1,012 matches
-
sunt prevăzute cu metereze și creneluri. Zidul vestic este sprijinit la exterior de un contrafort amplasat aproximativ la jumătatea laturii. În zidul de pe latura sudică a fost construită o portiță secretă mică din lemn masiv. Aceasta se afla lângă chiliile mănăstirești. Pe latura estică se află trei turnuri pătrate (două la colțuri și unul în mijloc) legate între ele printr-un drum de strajă. Turnul de pe mijlocul laturii estice servește și ca poartă de intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul exterior
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
afla lângă chiliile mănăstirești. Pe latura estică se află trei turnuri pătrate (două la colțuri și unul în mijloc) legate între ele printr-un drum de strajă. Turnul de pe mijlocul laturii estice servește și ca poartă de intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul exterior se află un tablou votiv destul de șters reprezentând pe Petru Rareș cu familia sa, iar dedesubt o stemă moldovenească cu următoarea pisanie: ""Această mănăstire a făcut-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au îngrădit
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au îngrădit după moartea lui de Doamna Elena și copiii ei Io Iliaș Voievod și Ștefan și Constantin, la anul 7058 septembrie 4"" (1530, 1550). În colțul de nord-vest al incintei mănăstirești se află clisiarnița care face corp comun cu turnul-clopotniță. Clisiarnița datează din 1530, fiind construită în aceeași perioadă cu biserica. Această clădire a fost considerată multă vreme a fi Casa domnească, deși înglobarea în același edificiu cu cel al clopotniței
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
bisericești, vase liturgice, candele de argint, cruci în filigran, cărți de cult vechi, precum și artefacte (monede, bijuterii, vase de ceramică, cahle decorate etc.) descoperite în urma cercetărilor arheologice. În partea de sud a incintei au fost construite Casa Domnească și edificiile mănăstirești: trapeza, chiliile, cuhnea. Modul de organizare a incintei a fost astfel gândit încât funcțiunile strict sacre (ale bisericii, clopotniței și clisiarniței) să fie separate de viața curentă dintr-o mănăstire domnească din Moldova: locuință temporară pentru Domn, clădirile necesare obștii
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
necesare obștii călugărești. În urma cercetărilor arheologice efectuate în perioada 1996-2001 au fost identificate nouă construcții ruinate aflate în diverse stadii de conservare și datând din etape diferite. Clădirile ruinate au avut următoarele funcțiuni: La începutul secolului al XX-lea, chiliile mănăstirești din incintă au fost mistuite de un incendiu. În prezent, din aceste clădiri nu au rămas decât niște ruine și niște beciuri care au început să fie restaurate. În anul 1993, după reînființarea mănăstirii, s-au construit corpuri de chilii
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
din aceste clădiri nu au rămas decât niște ruine și niște beciuri care au început să fie restaurate. În anul 1993, după reînființarea mănăstirii, s-au construit corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești. La sud-vest de biserică a fost construit recent un paraclis din lemn, care este folosit pentru slujbele zilnice de către monahiile de la Probota. Mănăstirea Probota este menționată în romanul "Nicoară Potcoavă" (1952) al lui Mihail Sadoveanu. Aflat în drum spre curtea
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Potcoavă" (1952) al lui Mihail Sadoveanu. Aflat în drum spre curtea lui Iurg Liteanul, grupul hatmanului Nicoară Potcoavă poposește la Mănăstirea Probota. „Într-un răstimp s-a făcut liniște; atunci au văzut pe zarea depărtată a văii Siretului, turlele bisericii mănăstirești. Chinovia era împresurată cu zid ca o cetate”, scrie Sadoveanu. Oștenii pribegi sunt găzduiți și ospătați, iar fratele Agatanghel le povestește o întâmplare reală despre un grup de slujitori domnești care au încercat să prade mănăstirea.
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Erzingen, unde a fost an de an premiant. A intrat de timpuriu în vestita mănăstire benedictină de la Einsiedeln, unde la 12 octombrie 1876 a devenit novice și a primit numele Raymund. În același timp, și-a continuat studiile la școala mănăstirească. A fost sfințit preot la 5 septembrie 1886 la Einsiedeln. După absolvire a activat ca profesor de matematică, chimie și fizică la abația benedictină de la Einsiedeln (Elveția) și după doar doi ani, la vârsta de 27 ani, a publicat lucrarea
Raymund Netzhammer () [Corola-website/Science/305070_a_306399]
-
de talente. Pe lângă activitatea didactică, a fost și vice-economist al mănăstirii. De asemenea, a studiat diferite domenii științifice cum ar fi folosirea electricității, fotografia, radiologia etc. Raymund Netzhammer a electrificat ceasul mănăstirii și clopotul. Existând niște probleme speciale cu privire la domeniul mănăstiresc, a studiat topografia și cartografia. Și-a publicat realizările științifice în periodicele tehnice ale vremii. Proaspăt întors de la Expoziția Mondială din Paris, în august 1900, abatele Columban l-a trimis la București ca profesor la Seminarul Arhidiecezan de acolo. Înaltul
Raymund Netzhammer () [Corola-website/Science/305070_a_306399]
-
livezi. Locuitorii posedau semamaturi de cereale, cultivau tutunul, pescuiau, se ocupau cu păstoritul și creșterea vitelor. Aici era o biserică (veche de lemn), avînd icoane și cărți bisericești rare. Registrul localităților din Basarabia de la 1859 (1961) indică pentru Holercani: sat mănăstiresc, cu 174 de ogrăzi și 872 de locuitori, din care 429 bărbați și 443 femei, precum și o biserică ortodoxă. După datele din a doua jum. a sec. 19, sătul avea: la 1870-192 de case, 951 de locuitori (481 de bărbate
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
cel Mare". Mănăstirea a fost fondată de cîțiva călugări în anul 1999 pe ruinele unei tabere pionierești. La început, mănăstirea purta hramul Cuviosului Efrem Sirul și a lui Antim Ivireanul. Ulterior călugării s-au risipit prin lume, iar actualmente obștea mănăstirească este formată din patru măicuțe și un părinte duhovnic, care se află la Cuizăuca din 2002. Conform datelor de arhivă, cu circa 300 de ani în urmă pe acel loc exista o mică mănăstire. Un hrisov domnesc din 1778 arată
Cuizăuca, Rezina () [Corola-website/Science/305197_a_306526]
-
ruificării clerului și mirenilor din Basarabia. În 1872, episcopul Pavel Lebedev (1871-1882) a impus preoții să întocmească actele stării civile numai în rusește și nu în limba română, cum se făcea pînă atunci. Mai mult, episcopul Pavel a obligat clericii mănăstirești să-și învețe copiii lor limba rusă - acasă sau în școlile mănăstirești. Pe lîngă școli el a înființat clase preparatoare pentru studierea limbii ruse. În același scop, a înființat internate, unde copii erau izolați de mediul cultural romînesc. Clericii care
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
a impus preoții să întocmească actele stării civile numai în rusește și nu în limba română, cum se făcea pînă atunci. Mai mult, episcopul Pavel a obligat clericii mănăstirești să-și învețe copiii lor limba rusă - acasă sau în școlile mănăstirești. Pe lîngă școli el a înființat clase preparatoare pentru studierea limbii ruse. În același scop, a înființat internate, unde copii erau izolați de mediul cultural romînesc. Clericii care nu se supuneau erau sancționați pe cale disciplinară, fiind mutați la parohie. Aceasta
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
valorificate, care reprezentau imașuri nefolosite. Sectoarele răzeșilor se micșorau din cauza diviziunii între urmași, iar o mare parte din aceste pămînturi cădeau în posesia negustorilor, fiindcă o parte din răzeși, din lipsă de finanțe, le vindeau și plecau pe pămînturile boierești, mănăstirești sau ale satului, făcîndu-se vecini sau clăcași. În 1861 terenurile agricole au sporit cu mult față de 1817. Răzeșii și negustorul Șișmanov stăpînește 757 desetine de pămînt, păduri, iazuri. În 1865 stăpîneau deja 870 desetine de pămînt. În anul 1870 numărul
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
de 17 noiembrie. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1775), autoritățile austriece au adus aici coloniști de origine germană, care proveneau din diverse regiuni ale imperiului și din landurile germane. Austriecii au desființat mănăstirea de maici de la Ițcani, confiscând pământurile mănăstirești în beneficiul Fondului Religionar Greco-Ortodox. Primii coloniști germani au sosit aici la Ițcanii Noi la 4 iulie 1788. Atunci au venit opt familii, urmate la scurtă vreme de alte zece. Aceste familii proveneau în majoritate din landul Renania-Palatinat și erau
Biserica Sfânta Elisabeta din Ițcani () [Corola-website/Science/306103_a_307432]
-
Biserica Mănăstirii Humorului este așezată într-un cadru natural de o rară frumusețe, cu priveliști încă sălbatice și pitorești. Ea își are începuturile în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, când, ascunsă între codri, se ridică aici cea dintâi așezare mănăstirească, ctitoria marelui vornic Ioan (1415). La începutul secolului al XVI-lea, în 1527, mănăstirea a fost jefuită și distrusă de tătari. Biserica fusese înzestrată cu obiecte prețioase și manuscrise, dintre care cel mai de preț care se păstrează și astăzi
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
reușit ruperea frontului Diviziei 218 Infanterie germană într-un sector cu lățimea de 10 kilometri. Acțiunea ofensivă a continuat și în ziua de 12/25 iulie obligând inamicul la o retragere generală, ceea ce a permis eliberarea localităților Mărăști, Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Roșculești, Răcoasa etc. Ca urmare a situației critice în care ajunseseră trupele ruse pe frontul din Galiția, la solicitarea expresă a comandamentului rus, în cursul zilei de 12/25 iulie Marele Cartier General a trimis Ordinul de operații nr. 34
Participarea României la Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/304763_a_306092]
-
ctitor a fost Ștefan cel Mare. În jurul bisericuței existau întinderi pustii. Când mai târziu în locul acestei biserici, a luat ființă Mănăstirea Teodoreni, i s-au dăruit bogății și destule moșii, dar lipseau muncitorii ce trebuiau să lucreze. Pentru lucrul terenurilor mănăstirești se foloseau țărani ruteni numiți „vremelnici” aduși doar pe timpul verii de prin părțile Storojinețului, din Bucovina de nord. Din cauza greutăților de transport ce apăreau în fiecare an, pentru lucrul ce îl prestau, li s-a asigurat de la o vreme existența
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]
-
a făcut abia în anii 1881-1882, pentru un număr de 40 însurăței. Cele două împroprietăriri amintite, s-au făcut numai pentru săteni. Locuitorii târgului și mahalalelor aveau în stăpânire „locuri cu embatic” date de egumenii Mănăstirii Teodoreni. După secularizarea averilor mănăstirești sub Cuza Vodă, în anul 1864, târgoveții au rămas chiriași mai departe pe locurile unde se găseau, plătind o dare (bezmăn), fixată de organele în drept. La 12 august 1897, când contractul ultimului arendaș expirase, reprezentanții Departamentului Domeniilor au delegat
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]
-
împrumute numele moșiilor pe care se dezvoltau. Se poate aprecia că tradiția aceasta a moșiilor boierești sau domnești care determinau, în parte, denumirea localităților și a mahalalelor a durat, la noi, până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor mănăstirești și când s-au desființat rangurile și privilegiile boierești, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Craiova, localitate cu tradiție medievală, centru polarizator de primă mărime în Țara Românească, a cunoscut atribuirea denumirilor cartierelor sale de început, a mahalalelor, după tradițiile
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
Parcani este o localitate-centru de comună în Raionul Șoldănești, Republica Moldova. Parcani este situat la 4 km de gara Șoldănești. Pentru prima dată despre satul Parcani s-a menționat în anul 1560. Teritoriul unde se află astăzi satul Parcani era moșie mănăstirească. În cartea domnească a lui Alexandru Lăpușneanu se vorbește despre pămînturile unor sate, ce aparțineau mănăstirii Chipriana, tot acolo se amintește despre satul Alexinți, care a fost dăruit mănăstirii Chipriana de către Maria, fiica lui Spanciog. Treptat locuitorii satului Alexinți se
Parcani, Șoldănești () [Corola-website/Science/305825_a_307154]
-
înstăriți, mănăstirea fiind ctitorie voievodală și un puternic loc strategic. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotnița și a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești, de asemenea a făcut mari donații mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile bisericii (1782
Mănăstirea Tismana () [Corola-website/Science/305283_a_306612]
-
lui Toma din Aquino și al lui Pedro Hispano, viitor papă Ioan al XXI-lea. Este primul născut al Contelui de Bollstädt. Nu se știe nimic sigur despre educația sa primară, primită fie în casa părintească fie într-o școală mănăstirească din apropiere. Studiile secundare le face la Universitatea din Padova, faimoasă pentru studiul artelor liberale și corespunzând predilecției tânărului Albert. În 1223 se alătură Ordinului Dominican, atras de predicile Sfântului Iordan Saxonul. După terminarea studiilor predă teologia la Hildesheim, Freiburg
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
și astăzi cărți printre care și ""Dorințele Partidei Naționale din Moldova - August 1848", tipărite de Mihail Kogălniceanu, în refugiu. Tot aici au poposit și episcopul Melchisedec Ștefănescu și istoricul Nicolae Iorga în timpul călătoriilor prin Bucovina. Ca urmare a degradării complexului mănăstiresc, arhimandritul Melchisedec Lemeni, egumenul mănăstirii, a înaintat mai multe cereri de alocare de bani pentru reparații. În 1843 el a adresat o cerere Vorniciei Moldovei, prin care solicita rezidirea a două chilii care erau degradate, costul acesteia fiind estimat la
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
pentru primirea oaspeților, s-a reamanajat chilia pentru monahi, s-au înălțat trei hale pentru adăpostirea pelerinilor, s-a construit o șură și două grajduri. Între anii 1898-1910, arhitectul austriac Karl Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a întregului complex mănăstiresc. Lucrările efectuate aici au avut ca finalitate: După finalizarea lucrărilor de restaurare, biserica „Sf. Gheorghe” a fost resfințită la 19 septembrie /2 octombrie 1910 de către mitropolitul Vladimir de Repta al Bucovinei și Dalmației, arhimandritul Ghedeon Balmoș, arhimandritul Ipolit Vorobchievici (starețul
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]