1,651 matches
-
de a se elibera de apăsarea ei. Iată și de ce teatrul este pentru dramaturgul suedez spațiul prin excelență al concretizării puternicei tensiuni dintre lutul sculptorului și imaterialitatea viselor. Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele eitc "Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele ei" Odată cu Pirandello, jocul dublurilor și întrepătrunderea, specifică teatrului, dintre material și imaterial, dintre realitate și iluzie readuc în discuție natura însăși a personajului dramatic. O fac atât de explicit și într-o asemenea măsură, încât s-ar părea că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
evocă Uriașii munților! Acel „suflet” care „nu se știe de unde vorbește” și care, în orice caz, nu se află în trupul vizibil pentru ceilalți. Dar atunci unde? Ce corp poate da la iveală acest nevăzut? Corpul actorului sau, mai degrabă, marionetele, paiațele, manechinele însuflețite de o forță poetică? Personajul de teatru, fantomă și statuie Cu Șase personaje în căutarea unui autor, personajul de teatru devine el însuși o figură a pendulării între real și imaginar, a rătăcirii - prin spațiul dintre viață
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
densă a statuii. „Camera aparițiilor” din actul al treilea devine un spațiu al tuturor ambivalențelor, în primul rând al ambivalenței mască imobilă/aparență umană, având în centru figura manechinului ca o chintesență a sentimentului de „stranietate” iscat de prezența acestor marionete care „parcă ar fi vii”. Așadar, manechinul este aici cel ce alimentează tensiunea dintre „impresia că e așa” și „convingerea că e așa”, readucând astfel în discuție celebrul methought shakespearian („s-ar zice/s-ar crede/s-ar părea că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trupa de actori (găzduită de Cotrone în misterioasa lui vilă) pentru spectacolul cu piesa Povestea copilului înlocuit, deși Contele, nedumerit, se întreabă în modul cel mai prozaic ce-ar putea face cu ele, din moment ce sunt mute. Didascaliile precizează însă că marionetele se mișcă, vorbesc, râd batjocoritor, în vreme ce popicele cu cap de om doar țopăie; aceleași manechine își vor manifesta deplina supunere în fața bătrânei Sgricia, vestitoarea sosirii Îngerului ocrotitor al sufletelor din Purgatoriu, prosternându-se dinaintea acestuia, îngenunchind atunci când Îngerul, urmat de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va trece prin spatele peretelui transparent din fundal. De-abia atunci când peretele va redeveni opac, manechinele se vor ridica și se vor așeza din nou pe scaunele lor, revenind la starea de inerție, la imobilitatea de dinainte. „Camera aparițiilor”, camera marionetelor este și o „cameră a viziunilor”. Peste tot în acest spațiu în care mereu „ți se năzare că vezi ceva” plutește o muzică ce trezește un sentiment confuz, amestec de bizarerie și teroare. În „camera aparițiilor” răsună o „melodie stranie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Și nu e același Battaglia care, travestit în prostituată, are senzația - împărtășită de Diamante - că s-a desprins de propriul trup, că se află undeva în afara acestuia, că s-a văzut pe sine însuși dormind? Căci cel ce poate vedea marionetele mișcându-se este și cel ce poate trăi experiența dedublării. „Noi suntem, dar în vis, în afara corpului nostru care doarme dincolo de noi”, spune Battaglia, în timp ce Diamante se întreabă dacă nu cumva „dincolo” trupurile lor zac moarte. Exact în acel moment
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
actorii și manechinele, dar și sufletele detașate de corp, întruchipate de fantome și/sau de imagini din vis. În acest spațiu al coexistenței, al întrepătrunderii dintre corp și psyche, spațiu prin excelență al fantomei, „spiritul personajului” poate veni să însuflețească marioneta grație miracolului reprezentației, acel „adevărat miracol” pe care numai poetul e hărăzit să-l înfăptuiască. „Dacă spiritul personajelor figurate de manechine se încorporează în ele, atunci veți vedea cum manechinele încep să se miște și să glăsuiască” - aceste manechine care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mod de a vedea și de a auzi capabil să înlesnească accesul la adevărul unui alt univers, al unei alte realități. Vila lui Cotrone este bântuită, „posedată” de spirite, ca și insula lui Prospero din Furtuna lui Shakespeare. Depozit de marionete, de felurite accesorii, de zgomote și de lumini servind la „fabricarea” fantomelor, ea reprezintă în același timp spațiul revelării a ceva ce depășește capacitățile percepției obișnuite, a ceva ce se află dincolo de limitele firescului și ale vizibilului. Un spațiu pus
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
deopotrivă relațiile viu/artificial și animat/inanimat. Craig își declară net preferința pentru materialele anorganice: fețele actorilor trebuie pictate sau ascunse sub măști, pentru că vrea ca deghizarea acestora să-i facă de nerecunoscut, până-ntr-atât încât să semene cu marionetele (să aibă, adică, o expresivitate dependentă în întregime de măștile purtate și de caracterul convențional al gesturilor). Lucrurile se explică prin faptul că această primă „repoziționare” orientată spre artificial (în opoziție cu o a doua, operată în sensul naturalului: fețe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatrală urmărită decât cea de-a doua”. Prin urmare, într-un text care formulează ideea definirii teatrului prin tensiunea dintre organic și anorganic, animat și inanimat, natural și artificial, Craig valorizează artificiul în măsura în care acesta izbutește să deplaseze corpul viu spre marionetă și spre mască, animatul, organicul spre inanimat, spre anorganic și să apropie astfel actorul de statuie. Teatrul poate fi salvat numai apelând la marionetele inanimate, veritabile echivalente ale statuilor sacre. Potrivit unui text din 1908, „Marioneta, domnilor!”1, locurile unde
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și inanimat, natural și artificial, Craig valorizează artificiul în măsura în care acesta izbutește să deplaseze corpul viu spre marionetă și spre mască, animatul, organicul spre inanimat, spre anorganic și să apropie astfel actorul de statuie. Teatrul poate fi salvat numai apelând la marionetele inanimate, veritabile echivalente ale statuilor sacre. Potrivit unui text din 1908, „Marioneta, domnilor!”1, locurile unde aceasta poate fi întâlnită sunt catedrala - aici o găsim țintuită pe cruce (Christos, ca reprezentare a marionetei sacre, deoarece este în același timp om
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
deplaseze corpul viu spre marionetă și spre mască, animatul, organicul spre inanimat, spre anorganic și să apropie astfel actorul de statuie. Teatrul poate fi salvat numai apelând la marionetele inanimate, veritabile echivalente ale statuilor sacre. Potrivit unui text din 1908, „Marioneta, domnilor!”1, locurile unde aceasta poate fi întâlnită sunt catedrala - aici o găsim țintuită pe cruce (Christos, ca reprezentare a marionetei sacre, deoarece este în același timp om și divinitate, figură a interstițiului, a umanului și, totodată, a non-umanului) - și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Teatrul poate fi salvat numai apelând la marionetele inanimate, veritabile echivalente ale statuilor sacre. Potrivit unui text din 1908, „Marioneta, domnilor!”1, locurile unde aceasta poate fi întâlnită sunt catedrala - aici o găsim țintuită pe cruce (Christos, ca reprezentare a marionetei sacre, deoarece este în același timp om și divinitate, figură a interstițiului, a umanului și, totodată, a non-umanului) - și templul din Extremul Orient - aici pentru că „joacă într-o piesă mai puțin tragică, așezată dinaintea tămâiei care fumegă, cu mâinile împreunate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dinaintea tămâiei care fumegă, cu mâinile împreunate și cu o expresie calmă, de o desăvârșită seninătate”, nu ne amintește ea oare de statuia lui Herodot din „Actorul și supramarioneta”, acel Herodot ce-și ține durerea în palme? Marile virtuți ale marionetei/statuie sacră sunt tăcerea și supunerea. Ea așteaptă în tăcere „ca stăpânul să-i facă semn că poate să joace”, după care începe să execute o gamă de gesturi invariabile. Indiferent de materialul din care e confecționată - lemn, fildeș sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sacră sunt tăcerea și supunerea. Ea așteaptă în tăcere „ca stăpânul să-i facă semn că poate să joace”, după care începe să execute o gamă de gesturi invariabile. Indiferent de materialul din care e confecționată - lemn, fildeș sau metal -, marioneta nu se va preface niciodată că e făcută din carnea unui trup viu. „Conformându-se naturii sale”, ca să-l cităm pe Craig, ea va oferi imaginea unei materii neînsuflețite, capabile să prindă viață sub acțiunea unei forțe ce depășește umanul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
umanul, a unei puteri aflate dincolo de lumea oamenilor. În acest inanimat care se animează, Craig intuiește, ca și Maeterlinck, existența a ceva mult mai puternic decât impulsul natural ce pune în mișcare corpul viu. Cum arată noua artă pe care marioneta ne lasă s-o întrezărim? Cu siguranță că ea nu are nimic de-a face cu automatele ori cu spectrele mecanice 1. Într-adevăr, la întrebarea „Cine va mânui marioneta?”, Craig răspunde: „Nimeni n-ar putea s-o spună. Nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în mișcare corpul viu. Cum arată noua artă pe care marioneta ne lasă s-o întrezărim? Cu siguranță că ea nu are nimic de-a face cu automatele ori cu spectrele mecanice 1. Într-adevăr, la întrebarea „Cine va mânui marioneta?”, Craig răspunde: „Nimeni n-ar putea s-o spună. Nu cred în mașinării, nu cred în materia inanimată. Poate că firele întinse de către Divinitate sufletului poetului vor fi cele ce vor izbuti să o miște”2. Așadar, forțele invizibilului, forțele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
psyche-ul sunt singurele în stare să pună în mișcare această statuie neînsuflețită, destinată să fie un „simbol al omului”. Așa că ar fi absurd să ne închipuim că „e trasă de niște fire adevărate, fire de metal sau de mătase”. Căci marioneta nu e nici automat, nici spectru mecanic și nici vreo fantoșă mânuită cu ajutorul sforilor. Ea vrea să semene cu marioneta originară, păpușă sau statuie sfântă, să fie aidoma celei ce figura în riturile egiptene, la sărbătorile organizate în cinstea lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ar fi absurd să ne închipuim că „e trasă de niște fire adevărate, fire de metal sau de mătase”. Căci marioneta nu e nici automat, nici spectru mecanic și nici vreo fantoșă mânuită cu ajutorul sforilor. Ea vrea să semene cu marioneta originară, păpușă sau statuie sfântă, să fie aidoma celei ce figura în riturile egiptene, la sărbătorile organizate în cinstea lui Bacchus sau în pantomima sacră ale cărei gesturi simbolice discipolii lui Buddha le învățau de la maestrul lor. Ca și această
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
originară, păpușă sau statuie sfântă, să fie aidoma celei ce figura în riturile egiptene, la sărbătorile organizate în cinstea lui Bacchus sau în pantomima sacră ale cărei gesturi simbolice discipolii lui Buddha le învățau de la maestrul lor. Ca și această marionetă propusă drept model actorului ce se străduiește să-și învingă slăbiciunile trupului, masca - socotită de Craig mai aptă decât chipul omenesc să slujească țelurile unui teatru precum cel definit de el - trebuie să fie și ea originară, ceremonială, din familia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mod profund de a simți”. Dacă poetul belgian continuă să rămână actual, asta se datorează „priceperii sale de a asocia, în virtutea câtorva misterioase analogii, o senzație și un obiect și de a le situa pe același plan mental”. Dramele cu marionete, piesele Pelléas și Mélisande și Moartea lui Tintagiles sunt opere ce „găsesc în lumea spirituală echivalentul acelor pupazzi din care comedia italiană făcuse reprezentări ale lumii plastice, concrete”. Căci toate personajele lor, ce par niște „marionete mânuite de destin”, nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
plan mental”. Dramele cu marionete, piesele Pelléas și Mélisande și Moartea lui Tintagiles sunt opere ce „găsesc în lumea spirituală echivalentul acelor pupazzi din care comedia italiană făcuse reprezentări ale lumii plastice, concrete”. Căci toate personajele lor, ce par niște „marionete mânuite de destin”, nu sunt decât veritabile „pupazzi mistice” într-un teatru în care fatalitatea tragediei antice inspiră și călăuzește acțiunea. Artaud cunoaște gustul lui Maeterlinck pentru autorii mistici (Böhme, Novalis, Ruysbrök) și importanța pe care o acordă legilor secrete
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
scrisoare către Pauvert 1, devenită prefața piesei Cameristele, Genet își punea problema actorilor, în care vedea niște ființe mult prea marcate de natura lor umană, prea disponibile și prea distrate pentru a fi capabile de gravitate, și încheia spunând: „Știu, marionetele ar fi mult mai potrivite decât actorii. Teatrul a și început să se îndrepte către ele”. Oare nu s-a acordat prea puțină atenție acestei prezențe a marionetei și a manechinului ca perspectivă viabilă a jocului actoricesc în viziunea lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prea distrate pentru a fi capabile de gravitate, și încheia spunând: „Știu, marionetele ar fi mult mai potrivite decât actorii. Teatrul a și început să se îndrepte către ele”. Oare nu s-a acordat prea puțină atenție acestei prezențe a marionetei și a manechinului ca perspectivă viabilă a jocului actoricesc în viziunea lui Genet? Fără îndoială că asta se explică prin faptul că dramaturgul a apelat destul de puțin la ele. Există, desigur, păpușile din Negrii, folosite ca dubluri ale Figurilor Curții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al Wardei, dar și marele manechin înalt de doi metri și jumătate din tabloul al doisprezecelea, despre care Genet notează în comentariile sale: „trebuie să fie un fel de stâlp-totem: un pic înfricoșător”. Regăsim astfel la Genet atracția pentru ambivalența marionetei și a manechinului, acesta din urmă fiind, în același timp, echivalent al zeului-obiect, eidolon vibrând de energiile invizibilului și imagine moartă, figură imobilă a unei realități absente. Pentru Genet, actorul se înscrie, așadar, în tensiunea dintre prezență și absență, imobilitate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]