KorAP: Find »[drukola/base=lisa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 38 >

935 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933

nu știau, cu siguranță, cu ce se îndeletnicește un "subsecretar de stat". Dar din faptul că "subsecretarul" era "de stat", înțelegeau că era vorba de o funcție importantă. De aceea clătinau din cap, sceptici. Nu vedeau cum putea cineva din Lisa să ajungă la o treaptă atât de înaltă. Și, ca să nu-și arate îndoiala, goleau paharele, trîntindu-le apoi pe tabla de zinc a tejghelei: "Mai dă-ne un rînd". Deși eram la curent cu acel ideal al tatei (fiindcă, de câte ori

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
pentru București. Prea puțin suplu, ca să mă pot adapta, și prea susceptibil, ca asta să nu mă coste. Mi-a rămas și azi ceva de țăran sub lustrul citadin și, probabil, în adâncul melancoliilor mele am păstrat aroma ploilor din Lisa, rămasă ca umezeala în copacii bătrâni crescuți în locuri ferite de soare. Cu toate acestea, de câte ori vreau să mă întorc la identitatea mea, mă încearcă sentimentul tulbure că nu sunt nicăieri întreg. Am copilărit între bărbați care băteau cu pumnul

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
capăt. Sisif era, cu siguranță, tânăr, în vale, înainte de a sui coasta muntelui. O cioară moțăie, observ, pe crengile oțetarilor, departe de grupul de pe zid. S-a născut, poate, și ea în zodia Racului. Revăd turlele celor două biserici din Lisa, ridicate spre cer ca două brațe scheletice. Curtea pustie pare ieșită din timp și am, azi, încă mai clară, senzația de viață în care nu mai sunt "actor", ci "spectator". Mai lipsește să aud "vîntul din sud" făcând să scârțâie

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
dar nu mi-l pot imagina printre cheflii. Locul care i se potrivea cel mai bine era biserica. Dintr-o monografie a Lisei, am aflat că, în primăvara anului 1914, venise un ordin scris de la județ ca la grădinița din Lisa să nu se mai vorbească românește. Pentru a se da încă mai multă greutate dispoziției, s-a cerut comitetului școlar s-o avizeze. De frica represaliilor, membrii comitetului au semnat un proces verbal cu aviz favorabil. Doar două persoane au

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Codru-Drăgușanu, era interesat să ajute la ridicarea unor intelectuali români, de aceea se interesa de elevii valoroși ce se remarcau la învățătură. * Când tata a absolvit clasa a II-a, comisia, care venise de la Sibiu să constate rezultatele școlii din Lisa, l-a examinat și l-a trecut direct în clasa a V-a. Aceeași comisie, în anul următor, i-a dat absolvența de șapte clase și a promis că va suporta jumătate din cheltuielile necesare ca să poată urma liceul. Cealaltă

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
pe la noi. Răceala lui binevoitoare stârnea în mine reflexe retractile, cu atât mai mult cu cât o trata și pe mama la fel și nu eram în măsură să-i apreciez ascensiunea socială. Intelectualii se bucurau, în acea vreme, în Lisa, de o mare prețuire, iar "unchiul George" reușise o carieră care-l ridicase deasupra tuturor. Învățase la Școala normală de la Blaj, "mica Romă", unde, ca greco-catolic (mama a devenit ortodoxă prin căsătorie), beneficiase, probabil, de unele scutiri de taxe, importante

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
subdirector la liceul "Spiru Haret" din București, unde era și profesor de română. Iscălea manualele de gramatică pe care le alcătuia cu un alt profesor, Avram Todor, dacă nu mă înșel, cu numele modificat, George Șerban. Și își construise în Lisa o casă care nu semăna cu celelalte case din sat. Era un fel de vilă, cu verandă, dormitor și sufragerie. Acolo își petrecea vacanțele, ca un boier retras la moșie. De la el a aflat tata că liceul "Spiru Haret", un

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Ștefan" îi snopise în bătaie pe turci, dar mă îndoiesc că făceam diferența cuvenită între Ștefan cel Mare și Gruia lui Novac. În fața primăriei, exista un monument cu un vultur de ciment în vârf, cu aripile desfăcute, închinat bărbaților din Lisa căzuți în primul război mondial. Numele lor erau săpate cu litere aurite pe patru plăci de marmură. Acolo se ținea, duminica, hora. Țipetele vesele ale clarinetului și bufniturile tobei, amestecate cu praful stârnit de cizmele flăcăilor și de sandalele fetelor

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
o rudă îndepărtată ce se mutase în București și să aștepte acolo desfășurarea evenimentelor, însă bunicul l-a descurajat: "Și dacă nu-i decât un zvon?" Din nenorocire, însă, nu era doar un zvon. A doua zi, au venit în Lisa furgoane de la Făgăraș, căile de acces spre munte au fost barate, un plutonier mustăcios s-a așezat pe scaunul primarului cu registrele în față și toți bărbații mobilizabili au fost obligați să plece pe front. De prin Europa, pe unde

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
deloc trandafirie decât pentru vilegiaturiștii încîntați să descopere un Ev Mediu prelungit nu foarte departe de șoseaua națională ce leagă Sibiul de Brașov, poate grijile o făcuseră să se închidă din ce în ce mai mult în sine. Îmbătrânise repede, cum îmbătrîneau femeile din Lisa, supuse unor munci grele, alături de bărbați. La nașterea mea, avusese treizeci și trei de ani. N-am văzut-o niciodată veselă și n-am auzit-o niciodată cântând, deși tata, dacă era cu chef, o necăjea reproșîndu-i că nu mai cânta ca

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
un fir de fum care se ridica leneș. Atât. Din aceste detalii am construit un oraș fabulos, la care mă gândeam cu un mare respect, deoarece acolo se întîmplau numai lucruri ieșite din comun. Dacă trebuia cumpărat ceva inexistent în Lisa, cum erau bocancii cu care se mergea la biserică sau chifle albe, gustoase, care se dădeau de pomană la înmormîntări, trebuia mers în Făgăraș. Tot acolo se judecau procesele și erau duși bolnavii când sufereau de ceva grav. În Făgăraș

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
răsfățuri n-am avut parte. Abia în București am aflat că, de ziua nașterii, părinții obișnuiesc să organizeze mici sărbători copiilor sau că, de Crăciun, de Anul Nou, de Paști se fac daruri. N-am văzut până ce am plecat din Lisa un pom de Crăciun, cu toate că pădurile de brad cădeau peste sat. Singurele Jucării" pe care le-am primit au fost "steaua" și "vicleimul", cu sabia de lemn aferentă, migălite de tata, pentru a colinda de Crăciun. Cu toate acestea, n-

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
gardurile distruse, cu spărturi pe unde intrau iepurii, ce roseseră coaja merilor, și cu poarta căzută într-o rână. I-am trimis o scrisoare ca să-i aduc la cunoștință că livada se părăginea. La câteva zile, mi-a sosit în Lisa o telegramă de la "unchiul George", cu totul neașteptată: "Felicitări pentru stil". A fost unul din puținele lui gesturi de tandrețe. 26. Multe sunt în Asybaris inexplicabile, dar, probabil, mărimea neobișnuită a rododendronilor, atingând proporții aproape gigantice, e tot atât de misterioasă ca

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
o atracție specială. Peste zi, în timpul săptămânii, cârciumile erau goale. Le trecea pragul doar câte un ins fără căpătâi, câte un târâie-brâu pe care toți, inclusiv copiii, îl priveau cu dispreț, deoarece nu exista rușine mai mare, pentru mentalitatea din Lisa, decât trândăvia. Clopoțelul de deasupra ușii, la Nica lui Laie, care-și deschisese cârciuma chiar la poarta bisericii "mari", suna atunci strident, supărător, zgâriind parcă liniștea plină de umbre dinlăuntru. Cârciumarul, un bărbat între două vârste, cu un pântec enorm

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
36. În Lisa, băieții reprezentau, potrivit tradiției, temeiul unei familii. Ei moșteneau casa părintească, ei duceau mai departe numele, ei erau garanția că în curte nu va crește iarbă. Căci o curte năpădită de iarbă constituia în ochii celor din Lisa semnul unui destin sfârșit, intrat în paragină. De aceea, decizia tatei de a mă trimite la liceu o descumpănise pe mama. O auzisem foarte des, în vara anului 1937, zicîndu-i cu reproș tatei: "Vrei să crească iarbă în curtea noastră

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
cea greco-catolică ("biserica mică"), față în față, cârciumile, primăria, școala și postul de jandarmi. Această uliță a fost asfaltată, fiindcă face legătura cu șoseaua națională și cu șoseaua care duce, pe sub munți, la Brașov. Odinioară, puteau fi văzute automobile în Lisa, cel mult, de vreo trei ori pe an. Când se întîmpla un asemenea eveniment, toate orătăniile se speriau prin curți. Gâștele dădeau alarma, la fel de agitate și de zgomotoase ca străbunele lor de pe Capitoliu. Acum, mai ales pe ulița principală, gâștele

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
parte din bursă, n-am mai avut un aspect folcloric. Pe mine, oricât mă străduiam să-mi așez noaptea, la internat, pantalonii sub saltea, pentru a le da o dungă aproximativă, uniforma nu cădea turnată. Umblam cu cămăși aduse din Lisa, care nu erau făcute pentru a pune cravată, și tuns chilug, ca un pușcăriaș, ceea ce mă demasca imediat, ca intrus, între niște băieți eleganți, manierați, siguri de ei. Bocancii, de care fusesem teribil de mândru, nu erau nici ei prea

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
colegi. 56. Bursa de la "Spiru Haret" era foarte generoasă. Ea îmi asigura posibilitatea de a învăța la un liceu de elită, de "cinci stele", într-un mediu select, ceea ce, în condiții obișnuite, n-ar fi fost cu putință. Saltul din Lisa, peste vreo două, trei secole de civilizație materială, mă putea ajuta să ard etapele formării mele. În București erau condiții la care, într-un târg, ca Făgărașul, nu se putea visa. Exista o viață culturală bogată, nu se lâncezea ca

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
agresivă. Câțiva m-au invitat să-i vizitez. Am refuzat, sub diverse pretexte. Eram convins că mă chemau îndemnați de părinții lor să se arate gentili cu mine și n-am suportat niciodată compasiunile. Când mă întreba vreunul ceva în legătură cu Lisa, răspundeam sec, monosilabic. Părinții nu aveau cum să cunoască și cum să înțeleagă problemele mele. Iar eu n-am simțit nevoia să-i fac părtași la ceva ce nici mie nu-mi era foarte clar. Rezultatul? Ruptura intervenită în destinul

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
la limite și mai rele, unde, cu resentimente de plebeu furios, aș fi ajuns să detest oamenii bogați, să-i urăsc pe aristocrați. Din fericire, nu s-a întîmplat așa. M-am oprit la înverșunări sentimentale. N-am iubit niciodată Lisa mai mult ca arunci și, probabil, tot atunci am devenit conștient că-mi iubeam părinții. 57. Canicula s-a prăbușit brusc. S-a făcut aproape frig. Probabil, a nins la munte. A și plouat, dar nu suficient pentru a răcori

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
ar fi apărut niciodată și, probabil, greutatea de a mă vedea dominîndu-mi slăbiciunile a sfârșit prin a mă îndepărta, treptat, de Lisa. Mama a murit tot iarna, ca tata. Și, tot în ianuarie, unsprezece ani mai târziu. Am plecat spre Lisa, cu o mașină de împrumut, într-o noapte cu zăpadă apoasă care înălbea întunericul. Mama suferise o congestie cerebrală, la fel ca, după aceea, sora mea (se pare că problemele de circulație sunt o moștenire în familia noastră). Se dusese

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
am scurtat șederile, și așa rare, cu sentimentul că aș putea să petrec oriunde, la țară, o vacanță de câteva săptămâni. Nu, însă, la Lisa unde compar tot timpul, involuntar. Cu toate acestea, nu voi spune niciodată îndeajuns ce înseamnă Lisa pentru mine. Târgoveții consideră că un sat e o așezare mai mică ai cărei locuitori se îndeletnicesc cu agricultura. Ei habar n-au că un sat e (sau, cel puțin, era) o lume, cu legile sale aparte. Nici producătorii de

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
moarte, dar n-a înțeles nimic din istorie. Aceste afirmații au, după părerea mea, un defect capital. Ele pleacă de la premisa, greșită, zic eu, că istoria ar fi mai importantă decât viața. Istoria? Spre sfârșitul războiului, a fost adusă în Lisa o baterie de apărare antiaeriană. Începuseră bombardamentele americane. Din timp în timp, stoluri de "Liberadoare" treceau munții, îndreptîndu-se spre rafinăriile din zona Ploieștilor și spre Capitală. Alcătuită din studenți intrați în ultimul an de la Politehnică, bateria avea misiunea să doboare

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
iar lăcomia mea nu se împiedica în "prejudecăți". Îmi lipsea o scară limpede a valorilor, ceea ce m-a ajutat să rătăcesc în voie, în calitate de cititor "curat", într-o lume unde nu mai existau nici războiul, nici liceul și, chiar, nici Lisa, punând alături cărți capitale de altele doar la modă sau alese întîmplător, li amestecam pe Dostoievski și pe Stendhal cu D'Annunzio sau cu Pierre Loti, pe Caragiale cu Damian Stănoiu, pe Sadoveanu și Rebreanu cu Octav Dessila și Drumeș

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Sufeream pentru moartea Annei Karenina sau pentru melodrame de duzină, umblând prin toată lumea, de la ecuator la pol, și prin toate timpurile. Revăd trenurile înghețate, cu tancuri și soldați, îndreptîndu-se spre front, din zilele când plecam în vacanță sau veneam din Lisa, dar despre ce se petrecea în București, atunci, pot povesti un singur lucru; am fost martor când niște polițiști îmbrăcați în civil, postați pe bulevard în dreptul Cercului Militar, tăiau cu foarfecele cravatele prea bălțate ale malagambiștilor*, acuzați că nu se

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]