10,420 matches
-
eu sunt tovarășul Leucătov? „Ce l aș descânta eu de șopârlaiță pe tovarășul ista. Da’ mai bine să plec” - a hotărât Costăchel. A făcut stânga-mprejur și a ieșit glonț, cu un „bună ziua” apăsat. Afară ningea cuminte. Fulgii pufoși îi mângâiau fruntea înfierbântată. „Dacă îngheață mâine mă duc să-mi fac buletinul. Să scap odată de netrebnicul ista!” - a hotărât Costăchel. Zilele se scurtau văzând cu ochii. Costăchel a reușit să pună în ordine treburile care nu sufereau amânare. Începea să
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
care i se păru acum un palat. Atingea obiectele ivite în cale, care nu demult i se arătau fade, reci și insipide, dar care acum îi apăreau sub alte fațete, cu o strălucire fără egal. Se uită în oglindă, își mângâie trupul și-și zise: voi fi mamă, ce cuvânt mare, ma-mă! Nu bănuia că și drumul fericirii poate fi unul al necunoscutului, că speranțele sale, către care tindea, puteau deveni iluzorii, cât timp soarele ei adevărat nu răsărise încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mâhnirile. Ajunse în sfârșit la garsoniera ei, care părea acum mai tristă și mai întunecată ca înainte. Frânt de oboseală, Răducu adormi așa îmbrăcat cum era. Îl dezbrăcă de hăinuțe, îl așeză în culcușul patului, îl sărută pe frunte, îl mângâie și-i zâmbi cu înțelesuri numai de ea știute și, deodată, simți cum lacrimile îi curgeau fără să le cheme. Prin mintea ei începu să umble gândul: ,,dacă mama ei ar fi trăit, poate ar fi obținut și iertarea tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
deplin convinsă că tatăl său dorise cu ardoare ca drumul dintre ea și el să fie neted, luminat de dragoste și încărcat numai și numai cu bucurii. După înmormântare, Simona mai zăbovi câteva zile în casa părintească. Colindă ograda toată, mângâie mlădița de la rădăcina fostului cireș, străbătu grădina până la nucul din vale, privi cu nostalgie stratul de flori din fața casei, dar nimic nu mai era ca în anii copilăriei și tinereții ei. Pustiul sălășluia peste tot. Se simțea din plin lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
târziu, că păcatul se săvârșise deja și că nimic pe lume n-ar mai putea întoarce timpul înapoi, reparând, astfel, regretabila sa greșeală. Așa încât, acum doar se căznea să-și reclădească în minte imaginea din oglindă, spre a-și mai mângâia mâhnirea, spre a-și mai alina suferința pricinuită de trădarea de care se simțea vinovat, dar, Doamne, era în zadar! De parcă imaginile minții pot reda, într-adevăr, omul?! Este cu totul altceva, atunci când îl vezi în fața ochilor. Uneori, este de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai profund, mai nobil și mai răscolitor sentiment, pe care l-a cunoscut vreodată omul, sentiment ce intră năvalnic în sufletele deschise și le întregește. Așa se spune. Nici măcar n-o cunoștea personal pe fată, dar o admira fără încetare, mângâind-o cu privirea, de la distanță. Deși, la început, Marius n-o prea remarcase, nu după mult timp, ea ajunsese să-i stârnească sentimente ascunse, alcătuindu-se cu toatele într-o zonă furtunoasă în sufletul său, ce-l măcina pe dinăuntru, făcându
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
să intoneze mereu pe aceleași tonuri și să urmărească, nu singuri, ci laolaltă aceleași țeluri, întocmai așa cum clapele pianului, apăsate una câte una, scot numai sunete solitare și nesigure, însă, apăsate mai multe deodată, dau naștere unor armonii amețitoare, ce mângâie auzul și-l încântă pe deplin... Dar întreg efortul meu de apropiere a fost în zadar, căci, în acel loc viciat și putred, cu reguli care nu se schimbă niciodată, un astfel de obiectiv era întru totul de nerealizat și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
pe femeie și dorește necondiționat s-o vindece, nu făcuse altceva, decât s-o condamne la panta primejdioasă, de pe care cel ce alunecă aproape întotdeauna moare... Această societate, s-ar părea, nu știuse că o bestie nu are cum să mângâie o floare, fără să nu o rupă! Iar, îndată după ce ajunge să facă asta, așteaptă atentă să se asigure temeinic că nici umbra din ea nu mai rămâne! Ei bine, buboiul acesta drăcesc, malign și purulent, ce se intitulează generic
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o dezamăgesc, ținând cont de entuziasmul și Înflăcărarea cu care și-a anunțat sosirea. O veste ce m-a lăsat fără grai. Neașteptată. Imaginația a Început să-mi lucreze febril. Deja Îl vedeam arzând de nerăbdare... nerăbdarea de a-i mângâia umerii catifelați și rotunzi, mijlocul subțire, sânii fremătând de atâta așteptare... Și „ea” abandonându-se până la uitare În brațele celui Îndrăgit. Și doar m-a „avertizat” și mi-a lăsat suficient timp pentru a lua o hotărâre: „Vrem cu adevărat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
bine. Ajungem la spital În cel mai scurt timp. Fii puternică!! Am născut În acea noapte după un travaliu cumplit, epuizant... un băiețel de 3,800 Kg. Stăteam Într o rezervă și prin geamul Întredeschis, razele blânde ale soarelui Îmi mângâiau fața. Am deschis ochii cu oarecare teamă și am privit În jur: eram Înconjurată de jucării, baloane, iar În două vaze se aflau flori albe și roșii, care te Îmbătau cu parfumul lor. Am zâmbit amar... La un moment dat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a peronului. Diana! Mai vrei puțină șampanie? Ce-i cu tine? Ești albă ca varul! Parcă ai fi văzut o nălucă... Și tremuri toată! draga mea, dragă. Mama m-a prins de mijloc și mia așezat capul pe umărul ei , mângâindu-mă ușor, ușor, așa cum legeni un copilaș gata să adoarmă. Brusc, sună telefonul! Ecoul sunetului părea atât de ireal În tăcerea de gheață care se lăsase. Ai fi spus că toată lumea Încremenise. Nimeni nu respira, nimeni nu mișca. La un
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
neșlefuite, consumatori de alcool. Printre ei se aflau și oameni muncitori, cu bun simț, cu familii frumoase, unii având câte doi copii la facultate. Totuși, nu mi-a fost ușor. Doar natura a fost sora mea, cea care mi-a mângâiat și Încântat sufletul meu zbuciumat și care m-a fascinat totdeauna. În acest spațiu mă simțeam liberă, libeeeeeerăăăăă și Într-o comuniune perfectă cu tainica ei chemare, mereu sedusă de misterul ce mă Înconjura. Pentru colegii mei eram o apariție
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
când În când, ni se pare că suntem chemați din fundul prăpăstiei spre lumină. Agățându-ne de liane fragile, spinoase, răspundem chemării. Odată ajunși la suprafață, ni se cere doar un lucru minor, și anume, cu mâinile Încă sângerând, să mângâiem noul nume al prădătorului. Să fim noi alegătorii?! Ce eroare!? (interviu cu scriitoarea Valentina Becart (Bișog ) Născută pe 12 aprilie 1961, localitatea Hălăucești, județul Iași. Promotor literar pe site-urile www.poezii.biz, www.europeea.com,www.visul.florema.ro
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ora 16.00) , făcea un popas la cârciumă și mai consuma două -trei sute de grame de țuică. Se clătina din toate Încheieturile până acasă, dar avea grijă să cumpere și o pâine pentru câini. Se așeza pe prispă, Îi mângâia pe fiecare În parte, le rupea câte o bucată de pâine și Începea să le povestească tot felul de lucruri, Într-o limbă destul de „Împleticită”... Ce importanță avea ce Îngăima! Câinii dădeau bucuroși din coadă și se cuibăreau În brațele
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
stăpânească plânsul. „Pot să-l văd?” M-a condus În salonul unde i s-a oferit ultimul ajutor. Era doar În slip, având zona superioară a pieptului invadată de sânge. M-am așezat pe pat, lângă el, și l-am mângâiat Îndelung. Aveam inpresia că doarme. Acesta a fost sigurul meu sentiment. I-am luat ceasul de la mână, ceas pe care i-l făcusem cadou de ziua lui, apoi cineva mi-a pus hainele În brațe și am plecat acasă. Pe
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
grijă a părinților a rămas munca pământului. „Rămân tulburat de Încrederea cu care rostesc apăsat cuvintele, umplându-le lacom cu viață adevărată și cu speranța cu care, În fiecare primăvară, Înfig hârlețul În pământul pietros, răsturnând brazda cu fața la soare și mângâind-o cu ochii lor păgâni de iubire” (Dinu Săraru - Clipa). Am urmat școala generală În localitatea În care am venit pe lume. În această perioadă am Început să scriu primele poeme (vers alb), Îndrăgostită fiind de: Eminescu,Creangă,V.Alecsandri
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu mâna Ta, am simțit, dar nu mă puteam trezi. M-ai chemat pe nume. Am auzit bine glasul Tău și am deschis ochii ca să te văd. Era plină de o lumină casa mea, care emana o căldură ce-mi mângâia sufletul. Mă priveai cu ochi plini de dragoste și, zâmbind, mi-ai zis: - Ajunge atâta somn! Deșteaptă-te! E timpul să faci ordine! Te-ai îndreptat spre ușă și, înainte de a pleca, m-ai privit încă o dată și mi-ai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de făcut în acea zi. Alexandra își aminti că-i promisese mamei să o ajute și se grăbi să iasă din casă. În prag o întâmpină soarele care era atât de vesel și stralucea atât de frumos! Razele lui îi mângâiau fețișoara ei somnoroasă și ochișorii ce abia i se deschideau. „Ultima zi” - se gândi micuța și se bucură nespus. De luni, tot număra zilele care mai rămâneau până duminică. Se apropia Sărbătoarea cea Mare și mult așteptată - Invierea Domnului Iisus
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ceva din cele sfințite aduse de la biserică de unul dintre frații cei mai mari. Într-un vas mai mare, se punea apă rece. În apă se lăsa un ou obișnuit și unul vopsit roșu. Se puneau și ceva bănuți. Ne mângâiam fața mai întâi cu oul obișnuit, pentru a o avea curată și sănătoasă, apoi cu oul roșu ne mângâiam obrajii, pentru a-i avea rumeni și pentru a fi frumoși, iar bănuții însemnau să avem cheltuială tot anul împrejur. Ei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se punea apă rece. În apă se lăsa un ou obișnuit și unul vopsit roșu. Se puneau și ceva bănuți. Ne mângâiam fața mai întâi cu oul obișnuit, pentru a o avea curată și sănătoasă, apoi cu oul roșu ne mângâiam obrajii, pentru a-i avea rumeni și pentru a fi frumoși, iar bănuții însemnau să avem cheltuială tot anul împrejur. Ei, cine avea răbdare să se spele ultimul, acela mânca ouăle și lua bănuții. De Duminica Mare, era obiceiul împodobirii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ploaie, să-i vorbesc și ea să mă asculte, să-i spun bucuriile și suferințele mele. Ea îmi adapă sufletul, mă spală și mă liniștește. Atunci când plâng prin ploaie, simt cum lacrimile mele se contopesc cu picăturile ei, cum îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer proaspăt și curat, pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
răsplată. Și răbdam. Ne întorceam acasă obosiți, dar plini de speranță. Și Dumnezeu nu ne lăsa. Oamenii așteptau un tunet și el se făcea auzit. Și cu el venea ploaia cea mult așteptată, ploaia cea binefăcătoare, ploaia cea care bucură, mângâie, liniștește, și curăță. Ploaia cea care vorbește în măsura cât sufletul poate percepe. În acele momente, tata își ridica ochii spre cer și zicea: - Doamne, iartă-ne pe noi toți și pe mine cel dintâi păcătos și ne binecuvântează din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Maria a vrut să se desprindă din brațele lor, pentru a le privi fața și ochișorii, dar nu a putut. Copila o ținea atât de strâns și plângea atât de puternic, încât a făcut-o să se sperie. Ea a mângâiat-o pe cap și i-a zis: - Ei, gata cu lacrimile! Sunt aici cu voi! Să ne bucurăm! Haideți să vedem ce v-am adus! Copila nu o slăbea, zicându-i printre lacrimi: - Nu vreau nimic, mamă! Nu vreau nimic
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de ani, a crescut la țară, sub ochii ei se năștea și murea natura, și doar acum descoperă mugurii plesnind în frunze. Mișcare, taină, viața năvălind nestăvilită. Se oprește fascinată și se uită la tulpinile teilor, la coroanele umbrind amurgul. Mângâie copacii cu senzația că sevele curg prin mâinile ei. Ochii i se dilată în lumini verzi întunecate, nările freamătă, simte cum piciorul îi devine mai elastic, călcătura mai săltată. Clipe nebune, natură molipsitoare. A visat, a iubit în imaginație, dar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ce spune bunica, dar frica o făcea să se agațe de gâtul ei. Frica, da, frica pe care n-o cunoscuse până atunci. Ce frumos mirosea cămașa bunicii, a busuioc și cumva a sevele pământului. "Draga mamii, draga mamii", îi mângâia părul cu mâna ei aspră. Când s-a ridicat, o baltă de sânge se împrăștia în prundișul văii. A plecat ochii. O clipă a văzut ochii bunicii, triști, dar plini de duioșie. "Ai intrat în rând cu lumea, săraca de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]