1,939 matches
-
române? Sau sunt mai recente? Sunt toate din vechea slavă sau din slavonă, limba de cultură din Orient? Oricum, numărul cuvintelor vechi slave este mare; ele aparțin celor mai diverse domenii semantice și multe dintre ele au poziție importantă în lexicul românesc (două sute treizeci și trei apar și în vocabularul reprezentativ al limbii române: bici, boală, bogat, boier, brazdă, ceată, ciocan, (a) citi, (a) clădi, clei, clește, (a) clipi, coajă, (a) coborî, cocoș, comoară, (a) cosi, coș, ( a) croi, cumpănă, drag, (a) iubi
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
creativitatea lexicală a vorbitorilor: lat. lucius a fost înlocuit la noi de știucă, din vechea slavă, iar în franceză de creația metaforică brochet, care provine de la broche „instrumente și piese cu formă alungită“. Aportul masiv al elementului slav vechi la lexicul românesc (reprezintă 9,02% din vocabularul reprezentativ al vechii române) nu a afectat structura latinească a acestuia; din cauza acestor cuvinte însă, limba română se deosebește mult de celelalte limbi neolatine. S. Pușcariu a atras atenția asupra faptului că românii au
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
nisip. Caracteristica generală a contactului latinității cu idiomurile nonlatine (substratul, superstratul) este faptul că termenii împrumutați au fost acceptați într-o structură lexicală latină relativ bine precizată, chiar dacă, așa cum am văzut mai devreme, în latina târzie a avut loc reorganizarea lexicului. Datorită acestei structuri bine constituite s-au putut păstra până astăzi multe cuvinte la nivelul întregii Romanii. De ce și cum au fost împrumutate cuvintele din substrat și superstrat? De ce au fost acceptate noile cuvinte de către structura lexicală latinească? Cea mai
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
chef, cioban, geam, para, perdea, sobă, tutun etc. Cuvinte slave moderne Variatele contacte ale românilor cu populațiile din această parte a Europei, deci cu vecinii noștri din trecut și de azi (bulgari, sârbi, ucraineni, ruși, polonezi), au lăsat urme în lexicul românesc. De multe ori, din cercetarea lor se pot trage concluzii și cu privire la natura relațiilor dintre aceste popoare și români. Țin să subliniez că cele mai multe elemente împrumutate se găsesc numai în graiurile dacoromâne. În cazul cuvintelor de origine slavă, există
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
lui la împrumuturi neglijabile etimologic, împreună cu transmiterea sistemului fonetic al indoeuropenei comune în limbile derivate separă constituirea limbii de constituirea etniei. Secționarea fenomenului etnolingvistic în limbă și etnie este definitivată de Meillet și de către toți neogramaticii prin separarea morfologiei de lexic și de fonetică. Dacă ultimele două componente ale limbii constau din elemente concrete cărora trebuie să li se dea cumnecum o explicație și am văzut care, morfologia este aspectul definitoriu al limbilor indoeuropene, provenite, cum se crede, dintro sursă unică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
său. Pe parcursul îndelungatei istorii a omenirii contactele dintre populații de dialecte și limbi diferite au avut rezultate din cele mai diferite. În ce privește problema noastră, cert este că romanii nu i-au desființat pe traci ca populație și limbă: o confirmă lexicul nelatin, ca să spunem așa, al limbii române. Pentru a realiza participarea autohtonilor la constituirea limbii române, pentru a înțelege coincidențele și apropierile limbii române cu celelalte limbi din estul Europei și din spațiul euro-afro-asiatic este necesar ca știința limbii să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca știința limbii să renunțe la imaginea arborelui genealogic, la ideea familiilor de limbi cu limba mamă apărută în mod misterios undeva și cu fiicele ei ducând spre alte meleaguri, în întregime sau aproape în întregime, limba respectivă ca fonetică, lexic și gramatică. În locul acestor fantasme trebuie avută în vedere continuitatea globală a materialului lingvistic, care poate parcurge în evoluția sa stadiile silabic, aglutinant și flexionar, dar care poate genera la oricare din aceste stadii o limbă capabilă să satisfacă orice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
euro asiatic pe care s-au constituit local celelalte limbi indoeuropene. Latina a adus în spațiul est european materialul continuu preindoeuropean, prelucrat în manieră flexionară, și a influențat constituirea limbii române și a celorlalte limbi din acest spațiu atât ca lexic cât și ca manieră flexionară, paradigmatică, de sintetizare a acestuia. În acest sens se poate vorbi de „împrumuturi” latine în lexicul limbii române, la fel cum se vorbește de împrumuturi grecești în latină și cum putem vorbi de împrumuturi lexicale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prelucrat în manieră flexionară, și a influențat constituirea limbii române și a celorlalte limbi din acest spațiu atât ca lexic cât și ca manieră flexionară, paradigmatică, de sintetizare a acestuia. În acest sens se poate vorbi de „împrumuturi” latine în lexicul limbii române, la fel cum se vorbește de împrumuturi grecești în latină și cum putem vorbi de împrumuturi lexicale autohtone (nu slave, albaneze, maghiare, turcice) în limba română. Științific însă, lexicul de bază al limbii române reprezintă prelucrarea fonetică și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acest sens se poate vorbi de „împrumuturi” latine în lexicul limbii române, la fel cum se vorbește de împrumuturi grecești în latină și cum putem vorbi de împrumuturi lexicale autohtone (nu slave, albaneze, maghiare, turcice) în limba română. Științific însă, lexicul de bază al limbii române reprezintă prelucrarea fonetică și gramaticală specifică a tot ce experiența lingvistică autohtonă și latină aducea în simbioza celor două popoare. Eliberați de copleșitoarea încărcătură fonematică, morfematică și semantică pusă de neogramatici în psihicul omului primitiv
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
apăra pragul ușii, și cu limes (limită, bornă, frontieră, val de pământ, zid de cetate). Forma veche a cuvântului avea în deschidere un spirit aspru care s-a păstrat în denumirea greacă a cetății romane: Hroma/Hrome, pentru care în lexicul comun exista forma hryme (presiune, putere, tărie, forță armată). Slava are în rusă, de exemplu, reflexele krom (fortăreață), kroma, kromka (despărțitură), kremlĭ (cetate în mijlocul orașului); cf. rom. ramă - cramă; hrubă, hulubă; a râma, a curma, a scurma, a se screme
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din spațiul romanității orientale se înscriu, prin baza traco-latină, în continuitatea euro-afro-asiatică a materialului lingvistic. Moldova. În antichitatea greacă o zonă din Epir se numea Molossia, Molottia iar romanii, cucerind-o, i-au preluat numele: Molossia, Molossis, idis, căruia în lexicul comun îi corespunde molio „a construi, a edifica“, dar și mollio „a supune, a civiliza“. După ce supun tot spațiul dacic, ei întemeiază la sud de Dunăre două provincii cunoscute sub numele Moessia (Superior și Inferior), formă contrasă din cea precedentă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sensul „sus“ pentru a rezulta sensul „sus-sus“, „peste munte“. O dedublare asemănătoare întâlnim în formele derdeluș, alandala. Toponimele vechi din landșaftul romanității orientale aparțin bazei traco-latine prin care ele se înscriu în spațiul preindoeuropean euro-afro-asiatic. Ele își au geneza în lexicul comun. Sunt comparabile ca sorginte formele: rom. olat (provincie, moșie), rs. volostĭ (regiune, stăpânire), alb. kullotë (pășune, imaș), lat. villa (moșie) - cu rom. oraș, rs. gorod, alb. varosh (spațiul din jurul cetății, loc de pășunat), magh. város (oraș). În această perspectivă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
țării pre obicee bune nu-s legate, ci toată direptatea au lăsat-o pre cel mai mare...“ Astfel conturată de cronicarul Ureche, imaginea unei limbi române compozite, lipsite de naștere și viață proprie, domină și astăzi cunoașterea istorică, blocată în lexicul latinei clasice și în completarea medievală a acestuia prin împrumuturi de cuvinte, unul câte unul, din limbile vecine. 4) Etimologia cuvântului Ardeal, sugerată de Ureche prin aprecierea: „derept aceea îi zic țara peste munte, căci iaste încongiurată de toate părțile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de Ureche prin aprecierea: „derept aceea îi zic țara peste munte, căci iaste încongiurată de toate părțile cu munți și păduri“, a fost prezentată în paginile precedente. Aici reluăm discuția, într-un cadru mai larg, despre alt cuvânt important din lexicul istoric al limbii române. În paragraful despre moartea lui Alexandru vodă Lăpușneanu cronicarul relatează următoarele: pe patul de moarte domnitorul „chemă episcopii și boiarii și toată curtea, de i-au învățatu înaintea morții și le-au arătatu moșan pre fiul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
său, precum și de virtuțile și calitățile lui antice” (p. 227 urm.). 2. Limba română a apărut direct și nestrămutat din latină, ca și italiana. Ambele popoare, român și italian, sunt vlohi, vlahi, romani. Aceste identități justifică aprecierea că româna are lexic atât latin cât și italian: „Limba ieste dovada că în graiul nostru până astăzi sânt cuvintele, unile letinești, iar altele italienești. Să miră un historic anume Cavație, dzicând: «De mirat lucru ieste că limba moldovénilorŭ și a munténilorŭ mai multe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lat. nox, noktis „noapte; furtună, uragan, perturbație, calamitate; umbră, noaptea infernului, iadul”. De aici rezultă că zeitatea nopții la greci și la romani (Nύξ, Nox) corespunde părții din urmă a lit. Žemi/niuke, a cărui primă parte, žẽme, are în lexicul comun sensul de „pământ, țară, sol” ca și slavul zemlea. Tragem concluzia că Žeminiuke îmbină, într-o formulă unitară a existenței pe pământ, ziua cu noaptea, răsăritul cu apusul, nașterea cu moartea, la fel ca Janus, zeul cu două fețe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
silabice și aglutinante, duc și cuîn preexistență împreună cu sistemul de idei transformând monada formă-sens în divinitate creatoare. Etimologia globală reașează cuvântul în normalitatea devenirii lui făcând astfel posibilă înțelegerea numelor de zeități ca rezultat al evoluției semantice și formale a lexicului comun. În acest sens încheiem discuția despre gospodar arătând că it. Giove își are originea, împreună cu lat. Jupiter, în ideea de „pământ”, din care s-au desprins noțiunile de lumină, lume, cer, zi și altele. Se corectează astfel etimologia cuvântului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și mai cu experiență decât romanistica” (I, 387). Deșertăciunea operei lui Philippide rezidă în absolutizarea bazei psihofiziologice prin care credea că s-ar putea explica nu doar fonetica, ci tot ce este nelatin în întregul limbii române, cu precădere în lexicul acesteia: autohtonii balcanici au creat româna introducând în ea împreună cu baza de articulație și o serie de cuvinte, neamurile barbare asimiliate psihofiziologic au adus și ele în procesul asimilării lor alte serii de cuvinte, iar populațiile cu care contactul a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba română, nu poate fi explicat prin latină (p. 255-316). În felul acesta cuvântul „simbioză” care urmează în citat și care presupune amestecul de sânge, despre care am vorbit mai sus, ca expresie a structurii heteroglote, în viziunea neogramatică, a lexicului limbii române, rămâne o vorbă goală. Autorul subliniază mereu puritatea latină a limbii române, formarea acesteia din latină după anumite reguli fonetice și raportarea la „împrumuturi” a tot ce este nelatin în română. Perspectiva falsă asupra istoriei limbii române a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
scădea numărul lor ca împrumuturi în română. Speculațiile pe tema elementelor autohtone își pierd însă obiectul în viziunea realistă asupra constituirii actualului peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei. Latina și româna, două limbi distincte la toate capitolele (fonetică, lexic și gramatică), sunt văzute de neogramatici într-o continuitate în care latina devine treptat română fie pe un teren golit de autohtoni, fie pe un teren, mai cu seamă cel iliric, pe care autohtonii răriți învață treptat latina, uitându-și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din jumătatea de est a Europei, paralel și în intersectare cu romanitatea orientală, ca efect al colonizărilor romane au fost transformate în populații năvălitoare, donatoare de cuvinte limbii române (p. 139 354); fonetica, morfologia și sintaxa limbii române, ca și lexicul fundamental al acesteia sunt o continuare specifică a latinei vulgare (p. 46 urm.). Aceste puncte orientative domină și în prezent, la distanță de peste un secol, gândirea istorică, după cum se poate vedea din încercarea Academiei de a oferi o imagine completă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe atâtea mai puțin sigure). Numărul lor, spune autorul, trebuie să fi fost mult mai mare în româna comună, cum dovedește dispariția multor cuvinte autohtone în idiomurile sud-dunărene, înlocuite cu împrumuturi recente” (p. 364). Astfel s-a ajuns la sacrificarea lexicului „împrumutat” al limbii române, etichetat ca neesențial pentru spiritul latin al acesteia, și la anularea personalității fonetice și gramaticale rezultate din constituirea ei în simbioza traco-latină. Tot ce este aparent nelatin în română este atribuit perioadei dialectale de după secolul al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
era cu un pas înaintea acestei științe întrucât abandonase viziunea trecutului exclusiv latin al limbii române și urmărea integrarea acestui trecut într un spațiu lingvistic mult mai larg, spațiu în care coincidențele lexicale, și formale parțial, ale limbii române cu lexicul altor zone lingvistice marchează cu totul altceva decât sursa de împrumut a cuvintelor românești. Aceste coincidențe sunt văzute de insolitul gânditor ca dovadă a unui trecut îndepărtat comun, ceea ce însemna o vagă întrezărire a continuității globale a materialului lingvistic. N.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
40, 51, 136, 137, 141 Z Zamfirescu, Duiliu, 13 Zörgö, Beniamin, 155 În seria Psihologie au apărut (selectiv): • Aproape de ,,sufletul" animalelor. O sinteză de psihologie animală și etologie, Mihai-Iosif Mihai • Humorul ca sentiment vital Harald Hoffding • Istoria Psihologiei, Mihai-Iosif Mihai • Lexic de psihanaliză, Frédéric de Scitivaux • Memoria autobiografică, Ticu Constantin • Negocierea și medierea perspective psihologice, Ștefan Boncu • O psihologie a educației, Gabriel Albu • Procese interpersonale, Ștefan Boncu • Psihologia socială a organizațiilor, Claude Louche • Psihologie politică, Laurențiu Maricuțoiu • Psihopatologie și psihologie clinică
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]