1,902 matches
-
replica. V. cadru participativ, dialog. DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGAL. Trăsătura "monologal" se atribuie unui gen de discurs sau unui text care realizează într-o formă lipsită de dialog de înlănțuirea unor luări de cuvînt ale unor locutori diferiți și alcătuită dintr-un monolog (un singur enunț produs de un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
monologal" se atribuie unui gen de discurs sau unui text care realizează într-o formă lipsită de dialog de înlănțuirea unor luări de cuvînt ale unor locutori diferiți și alcătuită dintr-un monolog (un singur enunț produs de un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în- și îm- (întrece, îmbina). V. cuvînt, lexem, praxem. DUBOIS 1973; IVĂNESCU 1980; GREIMAS - COURTES 1993; CONSTANTINESCU- DOBRIDOR 1998; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN MOTIVARE. În lingvistică, se numește motivare relația pe care locutorul o face între forma unui cuvînt și semnificatul (sau conținutul) lui sau între un cuvînt și alt semn. Motivarea nu este, prin urmare, înțeleasă ca o simplă stimulare a expresiei prin conținut, ci, mai restrîns, ca existență a unui raport
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
adverb negativ, o propoziție negativă etc. Sub acest aspect, limba română are ca specific posibilitatea dublei negații: Nici nu i-am spus; Nu l-am văzut niciodată. Întrucît un enunț predicativ este asocierea unui conținut propozițional cu o atitudine a locutorului, există două posibilități de interpretare pentru un enunț precum Această decizie nu este corectă, 1) el corespunde unei negații a atitudinii care este parafrazabilă în întregime: Nu este adevărat că această decizie este corectă, 2) el corespunde negării conținutului propozițional
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
anumite seme ale unui semn lingvistic, ignorate în cadrul unui mesaj transmis într-o altă situație de comunicare): frumusețe (fizică/sufletească); b) factor al economiei în limbă (prin capacitatea de a dezambiguiza anumite componente ale mesajului sau mesajul ca întreg, fără ca locutorul să nuanțeze aceste elemente în plan lingvistic); diferitele tipuri de deictice sînt, de exemplu, raportate la coordonatele nivelului situațional al discursului; c) generator de valori denotative/conotative; același mesaj poate avea, într-un context, valoare denotativă, iar, în altul, valoare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
diversificate ce stau la baza polisemiei. De asemenea, de aici apar variațiile de sens în diacronie, care urmează evoluția cunoașterii și, tot de aici, rezultă relativitatea lingvistică, generatoare a diferențelor din construcția logosferei diferitelor culturi. De aceea, se declanșează controlul locutorilor pentru a se asigura de conformitatea punctelor de vedere și negocierile pentru a se ajunge la reglarea sensului comun și la împărtășirea aceleiași viziuni. Din același motiv, s-au născut inițiativele terminologice de a impune maniere sistematice de folosire a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gramatical (o astfel de construcție poate fi (in)corectă gramatical), dar forța de constrîngere argumentativă este în întregime o chestiune de limbă. Astfel, a înțelege ce semnifică enunțul "E frumos" nu înseamnă referirea la o stare cosmică, ci la intențiile locutorului: "Să mergem la plajă". V. argumentare, conector, topos. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN P PARAFRAZĂ. În mod obișnuit, se numește parafrază dezvoltarea explicativă a unei unități dintr-un discurs sau a unui discurs. Noțiunea denumită astfel a apărut pe terenul retoricii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
PARATOPIE. Noțiunea "paratopie" a fost introdusă în domeniul a n a l i z e i d i s c u r s u l u i de Dominique Maingueneau, în 1993. Paratopia desemnează relația paradoxală de includere/excludere a locutorului unui discurs religios, științific, filosofic, literar sau juridic în spațiul social, în virtutea statutului său de emițător al unui discurs constituent, adică al acelui tip de discurs "ce pretinde a avea un rol fondator". Paratopia nu se reduce la statutul social
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sale apartenențe în societate, enunțătorul unui astfel de discurs nu se poate situa "nici în exteriorul, nici în interiorul societății" (D. Maingueneau), discursul său trăgîndu-și seva din chiar această poziție incertă și neputîndu-se legitima decît prin raportarea la el însuși: "enunțînd, locutorul se străduiește să-și depășească imposibila apartenență, însă această imposibilă apartenență, necesară pentru a putea enunța astfel, este asigurată de însăși enunțarea." (D. Maingueneau). Paratopia este deci o localizare parazitară, în permanență negociată între "un loc și un non-loc", care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
are de obicei o orientare ludică, nonmilitantă și, de aceea, nu este o contrafacere, ci o lucrare cu o anumită independență, cu un caracter caricatural și cu anumite mărci stilistice. Pastișa poate viza un gen de discurs sau stilul unui locutor singular. Aceasta implică interiorizarea de către cel care face pastișa a regulilor de realizare a enunțurilor imitate, obținînd o competență discursivă care-l face capabil să producă el însuși alte enunțuri urmînd aceste reguli. V. competență discursivă, intertextualitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fost definită, în 1973, de E. Schegloff și H. Sacks pentru a denumi un mod de organizare secvențială în structura conversației. O pereche adiacentă are unele caracteristici formale, între care lungimea a două enunțuri în poziție adiacentă (alăturată) produse de locutori diferiți. Exemplele tip de perechi adiacente sînt saluturile sau înșiruirile de întrebări și răspunsuri. Funcția unei astfel de prechi se poate descrie în acest mod: atunci cînd termină primul locutor producerea primului membru al perechii, el se oprește, al doilea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lungimea a două enunțuri în poziție adiacentă (alăturată) produse de locutori diferiți. Exemplele tip de perechi adiacente sînt saluturile sau înșiruirile de întrebări și răspunsuri. Funcția unei astfel de prechi se poate descrie în acest mod: atunci cînd termină primul locutor producerea primului membru al perechii, el se oprește, al doilea produce celălalt membru al perechii, arătînd astfel că a înțeles ce a spus cel dintîi și că dorește să continue. Cei doi termeni ai unei perechi adiacente sînt uniți printr-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu se raportează în mod obiectiv la realitate, căci subiectul cunoscător și vorbitor valorifică trecutul experiențelor sale practice și intervine cu propriile motivații. Sensul cuvîntului nu este în acest caz suma datelor obiective ale perceperii obiectelor lumii sensibile, ci ceea ce locutorul reține în funcție de parametrii subiectivi și intersubiectivi ce vin din istoria personală sau comunitară. V. actualizare, categorizare, cogniție, practică, realism, reprezentare. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; COȘERIU 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO PERFORMATIV v. ACT DE VORBIRE PERIOADĂ. În accepțiune
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
personale, care nu trimit, de fapt, nici la un concept și nici la un individ. În acest context, eu este un fapt de structură care impune atribuirea referinței unei unități lingvistice prin întrebuințarea ei în discurs. Totuși, în orice dialog, locutorul, care se prezintă ca eu în cadrul luării de cuvînt, își pierde rolul central în sistem cînd cedează locul interlocutorului său. Non-persoana, care are poziție delocutivă, permite să se vorbească și despre obiecte, despre noțiuni și nu numai despre ființe umane
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ține de semiologia povestirii. Realizînd o serie de distincții în cadrul actului narativ (de producere a narațiunii), acest cercetător teoretizează și distincția dintre personaj și narator, pentru a releva diferitele persoane care intervin în narațiune. În această perspectivă, naratorul (ce corespunde locutorului din teoria lui O. Ducrot) este o entitate teoretică responsabilă pentru actul narativ și desemnată prin mărcile persoanei întîi, ca în cazul romanului Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, unde personajul narator este Ștefan Gheorghidiu, iar autorul, Camil
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Discursul polemic atacă o țintă și pune în serviciul acestui obiectiv dominant tot arsenalul procedeelor retorice și argumentative. P. Charaudeau propune rezervarea însușirii de polemic (în construcții precum strategie polemică, atitudine discursivă polemică, raporturi polemice etc.) pentru cazul în care locutorul implică interlocutorul în enunțarea sa, utilizînd argumentele ce-l vizează chiar pe el, nu numai ca persoană, ci ca subiect apărînd o poziție, angajat la aceasta și astfel responsabil de ceea ce este contestat de locutor. P. Charaudeau distinge, de aceea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
etc.) pentru cazul în care locutorul implică interlocutorul în enunțarea sa, utilizînd argumentele ce-l vizează chiar pe el, nu numai ca persoană, ci ca subiect apărînd o poziție, angajat la aceasta și astfel responsabil de ceea ce este contestat de locutor. P. Charaudeau distinge, de aceea, simplul schimb de argumente în legătură cu ceva (ca în cazul unui colocviu științific) și dezbaterea polemică, care este schimbul de argumente punînd ceva în litigiu (ca în dezbaterile politice). S-a încercat inventarierea procedeelor caracteristice ale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din limbajul muzical și constă în combinarea mai multor voci, a mai multor părți într-o compoziție. Inspirat de Gérard Genette, care separă pe cel care vede de cel care vorbește, Oswald Ducrot distinge, în cadrul aceluiași discurs, între enunțiatori și locutori. Pentru clarificarea acestei distincții, analistul francez recurge la polifonie (adică la un termen ce este preluat de la Mihail Bahtin), pentru care, în orice text, se pot recunoaște mai multe voci, vorbind simultan, doar una dintre aceste voci fiind dominantă și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dialog cristalizat, în care mai multe voci se confundă. Figurile retorice produc sensuri implicite, astfel încît enunțul în care se găsesc devine polifonic. Polifonia nu privește numai sensul, ea poate privi de asemenea semnificantul unităților, regulile sintactice sau chiar referința. Locutorul este persoana responsabilă de propriul său enunț (de ceea ce enunță); este aici o intervenție discursivă care nu coincide, în mod obligatoriu, cu producătorul fizic al enunțării. De exemplu, dacă semnez un formular (redactat într-o instituție) de felul: "Eu, subsemnatul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
responsabilă de propriul său enunț (de ceea ce enunță); este aici o intervenție discursivă care nu coincide, în mod obligatoriu, cu producătorul fizic al enunțării. De exemplu, dacă semnez un formular (redactat într-o instituție) de felul: "Eu, subsemnatul, declar...", eul locutorului acestui text nu este altul decît eu, care nu sînt, totuși, autorul efectiv al textului. Oswald Ducrot separă locutorul în calitate de individ cu o anumită identitate și locutorul în calitate de ființă a lumii. Primul este definit ca responsabilul enunțării și considerat doar
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu producătorul fizic al enunțării. De exemplu, dacă semnez un formular (redactat într-o instituție) de felul: "Eu, subsemnatul, declar...", eul locutorului acestui text nu este altul decît eu, care nu sînt, totuși, autorul efectiv al textului. Oswald Ducrot separă locutorul în calitate de individ cu o anumită identitate și locutorul în calitate de ființă a lumii. Primul este definit ca responsabilul enunțării și considerat doar un deținător al acestei proprietăți, iar al doilea este mai complex, putînd avea și alte însușiri. Dacă locutorul vorbește
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semnez un formular (redactat într-o instituție) de felul: "Eu, subsemnatul, declar...", eul locutorului acestui text nu este altul decît eu, care nu sînt, totuși, autorul efectiv al textului. Oswald Ducrot separă locutorul în calitate de individ cu o anumită identitate și locutorul în calitate de ființă a lumii. Primul este definit ca responsabilul enunțării și considerat doar un deținător al acestei proprietăți, iar al doilea este mai complex, putînd avea și alte însușiri. Dacă locutorul vorbește de el însuși, ca ființă a lumii, atunci
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
separă locutorul în calitate de individ cu o anumită identitate și locutorul în calitate de ființă a lumii. Primul este definit ca responsabilul enunțării și considerat doar un deținător al acestei proprietăți, iar al doilea este mai complex, putînd avea și alte însușiri. Dacă locutorul vorbește de el însuși, ca ființă a lumii, atunci cea de-a doua ipostază, de ființă a lumii, va fi implicată. Există o interpretare polifonică dacă actul ilocuționar de asertare cu ajutorul căruia se caracterizează enunțarea este atribuit unui personaj diferit
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de el însuși, ca ființă a lumii, atunci cea de-a doua ipostază, de ființă a lumii, va fi implicată. Există o interpretare polifonică dacă actul ilocuționar de asertare cu ajutorul căruia se caracterizează enunțarea este atribuit unui personaj diferit de locutorul care își manifestă identitatea. De fiecare dată cînd, într-un enunț, responsabilitatea a ceea ce este spus revine mai multor instanțe, se vorbește de polifonie. Enunțiatorul este, pentru locutor, aproximativ ceea ce personajul dintr-o ficțiune este pentru autorul acesteia. Ca intervenienți
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
asertare cu ajutorul căruia se caracterizează enunțarea este atribuit unui personaj diferit de locutorul care își manifestă identitatea. De fiecare dată cînd, într-un enunț, responsabilitatea a ceea ce este spus revine mai multor instanțe, se vorbește de polifonie. Enunțiatorul este, pentru locutor, aproximativ ceea ce personajul dintr-o ficțiune este pentru autorul acesteia. Ca intervenienți discursivi, enunțiatorii sînt cei ale căror voci sînt prevăzute în enunțare, fără a le putea atribui cuvinte precise; ei nu vorbesc cu adevărat, dar enunțarea le permite exprimarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]