KorAP: Find »[drukola/base=meșter & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...227 >

5,675 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

de o Înșelătorie. Poate că omul Îi istorisea povestea aceea pentru a-i hrăni fantezia. Poate că nu existase nici o ceremonie, iar meșterul fusese asasinat pur și simplu de unul din falșii leproși, care ieșise din cavernă ca să-l jefuiască. Meșterii din Como erau renumiți În toată Europa și se știa prea bine cât de bine erau remunerați. Nici măcar Giotto nu primise niciodată o răsplată atât de mare pentru opera sa. Poate că Giannetto Însuși, cu aerul său În aparență inofensiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
săvârșești o crimă, o forță sufletească la fel de mare te poate opri. Dacă așa stau lucrurile, atunci Ambrogio a fost ucis fie de o ființă slabă, fie dintr-o cauză foarte puternică. — Cred că așa e. — Cum ai socoti ipoteza că meșterul din Como ar fi fost asasinat de tovarășii săi de breaslă? — Care să fi fost cauza? — Una foarte puternică, fără Îndoială. Mândria artei lor, de care meșterul voia să-și râdă. Ai văzut mozaicul și cele cinci părți ale sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
o cauză foarte puternică. — Cred că așa e. — Cum ai socoti ipoteza că meșterul din Como ar fi fost asasinat de tovarășii săi de breaslă? — Care să fi fost cauza? — Una foarte puternică, fără Îndoială. Mândria artei lor, de care meșterul voia să-și râdă. Ai văzut mozaicul și cele cinci părți ale sale, În valoare descrescătoare. Sunt sigur că, În acea reprezentare, voia să facă aluzie la cei mai mari cinci mozaicari ai Italiei. Ammannati se Întoarse către ceilalți, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu toată vânzoleala de pelerini și postulanți, de armurieri și de negustori care se aruncă peste oraș ca niște tăuni pe o iapă gravidă, cred că e cu totul nerelevant ca argument adversum. — Atunci, cine credeți că ar putea fi meșterul cel mai disprețuit? Întrebă poetul. Ceilalți evitau să răspundă, schimbând Între ei priviri perplexe, ca și când ar fi ezitat să formuleze o judecată estetică ce putea echivala cu o condamnare. — Teza dumitale ar putea explica de ce a fost zugrăvită Roma. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Damiettei. Cinci erau actorii acestei tragedii care erau chemați În cauză: francezii, lombarzii, teutonii și genovezii. Și apoi Ordinul Templului. Și mereu se ajungea la o dispută legată de care dintre aceștia era cel mai răspunzător pentru cădere. Poate că meșterul Ambrogio a vrut să reprezinte În mozaicul lui tocmai aceste cinci forțe, acordându-i fiecăreia un grad de valoare În acord cu materialul ales... — Însemnând-o cu nevrednica teracotă pe aceea care, după părerea lui, era răspunzătoare pentru trădare, interveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
clatini din cap, messer Alighieri? Îl auzi spunând pe Augustino. Dante se scutură. — Mă gândeam la subiectul mozaicului. La alegoria aceea inexplicabilă. — Mda, cu adevărat ciudată. O inspirație biblică. Și cu atât mai stranie dacă e să ne gândim la meșterul Ambrogio, interveni Antonio. — De ce? — Maestrul din Como nu excela, cu siguranță, În religiozitate. L-aș fi Încadrat mai curând În școala lui Epicur. Pasămite, plăcerile lui Eros nu Îi repugnau. Avea mereu pe buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu ochii larg deschiși de surpriză. Îl Înșfăcă de un braț, silindu-l să se apropie. În minte Îi reveniseră cuvintele juristului din timpul Întâlnirii lor În chilia de la San Marco. — Nu mi-ai vorbit dumneata despre simpatiile imperiale ale meșterului? — Da... sau cel puțin așa se zvonea la Roma, răspunse Antonio, surprins de agitația poetului. Te gândești că ar putea exista vreo legătură? Dante nu Îi răspunse. Îi dăduse drumul și, Între timp, reflecta. Patru metale și un material mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
la celălalt. Trebuie că erau zgârieturile pomenite de medicul șef. Tăieturile, vădite, erau constelate de picături de sânge Închegat, dar nu păreau deosebit de adânci și nici nu se putea să fi fost produse pentru a-i istovi mintea și simțirile meșterului, ci mai curând pentru a-i Înteți durerea. Acum uitase de prezența celorlalți, de gemete și de mirosuri. Parcă spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute la voia Întâmplării: lama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
un cadavru. Numai cu un fier Înroșit În ochi ar fi vorbit, se gândi el, și poate că Într-o zi acest lucru va fi cu putință. Prea multe Întrebări despre rolul Bisericii În această chestiune rămăseseră Încă fără răspuns. Meșterul Ambrogio simpatiza cu Imperiul. Cu numele Beatricei pe buze. Un nume care putea explica atâtea alte lucruri. Inclusiv prezența unui inchizitor Într-o morgă. Dar ar fi fost inutil să se Încăpățâneze să Îl interogheze pe Noffo Dei când i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să mai Înainteze. Escorta sa era nevoită să Își deschidă drum cu forța prin mulțimea de clerici, negustori, străjeri Înarmați și mai cu seamă cerșetori, care țipau scoțându-și la iveală mizeriile, și printre cete de copii care fugiseră de pe la meșteri sau din prăvăliile taților lor. Dinaintea unei prăvălii de stofe, proprietarul, rezemat cu brațele Încrucișate de ușorul ușii, părea să savureze spectacolul. — De ce naiba se chinuiește toată lumea asta și se agită În felul ăsta? Îl Întrebă poetul. Omul nu păru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
adversar neînduplecat. Pierduse prima ciocnire și Încerca să Își adune forțele pentru a ataca din nou. — Și apoi, ce te-a adus În aceste Încăperi, În afară de perfida dorință de a ofensa sacra noastră persoană? — De ce se interesează Biserica de uciderea meșterului mozaicar? De ce v-ați trimis zbirul, pe Noffo, să Îi iscodească rămășițele? replică Dante, la rândul său cu un glas Întretăiat de gâfâială. Cardinalul avu o mișcare bruscă de nerăbdare. Nu am nimic să Îți explic. Sfânta Biserică romană măsoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
curială, acum părea un negustor șiret, gata să vândă și să cumpere. De ce ar trebui să se teamă Sfânta Biserică de moartea unui biet artizan? Sau de viața lui? Nu un simplu artizan, ci un mare maestru al artelor. Un meșter din Como. Pe deasupra, de credință ghibelină. Cardinalul Își păstră atitudinea indiferentă. Lui Dante Îi reveni În minte contractul pentru lucrările din mânăstirea San Paolo pe care Îl găsise În chilia mortului. — Omul lucrase și pentru Bonifaciu, la Roma. — Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mortului. — Omul lucrase și pentru Bonifaciu, la Roma. — Și ce-i cu asta? Poetului i se păru că distinge un timbru de neliniște În ultima Întrebare. Hotărî să Încerce un salt Înainte. Dacă, așa cum totul lasă să se presupună, moartea meșterului e legată de opera lui, multă lume e de părere că În acea lucrare el voia să transmită un adevăr de care aflase la Roma. Oraș din care Își luase tălpășița În mare grabă, pentru a-și găsi adăpost aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Și care crezi că ar putea fi acest adevăr așa de neplăcut Bisericii? Ochii legatului pontifical se reduseseră la o fisură. — Ați vrea să susțineți că nu știți? — Care e acest adevăr, messer Alighieri? Ce ar fi vrut să reprezinte meșterul din Como? repetă celălalt, de acum cu ochii complet Închiși și cu fața brobonită de sudoare. Dante mai lăsă o clipă să se scurgă Înainte să răspundă. — Este posibil să fi avut intenția de a fixa În piatră un simbol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
trage moștenitoarei triumfătoare a lui Hristos dintr-o Înșiruire de morți deja Înfrânți și eliminați din veac? Tonul acela sarcastic avu efectul unei plesnituri de bici. Fără să mai reflecteze, priorul abandonă orice prudență. — Înfrânți, dar nu eliminați. Poate că meșterul nu voia să celebreze doar generațiile trecute, ci și pe cea prezentă. — Ce vrei să spui? Despre care generație vorbești? Ești nebun? — O uiți pe cea de a cincea fiică a lui Manfredi, Beatrice. Ultima moștenitoare a lui Frederic al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
hainei. Glasul lui Acquasparta deveni strident, pierzându-și orice urmă din aparenta sa bonomie. — Nu există nici o fiică! Manfredi, bastardul, a avut numai patru urmași și sunt morți cu toții. — Și dacă legenda ar fi adevărată? Poate că tocmai asta aflase meșterul la Roma și asta voia să dezvăluie. Cardinalul Își pierduse orice stăpânire de sine. — Nu există nici o Beatrice, Îți spun! bâigui. — Poate că așa e, dar puterea legendelor Învinge puterea realității. Dacă imperialii se pregătesc să prezinte o Beatrice ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
aminte chipurile trecătorilor, fără să observe Însă nimic suspect. Continuă să Înainteze cu pași repezi, lipindu-se de fațadele edificiilor, cu capul plecat, reflectând asupra celor abia Întâmplate. Acquasparta negase totul. Dar faptul că ajunsese la Florența imediat după sosirea meșterului din Como putea fi, Într-adevăr, o simplă coincidență? Poate că Ambrogio, fugind de la Roma, lăsase În acest oraș o urmă a intențiilor sale, iar acea urmă fusese găsită de oamenii papei, ca niște lipitori În căutare de sânge. Dante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Ammannati, teologul de la Studium? Întrebă Dante surprins. Și el sosise de peste mare, potrivit raportului pe care Îl citise. Da, chiar el. Ai ascultat vreodată o predică de-a lui, În biserica celor Patruzeci de Mucenici? Te asigur că sunt emoționante. Meșterul Ambrogio era și dânsul fascinat de ele. I-am văzut deseori Împreună, adânciți Într-o conversație aprinsă. Căpitanul zâmbi. — Poate că omul nostru din Como era un credincios. Cetatea voastră pare să atragă sufletele cuvioase, precum Angiolieri. Rostise ultimele cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
criminală. Omul Își schimbă expresia dintr-o dată. — Natură... criminală? Ce vrei să spui, priorule? Poetul observă cu satisfacție că, În sfârșit, Domenico Îi pronunțase titlul cu deferența de rigoare. — Ai auzit cu siguranță de uciderea În orașul nostru a unui meșter din breasla de la Como. Comuna m-a Însărcinat să caut vinovatul. — Și aveți de gând să Îl căutați aici? bâigui cămătarul pălind. — Oriunde s-ar putea ascunde. Dar acum altceva vreau să aflu. Ce afaceri a venit să trateze cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
doar aiureala mârșavă a tenebrelor. Pentru cu mult mai puțin decât atât, alții fuseseră deja zdrobiți de Inchiziție. Cum era posibil ca acele Învățături să fie propovăduite Într-o biserică? Îi reveniră În minte vorbele lui Veniero, convins că și meșterul din Como căzuse În acea capcană. Dacă, Într-adevăr, Ambrogio Împărtășea această perversiune, poate că cele cinci vârste ale unei lumi părăsite de Dumnezeu voise el să le reprezinte. Care alții, dintre membrii celui de Al Treilea Cer, l-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
interesează de binele și de răul Florenței. Astăzi de rău. Rectorul era derutat. Se așteptase la obișnuita solicitare de favoruri sau de bani. Ce Înseamnă asta? Întrebă cu o grimasă. — Am Însărcinarea de a conduce cercetările pe seama supliciului suferit de meșterul Ambrogio. — Meșterul mozaicar... Am aflat. Dar nu Înțeleg ce are de a face cu Calimala... — Nici eu. Cel puțin nu până acum. Tocmai de aceea explorez diferitele căi ale adevărului. — Iar aceste căi te-au purtat aici? — Calimala este Arta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
binele și de răul Florenței. Astăzi de rău. Rectorul era derutat. Se așteptase la obișnuita solicitare de favoruri sau de bani. Ce Înseamnă asta? Întrebă cu o grimasă. — Am Însărcinarea de a conduce cercetările pe seama supliciului suferit de meșterul Ambrogio. — Meșterul mozaicar... Am aflat. Dar nu Înțeleg ce are de a face cu Calimala... — Nici eu. Cel puțin nu până acum. Tocmai de aceea explorez diferitele căi ale adevărului. — Iar aceste căi te-au purtat aici? — Calimala este Arta În care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
științele converg, se spune. Fă, Îngrijește-te, rânduiește: nu asta e deviza voastră? Rectorul Încuviință din cap, cu prea puțină convingere. — Oricum, mă aflu aici ca să stau de vorbă cu unul dintre colaboratorii domnieie tale, adăugă Dante. Flavio Petri, genovezul. — Meșterul colorist? Și despre ce... Nu Își termină Întrebarea. Pe chipul poetului coborâse o mască impasibilă care nu lăsa loc pentru discuții. Cu o frază seacă, rectorul Îi ordonă unuia dintre copiști să Îl Însoțească. Laboratorul era situat Într-o vastă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
adăugat. Dante era perplex. De prea multe ori ascultase prin taverne povestiri legendare și lipsite de temei. — Așadar, ai auzit vorbindu-se despre asta demult, pe timpul călătoriilor dumitale. Pe tărâmuri Îndepărtate, Îmi Închipui, reluă el cu un dram de ironie. Meșterul colorist Îl fixă În ochi. Nu, messer Durante. Am auzit vorbindu-se despre asta În orașul dumitale, nu demult, răspunse el cu asprime. Și nu era vorba doar de vorbe. Îți voi arăta ce s-a găsit, pe fundul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mele. Este unul din felurile În care Îi pot fi de folos Artei. Înregistrarea exactă a străzilor și a hotarelor e importantă pentru comerț, la fel ca atâtea alte cunoștințe. Dar să nu spui nimic despre ceea ce ai văzut, adăugă meșterul colorist, de această dată smulgându-i harta din mână și Împăturind-o grijuliu. — De ce cunoașterea formei lumii trebuie ținută secretă? De ce să rămână ascunsă Înfățișarea lumii create? E tot una cu a ascunde chipul lui Dumnezeu, Îl provocă Dante, uimit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]