1,078 matches
-
o fac pentru mine, prefer să-mi păstrez mintea limpede. Marie Îi aruncă o privire agasată, Întrebarea ei deveni involuntar agresivă. - Și ce făceai aici? - Trebuia să-mi tăvălesc prin noroi un costum nou și o pereche de pantofi Weston, mîrÎi el lipăind prin apă. Simți că Începea să se enerveze. - Așteaptă, fotografia pe care am găsit-o la picioarele Sfintei Fecioare n-am născocit-o eu, Își pledă ea cauza, probabil că logodnicul meu a lăsat-o acolo mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui, dar nu veni s-o Îmbărbăteze, cum ar fi făcut-o mai Înainte. Ea Încercă să lege o conversație. - Ce idee să ieși În larg pe o astfel de vreme... - Furtuna e timpul cel mai prielnic ca să te antrenezi, mîrÎi el Întorcîndu-se ca să pună astfel punct discuției. Ea preferă o altercație tăcerii, măcar asta Îi amintea de clipele lor de gîlceavă din copilărie. - Procurorul a trimis un polițist pentru anchetă... Un specialist În crime ritualice... Un parizian... Își atinsese ținta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dar afacerile merg prost... Am tot mai multe datorii, laboratoarele sînt ipotecate... Chantal se făcu lividă. - De ce nu mi-ai spus nimic? Îi tremura vocea. De emoție pentru soțul ei sau de disperare că era ruinată? - Ca să te cruț, iubire, mîrÎi el. Ca să nu te pierd. E amuzant, nu-i așa? Acum ți-o pot spune, și casa e ipotecată, nu mai avem nimic, conturile noastre sînt goale... Propunerea familiei Kersaint mi-ar fi adus o groază de bani, doar ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întoarcă o dată spre bătrînul arogant. - Vă previn că partida va fi mai greu de jucat cu comandantul Fersen. Ușa se Închise În urma ei. Arthus, izbind sec cu bastonul În podea, Îl făcu pe PM să se Întoarcă spre el și mîrÎi aruncîndu-i o privire rea. - N-ai nervii tari, după cum n-ai nici minte! Și greșești luînd-o pe fata asta drept o idioată! Acum, Îți poruncesc să-mi spui imediat unde erai și ce făceai În noaptea cînd a murit Gildas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înșelat, era doar un interogatoriu de rutină... Avansăm, da, dar sîntem pe o insulă, altfel spus la capătul lumii... Desigur, nu e o scuză... Respectele mele, domnule procuror. Închise telefonul furios. - Șacalul de Kersaint n-a stat cu mîinile-n sîn, mîrÎi el. Marie Îi adresă o privire plină de lehamite: gările, aeroporturile, punctele de taxă pe autostrăzi, totul era sub supraveghere, Îi sunaseră pe toți prietenii lui Nicolas, toate relațiile lui Chantal, și unul, și celălalt erau de negăsit. Fersen ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Mă Întorc pe jos. Am nevoie de aer. Yvonne se Îndepărtă cu pași mari, simțind În urmă privirea albastră și fermă a fiicei ei. Stéphane Își băgă prudent capul prin ușa Întredeschisă a biroului lui Fersen. - Pot să intru? Polițistul mîrÎi ceva fără să-și ridice nasul de pe ecranul computerului. Morineau prinse atunci curaj să-și vîre brațul, Întinzînd un săculeț din plastic ce conținea un plic. - Băieții de la laborator au reconstituit pecetea de ceară sfărîmată găsită În celula lui Pérec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îl măsură cu dispreț. - Nu știi să-ți păstrezi cumpătul. Pentru un polițist, e păcat! zise ea, Întorcîndu-se către cei doi OPJ care se holbau la ea uluiți. Nu vedeți că deranjăm? Ce mai așteptați? - E adevărat, ce mai așteptați? mîrÎi Lucas, stingherit. În alte Împrejurări, s-ar fi arătat mai incisiv, dar acum simțea capul Mariei cum Îi atîrnă pe umăr, iar lacrimile ei Îi curgeau pe gît. Plînse cu sughițuri mult timp, lipită de el, lăsîndu-se fără opreliște În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În plus ca să-i ceară lui Morineau să scotocească un pic, se gîndi Fersen. Bacul acostă un ceas mai tîrziu, iar Yvonne coborî prima, de cum se puse pasarela. Lucas o urmări din ochi, cu amărăciune. - La dracu’ cu toată prescripția! mîrÎi el printre dinți. Chiar dacă a fost comisă cu patruzeci de ani În urmă, o crimă rămîne tot o crimă. E dezgustător s-o vezi că scapă nevătămată după ce le-a făcut bebelușilor. - Are să plătească altfel, spuse Marie. Parcă spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea să zică disprețuitoare. - Ai rămas cumva fără argumente? Ne-ai deprins totuși cu ceva mai bun. E adevărat că e greu să recunoști că ți-ai ridicat Întreprinderea cu prada de pe urma unei spargeri... - Nu pricep nimic din ce spui, mîrÎi Yvonne. - O, ba da, pricepi foarte bine! spuse Marie pe ton rece. Ai așteptat cu grijă moartea lui Leguellec pentru a face să treacă mana asta neașteptată drept o primă de asigurare la fel de falsă ca și paternitatea lui. Mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas. Destul de grosolan, de altfel. Scopul nu era cîștigarea premiului Întîi la estetică, ci terorizarea tatălui dumneavoastră. Se apropie de bătrîn și Îi flutură fotografia pe dinaintea ochilor. - Fiul dumneavoastră vă adresează un mesaj, domnule de Kersaint... - Eu? Astea-s prostii, mîrÎi PM. - Nu deții monopolul filiației, după cîte știu! decretă rece Lucas Înainte de-a se Întoarce spre Arthus. Ryan, sau mai curînd Erwan, vrea să vă Înștiințeze că, oriunde ați fi, oriunde v-ați duce, el va fi mereu acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să se oprească nici o clipă din dans. Mirosul lor ciudat umplea coliba, îmbătându-l ușor. Îl văzu în schimb pe bucătar, care trecea chiar atunci pe lângă el, dansând și trăgând, ca și ceilalți, din țigară. - Nu fuma, îi spuse. Bucătarul mârâi, ritmându-și în continuare pasul, cu ceafa străbătută de un tremur prelung și neîntrerupt, și privind țintă către stâlpul din mijloc, cu expresia unui boxer năucit de lovituri. Alături de el, o negresă grasă, mișcându-și, când la dreapta, când la stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cealaltă a holului. M-am uitat la ceasul de pe monitorul calculatorului: era aproape 11:30. Oare se făcuse deja atât de târziu? Atunci a sunat telefonul și la mine în birou. Din nefericire, am răspuns. — Unde dracu’ e toată lumea? a mârâit Vivian în telefon. Părea cu spume la gură. — Plec de la birou și toată lumea se decide să-și ia vacanță? Eu m-am trezit de la cinci dimineața și mai am încă trei întâlniri în seara asta. De ce eu lucrez mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
apartamentul lui Randall avea să devină acasă. Am făcut doi pași, până în zona bucătăriei, și mi-am scos niște pâine ca să-mi fac un sandwich. În timp ce cotrobăiam prin frigider, am apăsat butonul de redare al mesajelor telefonice. — Claire. Vivian, a mârâit primul mesaj, robotul înregistrând toate notele tensionate și furioase din vocea lui Vivian. Am înghețat, dându-mi palme fiindcă nu mă învrednicisem să-mi schimb numărul. Trauma masacrului de vineri noaptea mi-a reapărut, proaspătă, în minte. Nu știu unde pizda mă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
amărât care nu făcuse altceva decât să-i zgândăre paranoia acută de care suferea. În mintea lui Vivian, toată lumea era pusă s-o tragă în piept, să fure de la ea, să-i submineze puterea și poziția. — Ce-ai spus? a mârâit ea în telefon, făcându-mi semn să continui să aștept. Haide să ne lămurim c-o chestie, scriitor de rahat ce ești! Eu nu sunt o scârbă, eu sunt cea mai mare scârbă. și dacă până joi nu am în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
vorba de un ansamblu destul de tulburător atunci când îl vedeai expus pe șefa ta de vârstă mijlocie. Ce facem cu exactitate? a bolborosit Sonny. M-am uitat la Vivian. Rânjetul i s-a șters de pe față. — Ce vrei să spui? a mârâit ea cu un rictus. Petrecerea asta e fabuloasă! E un succes uriaș! Unde e Betsy? I-ar plăcea la nebunie! Betsy, soția lui Sonny, era o femeie ultraconservatoare, îmbrăcată cu haine încheiate până-n gât, care, la petrecerile pentru lansările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fîstîcindu-se în fotoliul său tapițat cu piele, privind țintă în fundul scrumierei pline de chiștoace turtite. Riscul e prea mare, viața nu e film, îi trece prin minte. La poarta Unității îl latră o droaie de cîini flămînzi, îi dau tîrcoale mîrîind, plini de bale, zburliți, nici vouă nu vă mai aruncă nimeni de mîncare, se gîndește pînă ce soldatul de gardă îl recunoaște în sfîrșit, coboară din post și catadicsește să-i deschidă. Cu ce treburi pe la noi, dom’ Regizor? încearcă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
în partea cealaltă, două potăi costelive se zbîrliră la el din dosul unei grămezi de gunoaie. Voi mai lipseați, se auzi spunînd cu voce tare, ia să vedem dacă tot faceți gălăgie, aveți curajul să ieșiți la interval sau doar mîrîiți de la distanță? își împinse mai pe spate geanta ca să-și elibereze ambele brațe și începu să se uite în jur după ceva cu care ar fi putut să arunce. La numai un pas zări un colț de cărămidă, se aplecă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Nici urmă de dinți. Doar un miros discret de năsal. Farmacistul și slovacul aplaudau În rând cu ceilalți. Cain era impunător ca un rabin. Balconul plutea deasupra gazonului și a lui Edu la doar câteva palme. Câinele de pripas Edu mârâia nemulțumit de ce se Întâmpla. Din când În când Își arăta colții. Cineva Îi aruncă un corn spunându-i “mai taci odată”. Edu Înhață prada și se retrase cuminte În culcuș. Un băiețel Își certa tatăl: Ai zis că o să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
croșeta o față de masă. La radio se auzea vocea Danei Jalobeanu. Petru a mai spus o dată bună seara și frizerii au clătinat din cap. Se apropiau de Încă o remiză. Cânta Marșul din Aida. Teckelul a deschis un ochi, a mârâit scurt apoi, fără nici un preaviz, s-a năpustit spre ușa deschisă a frizeriei, atras de farurile aprinse ale mașinilor. Fata care valsa a ferit tekelul, dar s-a lovit de un taburet și a căzut. Garderobiera a strigat: Ce faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să cadă, de parcă ar fi atins un căcat fierbinte. Lee mă bătu pe spate. — Bucky e un as. Și deștept, și cu cojoñes. I-ai povestit lui Ellis despre mărturisire? — Ellis îi spun cei de la gradul de locotenent în sus, mârâi Vogel. Lee izbucni în râs. — Eu sunt un personaj privilegiat. În plus, tu-i zici pe la spate târtan și ovreiaș, așa că ce-ți pasă? Vogel se înroși ca racul. Koenig se uită în jur, cu gura căscată. Mișcarea îi dezveli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
un dolar sau un dolar și un sfert dacă mergeai „la ea“, adică în automobilele abandonate în cimitirul de mașini de la intersecția dintre 56th și Central. Copiii de pe străzi erau costelivi și puhavi, câinii vagabonzi erau plini de râie și mârâiau întruna, iar comercianții țineau puști de vânătoare sub tejghea. Secția de poliție din Newton Street era într-o zonă de război. M-am prezentat la datorie după douăzeci și două de ore de somn, iar băutura a înlăturat efectul benzedrinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
le, ce vorbești? Nu vezi c-afară e liniștit? Păi da, tovarășe comandant, căci taifunul ăsta nu e vizibil, nu e cu ploaie și vânt, e pe bază de unde electromagnetice. Comandantul se uită chiorâș la pilot: — Pe toate le știi - mârâi el -, da’ să oprești rabla asta nu poți. Câteva clipe rămaseră în tăcere. Viteza crescuse considerabil, nava începu să trepideze ușor. Și-acum ce stăm așa? făcu furios Aciobăniței. Să facem ceva, să apăsăm pe ceva! Ce-i cu butonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
părea ceva foarte neimportant. Obrajii îi ardeau. - Dar ce se întâmplă, a întrebat Lea, brusc amuzată. Fata e chiar lovită. Uitați-vă la ea. Ați mai văzut-o așa roșie până acum? - Ce ți-a făcut, a întrebat-o Laban, mârâind ca un câine care simte un străin în apropiere de turma lui. Și-a încleștat pumnii și și-a încruntat sprâncenele și apoi s-a întors cu totul spre Rahela, fiica pe care n-o lovise niciodată, fiica pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ei și cu toții aveau să mănânce ceva bun. Dar mă grăbesc cu povestea. Pentru că au trecut ani până când Lea și Rahela au învățat cum să împartă un bărbat. La început erau ca niște câini care-și dădeau roată și se mârâiau, ținându-se departe una de alta, în timp ce explorau granițele dintre ele. Se părea că era un fel de egalitate, pentru că la următoarea lună nouă nici Rahela n-a mai avut ce face cu cârpele sau cu fânul. Amândouă surorile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care-l transforma într-o umbră, era așa de ciudat încât am crezut că e un vis. Dar vocea bărbatului meu, dintr-odată întunecată și amenințătoare, m-a trezit la realitate. - Cine intră în casa mea fără să bată? a mârâit el, ca un câine care simte pericolul, pentru că se vedea bine că nu era vorba de un tată disperat în căutarea unei moașe. - E Iosif, am șoptit. Am aprins o lampă și Benia i-a oferit fratelui meu cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]