1,979 matches
-
prea bine, ridică din umeri, îi dă hârtia înapoi lui Radu, și printre dinți rostește răutăcios, Rahat! Repetă ca să se facă bine înțeles, Rahat pe băț! Și ne întoarce spatele, fără grabă, nepăsător, ca și cum timpul n-ar mai exista dincolo de mantaua lui groasă încinsă cu un șal femeiesc pe la mijloc, Poate trebuia să-i dăm o bere! zise Doru, s-ar fi exprimat și el mai frumos, cei doi tineri încep să râdă bine dispuși, apoi încep să rememoreze cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îi punea întrebări curierului, care răspundea pe același ton, stând cu spatele spre intrare. Însă ofițerul de gardă închise hotărât ușa. Copilului i se păru că acel curier a rămas prea mult în camera tatălui său. Când ieși, purta încă mantaua grea de ploaie, dar părea că nimeni nu dă importanță faptului. Pe când ieșea, îi șopti ofițerului de gardă: — Îl știi pe Sempronius Gracchus, care a fost exilat în insula Kerkyna din Marea Africii? — Sigur, încuviință repede celălalt. Curierul îl înștiință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o insulă stâncoasă din Marea Africii. După șaptesprezece ani, a fost ucis acolo. Printr-un efort de memorie, Gajus îl revăzu pe curierul sosit în castrum pe ploaie, care cobora de pe calul murdar de noroi și, fără să-și scoată mantaua udă, anunța uciderea unui prizonier neînarmat pe o insulă îndepărtată. Auzise numele acela o singură dată, însă i se întipărise în minte. Ținu amintirea pentru sine. Agrippina continuă cu greu povestirea - în fața atenției mute, prea adulte a fiului său nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care îl putea trimite în Senatus era centurionul Cornelius - râse. Iar Cornelius, în picioare în mijlocul Curiei, când a văzut că senatorii nu se hotărau să voteze, și-a aruncat pe umăr sagum-ul. Sagum, un vechi cuvânt celtic, era mantaua grea, grosolană de lână pe care soldații din legiuni o purtau în timpul războaielor - devenise ea însăși un simbol al războiului. — Iar senatorii au văzut gladius-ul atârnat la centură. Printr-o fereastră pătrunse soarele ultimei zile de august. Însă Gajus, neîncrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trecută de treizeci, ce-și leagănă corpul copt În văzul lupilor tineri, ai căror ochi sclipesc de foame sexuală. Țigănci, țărani, florărese, borfași, vânzătoare de semințe, studente, eleve, doamne, curve cu respect, mă simt În elementul meu, fluturându-mi pulpanele mantalei Închipuite și amușinând aerul precum Faust pe urmele Margaretei. Deodată, clopotele de la Mitropolie explodează Într-o năvală de sunete, ce curg ca un fluviu sonor, se dilată, fulgi materiali ce se presară apoi peste lucruri cu o plutire Înceată. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
crengile uscate, iar vara, sângele lui murdărind trotuarul și boturile lor Însetate de joacă... Tatăl mormăie În șoaptă: „Stau doar o zi. Mâine mă-ntorc, sau poimâine.” „Să ai grijă de tine să nu te puște”, Îi spuse nevasta, aranjându-i mantaua pe umeri, pe acolo e frig și o fi nins. Se duce În camera din față, lasă ușa deschisă, dincoace pătrunde lumina semaforului din intersecție, Încăperea devine galbenă, mantaua galbenă, se aude căutarea febrilă, fâșâie cârpe și foșnesc ziare, camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
grijă de tine să nu te puște”, Îi spuse nevasta, aranjându-i mantaua pe umeri, pe acolo e frig și o fi nins. Se duce În camera din față, lasă ușa deschisă, dincoace pătrunde lumina semaforului din intersecție, Încăperea devine galbenă, mantaua galbenă, se aude căutarea febrilă, fâșâie cârpe și foșnesc ziare, camera din față este inundată În verde, mantaua este verde, și când mantaua se aprinde În roșu, mama se Întoarce cu chipiul În mână, șterge cu dosul mânecii steaua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și o fi nins. Se duce În camera din față, lasă ușa deschisă, dincoace pătrunde lumina semaforului din intersecție, Încăperea devine galbenă, mantaua galbenă, se aude căutarea febrilă, fâșâie cârpe și foșnesc ziare, camera din față este inundată În verde, mantaua este verde, și când mantaua se aprinde În roșu, mama se Întoarce cu chipiul În mână, șterge cu dosul mânecii steaua de sticlă raster și Închide ușa, retezând roșul mantalei cu un scârțâit scurt. Iar el Îl vede pe tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
duce În camera din față, lasă ușa deschisă, dincoace pătrunde lumina semaforului din intersecție, Încăperea devine galbenă, mantaua galbenă, se aude căutarea febrilă, fâșâie cârpe și foșnesc ziare, camera din față este inundată În verde, mantaua este verde, și când mantaua se aprinde În roșu, mama se Întoarce cu chipiul În mână, șterge cu dosul mânecii steaua de sticlă raster și Închide ușa, retezând roșul mantalei cu un scârțâit scurt. Iar el Îl vede pe tată-su, manta cu chipiu, Încliftat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și foșnesc ziare, camera din față este inundată În verde, mantaua este verde, și când mantaua se aprinde În roșu, mama se Întoarce cu chipiul În mână, șterge cu dosul mânecii steaua de sticlă raster și Închide ușa, retezând roșul mantalei cu un scârțâit scurt. Iar el Îl vede pe tată-su, manta cu chipiu, Încliftat cu centură și cu pistolul la brâu, contur nesigur presărat În semiîntuneric, dispărând din cadrul ușii. „Pa, servus! Și fă o ciorbă de miel... Știi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pelerina roșie. O, ce superb acest trup acoperit cu mantia roșie. Rumoarea sălii. Țipetele copiilor, ca și cum dintr-o dată și-ar fi pierdut părinții. Caii speriați. Orchestra care cântă un marș vesel În timp ce trupul este scos pe targă. Acest zeu cu manta roșie, acrobatul aerului, bucuria și primejdia zburând deasupra lumii, sub cupolă. Pentru el a furat bani, hârtia roză foșnitoare, cu chipul minerului, pentru el a furat banii ascunși Între rufele scrobite. Adu-l Înapoi, dacă poți! Degeaba plânge el. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Încremenit În așteptare. Totul păru dintr-o dată liniștit și calm, liniștea dinaintea marilor furtuni, a cutremurelor și a marilor cataclisme. Pe cerul cenușiu Își făcu apariția un punct Întunecat care devenea din ce În ce mai mare, căpătând formă și culoare. Era o imensă manta roșie. Era suspendată În aer, Încremenită ca o draperie. Deasupra acestei mulțimi erau doar cerul din care mantaua roșie se coborî În liniște și atinse caldarâmul, lin, ca o statuie de piatră incandescentă. Din mâneci Îi ieșiră doi clești uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
marilor cataclisme. Pe cerul cenușiu Își făcu apariția un punct Întunecat care devenea din ce În ce mai mare, căpătând formă și culoare. Era o imensă manta roșie. Era suspendată În aer, Încremenită ca o draperie. Deasupra acestei mulțimi erau doar cerul din care mantaua roșie se coborî În liniște și atinse caldarâmul, lin, ca o statuie de piatră incandescentă. Din mâneci Îi ieșiră doi clești uriași de rac, din guler, un imens cap cu ochi diabolici, cu două mustăți sinistre. Se așeză În spatele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
-i fiu prieten, un prieten leal și nobil, dar numai prieten, da?, nimic mai mult decât prieten, doar prieten... Și nu-i spuneți că eu unul nu sunt un pian pe care poți cânta după cum ai chef, că nu sunt manta de vreme rea, că nu sunt înlocuitor și nici vice-logodnic, că nu sunt lucru de la mâna a doua... — Nu vă inflamați așa! — Nu, nici vorbă să mă inflamez... — Și-o să vii curând să ne vizitezi? — Cât despre asta... — Vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ei. Va fi mai bine În țara asta când evreilor va Începe să le fie milă de evrei. Asta e problema noastră. La intrarea În casa scărilor, zări un om gras zăcând nemișcat, ghemuit sub cutiile poștale, Înfășurat Într-o manta groasă. De spaimă, aproape că se răsuci pe călcâie să fugă după taxiul care Încerca să Întoarcă În străduța Îngustă. Pentru o clipă Îi trecu prin minte că nenorocitul acela era chiar el, stând și așteptând să se lumineze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Vorbi cu amândouă cu un fel de supunere, de parcă le-ar fi greșit cu ceva. Era de acord cu Annette Tadmor care făcea haz de clișeele feminității misterioase, Greta Garbo, Beatrice, Marlene Dietrich, Dulcineea, dar considera că ea greșea aruncând mantaua misterului pe umerii sexului masculin: cu toții suntem cufundați În minciună. Cu toții ne prefacem. Dar adevărul gol-goluț e că fiecare din noi știe exact ce Înseamnă compasiunea și când trebuie să o acorde, Întrucât fiecare din noi tânjește după un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-o pe mine și l-am urmat pe bărbatul acela de sub a cărui șapcă ieșeau niște lațe slinoase. Reporterul spunea că vom merge la Armin și mă puse să urc pe motocicletă, în spate, iar eu am cuprins cu brațele mantaua aia care se bomba gri și murdară doar la câțiva centimetri de obrazul meu. Simțeam corpul străin pe care trebuia să-l strâng tare, și curentul produs de vehiculul în mișcare mi se insinua rece și umed în pantaloni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ochi și care se stinse când bărbatul spuse: Asta a fost tot! Adunase destul material, articolul avea să-l trimită mai târziu. Și din nou m-am cocoțat pe șaua din spate a motocicletei, m-am prins cu brațele de mantaua aia, acum era noapte și acasă nimeni nu m-a întrebat unde fusesem, pentru că părinții se învățaseră de mult că „din cauza săpatului“ veneam uneori târziu. Am luat singur cina la masa din sufragerie, în timp ce tata citea ziarul de seară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în podurile palmelor murdărite de balega cojită de soare,chipul mamei, blând și adorat, mă ferea de nebunie. Fiindcă îmi venea să urlu, să răcnesc, să-mi arunc căciula grea de oaie de pe capul tuns chilug și să-mi sfâșii mantaua prea grea și prea mare, pătată peste tot de zeama răsturnată din gamelă, în clipele de panică. De atunci păstrez amintirea rictusului sublocotenentului cu pielea roasă la bărbie și carotidă spintecată de o schiță de obuz. Nasturii tunicii erau descheiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
deși îmi răspundea surâzător la salut, privindu-mă prietenește ca pe o veche cunoștință. Nici în război nu m-a zărit când a trecut cu automobilul pe lângă mine. Din vina mea însă. Eram nebărbierit, căciula îmi cădea peste ochi și mantaua căpătase culoarea mormântului în care trăiam. Era la volan, în ținută de campanie, între doi ofițeri și râdea cu hohote. Toată ziua aceea mi-am pus întrebări, străduindu-mă să înțeleg explozia de veselie care i-a luminat chipul. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
jumătatea doileului, de sub ale căror gene spălăcite, perechea unor ochi de crap, priveau imobili pe deasupra ochelarilor, Peter Altenberg a trecut viața prin imaginar, și nu s-a trezit poate niciodată din fantastica lui reverie. În toiul verii, el purta o manta cu pelerină scurtă, de culoarea tabacului și o pălărie decolorată și pleoștită. Avea sandale cu tălpi de lemn, care în plimbările sale nocturne pe trotuarele de piatră ale Vienei, vesteau cadențat trecerea lui, cu mult înainte de a-și face apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
severitate îndoită. O bestie saxonă, cu galoane de plutonier, cu un ochi de porțelan și cu celălalt ca de plumb, făcu descoperirea că citesc pe Gorki în franțuzește, și că oamenii din partea locului mi-au cumpărat ciorapi de lână, o manta și o pereche de bocanci. Dar ceea ce era și mai grav în purtarea unui prizonier era atitudinea dactilografei Ada, care căuta toate prilejurile să-mi vorbească între patru ochi. A fost chiar surprinsă pe când îmi săruta mâinile, și canalia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să-mi fie” mai rosti ca pentru rugăciune, și câteva secunde mai târziu, ușa fu deschisă și flăcăul apăru în prag, cu chipul alb ca hârtia și cu ochii pironiți în depărtări. Avea privirile limpezite și înălțate dincolo de moarte. De sub mantaua încheiată îi coborau izmenele albe ca zăpada, legate în jurul gleznelor. Pe cap își pusese capela cazon, care-l prindea minune, iar în picioare încălțase o pereche de sandale noi, din piele groasă de vițel. Trecuse grăbit cu mâinile vârâte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
îi coborau izmenele albe ca zăpada, legate în jurul gleznelor. Pe cap își pusese capela cazon, care-l prindea minune, iar în picioare încălțase o pereche de sandale noi, din piele groasă de vițel. Trecuse grăbit cu mâinile vârâte în buzunarele mantalei, încadrat de zece rezerviști cărunți din al treilea batalion de infanterie din Cottbus. Clopotul sună de astă dată ca un gong, la o lăsare de cortină... ...Acolo, sub o brazdă de pământ, răsturnată astăzi pe câmpia Bărăganului, doarme singur, prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
verișoarei sale Tulla, pe care, conform zvonurilor, o bănuia pe nava scufundată Wilhelm Gustloff, plină de refugiați: înecată în înghețata Mare Baltică. Și eu am așternut însemnări personale într-un jurnal care, laolaltă cu alte efecte de campanie și cu mantaua mea de iarnă, s-a pierdut fie la Weißwasser, fie în apropiere de Cottbus. Dar, scăzând acum din evidența contabilă această pierdere, mă simt ca și când m-aș fi pierdut și pe mine în repetate rânduri. Căci ce anume mâzgăleam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]