1,582 matches
-
și ridica mâna ca să mă atingă ușurel pe obraz, Într-un gest de afecțiune neobișnuit la el. Și mă privea ca Înainte, când mă Întrebase cum mă simt. Iar eu, pe jumătate rușinat, pe jumătate mândru, am simțit cum Îmi luneca pe față o picătură de sânge din mâna-i rănită. Treptele de la San Felipe După noaptea aceea de pomină de pe drumul mare spre Toledo au urmat câteva zile liniștite. Însă, pentru că Diego Alatriste se Încăpățâna să nu fugă din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
citea scrisori și acte, metodic, pagină cu pagină, și din când În când Însemna câte ceva pe margine cu o pană de gâscă pe care o Înmuia În călimara de majolică de Talavera. Făcea aceasta fără nici o Întrerupere, de parcă ideile Îi lunecau pe hârtie cu aceeași ușurință ca ochii În momentul lecturii, sau cerneala În clipa scrierii. Continua așa neabătut, neridicându-și capul nici măcar când locotenentul de alguazili Martín Saldaña, Însoțit de un sergent și de doi soldați din garda regală, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca și cum cineva Îi Întinsese brusc cu bidineaua pe față o dâră albă, apăru pe ea un zâmbet. — Aștepți pe cineva? Am rămas uitându-mă țintă la el de pe banca mea de piatră, fără să-i răspund. Picăturile de ploaie Îmi lunecau pe față, iar lui Îi rămâneau aninate de borurile largi de fetru ale pălăriei și În cutele capei. Cred că va ieși curând, zise după câteva momente, cu vocea aceea a lui stinsă și aspră, nescăpându-mă din ochi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
când te privea în față, ca niște mucuri de lumânare, gata să se stingă. Prindea viață în obraji și se înviora numai când își amintea și vorbea de fiii ei, trei la număr: Alexandru, Toma și Miluță. În restul timpului luneca permanent ca o într-o ceață buimacă țesută în împrejurul ei, fără să pară că vede sau aude ceva. Mamă, dormi? șopti abia auzit, aplecându-se prudent să se convingă că doarme adânc și nu va trebui să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i? Ce s-a mai întâmplat!? Nu s-a-ntâmplat nimic, nimic, scutură capul Cerboaica. Sssst, îl rugă iar, strângându-l de mână, și continuă să-l tragă după ea afară, lipindu-se de el, în îngustimea scărilor prin care lunecau ca printr-o hrubă fără aer. Buimăcit cu totul de-ntâmplare, se-ntreba dacă nu visa, era mort de somn, dormea și, prin vis, o confunda cu Irina sau cu altcineva, dar în nici un caz nu era cumnată-sa! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
zadarnică și absurdă. Apăru Tom! Se frecă la ochi să se dezmeticească, își făcu loc cu coatele, se-ndesă printre dansatori și bețivi și cu cât își dădea seama că nu se-nșela, cu-atât un frig tot mai mare luneca în el, făcându-l să dârdâie ca-n mijlocul iernii. Încordarea lui era atât de mare, că-și auzea nervii trosnind și-ntinzându-se-n el. Ca și cum ar fi primit un pumn în stomac, sughiță, apoi icni în gol. Nici vorbă, era Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dezlegată și mai puteai scoate ceva de la ea. O apucau furiile când o vedea dormind cu-atâta nepăsare, dezvelită și-mprăștiată, fără să țină seamă c-o poate zări ea și-o putea simți, ceea ce era și mai rău, băiatul, gândi, lunecând cu privirile spre Miluță, dar neîndrăznind să se miște, să nu-l trezească, și nici s-o acopere, să n-o trezească nici pe frumoasa-frumoaselor desfăcută în pat, ca un nufăr de baltă. O apucau pandaliile, dar se stăpânea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
eu! spuse, și aruncă o privire scurtă spre salteaua unde dormea Miluță. Rămase în așteptare cu capul plecat, cu gâtul subțire, legănându-și umerii rotunzi și delicați. Eu! șopti cu vocea îndulcită de somn. Se legănă mai departe, făcând să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l roadă moliile. Bătrâna rămase cu ochii larg deschiși, parcă ar fi vrut s-o înghită, apoi se întoarse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vreme ca să nu fie sigură de asta. Se afundă în ceața aceea lăptoasă, străvezie, și, lăsând urme adânci îngropate în iarbă, se apropie de grilajul de fier forjat. Drumul era acolo, ca în fiecare dimineață, surpat între case, și mașinile lunecau greoaie pe el la vale. Ceața și colbul jilăvit se amestecau și făceau aproape cu neputință să urmărești lungul convoi până la capăt, dar ea stătea cu încăpățânare și urmărea totul cu-o atenție încordată. Drumul cobora ușor în pantă, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ceea ce mă înnebunește cel mai mult, de-mi vine să-mi pun capăt zilelor. Soarele răsărise. Ceața se destrăma, agățându-se de pomi și de garduri. Deasupra drumului se cernea o lumină leșioasă, cenușie-trandafirie, și prin pâlpâirea aceea, mașinile negre lunecau huruind unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să omoare și să fie omorâți. Aveau căștile turtite, trase pe ochi. Mâinile încleștate pe arme, și armele luceau rece în mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să nu fie auzit. O găsi singură, în baie. Se uită la ea și uită de frică. Era prima dată când o surprindea așa, când îi putea vedea sânii mici cât gutuile, și-i putea urmări mâinile clăbucite de săpun lunecând tot mai jos pe sidefiul pielii de scoică. Se-nmlădia răsfățată și înfățișarea ei era de fetiță crudă, care nu-și dădea seama de nimic, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic nu era vorba de urmăritorii lui, de taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se puse-n mișcare. Ultimele santinele se prinseră de barele metalice și se săltară pe scări. Fascicolul de lumină descoperea, fantomatece, siluetele celor rămași pe peron cu câinii. Nu mai avea de ales. Pândi din întuneric scara care se apropia lunecând mai mult bănuită decât văzută. Apucând, ca o mână care i se întindea, oțelul rece și neted, se zvârli pe scară, trecând dincolo între tampoane, lipindu-se repede de "burduful" unui vagon, care-l salvă în ultima clipă, de ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
santinelei, trăgându-le-n jos, peste capul lui, ca și cum ar fi icnit să zvârle din spate un sac ce-l incomoda. Muzicuța căzu lovindu-l peste ureche cu tăișul ei ca de piatră, și-n clipa aceea, simțind vâjâitul corpului lunecând prin aer, avu impresia că țipătul de groază care se auzi era al lui, scos din el, din măruntaiele lui răscolite. Fu gata-gata să i se facă rău și să se prăbușească și el peste parapet. Meștere, strigă lipit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
malul scăldătoarei ei și-a lui Tudor celălalt, calul huțul care-o purta kilometri întregi prin pădure. Calul se numea tot Tudor. Tudor stejarul. Tudor piatra din fața ușii, Tudor viezurele, Tudor coțofana ce vorbea cu vidra în lumina lunii, când luneca în apele boreale, să-și facă baia de la miezul nopții. Chiar și pe cățeaua ciobănească, neînfricata hăituitoare a lupilor, care-o păzea de-aproape și de la distanță, umplând pădurea cu glasul ei dârz și poruncitor, o dezmierda Tudora și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
oglinzi negre în loc de ramuri, pe covoarele pomilor; plutind între cer și pământ atârnate de barba ceții; îngropându-se sub umbrele albastre înscorțoșate de chiciură. Privind, uimită, împrejur, cu grijă să nu-și rănească ochii, sufla în pumni, descheiată la șubă luneca înfundându-se în omăt, cu cizmele ei ușoare și înalte, care-i ajungeau până la genunchi, unduindu-și umerii și brațele, de parcă ar fi vrut să zboare. Zurgălăii veseli sunau în aer. Se rostogoleau, sub picioarele ei, prin zăpezi. Fulgii, căzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de stejar, dar ea nu-i dădu nici o atenție și nu-i răspunse, să nu piardă, să nu distrugă minunea aceea diafană și lucrul important și pur spre care se-ndrepta. Își înălță pieptul, să absoarbă cât mai mult aer. Lunecând pe vârfuri și pe tocuri, parcă jucând șotron, urmări adânciturile rotunde lăsate de copitele cerbului și ascultă distrată, cu o senzație tot mai vie de ușurare și de tristețe în același timp, șoaptele și hohotele groase de râs care izbucneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu i se comunicaseră încă de către guvernul român instrucțiunile pe baza cărora să poată duce discuțiile." România reîntregită avea să sufere grav de pe urma înstrăinării tezaurului său. Va mai pierde unul, la capătul celui de al doilea război mondial, când va luneca într-un alt și prelungit prag de jos. Purul noroc sau doar o perspectivă istorică necunoscută la ceasul de față ar putea îndepărta spectrul pragului de jos în iarna care vine, a tuturor enigmelor.
Pragul de jos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16606_a_17931]
-
e vorba de o „inconsistență amabilă și anodină acestui suflet grațios, entuziast, frenetic, delicat, rezervat, retractat, după circumstanțe” (228), ori, într-o altă formulare, de o „lipsă de consistență, care, din dorința de a se modela fiecăruia în parte, poate luneca la contraziceri evidente de atitudini” (227), făcând ca „Voronca din spate să nu mai semene cu cel din față” (228). Mobilitatea psihologică e completată de fragilitate fizică. Voronca e „timid, plăpând, firav, destrămat ca un plop cu frunza-i șoptitoare
Poetul X. Figura anonimului în comunitatea de la Sburătorul by Ligia Tudurachi () [Corola-journal/Journalistic/3788_a_5113]
-
cutremură și se dădu înapoi, încet la început, apoi mai repede, pînă cînd îi văzu fața rînjind în gol retrăgîndu-se și micșorîndu-se în direcția cafenelei. Se întoarse și o luă la fugă. începu să alerge orbește pînă cînd piciorul îi lunecă și căzu pe trotuarul plin de mîzgă, învinețindu-și șoldul și umărul și udîndu-și pantalonii. Cînd se ridică în picioare, disperarea luă locul panicii. Simțea o dorință puternică și definitivă de a pleca din oraș, egalată doar de convingerea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simțea ciudat de vioi. Unele din obeliscurile de pe colină radiau o lumină gălbuie, scăldînd baza altora și trasînd conturul cîtorva, așa că o luă la fugă pe deal. Aproape de vîrf, panta era neobișnuit de abruptă, iar Lanark se tot opintea, însă luneca mereu înapoi pînă cînd reuși să-și ia avînt pînă în vîrf, împleticindu-se între două monumente și căzînd pe un petic de pămînt plat. Culmea era un loc circular, cu un cerc de obeliscuri pe margine și cîteva grupulețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sînt calea de ieșire. — Ce vrei să spui? întrebă Lanark. Buzele se lipiră într-o linie ce părea trasată în piatră, apoi se mișcară iute spre pămînt, traversînd proieminențele postamentului la fel de ușor cum trece umbra unui pescăruș peste o cascadă. Lunecă mai iute pe zăpadă, apoi se opri și căscă o gaură ovală la picioarelor lui. Marginile buzelor aruncau o mică umbră pe zăpadă, dar se curbau abrupt spre vîrfurile proieminente ale unei danturi perfecte. Din întunecimea dintre ele se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și umerii i-ar fi ieșit printre ei, dar el urlă: — închide! Mușcă și închide! întunericul se închise deasupra lui și, cu o ciocnire, căzu. Dar nu prea departe. Cavitatea din josul gurii se îngusta într-un gîtlej în care luneca izbindu-se de pereți cu o viteză descrescătoare, pentru că hainele și brațul înghimpat i se agățau de margini. Pereții se strîngeau și se lărgeau, încălzindu-se cînd se strîngeau și răcindu-se cînd se lărgeau, iar coborîrea deveni o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lărgeau, iar coborîrea deveni o serie de căderi friguroase între două strînsori fierbinți. Apăsarea și căldura crescură. Strîngîndu-l mai mult timp, pînă cînd începu să izbească cu pumnii și cu picioarele ca să se elibereze. Fu lăsat să cadă imediat, dar lunecă doar cîțiva metri, următoarea strînsoare fu atît de puternică încît nu-și putea mișca nici brațele, nici picioarele. Deschise gura să țipe, dar un amestec de lînă și țesătură i se strecură înăuntru, pentru că apăsarea făcuse ca vesta, cămașa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-și putea mișca nici brațele, nici picioarele. Deschise gura să țipe, dar un amestec de lînă și țesătură i se strecură înăuntru, pentru că apăsarea făcuse ca vesta, cămașa și jerseul să-i acopere fața. Se sufoca. Urină. Strînsoarea încetă și lunecă în jos, îmbrăcămintea fu smulsă deasupra capului, eliberîndu-i gura și nasul, apoi pereții se contractară și mai puternic, strivindu-l. îl părăsiră toate simțurile. Gîndire și memorie, putoare, fierbințeala, toate se risipiră și nu își dădea seama de nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dacă te-ai fi dezbrăcat ca lumea și ai fi intrat cu capul înainte. Acum ești încă în convalescență după un șoc grav, așa că ia-o încet. Dorești ceva anume? — Ați putea să-mi dați ceva de citit? Mîinile doctorului lunecară în sus pe mîneci și, o clipă, rămase cu buzele strînse, semănînd cu un mandarin. — O să încerc, spuse el, dar nu-ți pot promite. Institutul nostru a rămas izolat de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Există o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]