9,794 matches
-
al picăturilor de ploaie începuse. Iubesc ploaia! Foarte mult o iubesc! E fenomenul meu preferat; fenomenul care îmi răscolește în suflet și-mi trezește cele mai frumoase și plăcute amintiri și trăiri. Îmi place să ascult zgomotul ploii. Acest zgomot liniștește toate celalte zgomote din sufletul meu. Îmi place mult această stare de liniște! Îmi place când plouă ziua; am senzația că și timpul se oprește din fugă, pentru a asculta zgomotul ploii. Îmi place senzația de siguranță pe care o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
goale firele de iarbă aplecate sub greutatea ploii. Îmi place să merg și să alerg prin ploaie, să-i vorbesc și ea să mă asculte, să-i spun bucuriile și suferințele mele. Ea îmi adapă sufletul, mă spală și mă liniștește. Atunci când plâng prin ploaie, simt cum lacrimile mele se contopesc cu picăturile ei, cum îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer proaspăt și curat, pe care îl
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Și răbdam. Ne întorceam acasă obosiți, dar plini de speranță. Și Dumnezeu nu ne lăsa. Oamenii așteptau un tunet și el se făcea auzit. Și cu el venea ploaia cea mult așteptată, ploaia cea binefăcătoare, ploaia cea care bucură, mângâie, liniștește, și curăță. Ploaia cea care vorbește în măsura cât sufletul poate percepe. În acele momente, tata își ridica ochii spre cer și zicea: - Doamne, iartă-ne pe noi toți și pe mine cel dintâi păcătos și ne binecuvântează din cer
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se obișnuiseră și o duceau foarte bine; aveau liniște cât își doreau, iar apa din fântâni o ajungeai când te aplecai cu găleata. Aveau acei gospodari niște grădini cum puțini le aveau, creșteau de toate în ele. Oamenii deja se liniștiseră, se credea că ce avuse de rămas în urma alunecărilor de teren, rămase. Însă după cutremurul din 4 martie 1977, pământul și mai mult începuse a se aluneca, de data aceasta nu se salvaseră decât două case. Când erau privite din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mie mai ușor să continuăm discuția. - Cu doi ani în urmă, zise ea. Avea șapte anișori. - Cea mai mare parte a durerii a trecut, știu că mereu îți vei aminti de el, dar timpul tămăduiește rănile, încercasem eu s-o liniștesc. - Da, zise ea, poate că așa este, numai că nu în cazul meu. Eu singură mi-am dat copilul morții și, din această cauză, nu-mi voi găsi liniștea până la moarte. Am rămas uluită. Nu mai auzisem vreodată pe nicio
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
profesor particular de limbă engleză, iar fiicei, școala de muzică și chiar au putut să-i cumpere pian. Știa că toate acestea, și altele, nu s-ar fi putut realiza dacă nu pleca să muncească în străinătate, totuși nu era liniștită și cu inima împăcată. Simțea că locul ei este acasă, lângă copii, dar nu le spunea nimic despre suferința ei. Încerca să-i încurajeze și pe ei să rabde, să fie ascultători, să învețe bine, spunându-le că timpul trece
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cumnatul meu Vasile, iar el are acolo pe cineva, din rude, care ne-a promis să ne ajute la început. Acum zice că se începe culesul merelor și al perelor, așa că avem o speranță. Bine, draga mea, tu să te liniștești și să începi pregătirea de întoarcere. Vorbim mai târziu, când vei fi mai liniștită, bine? Ai grijă de tine. - Bine, bine... și voi aveți grijă... Maria, de fericire, i se părea că zboară, nu simțea pământul sub picioare. „Plec acasă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de gaze arse, se oprește în toate stațiile, se ticsește din ce în ce mai tare de trupuri care se strivesc fără ca nimeni să țipe de durere. O dor toți mușchii de atâta încordare. O să treacă și ziua aceasta, își zice încercând să se liniștească. Drumul e mai lung ca niciodată. Ceasul ei interior ticăie asurzitor, timpul din afară se scurge moale, indiferent. Are senzația că duce în spate autobuzul cu toți oamenii aceștia, ba trage și dealul pe care se cațără autobuzul cu răsuflarea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
oamenii din măruntaiele pământului să vină în capitala țării, să cotonogească intelectualii, acei oameni periculoși, cu șapte capete, pe pământul acesta nimeni nu are voie să gândească, spunea Comunistul cu Față Umană, el este Alfa și Omega, ceilalți să doarmă liniștiți la casele lor, să-și iubească nevestele cu frenezie. "O să clădim aici o nouă Romă, aici în țara noastră de basm, prin forțe proprii, fără împrumut de la Banca Mondială, o să naționalizăm toate averile particulare, dreptul la reproducere și la inovație
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Soarele Australiei și Jozsi îmi dau impresia de déjà-vu, parcă am mai umblat pe aici, într-o altă viață și într-un alt context. Întind mâna, caut o altă mână... Jozsi își așterne palma peste mâna mea, gestul lui mă liniștește, în zumzăiala din casă se aude vocea lui destul de ridicată: "Vreți să știți cum e în România? E cineva care vă poate spune", dar nimeni nu pare să fie curios să afle vești din România. "Suferința, adevărata suferință detrachează, descompune
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să se folosească de ea. Cum o văd că exersează la vioară, cum o întrerup, constată că lipsește ceva, că ar fi bine să... Știe că astfel o enervează și se apucă de treburile casei, iar ei se pot uita liniștiți la televizor. Bărbatul ei face pe prostul. Dacă îl roagă să facă ceva, trebuie să-i explice ca unui oligofren, cu lux de amănunte, o face intenționat ca să nu-i mai dea nimic de făcut, și el și mă-sa
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
bolește, ar vrea să moară dar știe că nu i-a venit, încă, sorocul, se va odihni până își va recăpăta puterile, va părăsi peștera și va pleca pe urmele băiatului din Clădirea Albastră. Acest gând are darul să o liniștească, se ghemuiește prinzându-și picioarele în brațe, așa își va recăpăta puterile, în această poziție visele rele alunecă pe suprafața corpului, aude vocea mamei, cântându-i șoptit la ureche, se închide în ea ca într-un cerc, vede cărarea ce
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe cine minți, idioato, spune una dintre vocile ei interioare, "vreau să scap de durere", "n-o să scapi până închizi ochii", "dar atunci vreau să-i închid acum", "e prea devreme, abia a început ospățul", "Doamne ajută-mă să mă liniștesc", "doar în mormânt, te-ai lăsat fraierită, batjocorită și te-ai mințit că e fericire, acum plătești pentru că nu ai știut să te aperi, dar cum poți să te aperi de cel pe care îl iubești, te-ai mulțumit cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dor de el, ar fi vrut să dispară cu toții, să rămână singuri, simțea că se înăbușă, el i-a petrecut pe câțiva dintre oaspeți la plecare, "în curând vom rămâne singuri", își spunea Zinzin în sinea ei, începând să se liniștească, a apărut Alex, cu un aer fericit pe față, "în sfârșit s-au dus cu toții, spune-mi două cuvinte, ce faci, ce noutăți ai de acasă, eu alerg ca un descreierat", Zinzin se uita la el, îi fugea pământul de sub
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
putem face noi amândoi? - M-am hotărât! Mă voi duce eu în fiecare zi la Miliție. Colonelul Priboi trebuie să înțeleagă că suntem într-o situație disperată și că stă în puterea legii să ne ajute! - Te rog să te liniștești! Te rog să te calmezi!... Vrei să te îmbolnăvești!? - Sunt deja bolnavă, Alex, sunt foarte bolnavă... - Trebuie să mai ai puțină răbdare. Dacă Dumnezeu o vrea, copilul nostru va fi al nostru, fii sigură! - Oricum, mâine dimineață, înainte de a mă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
nostru. Alex o asigura că nu există zi să nu-l contacteze pe colonelul Priboi, fie mergând la Miliție, fie printr-un telefon, în care să-l întrebe despre stadiul demersurilor sale. - Și... și ce-ți spune!? - Caută să mă liniștească, pare a fi optimist, dar pe noi vorbele lui nu ne încălzesc. - Alex, Alex, crezi că Dumnezeu poate lovi mai tare un om!? îl poate pedepsi? Ce rău am făcut noi, dragul meu, ce rău, ce păcate avem de ispășit
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
pe care nici ea și nici ai ei nu și-o puteau explica, se prăbuși pe un scaun ca un arbore doborât de furtună, cu toate nădejdile spulberate. Începu să plângă în hohote. Lisandru veni lângă ea căutând s-o liniștească. - De ce plângi? De ce? - Lisandre, acesta este băiatul nostru! Tu înțelegi, e băiatul nostru! - Și Vișinel? - Ce e cu Vișinel? - Vișinel al cui este? - Al nostru, nu se știe!? Nu noi l-am crescut? - Rafiro, Rafiro, tu nu pricepi că lucrurile
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
în șatra bulibașei Iorgu Stănescu, bine cunoscut pe aceste meleaguri. Judecătorului îi trebuiră câteva minute pentru a stabili ordinea necesară bunei desfășurări a procesului, avertizându-i pe turbulenți cu evacuarea din sala de ședință. În cele din urmă mulțimea se liniști. Începu procesul. Completul de judecată ascultă cu atenție cele înscrise în dosar și documentația prin care se prezentau fapte nude, așa cum le înscriseseră anchetatorii, fără a se preconiza o soluție viabilă. Rromii își aduseseră un avocat din alt barou, de la
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
spre punerea pe talerul îndoielilor a noi și noi probe. Avocatul Jan Mocanu bănui de la bun început că era vorba de o mașinație. Pentru a nu-i alerta pe Alex și pe Ina, le ieși în întâmpinare, căutând să-i liniștească. - Dragă Alex, după toate probabilitățile procesul se va amâna. E un subterfugiu găsit de domnul avocat Diaconescu. Vrea să mai câștige ceva timp fiindcă simte că argumentele sale sunt lovite de nulitate, într-un cuvânt, că pierde teren. - Și ce
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vrea să merg la mama Rafira... răspundea el. - Rafira și Lisandru suntem siguri că bănuiesc unde te afli. - Mi-e teamă, mai ales de tata. - Nu fi îngrijorat, n-o să te certe! După un timp, băiatul dădea semne că se liniștise oarecum și accepta propunerea Inei. Pentru a curma starea acestui copil aflat într-o postură incertă, Ina veni cu propunerea: - Mai întâi însă, înainte de culcare, băieții vor bea o cană cu lapte și apoi... După ce își băură laptele însoțit de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
la civilizația noastră... Discutară multă vreme în șoaptă, punând pe toate fețele modul în care ar fi posibilă rezolvarea situației. Apoi se așternu tăcerea, dar nici unul dintre ei nu trecu în lumea viselor. De câteva ori Alex încercă să o liniștească: - Dormi, draga mea, mâine mergi la serviciu. - Nu pot, Alex, nu pot! Am o temere care nu-mi dă pace! - Lasă toate gândurile... până dimineață nu mai sunt decât vreo câteva ore! Alex spusese toate acestea, deși în forul lui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
toți dispăruseră, să-i mai ieie de unde nu-s. Ce a fost la gura ei nu vă pot spune, dar majoritatea blestemelor s-a abătut asupra deținătorilor de cârciumi. Sâlică, presimțind că tărăboiul se putea lungi fără nici o hasnă, o liniști oarecum pe bunica, zicând că va reface traseul banilor prăpădiți, precum munteanca Vitoria Lipan din Baltagul lui Sadoveanu. Era o noapte de sfârșit de martie cu lună plină, așa că se vedeau urmele pașilor nesiguri ai chefliului în colbul drumului, oamenii
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
supravegheat bine la cupil, nu scos nasul din carte. Halal militar, ce păzește la țară!”. Figura mea nevinovată, asociată cu convingerea că „festinul” o sămi aducă noroc în viață, ipoteză care nu mi s-a verificat în practică, o mai liniști pe Gertrude, care pregăti ligheanul cu apă pentru o scăldătoare salvatoare și neplanificată. Când aveam 10 ani, m-a luat bunica s-o însoțesc la București, la unchiul Mișu în vacanța de vară, să-mi mai treacă supărarea în urma arestării
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau... puteau fi Oamenii de la Intervenții (o firmă solidă, cică), pe care de atâtea ori Îi sesizasem telefonic prin șeful lor cel mofluz, nătărău și insipid, care mă liniștea Întotdeauna, afectiv, cu politicosul automatism "domnule, se rezolvă... stați liniștit că se re-zol-vă!" (du-te naibii, cretinule!). Apelasem la Oamenii de la Intervenții pentru că, din cate știam, ei cu asta se ocupau, asta le era meseria: să repare, să remedieze, să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe ușă inscripția: Secretariat. - Să știi că a uitat de noi, i-a șoptit Ina prietenei sale. Olga însă, cu mai mult curaj, o Întrebă pe secretară: - Suntem în mod sigur înscrise pe lista de astăzi de audiențe? Aceasta le liniști pe un ton acid: - Bineînțeles! Dacă nu mai aveți răbdare, doamna directoare acordă audiențe și luna viitoare... - Auzi tu, spuse Ina, cum ne încurajează dumneaei! Nu, nu, stăm astăzi până la sfârșitul programului, nu ne urnim de aici. Secretara le privi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]