1,837 matches
-
Fiica lui, actrița Cleopatra Poenaru, i-ar fi inspirat poetului Mihai Eminescu o iubire ale cărei ecouri au putut fi recunoscute în elegia Pe lângă plopii fără soț. Pictor care exaltă și poetizează trecutul național, mare portretist, L. este și ca literat reprezentativ pentru climatul romantic premergător anului 1848. „Mozaicul”, publicație în paginile căreia apar numai traduceri (majoritatea îi aparțin lui L., dar sunt fie nesemnate, fie trecute sub pseudonime precum Scumpescu sau Gr. Canuș), arată o preferință marcată pentru romanesc. Influențat
LECCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287766_a_289095]
-
dinamica inovatoare din „toate mișcările literare de după război” respectă principiul teoretic al diferențierii, fără să însemne și recunoașterea valabilității lor, cu atât mai puțin adeziunea propriei sensibilități, cu o „elasticitate” limitată; potrivit teoreticianului capodoperei, „adevărata literatură de avantgardă este a literaților înzestrați cu genialitate creatoare”, ca Dante, Shakespeare, Goethe, Flaubert, iar fenomenul contemporan autodenumit astfel „nu merită nici o atenție” din punct de vedere estetic. Tot Mihail Dragomirescu inaugurează rubrica „Un sfert de oră cu...”, în care, întrebat despre rolul tinerei generații
LICARIRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287801_a_289130]
-
imediată. În studiile din primul volum autorul află seve revigorante în moștenirea clasicilor. De aceea năzuiește să readucă în actualitate personalități ale Franței de odinioară, alături de „adevărații” scriitori ai Franței de azi, pentru a susține permanența umanismului în lume, rolul literaților francezi în promovarea idealurilor morale și sociale. O primă secțiune cuprinde studii ample despre scriitori consacrați, autorul argumentând cu rigoare analitică justețea unor etichetări. Fără a demola opinii statornicite în istoria literară, L. rejudecă operele din unghiul câte unei trăsături
LIPATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287822_a_289151]
-
Pană drept „poezie de atmosferă lunatecă”, „fără legătură cu viața de azi”. Dar critica cea mai aprinsă va fi îndreptată împotriva literaturii promovate de existențialismul francez (Camus, Sartre, Gabriel Marcel), contrapusă noii literaturi sovietice, deoarece - formulează sentențios Nicolae Moraru - „poetul, literatul este ideolog. Este luptător”. Motiv suficient pentru Radu Lupan de a critica revista „Agora”, îngrijită de Ion Caraion și Virgil Ierunca, acesta din urmă considerând „existențialismul egal cu umanismul”. Prin includerea a numeroase fragmente de jurnal aparținând lui Ion Marin
REVISTA LITERARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289227_a_290556]
-
cu alte texte: Chendi și critica impresionista, cronică la cartea Amintiri universitare a lui Ioan Petrovici, P.P. Negulescu polemist (semnat de D. Karnabatt cu pseudonimul Diodor). În articolul Un erou de român francez, Lucrezzia Karnabatt îl identifica pe psihiatrul și literatul N. Vaschide că prototip al personajului central din românele lui Gustave Binet-Valmer, Leș Métèques și Lucien. Partea de literatură propriu-zisă e bogată, cuprinzând versuri de George Mihail Zamfirescu, Ion Foți, Andrei Marga, Vasile Militaru, Al. Ț. Stamatiad ș.a. Paginile de
REVISTA PRESEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289252_a_290581]
-
de Ionescu-Caion pentru a susține în fața opiniei publice acuza de plagiat la adresa lui I.L. Caragiale. Aici publică articolele Prinderea în cursă a d-lui Caragiale. Tolstoi-Kemeny și dl. Caragiale și O scrisoare a d-lui Caion. Dl. Caragiale refuză juriul de literați. M.Pp.
RODICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289294_a_290623]
-
entuziasm toate compartimentele literaturii, iar pasiunile sale - pescuitul, gastronomia, filatelia - se regăsesc și în cărți. Cu modele în scrisul lui A. E. Baconsky sau al lui Pop Simion, dar și în proza lui Calistrat Hogaș ori a lui Geo Bogza, literatul amator - și atipic pentru lumea culturală din Ardeal - debutează cu un lirism „prudent”, de circumstanță. „Decența în verb”, pe care i-o remarca Marian Popa, caracterizează și patriotismul cu vag iz protocronist - poeziile sale despre frumusețile patriei apărând, de altfel
ROMAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289302_a_290631]
-
Curier literar” și „Revista revistelor”, semnatarii fiind dintre cei mai importanți. Astfel, G. Călinescu participă nu numai în calitate de eminescolog (cu Varietăți eminesciene sau cu fragmente din Viața lui Mihai Eminescu), dar și ca eseist (Romanul și viața modernă, Critici și literați), Ion I. Cantacuzino analizează pe larg, în seriale, arta de prozator a lui Ionel Teodoreanu și pe aceea de poet a lui Ion Barbu, Anton Hollban scrie eseurile Viața și moartea în opera d-nei H. Papadat-Bengescu și Despre dialog, iar
ROMANIA LITERARA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289321_a_290650]
-
s-a gândit să le reproșeze că nu ar fi înțeles sensurile noii orientări poetice. S-a vorbit, câteodată insistent, despre o polemică între clasicismul și r. românesc. În realitate, atacurile împotriva r. nu veneau în epocă neapărat din partea unor literați care să fi aderat la un program clasicist coerent: noile forme de expresie erau ironizate nu întotdeauna de partizanii clasicismului, ci mai ales de cei ce erau convinși că marile valori sunt păstrate numai în tradiție. Pentru mulți adversari ai
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
Director, iar din octombrie 1889 și proprietar este publicistul Eniu D. Bălteanu. În 1890 și 1891 va fi condusă de un comitet de redacție din care mai fac parte Barbu Constantinescu, Th. D. Speranția, Petre Dulfu, A. Lupu-Antonescu. Profesorii și literații grupați în jurul revistei își propun difuzarea culturii („luminii”) în popor. În acest scop se preconiza realizarea unei literaturi pe înțelesul tuturor, și nu o „înaltă literatură” (aluzie la „Convorbiri literare”). „Literatura pentru toți” e însă înțeleasă în sensul confecționării unui
LUMINA PENTRU TOŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287901_a_289230]
-
inițiativei, considerată a nu se ridica la înălțimea „rosturilor adevărate ale literaturii naționale”. Adunarea de constituire a avut loc la data fixată, în amfiteatrul Liceului „Gh. Lazăr” din București, tot sub președinția lui D. Anghel. S-au întrunit douăzeci și cinci de literați, tot atâția - aflați în Bucovina, Transilvania sau în alte localități din țară - dând procură colegilor prezenți sau trimițând scrisori de aderare. S-au discutat titulatura și statutul societății, a fost ales comitetul și s-a schițat un plan de activitate
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
cele mai multe în numărul 415, scris numai în limba română și consacrat „ideilor românești, nouă, sănătoase și educative”. Se tipăresc sau se reproduc texte de D. Anghel, Radu D. Rosetti, Emil Isac (Alexandru Vaida, Statui), N. Iorga, Nichifor Crainic (Parlamentul și literații), Al. Vlahuță (Brăila, În Vrancea), Constantin Graur, Ovid Densusianu (Profesorimea, Preoțimea noastră,), Vasile Pop, Constanța Marino-Moscu ș.a. Rubrica „Știri din România Mare” completează cele patru apariții. De la numărul 417/1920, când revista revine la formatul, titlul și conținutul anterior, comentariile
STEAUA NOASTRA – OUR STAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289895_a_291224]
-
STAHL, Henriette Yvonne (9.I.1900, Saint-Avold, Franța - 25.V.1984, București), prozatoare și traducătoare. Este fiica Alexandrinei Blanche Boeuve, profesoară, și a lui Henric Stahl, profesor și literat; sociologii Henri H. Stahl și Șerban Voinea sunt frații ei (cel de-al doilea doar prin mamă). Venită în țară în 1901, S. va face cursul primar și liceul în particular, iar între 1921 și 1925 va urma Conservatorul de
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
lui Ilarie și a scriitorilor orientali; în sfîrșit, exegeza biblică a fost pentru Augustin la fel de importantă ca și pentru Ieronim, chiar dacă mai puțin erudită. Toate aceste caracterizări fac din Augustin o figură care se potrivește bine și cu aceea a „literatului” din secolul al IV-lea, în cursul căruia se desăvîrșește întreaga sa formație culturală, după cum, tocmai în preajma figurii lui Ambrozie, se dezvoltă formația sa creștină; apoi, o bună parte din operele sale, inclusiv Confesiunile, au fost scrise în secolul al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ajuns la Milano în 384, Augustin a descoperit un mediu cultural foarte stimulator, mult diferit de cel provincial de la Cartagina și de cel păgîn, mărginit, orientat exclusiv spre cultivarea unui trecut de-acum apus, de la Roma. Existau aici cercuri de literați, în general păgîni, dar interesați de creștinism; se cultiva nu doar retorica, ci și filozofia, în special neoplatonismul; creștinismul era reprezentat de figuri ilustre, și însuși episcopul cetății, Ambrozie, om de mare autoritate și prestigiu, era un cunoscător rafinat al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lectura unor cărți ale autorilor neoplatonici. Nu se știe dacă era vorba de cărți ale lui Plotin sau Porfiriu, și nici de care anume. Oricum, acestea fuseseră traduse în latină de Marius Victorinus sau, după alții, de Manlius Theodorus, un literat și om politic milanez, filozof și creștin. Aceasta nu înseamnă însă, așa cum au presupus unii, că, de fapt, adevărata convertire a lui Augustin ar fi fost aceea de la maniheism la neoplatonism și că abia mai tîrziu ar fi avut loc
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin, o expresie a geniului său mai semnificativă chiar decît Confesiunile. Din spirit enciclopedic, scriitorul vrea să folosească toată știința vremii pentru a rezolva toate chestiunile cu care cultura păgînă îl face să se confrunte; este o atitudine comună a literaților din Antichitatea tîrzie, în cazul cărora, totuși, intenția este complet diferită, deoarece enciclopedismul și erudiția corespund dorinței lor de a păstra ceea ce a fost transmis de înaintași. în această operă, Augustin își folosește capacitățile exegetice, reluînd probabil doctrinele donatistului Tyconius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
construcții teologice și filozofice. Se poate spune că drumul pe care merge cultura modernă atunci cînd se apropie de Augustin este aproape întotdeauna acela al speculației filozofice și religioase, și aproape niciodată acela al artei sale - excepție făcînd Confesiunile. Ca literat, Augustin se bucură de o atenție mai redusă, poate din cauza importanței sale ca gînditor care pune în umbră alte aspecte ale activității sale. Augustin nu e ușor de judecat ca scriitor, inclusiv pentru că multe din operele sale nu au intenții
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în practică), iar alții voiau să găsească mijloacele pentru a se folosi de forțele proaspete ale acestor popoare ieșite la rampă pe neașteptate, în ciuda tuturor dificultăților pe care le presupunea o asemenea soluție. Tradiționalist a fost, de exemplu, Libanius, faimosul literat păgîn din secolul al IV-lea, și ostili față de „barbarie” au fost creștinii Ambrozie, Ieronim și Synesius, care au văzut în barbari numai manifestarea violenței, a devastării și a lipsei de civilizație. Rufin a scris Istoria Bisericii ca să se consoleze
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se stabiliseră în Moesia și erau cei mai romanizați dintre germani. în acest nou context social și politic, creștinismul trebuie să fie conștient de noua situație, iar reacția la noile condiții este, de obicei, vivace și inovatoare (cu excepția cîte unui literat pedant, înțepenit în exaltarea trecutului). Astfel, în urma marilor migrații barbare care s-au succedat începînd cu 406, imperiul a pierdut progresiv Britannia (niciodată romanizată total), Spania, unde s-au stabilit suabii și apoi vizigoții (ultimii devastaseră Italia în 410 și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
comentariului și a tratatului teologic), dar demonstrează soliditatea (mai ales în Gallia) bazelor culturale pe care dominația romană le construise acolo în trecut; totodată, oferă un răspuns problemelor momentului, un răspuns pe care de obicei nu-l găsim la puținii literați păgîni încă activi. Scriitorii creștini din această perioadă sînt numeroși; ne ocupăm doar de cei mai importanți și omitem multe opere mai puțin semnificative, mai cu seamă pe acelea care nu ne-au parvenit, ci sînt cunoscute doar indirect, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
precis, de la polemica sa antipelagiană, ca Prosper și alții, au inițiat, în prima jumătate a secolului al V-lea, o dezbatere vie ce nu s-a limitat la granițele unei singure regiuni din Occidentul latin. Acești scriitori corespondează cu alți literați din lumea romană occidentală (în schimb, creștinismul oriental este mult prea îndepărtat pentru ei) și trăiesc în comuniune culturală cu celelalte provincii ale imperiului. Cîteva cuvinte sînt de-ajuns pentru a-l aminti pe Aureliu, episcopul Cartaginei, pe care l-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe cei ce îl criticau. Prosper și-a continuat activitatea de apărător și de continuator al lui Augustin, scriind Răspunsuri în favoarea lui Augustin la capitolele cuprinzînd obiecțiile galilor care îl criticau și ale lui Vincențiu de Lerin, adică ale unor literați din Marsilia, (Pro Augustino responsiones ad capitula obiectionum Gallorum calumniantium și Pro Augustino responsiones ad capitula obiectionum Vincentianarum), Răspunsuri referitoare la fragmente alese din Augustin de către genovezi (Pro Augustino responsiones ad excerpta Genuensium), adică răspunsuri privind unele pasaje extrase de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
original, reiese și dintr-o Carte de epigrame alcătuită din maxime ale Sfîntului Augustin (Epigrammatum ex sententiis Sancti Augustini liber), în care sînt reluate 106 sentințe din culegerea precedentă și care dovedește extraordinara ușurință cu care Prosper, ca un bun literat, trecea de la proză la vers, ușurință pe care o vom surprinde mereu în scrierile sale. Aceste maxime vădesc însă o atitudine mai puțin hotărîtă în apărarea augustinismului - mai critic în privința doctrinei predestinării -, probabil fiindcă Prosper se afla la Roma atunci
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al V-lea, iar prin varietatea întîmplărilor prezentate, fie ele și menționate în treacăt, prevestește punctele de interes ale Evului Mediu. Bibliografie. Ediții: SChr 218-219, 1975 (A. Tranoy). II. SCRIITORII DIN AFRICA VANDALICĂ Am prezentat mai sus o serie de literați pe care i-am numit „discipolii lui Augustin”, și nu putem trece cu vederea faptul că acești scriitori, care declarau limpede că sînt continuatorii învățăturii marelui episcop de Hippona, pe care au și popularizat-o, adesea chiar în opoziție cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]