3,144 matches
-
lor „epic” (adică, dacă înțeleg, oarecum anecdotic și instructiv) și din cauza „criticii de moravuri” pe care o presupune însăși specia lor de „satiră”. Unei atitudini de Aristarc nu i se acordă mari șanse poetice; sfera poeziei nu mai admite decât lirismul pur, care transcende obiectul și împrejurarea. Discursul, fie epic, fie satiric, e considerat prin esență apoetic, prozaic, ori retoric, și de un raționalism plat sau grandilocvent: „cefal și apter”, cum ar zice Ion Barbu. De aici vine deprecierea poeziei latine
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
unui concept prototipal de civilizație. De aceea, poezia lui Dan Verona e, ca și a lui Hölderlin, obsedată de nostalgia unei Grecii ideale. Tot de aceea pentru Dan Verona actul suprem de virtute virilă e orația lirică, învingătoare a morții. Lirismul său, cu accente solemne și totodată firești, cu un timbru de o clamoroasă tinerețe și cu o fericită și fermă decizie în alegerea și orânduirea cuvintelor, în curgerea lor savant scandată, năzuiește să umple universul de încredere în perenitatea spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
special! 2. Încercați să circumscrieți ponderea și expresivitatea poeziei noastre în raport cu proza noastră! 3. Care sunt principalele direcții pe care se desfășoară poezia română la 1971? 4. Cum vi se pare poezia de astăzi, față de cele mai înalte momente ale lirismului românesc? 5. Numiți, vă rog, răul cel mare al acestui moment poetic. 6. Dacă dumneavoastră considerați că există o poezie revoluționară, vă invit să vă referiți la înțelesul ei, la acei poeți revoluționari al căror rol a fost determinant în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
al acestui moment poetic. 6. Dacă dumneavoastră considerați că există o poezie revoluționară, vă invit să vă referiți la înțelesul ei, la acei poeți revoluționari al căror rol a fost determinant în dezvoltarea poeziei și după care fizionomia însăși a lirismului se resimte. 7. Care este relația dintre poezie și filozofie? 8. Dacă prin poezie politică nu s-ar putea înțelege decât - sau o artă care celebrează actul politic - sau o artă care-l comite, care este credința dumneavoastră despre sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
câteva nume: Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Eluard, Esenin, Eminescu, Arghezi, Ion Barbu, Hölderlin, Rilke, Shakespeare, Villon, Dante, Virgiliu etc., adică absolut toți marii poeți; toți marii poeți au avut un „rol determinant în dezvoltarea poeziei”, după toți aceștia „fizionomia însăși a lirismului s-a resimțit”. 7. Deși există o poezie filozofică ce a rezistat mileniilor, ca acea a lui Lucrețiu (sau fragmentele rămase de la câțiva presocratici), poezia nu câștigă nimic exprimând idei filozofice. Dar există o corelație adâncă între starea poetică și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
puțin scuturat (cordialmente) și trezit, până nu e prea târziu, din euforia toxică a inhalării fumului de tămâie. De altfel, nu cred deloc ceea ce se spune de amicii săi din grupul admirației mutuale, că el a reformat, făcând dată, limbajul lirismului nostru actual. Adevărul e că a avut norocul să debuteze într-un moment de dezgheț cultural ce corespundea unei noi etape a societății noastre. Breșa nu a făcut-o el: ea tocmai se deschisese și el a trecut printre primii
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
miză filosofică, preocupat de transcendență și de problemele etice, el pare să fi fost - în generația sa - ultimul modernist, dar un modernist profund, autentic, neafectat de mode. Investigarea rosturilor ultime, aproximate și captate în textura cotidianului, e tematica omniprezentă a lirismului lui R. Emoția este filtrată prin intelect, sau, mai bine zis, chiar suscitată de funcționarea efervescentă a intelectului, modulată de o cheie etică. Starea predominantă și caracteristică este tensiunea, confruntarea între aprehendarea existentului și neîmplinirea sau suferința, decepționantă și tonifiantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
erudiție și abuzul de recurs la intertextualitate. Cărțile următoare, apărute după o pauză de un deceniu, învederează o echilibrare și o „disciplinare” - pe un traiect fidel propriilor coordonate - ale emisiei lirice, acreditând un poet adevărat, reflexiv cu autenticitate, practicând „un lirism țâșnit din intensa trăire a ideilor” (Paul Georgescu), într-o expresie densă, cultivată și concentrată, nu lipsită de vigoare, supravegheată, cu predilecție pentru paradox și pentru formularea sentențioasă, gnomică. Cu deosebire remarcabile sunt textele din volumul Insomnia ideală, multe dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
noaptea asta,/ ca să vă râdă în nas, prietenii mei,/ să beie cu voi (ca niște mișei)/ și să vă fure din brațe nevasta”. Influența lui Bacovia poate fi trasată nu doar în atmosfera și imagistica versurilor, dar și în supralicitarea lirismului prin sarcasm, patetism și expresivitate excesivă. Oscilând între poza damnării și tonalitatea elegiacă, poetul rămâne programatic contestatar, fixând în notații dramatice - chiar dacă adesea teatrale - o dureroasă marginalizare: „În fuga lor, toți oamenii Cetății/ Călcau, nepăsători, pe trupul meu bubos,/ Lăsându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
sunt poetul Ben Corlaciu,/ care-am crescut prin mlaștini clocite,/ Cer am avut un fund de apă/ răscolit de trestii prea învechite”. Deși plasat în același registru, Manifest liric aduce o cristalizare a eului poetic în zona subiectivismului dramatic, anticipând lirismul meditativ ce marchează ciclul Postumele (1945-1967) din volumul Poezii (1969). Renunțând la ironie și la spectaculosul afișat cu ostentație, poetul caută acum semnificații esențiale, marcat de un sentiment al neîmplinirii căruia i se împotrivește cu luciditate: „Sunt un munte fugit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
odată călcând în picioare o frunte.” Restructurarea lirică este și mai evidentă în volumele publicate în deceniul opt - Poeme florivore (1972), Starea de urgență (1972; Premiul Uniunii Scriitorilor) și Arcul biologic (1974) -, când limbajul emfatic și sarcasmul lasă loc unui lirism interiorizat și mai profund. C. a scris și proză: nuvele - La trântă cu munții (1949), Candidatul (1950), povestiri - Pâinea păcii (1951) și romane, cel mai semnificativ, Cazul doctor Udrea (1959), analizând dilema intelectualului între izolare și egoismul implicării în termenii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
didacticism dogmatic sau de un simbolism nebulos. În Cazanie erudiția teologală și subtilitățile hermeneutice rămân în plan secund, preeminență au calitățile prozei artistice: claritatea narațiunii, bogăția imaginilor plastice și a ornamentelor stilistice (comparații, metafore), oralitatea și vigoarea frazei, elanul retoric, lirismul pasajelor poematice. Multe predici pun în circulație elemente legendare, hagiografice, apocrife, folclorice, provenind frecvent din Biblie sau din fondul popular balcanic. Teme universale - moartea ca „trecere”, călătoria în „lumea de dincolo” - sunt preluate de omiliile la înmormântarea, învierea, înălțarea și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
ori de transpunerea unor anomalii psihice (Ca frații) sau fenomene paranormale (Spiritele). În romanul Sângele Solovenilor (1908) T. abordează o temă naturalistă cu mijloacele prozei sămănătoriste. Procedeul narativ nu e, ca în compunerile scurte, relatarea neutră, ci istorisirea pătrunsă de lirism, diluată de sentimentalisme, încetinită prin descrieri artificioase, incluzând dulcegării și reflexivitate banală, șubrezită prin intervenții auctoriale naive (aprecieri, caracterizări, comentarii omnisciente), prin sfătoșenie, prin dialoguri siropoase. Subiectul pornește de la o situație analoagă celei din schița sadoveniană de tinerețe Doi feciori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
În poezia pentru maturi (Vase comunicante, 1969, Am vrut să știu..., 1971, Scrisoare către tine, 1973, Revenire, 1977, Cântece de iarnă, 1981, și Steaua cea din lacrimă, 1988) deși nu impune o formulă artistică pregnantă, el cucerește totuși cititorul prin lirismul de factură meditativă și prin melodicitatea discursului bine articulat. D. s-a ilustrat și ca traducător: a transpus epopeile indiene Mahabharata și Ramaiana, sonetele lui Petrarca și Ronsard, din lirica lui Hugo, Tagore, A. Pușkin, M. Lermontov, L. Martânov, A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286688_a_288017]
-
-i sonorizează sensibilitatea” -, versurile scurte cu cele foarte lungi, operează cu o topică secționată inadecvat, întârziind ideea prin acumulări eliptice și descifrări amânate, amintind epigonic de topica lui Tudor Arghezi. În poetizarea cotidianului, a războiului, de pildă, singurele insule de lirism sunt susținute de câteva elemente provenind din copilăria autoarei, din dramele sale intime, unde emoțiile se exprimă cu accente firești în mici piese nutrite din atmosfera casei, saturată de moliciuni și voluptăți domestice. Poezia erotică, ezitând între o discreție naturală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
Dintr-o perioadă anterioară datează romanul Dragoste cu termen redus, publicat abia în 1934. Aici, între narator și personajul principal există o subtilă diferență de percepere și atitudine; în timp ce personajul e prins cu adevărat într-o poveste de dragoste, cu lirismul, inocența și trăirile contradictorii aferente, naratorul, care știe mult mai mult, îl ridiculizează punându-l în ipostaze care scot în relief iluzionarea neroadă, ignoranța, așteptările și frământările vane, întreg comicul situației îndrăgostitului naiv. Metamorfoza de la imaginea purității virginale a sorei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
are personalitatea originală și stranie a unui aed din vechime rătăcit printre contemporani. De la semnul exclamării cu care își începe fiecare strofă la tonalitatea arhaizantă, incantatorie a expresiei și la tendința reluării versurilor în refrene, poezia sa poartă pecetea unui lirism originar, primitiv cu ostentație, în care textul nu mai este destinat lecturii, ci recitării. De altminteri, poetul își cânta versurile, acompaniindu-se la diverse instrumente muzicale, în spectacole ce-și propuneau să refacă o unitate originară pierdută. Volumele din ciclul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
ochi din orbită,/ toată căldura soarelui/ menită fu să mă usuce...!” Rodul nu este fructul matur al toamnei, cu coaja dură și rezistentă, ci floarea proaspăt fecundată, delicată și efemeră, germenele miraculos încolțit în grădina amniotic-paradisiacă. Nostalgia constitutivă a acestui lirism vizează, așadar, „mirabila sămânță”, clipa originară a existenței dincolo de care nu mai există decât devenire și moarte. Iar semnul definitoriu, irevocabil al morții este trupul, veșmântul material a cărui contemplare provoacă oroare și dezgust: „!nu-și uită carnea tiparul ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
rezumă, în spirit postmodern, o întreagă evoluție literară, de la exuberanța bahică a stihurilor antonpannești („! Nu mă-mbăt de beutură/ De durerea mea mă-mbăt/ Beau otravă și pe gură/ Vorbe dulci ca mierea scot!”) la tonalitatea gravă și monocordă a lirismului bacovian („! merg și scriu - și scriu! -/ și că te caut nu-ți promit,/ iar compun mintal,/ de când hârtia s-a scumpit,/ scriu pe creier,/ cu negreala de pe suflet,/ negru negru negru negru”). Ultim reprezentant al unei istorii ilustre, poetul contemplă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
și omogenizate, cărora le-a lipsit mai ales coordonata ontologică de profunzime. Francezii, în schimb, ar fi găsit în clasicism expresia perfectă a trăsăturilor celor mai reprezentative ale spiritului lor: gustul pentru ordine, luciditatea în cunoașterea de sine, căutarea unui lirism discret, urmărind mai degrabă obiectele exterioare, decât preaplinul sufletesc etc.2 O opinie asemănătoare o are André Gide, care afirmă: "...clasicismul îmi pare în așa măsură o invenție franceză, încât nu sunt departe de a considera sinonime aceste cuvinte: clasic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aici vocea unui creator care își asumă programatic revenirea la clasicism, manifestându-și totodată încrederea nestrămutată în valorile acestuia ca soluție pentru viitorul poeziei. Această conștientizare a nevoii de depășire a formulei estetice romantice prin impunerea unui nou tip de lirism indică nu doar spiritul lucid al autorului, capabil să perceapă mecanismele literare contemporane lui, cât și un anumit vizionarism, rămânând antologică afirmația sa: "Prevăd o vreme a poeziei uscate, dure, clasice." Previziunea se va adeveri în măsura în care lirica modernă a evoluat
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
drept una din vocile critice de frunte ale generației sale. Acest procedeu prin care o încărcătură emotivă se organizează într-o situație, succesiune de evenimente sau obiecte, furnizând poetului o eliberare, o purificare, va avea impact și la nivelul conceperii lirismului modern în care emoțiile și senzațiile originare ajung să se desubiectivizeze, căpătând o structură autonomă prin intermediul limbajului poetic.288 Este ceea ce susținea și T. E. Hulme prin îndemnul la constituirea unor imagini care să preia emoția artistică și este ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
spere că va fi sortită să exprime de la locul ei terestru adevărurile universale." Încrederea în forțele naționale este motivată doar de ideea recuperării acestora prin intermediul clasicismului. Redimensionarea clasică a literaturii presupune astfel în viziunea lui Călinescu trei aspecte importante: moderarea lirismului și căutarea elementelor ce țin de universal, diminuarea subiectului printr-un proces de depersonalizare a operei, transcenderea noțiunii de caz și de moment istoric prin adoptarea unei perspective ce implică noțiunea de "umanitate canonică". Sunt principii pe care, în general
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și starea lirică: „Nestinsă serbare-i ființa-mi și sufletul viața își cântă”. Versurile lui C. sunt ale unui macedonskian din a doua fază, a zborului perihelic, însă fără pandantul poeziei „sociale” din prima etapă a autorului Nopților, față de care lirismul ascensional reprezintă un liman dobândit. La C., acesta e un dat (genuin), așa încât, lipsită de substanța dramaticului contrast (raportarea, prin detașare și înălțare superbă, la infernul mundan), poezia lui e lipsită și de fundamentul filosofic-vizionar. Poate și de aceea vitalismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286333_a_287662]
-
Eminescu” al Academiei Române (1970), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1982). Natură eminamente romantică, de tip contemplativ și interiorizat, formată îndeosebi prin studierea intensă a lui Eminescu, Blaga și Novalis, a muzicii clasice și a picturii, B. tinde, în poezie, la lirismul esențial, pe care îl și realizează, adesea. În versurile ei - libere și albe, cele mai multe -, figurile de stil nu sunt numeroase, însă poeta creează metafore totale prin aceea că însăși gândirea îi este metaforică. Atrasă de ceea ce Goethe numește „fenomenul originar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]