971 matches
-
de încercarea de a restaura episcopia Milcoviei, ce a aparținut cumanilor. Din regiunea sudică, maghiarii s-au extins către nord, cuprinzând formațiunile politice românești existente. Tradiția îl consideră pe Dragoș I din Maramureș că fiind primul domnitor al Moldovei. În "Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă", cronică alcătuită în secolul XVII, între anii 1349 și 1359 se povestește că voievodul Dragost de Maramureș, ieșind la vânat, a întâlnit în cale un bour, pe care l-a gonit cu câinii până la malurile
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
supușii voevodatelor se desemnau ca "ardeleni" (sau "ungureni" în Miorița), "moldoveni" sau "munteni", numele de "rumână" sau "rumâniască" pentru limbă este atestat în secolul secolului XVI la mai mulți călători străini precum și în documente românești ca Palia de la Orăștie sau Letopisețul Țării Moldovei. În 1534, Tranquillo Andronico notează că "" Valachi nunc se Romanos vocant"" ("Valahi acuma se numesc români"). Francesco della Valle scrie în 1532 că românii ""se denumesc Romei în limba lor"", iar mai departe el citează expresia : ""Sti rominest
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
limba românească 5 cărți ale lui Moisi prorocul si patru cărți și le dăruim voo frați rumâni și le-au scris în cheltuială multă... și le-au dăruit voo fraților români... și le-au scris voo fraților români »" iar în Letopisețul Țării Moldovei al cronicarului moldovean Grigore Ureche citim: "« În Țara Ardialului nu lăcuiesc numai unguri, ce și sași peste seamă de mulți și români peste tot locul... Cel mai vechi document păstrat, scris în română, este Scrisoarea lui Neacșu, o
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
iar al domniei lui anul al cincilea și pe al șaselea curgător."" Lăcașul de cult a fost pictat atât în interior, cât și în exterior între anii 1535-1538 tot pe cheltuiala domnitorului. Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) scrie astfel în ""Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"" despre ctitoriile bisericești ale domnitorului Petru Rareș: ""Iară daca să întoarse Pătru vodă de la Țara Ungurească, într-acéia
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia () [Corola-website/Science/313076_a_314405]
-
(n. ? - d. 1511) a fost un mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517). A avut misiuni diplomatice în Polonia, Veneția și Turcia. Numele logofătului Tăutu a fost consemnat în letopisețul lui Grigore Ureche și în legendele relatate de Ion Neculce. Conform relatării lui Grigore Ureche, în anul 1497, înaintea bătăliei de la Codrii Cosminului, Ștefan cel Mare i-a trimis pe logofătul Tăutu și pe vistiernicul Isac cu solie la regele
Ioan Tăutu () [Corola-website/Science/313297_a_314626]
-
fost sfințită abia la 6 decembrie 1499 (de ziua hramului) se datorează faptului că logofătul Ioan Tăutu a trimis cu solie în Polonia în anul 1497, fiind închis la Liov. Despre construcția acestei biserici vorbește și cronicarul Grigore Ureche în "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă". El spune următoarele: ""Bogdan vodă daca stătu la domnie, gândi să-ș întărească lucrurile întăi cu vecinii și
Ioan Tăutu () [Corola-website/Science/313297_a_314626]
-
afla pe vârful unui deal care mărginea pe atunci orașul în partea de est. Aflată în apropierea vămii domnești, Biserica "Sf. Lazăr" a primit și denumirea de "Biserica de la Vamă". Ctitorirea acestei biserici este menționată de cronicarul Ion Neculce în letopisețul său: ""Așijderea s-au mai apucat de au mai făcut și altă beserică, de lemnu, și i-au pus hramul Sfetei Lazor, în ograda vămii, aproapi de curțilé tătâne-său, lui Ion Racoviță vornicul."" Există mai multe documente din secolul
Biserica Sfântul Lazăr din Iași () [Corola-website/Science/318008_a_319337]
-
Moldavie partium seu nationis Wlachie". Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii și valahii „au aceleași limbă și obiceiuri”. Trimiteri la o așa-numită „limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche "Letopisețul Țării Moldovei", unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi și vlahii transilvăneni. Miron Costin, în lucrarea sa "De neamul moldovenilor", afirmă că națiunea română trăiește în Moldova, Muntenia și ținuturile ungurești și mai notează
Rusificarea românilor () [Corola-website/Science/323488_a_324817]
-
dintre varegi și greci, care se afla sub controlul Novgorodului de peste o sută de ani. Bătălia a făcut parte din războiul medieval suedo-novgorodean. Despre această bătălie se știe doar din izvoarele istorice rusești. Principala sursă care atestă bătălia este Primul Letopiseț al Novgorodului din secolul al XIV-lea. Conform cronicii, la primirea veștii despre înaintarea flotei suedeze, tânărul cneaz de 20 de ani Alexandr Iaroslavici din Novgorod a plecat cu mica sa armată în întâmpinarea dușmanului, pentru a-l opri înainte
Bătălia de pe Neva () [Corola-website/Science/322972_a_324301]
-
foarte tânărului Birger Jarl, cu opt ani înainte de a fi numit jarl. S-a sugerat și că suspectele informații privind participarea norvegienilor, finlandezilor și tavastienilor la bătălie ar fi fost inventată în secolul al XIV-lea, când a fost scris Letopisețul Novgorodului, când Suedia controla deja Norvegia, Finlanda și Tavastia. Prima expediție militară cunoscută a suedezilor împotriva Novgorodului după evenimentele de pe Neva a avut loc în 1256, după căderea folkungilor, pacea cu Norvegia și cucerirea Finlandei. Dacă bătălia de pe Neva a
Bătălia de pe Neva () [Corola-website/Science/322972_a_324301]
-
zi a fost o ceață densă, care a micșorat mult vizibilitatea pe câmpul de luptă. Terenul și vremea au constituit avantaje pentru Ștefan cel Mare care i-a învins pe otomani. Evenimentul respectiv este povestit de cronicarul Grigore Ureche în ""Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"" astfel: De asemenea, bătălia este menționată și în Letopisețul anonim al Moldovei, dar se precizează că a
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt () [Corola-website/Science/323967_a_325296]
-
respectiv este povestit de cronicarul Grigore Ureche în ""Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"" astfel: De asemenea, bătălia este menționată și în Letopisețul anonim al Moldovei, dar se precizează că a avut loc la Vaslui. Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare a fost realizată de sculptorul Mircea Ștefănescu, căruia i s-a decernat Premiul Academiei Române "Ion Andreescu" în anul 1975 pentru acest
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt () [Corola-website/Science/323967_a_325296]
-
a sprijinit pe aceleași pături sociale ca și tatăl său Constantin și fratele său Antioh. Cronicarii vremii ni-l arată ca pe un domn foarte popular. "Că așa arăta de bun și de blând - spunea Ion Neculce (cf.Ion Neculce, Letopisețul...) încât tuturor le era ușa sa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copiii". Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași, repatriate grație lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul
Dimitrie Cantemir () [Corola-website/Science/297283_a_298612]
-
era încă târg). În continuare prezintă câteva documente moldovenești care indicau stăpânirea moldovenească în acele ținuturi încă din vremea lui Alexandru cel Bun. Referitor la pasajele din Grigore Ureche, precizează că acesta a scris în secolul al XVII-lea, în vreme ce letopisețele slavone contemporane nu pomenesc nimic despre luarea ținutului din jurul Crăciunei, ci numai a cetății înseși. Mai mult, acest act este de fapt o recuperare a fortificației aflată pentru scurtă vreme sub stăpânire munteană, întrucât la 1473 Ștefan își avea staroștii
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
în premieră un mare număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de "Cronica" lui Șincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu și Laurian și de letopisețele lui Kogălniceanu. În "Historia antică a Românilor" (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României.<br> "Istoria critică" (1873-1874) își propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înființării formațiunilor statale românești din nordul Dunării. Au apărut numai un volum
Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-website/Science/297373_a_298702]
-
Acest nume și-a găsit confirmarea documentară și a circulat în graiul populației locale timp de secole . Moldovenii nicicând nu i-au zis Bender, ci au continuat să o numească Tighina. Drept dovadă ne servesc letopisețile cronicarilor. Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei” relatează: La 1584 «când au prădat cazacii Tighina și au arsu», «niște cazaci au prădat sate din sus de Tighina» etc. Miron Costin în cronica sa meționează despre moartea în 1661, «La Tighina», a domnitorului Ștefăniță Lupu și
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
sa meționează despre moartea în 1661, «La Tighina», a domnitorului Ștefăniță Lupu și despre faptul că «birul țării era legatu la Tighina pre acele vremi...». Destul de frecvent utilizează toponimul Tighina Ion Neculce, cronica căruia se încheie în anul 1743. În letopisețul lui numărăm 68 de mențiuni . Numele vechi al localității îl întâlnim și în unele documente și publicații din străinătate apărute după 1538. De exemplu, în tratul rus de geografie „Cartea planului mare” (rus.: „Книга Большому Чертежу”), editată în 1627, se
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos. A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova. "Letopisețul Țării Moldovei" (titlul original: ) a fost scris spre sfârșitul vieții; se crede că ar fi muncit la el între anii 1642-1647. Baza informativă a cronicii au constituit-o scrierile slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski și o
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
anii 1642-1647. Baza informativă a cronicii au constituit-o scrierile slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski și o cosmografie latină. Valoarea ei constă în integrarea faptelor istorice într-un sistem de gândire politică. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseț din simplul pretext "„ca sî nu se înece ... anii cei trecuți“" și să lase urmașilor amănunte despre cele ce au fost să se petreacă în anii de demult, dar și din grija ca aceștia să nu rămână "„asemenea fiarelor și
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
în anii de demult, dar și din grija ca aceștia să nu rămână "„asemenea fiarelor și dobitoacelor celor mute și fără minte“". E de accentuat importanța pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea și creșterea conștiinței naționale a poporului, "Letopisețul Țării Moldovei" constituind începutul istoriografiei în limba română. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns și s-a pierdut foarte de timpuriu, la baza tuturor copiilor ulterioare din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și până
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
rîndul lor unele pasaje. Majoritatea interpolărilor au fost identificate, unele chiar de Miron Costin. Astăzi se păstrează 22 de copii manuscrise, conținînd integral sau parțial cronica lui Ureche. Prima publicare a textului s-a făcut în 1852, de către Mihail Kogălniceanu. Letopisețul prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat (1359) pînă la à doua domnie à lui Aron-vodă. Grigore Ureche a consemnat în mod obiectiv evenimentele și întâmplările cele mai importante, ținând foarte mult să fie nu un "„scriitoriu de cuvinte deșarte
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
-i subordonează faptele. Iliaș-vodă, fiul turcit al lui Petru Rareș, „pe dinafară să vedea pom înflorit, iar dinăuntru lac împuțit”. Ștefan cel Mare este impulsiv, dar viteaz. Portretul lui Ștefan cel Mare Lui Ștefan îi sunt dedicate cele mai multe pagini din letopiseț, într-un joc de lumini și umbre, căci cronicarul nu se sfiește să-l judece uneori (de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul războiului decât un patriot). Celebru este finalul portretului, în care moartea voievodului este prezentată secvențial
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
nici dintre urmași «nu l-au ajuns» în vrednicie, când îl biruiau alții «nu pierdea nădejdea», căci știindu-se «căzut jos, să ridica» deasupra biruitorilor, turcii căutau prin toate mijloacele «să stropșească volnicia» tuturor, «zădărând» pe unii și pe alții.” "„«Letopisețul» lui Grigore Ureche este o «construcție epică de tip linear», evoluând pe axa timpului istoric. În aria culturii naționale scrise nu avem o tradiție modelatoare, dar el va institui un tipar narativ ce se va menține pe durata unui secol
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
povestitorului însă se recunosc, pe de o parte reminiscențe ale formației sale latine și ale lecturilor sale istorice, iar pe de altă parte se resimte optica populară, accentuat moralistă în interpretarea istoriei.” "„Ca și «Cazania», ca și «Psaltirea în versuri», «Letopisețul» a fost citit și copiat imediat după redactarea lui, interpolările, ca și continuarea lui de către Costin arătând că stârnise emulație. Ca să aibă acest succes, trebuia să răspundă unor așteptări. De aici tot acel amestec de noutate și de vechime, de
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire, vreo persecuție, ci - precum însuși zice - și-a pus nădejdea în Dumnezeu, care din toate l-a scăpat"”. Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil, cronicarul și-a început
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]