2,090 matches
-
contopește cu tine și va deveni, pe parcursul vieții, cea mai bună prietenă și sfătuitoare. Deși tu nu-i vezi mintea și creierul, ea are mai multă inteligență și înțelepciune decât noi toți. Ea se "pliază" pe sufletul celui care o mânuiește și se poate dărui când poftește. Ea te reprezintă. Mie nu mi s-a dăruit, ci doar s-a obișnuit cu prezența mea. Ție, pe de altă parte... se pare că te place, din moment ce s-a legat de existența ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Își freacă cu mișcări circulare tâmplele dureroase. Ce este mai bine: să-l lase unde e în Iudeea, sau să-l cheme la Roma? Nu știe... În câteva rânduri, cubicularul Parthenicus îndepărtează ușu rel tapițeria și riscă priviri curioase înăuntru. Mânuind agitat pana, principele scrie de zor împroșcând cu stropi de cerneală împrejur. Se minunează în sinea sa, dar nu cutează să-l tulbure. De ce nu a chemat un asistent să-i dicteze? De obicei corectează doar scrisorile și le semnează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Gelos pe un tânăr de vârsta propriului ei fiu. Abject. Dar de ce se mai miră? Nu a găsit scursuri până și printre colegii de clasă ai lui Herius și Marcellus Aeserninus, care vin în casa lor? Nu-i năimește și mânuiește ca pe niște unelte? Nu-i folosește în ițele urzite de el pentru a o provoca cu remarci deocheate și comportamente indecente? Este un om bolnav. Bolnav de prostie și de complexe. — Chiar dacă lectura lui de azi obține ceva succes
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl recunoaște Pusio pe Publius Vittelius, procuratorul imperial. Luptătorul căzut se răsucește pe spate și, instinctiv, ridică palma stângă, pentru a i se cruța viața. Ar fi trebuit să arunce plasa peste mine, murmură încurcat primul. — N-am crezut că mânuiești un gladius adevărat, spune acuzator cel de la pământ. Fără să se ridice, sărută cu evlavie mâna de bronz ce-i atârnă legată cu un șnur în jurul gâtului. — Panthea mi-a salvat încă o dată viața. Glasul îi tremură un pic de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un scut lung și arcuit, care o sabie dreaptă, care una încovoiată. După ce-i observă însă cu atenție, își dă seama că scutul face întotdeauna pereche cu spada, iar tracii se apără numai cu paveze mici, rotunde sau pătrate, și mânuiesc doar săbii cu lama scurtă, toate curbate, uneori chiar de la mijloc. Cei cu plasă de pescuit posedă drept unice arme un trident și un pumnal. Dacă au cască pe cap, atunci nu poartă apărătoare la picioare. Interesant, reflectează. Parcă înadins
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cel îmbrăcat în armură grea? Germanul încuviințează, după care rânjește cu gura până la urechi: — Pe ăsta nu-l poate învinge nimeni. — Să nu crezi asta, râde Vittelius. Andabatae n-au vizieră la coif și deci nu văd absolut nimic. Adică mânuiesc armele orbește? se minunează interlocutorul său. — Da. Adversarul nu-i poate atinge, e drept, dar acest avan taj nu le dă neapărat superioritate în luptă. Pusio face ochii mari: — Păi... de ce? — Dacă nu sunt suficient de agili, îi răpune greutatea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
celălalt. Tac după aceea amândoi și trag cu urechea la Rufus, care dă ultimele instrucțiuni: — Tu, dimacherus, vino să te lupți cu veles! Ai priceput? Gladiatorul cu două săbii în mână se grăbește să facă pereche cu un altul, care mânuiește doar o suliță legată cu o curea. — O rotește ca pe o praștie, nu? se înveselește Pusio. Vittelius încuviințează, vădit amuzat de entuziasmul lui can did. În acest moment, instructorul răcnește din nou: — Unde ești, bă, ăla cu șiragul de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Între timp, febra a pus stăpânire în totalitate pe amfiteatru. Ciulește și el urechile: — Omoară-l! Taie-l! Arde-l! Realizează că vuietul vine numai dintr-o latură a arenei. În clipa următoare însă, cealaltă parte îi răspunde: — De ce nu mânuiește mai cu viață sabia? Uite-l cum cade ca un laș! Șoptește plin de tristețe către Pusio: — Primele perechi au început să se tatoneze. Și-i imaginează pe spectatori fremătând de îngrijorare sau speranță, împărtășindu-și neliniștea și încurajările între
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acestuia cu Leda Drusus, Nero Claudius (cel bătrân) - fratele lui Tiberius Nero; a condus operațiuni militare în Germania între 12 și 9 î.Hr.; mort în 9 î.Hr.; (cel tânăr) fiul lui Tiberius Nero framee - suliță cu vârful îngust și scurt mânuită de germani ingenuu - calitatea de a fi născut liber Gaius - fiul Iuliei și al lui Marcus Agrippa, adoptat de bunicul său Au gustus, a fost trimis în provinciile din Orient în anul 1 î.Hr., avându-l drept consilier pe M.
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dovadă a cinstei și demnității lui Ion Bănescu, Mihai Ionescu-Dobrogeanu arăta că acesta "a refuzat un teren ce i s-a oferit de consiliul comunal" al orașului Constanța 2798 și că, la 14 noiembrie 1909, "a murit foarte sărac (...) deși mânuise milioane"2799. De altfel, după moartea sa, "urmașii l-au proslăvit"2800 și "i s-a ridicat un monument în fața bisericii "Adormirea", clădită prin osârdia lui"2801. Totodată, începând din anul 1907, "planurile lui edilitare au servit drept normă primarilor
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
suferit! Uluit, Nishi rămase pentru o clipă fără grai, dar apoi răspunse: — De ce? Chiar dacă sunt străini, putem învăța de la ei multe lucruri. Străinii au fost cei care ne-au adus puștile și praful de pușcă pe când noi nu știam să mânuim decât arcul și săgețile. De vreme ce suntem soli, cred că n-ar fi rău să cunoaștem ce e bun în țara lor și să adunăm cunoștințe folositoare de la ei. Nici n-am zis că e rău. Pe fața descumpănită lui Tanaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
moșierul. Auzind de răzmerițele lor, indienii dimprejur zbuciumă și ei încoace și-n colo și ard hambare. Au dat foc la ogoare, iar acum se ascund prin apropiere. Noi trebuie să mergem până la Veracruz... Vă însoțim noi! Japonezii știu să mânuiască puștile? — Știu să tragă cu pușca poate cu mai multă dibăcie decât voi. Sunt un popor călit în războaie. Moșierul și oamenii săi le aruncară niște priviri neîncrezătoare, dar nu ziseră nimic. Indianca îngenuncheată la poalele măslinului își ridică fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sat să pornească pentru ca pe tăticul mai repede să-l găsească. Ce-o să zică el când le va vedea? Fără ndoială se va bucura. S-au urcat amândouă-n sanie, Sorina fiind mai mult ca sigură că Alina știe să mânuiască bine hățurile, în timp ce Alinei îi spunea, parcă, inima că, până la urmă, se va descurca ea și vor ajunge cu bine la casa bunicilor. Încă de la plecare a hotărât să nu folosească deloc biciul, de aceea l-au și lăsat în
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
mingi minunate, pe care doar le privea și săreau: vrăbii. Ea îi înălța zmeie mititele, felurit colorate, care zburau fără vânt și se cârmuiau fără sfoară: fluturi. Ea îi dăruia mătănii de os întortocheat, care se înșirau singure: melci. Ea mânuind mâini nevăzute, le juca umbrele prin văzduh ca pe un zid: ciori. Ea îi zugrăvea, cu cridă, pe acoperișurile caselor, sate pentru păpuși: hulubi. „Era într-un început de april, într-o dimineață din acelea care împrejmuiesc pământul, ca un
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
surorile și fiicele sau cum le taie gâturile mamelor și taților lor. Soldaților, Își aminteau ei Încă, le plăcea să zâmbească atunci când făceau pe cineva să se ridice sau să coboare amenințându-l cu cuțitul, de parcă ar fi fost păpușari mânuind sforile unei marionete ca să repovestească una dintre vechile povești Jataka ale birmanezilor. Cel mai tare le era frică de soldați În timpul musonului. Ploaia dădea jos acoperișurile din stuf de deasupra micilor verande ale tribului, iar ei trebuiau să trăiască În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nilul, și apele lui se rostogolesc ca rîurile. El zice: "Mă voi sui, voi acoperi țara, voi nimici cetățile și pe locuitorii lor." 9. Suiți-vă, cai! Năpustiți-vă, cai! Să iasă vitejii, cei din Etiopia și din Put, care mînuiesc scutul, și cei din Lud, care mînuiesc și întind arcul. 10. Această zi este a Domnului, Dumnezeului oștirilor; este o zi de răzbunare, în care Se răzbună El pe vrăjmașii Săi. Sabia mănîncă, se satură și se îmbată cu sîngele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
rîurile. El zice: "Mă voi sui, voi acoperi țara, voi nimici cetățile și pe locuitorii lor." 9. Suiți-vă, cai! Năpustiți-vă, cai! Să iasă vitejii, cei din Etiopia și din Put, care mînuiesc scutul, și cei din Lud, care mînuiesc și întind arcul. 10. Această zi este a Domnului, Dumnezeului oștirilor; este o zi de răzbunare, în care Se răzbună El pe vrăjmașii Săi. Sabia mănîncă, se satură și se îmbată cu sîngele lor. Căci Domnul, Dumnezeul oștirilor, are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
El întinde mîinile; temeliile i se prăbușesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunați-vă pe el! Faceți-i cum a făcut și el! 16. Nimiciți cu desăvîrșire din Babilon pe cel ce seamănă, și pe cel ce mînuiește secerea la vremea secerișului! Înaintea săbiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre țara lui. 17. Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mîncat-o cel dintîi; și acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
părăsite, așa am strîns eu tot pămîntul; nici unul n-a mișcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul, ca să ciripească." 15. "Se fălește oare securea împotriva celui ce se slujește de ea?" "Sau se mîndrește fierăstrăul față de cel ce-l mînuiește?" Ca și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!" 16. De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici, și între aleșii lui va izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
de milă în gândul lui, ci mai degrabă bucuria că-și poate din nou umili gardianul. De data aceasta însă, Filip nu părea a avea de gând să se urnească din locul său, de pe lada de lemn a leului. Carol mânui ligheanul de tablă, izbindu-l de picioarele de fier ale patului. Fu chiar surprins de ciudata vibrație a obiectului, care scotea un sunet de parcă și-ar fi strigat numele: "Ligheaaaauuunn!". Se amuză lovind de câteva ori obiectul cu voce omenească
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
trapa beciului, se lăsa într-un genunchi și răcnea congestionat: "Suflă din gură, pungașule!". Din timp în timp, băiatul dădea fuga în spatele coșmeliei unde spânzura de crengile unui dud, de picioarele dinapoi, câte un berbec înjunghiat pe care îl belea mânuind cu dibăcie brișca, dând la iveală carnea roșie, umedă și fierbinte încă a animalului, lăsând sângele să spurce iarba pălită de arșiță și colb. Bătrânul intrase după o țigancă cu galbeni în păr și lulea în gură, care îi îmbia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de îndrăgostită. Mă întreba întotdeauna, cu neliniște, înainte de despărțirea de la miezul nopții, cum își va explica întîrzierea. Asta ar putea fi o probă că obiceiul nu-l avea de la început. Trebuia să-l învețe de la mine și apoi să-l mânuiască îndemînatec tocmai împotriva mea. Așa mi-am plătit vina. Acum nu-mi mai aduc aminte decât de o singură minciună înainte de despărțirea noastră: îi dădusem o întîlnire și ea întîrziase cu o oră. Ploua teribil și eu eram indignat, căutînd-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Eu cu Ioana din pricina asta nu ne-am înțeles: n-am tăinuit nimic și ni s-au părut monstruoase împăcările hipocrite ale celorlalți. În momentul marilor neliniști ești ridicol, căci ceri deslușiri oricui asupra vieții sau consolări abia deghizate și mânuiești conversația așa ca să ai un răspuns convenabil. Asta nu împiedecă să-ți vezi ridicolul chiar atunci, să știi precis că nu poți să afli nimic de folos și că faci numai mărturisiri compromițătoare pentru amorul propriu, care va suferi mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dă sufletul puține minute după ce trăsura regală ajunge la Arsenal. Tânărul care ucisese pe Rege se numea Alfredo Costa și era casier într-o prăvălioară din Lisabona. A căzut lovit de săbiile ofițerilor din escortă. Celălalt, omul cu barbă, care mânuise carabina, se numea Manuel Buiça, fost sergent într-un regiment de cavalerie și institutor. Amândoi erau carbonari și fanatici discipoli ai lui Antonio José de Almeida. Dar nu rămâne îndoială că n-au lucrat singuri. În timp ce ei trăgeau, s-au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spuse cu un surâs. Nu mă așteptam la mai puțin de la un ofițer al gărzii lui Etius! — Și dacă lucrurile s-ar fi petrecut altfel? replică romanul, aruncând pe jos scutul distrus. Gundovek râse. — încă îmi amintesc cu ce măiestrie mânuiai bastonul de antrenament, pe când erai copil. Și pe urmă, nu se puteau petrece altfel, fiindcă dreptatea era de partea ta. — Aveai poate nevoie de acest duel ca să fii sigur! răspunse cu un accent polemic Sebastianus. Burgundul ridică din umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]