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aprinseră altele în ochii care luceau măsurând cu lăcomie distanța până la cazanele aburinde. Mulțimile coborau dinspre Mitropolie ca un zid îmbrâncit, o lavă curgând gros din toate părțile. Primul pe care îl izbiră fu Costică Ologu. Cârjele îi săriră în lături ; rămase încă o vreme în picioare, căci trupurile care îl îmbrânceau din toate părțile îl și țineau să nu cadă. — Ho, oameni buni, opriți-vă ! strigă Ologu, dar nici măcar el nu se mai auzea. Căci, laolaltă cu vălătucii groși ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reteză Pârnaie. Atunci te pomenești că io-s ăla... conchise Iadeș, fără să trădeze vreo surpriză. Fesul țuguiat, cu pompon multicolor în vârf, și-l trase adânc pe frunte, de parcă ar fi vrut să se ascundă. Apoi întinse brațele în lături, lovi ceva, se sprijini în cot, încercând să înțeleagă. Se ridică în șezut, crezând că asta o să-l ajute, întoarse aparatul telefonic pe toate părțile, înainte de a ridica receptorul. „Auzi, frate, ce zic ăștia pe-aici ?“, vorbi cu voce tare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mocirloasă ori să se împiedice în vreun morman de origine incertă. Iar dacă privea în jos, tupilându-se ori sărind, cu mersul piticului ori pasul gigantului, după cum arătau formele de relief, risca să primească în moalele capului o găleată de lături. Cum mijlocul străzii era desfundat, Maca o luă pe lângă ziduri. Făcu două salturi ce se dovediră prea puțin inspirate, căci scândura pe care nimeri împroșcă în cele patru zări stropi de noroi amestecat cu var. Holul avea o lumină bolnăvicioasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era ușor îngălbenit, iar cupele erau îndesate cu buret. Se întoarse cu fața în sus. Vru să-și tragă cearșaful peste el, dar îi era prea cald. Își așeză sutienul pe piept, se concentră pe furnicătura bretelelor care cădeau în lături și adormi. Din nou Maca : — Asta e dovada cea mai convingătoare a degenerării la care a ajuns ființa umană, pe scara evoluției... La toate speciile, din oricare clasă a regnului animal ar face parte, masculul e mai arătos. Are coamă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
temeau și preferau să rămână închiși în casele lor. Căci prin oraș umbla zvonul despre niște crime îngrozitoare. La spartul zorilor erau găsiți oameni zăcând în cele mai neașteptate locuri. Nu numai în casele lor, în așternuturi, cu brațele în lături și ochii holbați, ci și pe la răscruci, aruncați peste uluci, ca niște rufe puse la uscat, ori pe treptele catedralei. Morții aveau cu toții ceva în comun, ochii larg deschiși, o spaimă fără margini întipărită pe față și gâtul sfâșiat. Zvonurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]