3,725 matches
-
de jurnal, este o carte complexă, care merită citită și pentru experiența vastă de viață, care trebuie împărtășită celorlalți și făcută cunoscută tuturor. Este o carte pe care o poți lectura în 24 de ore, dar la care, apoi, poți medita toată viața. Fără ambiția de a avea ultimul cuvânt de spus, dar și fără ambiția lui quod erat demonstrandum, Dl Herman Victorov este cel care, fără a fi invaziv sau sufocant cu experiența sau povestea vieții lui, face primul pas
Din viața unui om oarecare – pagini de jurnal [Corola-blog/BlogPost/93315_a_94607]
-
Ești culcat la pământ. Ai o mină sub tine. Dacă te miști, mori! Deci, ce faci, ce simți? Cam acesta este exercițiul de imaginație la care meditează fiecare dintre spectatorii piesei „No Man’s Land”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București. Iar gândul acesta nu-i o propunere directă și nici explicită, ci doar sentimentul de „vină” că, din când în când
„NO MAN’S LAND” – TNB / MIHAI CĂLIN: „PERSONAJUL SUNT EU, ÎNTR-O SITUAȚIE IMAGINARĂ” [Corola-blog/BlogPost/93412_a_94704]
-
Beldianu, Nicolae Tănase, Monahul Filotheu, apoi domnii Demostene Andronescu, Erast Călinescu, Lucian Popescu. Așadar, această carte - ce are câte un citat scripturistic drept motto la începutul fiecărei părți - ne oferă nouă, celor obișnuiți cu o viață comodă, prilejul de a medita la jertfă, la suferință și la cruce. Și asta pentru că nimic nu se poate realiza fără efort, fără jertfă. Tendința, tentația și ispita omului contemporan, spune Sfântul Paisie Aghioritul, este de a dobândi totul fără jertfă, așa încât și noi creștinii
In memoriam: zece ani de la săvârşirea din această viaţă, pământească, a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa [Corola-blog/BlogPost/93415_a_94707]
-
este bunătatea, magnanimitatea, farmecul (ce provine dintr-un excedent de vitalitate), munca, jertfa și politețea’’. ,,Omul feeric’’ este chiar Ovidiu Ghidirmic, din această carte și din toate celelalte 16, omul puternic: idealul moral la care Petre Pandrea ne invită să medităm. Disecând opera celor mai importanți creatori și, totodată, auto-modelându-se în perpetua confruntare cu tainele creației marilor înaintași -, Ovidiu Ghidirmic realizează o subtilă operație de vivisecție, de însuflețire a operei acestora, a personalității fiecăruia în parte și de re-Naștere, redimensionare a
Lansări editoriale la Târgul de Carte GAUDEAMUS – Craiova, OVIDIU GHIDIRMIC – La sfântul botez al Academiei Române * [Corola-blog/BlogPost/93432_a_94724]
-
Ripsimia și Dionisia, a scris o parte din cărțile pe care le-a încredințat tiparului mai târziu. Liniștea și pacea din acel loc erau ca un balsam pentru domnul profesor. Acolo domnul profesor se refugia pentru a scrie și a medita ..acolo am avut șansa să o cunosc și eu pe maica Benedicta. Vorbiți-ne vă rog de această prietenie... - Concediul era întotdeauna dedicat exclusiv odihnei, contemplării naturii mișcătoare și nemișcătoare, drumețiilor zilnice. În ce o privește pe maica Benedicta - Zoe
PROFESORUL SORIN ULLEA, ISTORIC AL ARTEI MEDIEVALE MOLDOVENEȘTI (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383054_a_384383]
-
peste măsură de mult. Era o cameră dosnică a casei în care locuisem în ultimul an de școală, un fel de debara unde fuseseră depozitate o mulțime de lucruri de prisos, acolo mă retrăgeam să citesc, să scriu și să meditez în deplină singurătate, nederanjat de nimeni, în fața peretelui cu imagini. Acesta era un zid scorojit pe care, în urma desprinderii în bună măsură a stratului de zugrăveală și sub efectul igrasiei, se iviseră reprezentări dintre cele mai puțin compatibile unele cu
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
Ripsimia și Dionisia, a scris o parte din cărțile pe care le-a încredințat tiparului mai târziu. Liniștea și pacea din acel loc erau ca un balsam pentru domnul profesor. Acolo domnul profesor se refugia pentru a scrie și a medita ..acolo am avut șansa să o cunosc și eu pe maica Benedicta. Vorbiți-ne vă rog de această prietenie... - Concediul era întotdeauna dedicat exclusiv odihnei, contemplării naturii mișcătoare și nemișcătoare, drumețiilor zilnice. În ce o privește pe maica Benedicta - Zoe
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
Ripsimia și Dionisia, a scris o parte din cărțile pe care le-a încredințat tiparului mai târziu. Liniștea și pacea din acel loc erau ca un balsam pentru domnul profesor. Acolo domnul profesor se refugia pentru a scrie și a medita ..acolo am avut șansa să o cunosc și eu pe maica Benedicta. Vorbiți-ne vă rog de această prietenie...- Concediul era întotdeauna dedicat exclusiv odihnei, contemplării naturii mișcătoare și nemișcătoare, drumețiilor zilnice. În ce o privește pe maica Benedicta - Zoe
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
vreo zece pași, moș Ion Bălănescu se simți foarte obosit și se așeză pe scara prispei, oftând din greu. În ultima vreme i se pare că timpul curge mai repede decât gândurile lui. Rezemându-și capul în baston, începu să mediteze: Cum mai trece timpul!... Nouășcinci?...sau nouășase?...Parcă mai contează... În fond, ce mai este un an? N-apucai să tremur bine iarna trecută, că veni primăvara. Când se-ncălzi, întrebai pe fi-miu Mihăiță: Ce-i cu căldura asta
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
vreo zece pași, moș Ion Bălănescu se simți foarte obosit și se așeză pe scara prispei, oftând din greu. În ultima vreme i se pare că timpul curge mai repede decât gândurile lui. Rezemându-și capul în baston, începu să mediteze:Cum mai trece timpul!... Nouășcinci?...sau nouășase?...Parcă mai contează... În fond, ce mai este un an? N-apucai să tremur bine iarna trecută, că veni primăvara. Când se-ncălzi, întrebai pe fi-miu Mihăiță:Ce-i cu căldura asta
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
zilei de mâine, foamea și setea își râd de libertate”. Sigur că aceste dureroase, triste constatări nu puteau fi elaborate decât din mintea unui om care a cunoscut ororile vieții, a fugit de ele cât s-a putut, și a meditat profund asupra lor. Conștiința i-a vorbit! Fiindcă există o dimensiune socială a omului, absolut necesară individului uman. Orice om se naște dintr-o societate care-i preexistă, despre care se poate susține că-i este ca și familia, un
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
cu mine tot mereu. Visez că va veni o zi cu soare Când noi vom mulțumi lui Dumnezeu. Chiar dacă visele-s alambicate Văd unii care vor să și flirteze ! Iar gânduri de îmi sunt întunecate E pentru că ar vrea să mediteze. Nu te-amăgi cu vorba mea domoală Că nici nu știi ce iute-s la mânie. Am învățat cândva a vieții școală Și-aș vrea ca ție bine să îți fie. Să te păstrez, am folosit mijloace De multe ori
IUBIRE PĂCĂTOASĂ de FLORIN CEZAR CĂLIN în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383289_a_384618]
-
am întemeiat o parte din viață pe convingerea că pot deveni nemuritor. Eram tânăr; îmi priveam pielea netedă, părul îmi era des și lucios, dinții intacți, chiar așteptam să-mi mai crească unii, măselele de minte. Pasul sprinten, vedeam departe. Meditam adânc, încredințat că sunt o formă hiperconștientă de străbatere a Spațiului. A Timpului. Propriul meu Tată, Fiu și Duh. Cum puteam, așadar, să mor? Oamenii sfârșeau pentru că, educați în spiritul unei existențe efemere, declanșau în ființa lor un mecanism care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
scot în ochii lumii strâmbă. Cei mai mari dușmani ai Stațiunii. Ai mei. Ai poporului. Au fost la școli, au învățat mai mult ceea ce nu trebuie: să judece pe alții! Ce s-ar întâmpla dacă toți oamenii ar acuza, ar medita, ar crâcni? Ar osândi? Eroul țipă, dar, măcar, nu e perfid. Știi unde bate: vrea o pensie. Cei trei vin cu parabole, cu scrânteli. Numai vorbe otrăvite: cândva, și le vor înghiți... FILOZOFUL. Cred că Romancierul scrie o carte despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
deplină a ceea ce este, dimpreună cu știința a ceea ce nu este Îl Îndreptățesc pe Înțelept să traseze hotarul dintre lucrurile obișnuite și cele de-a mirării. Există un pasaj din Lucan, În această privință, asupra căruia s-ar cădea să meditezi. Da, pricep, murmură celălalt. — Așadar, povestește-mi ceea ce este, nu ceea ce ți se pare. Bargello Își mai șterse o dată fața de sudoare. — Un bărbat. Mort. La San Giuda. În biserică. Ucis, cred. Și pentru ce vrei să informezi asupra acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-adevăr, nu mai știa nimic altceva. Sau poate pentru că orice vulpe Își păstrează Întotdeauna o cale de scăpare, În fundul vizuinii. Chipul desfigurat al lui Ambrogio continua să Îi bântuie pe dinaintea ochilor. Și totuși, nu-și putea neglija celelalte Îndatoriri. Medită, nemângâiat, la toate dovezile de meschinărie la care asistase În adunările florentine; la entuziasmul cu care se aproba expolierea unui Învins și la precauția cu care se Înfrunta semeția unui prepotent. Dacă ar mai fi existat măcar doi la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
e teamă că-ți pierzi sufletul? — Ei, sufletu!... Nu de suflet mi-e mie teamă - spuse visător călugărul. Animi volant, corpora manent, cum au zis proorocii. De trup mi-e frică. Trupul - această necunoscută. — Ciudați mai sunteți și voi, dunărenii! - medită tătarul. — Așa ne-a fost scris, s-avem tihna vântului și nestatornicia apelor. Dar nu ne plângem. Rămânem. Suntem. Toți. Azi aici, mâine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut. — Am ajuns - zise tătarul, arătând poarta haremului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dăm noi, eu și Barzovie-Vodă, fac în cap una mie și una suta pungi-aur, să le purtați sănătos! Poate că una-două să le fi suflat vântul, da’ le-am completat cu fumăritul. — O mie și o sută de pungi, care va să zică - medită viziriul. Trebuie să-l anunț pe sultan. Da’ știu c-ați strâns, nu glumă. Nu ne-am făcut decât datoria - plecă ochii Barzovie-Vodă. Episodul 36 SULTANUL Dimineața, după un somn agitat în care visă cu mare plăcere că fusese instalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-ta, se corectă repede Barzovie-Vodă. Numai la nord, până la Suceava. La Pașcani, de pildă, nu găsești picior de șnițel. — Și pe unde dracu’-a intrat? - se enervează viziriul. — Prin trecători, din Transilvania - răspunse temător Barzovie-Vodă. — Uite-așa se infiltrează dușmanul! - medita viziriul. Azi un șnițel, mâine-un vals, poimâine-o divizie întreagă. Te pomenești că-ți plac și hamburgării? Jur că n-am mâncat în viața mea! - grăi cu spaimă Barzovie-Vodă. — Bine, să zicem că te cred. Kir Haciaturian! Armeanul veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu un șaselea simț că se așezase pe-o pioneză. Cine i-o pusese? Bineînțeles, se gândise atunci Ramza-pașa trecând cu un surâs diplomatic peste durerea din dos ce-i reverbera în creieri, vreunul din zurliii ăștia de moldoveni: deși, meditase el scoțându-și pioneza cu grijă, la mijloc putea fi și mâna altora. Nu mult în dreptatea lui Ramza-pașa, vistiernicul Ximachi își ștersese buzele subțiri, vinete și se plecă spre urechea lui Metodiu. — Preacuvioase - șopti demnitarul - aveam noi o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
reîncepu să se vaite hangiul. Metodiu luă hârtia și citi: „Quousque tandem abutere, pater, patientia nostra? Quamdiu etiam furor iste tua nos eludet? Nihilne te amorem nostrum, nihil timor urbis moverunt? Salve, pater meus. Post festum, Malgorzata et Zbignew”. — Mda, medită Metodiu. Amor omnia vincit. Da’ cine e Zbignew ăsta? — E locotenent de cavalerie - sughiță hangiul - băiatul lui Potoiki, hatmanul. Păi atunci fata dumitale n-a nimerit așa rău - zise Metodiu. — Ce vorbești?! - se trezi hangiul. Hatmanul a murit anul trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ăsta cine-i? — Cine să fie? Vodă! — Bine, bine, da’ cum îl cheamă? — Barnovschie sau Barzovschie, nu mai știu bine - răspunse târgovețul. — Păi ăsta n-a mai fost domn o dată? - întrebă moșneagul. — A fost, da’ l-au mazilit. — Săracu’ om - medită moșneagul - ce-o fi fost atunci în sufletul lui! Bine că l-au pus la loc. Copii are? — De unde vrei să știu eu, bre? Ce, eu sunt boier, să stau cu el la masă? - se supără târgovețul. — Așa e, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
firman: — Nu pot scrie asta. Trebuie să fi fost o cauză. Ai plătit tributul? — Până la ultimul șfanț - răspunse Vodă. — Te-ai înțeles cumva împotriva Porții cu Ieșii, cu moscalii? — Nici pomeneală de-așa ceva! - zise Barzovie. Atunci ce să fi fost? - medită turcul, rozând un capăt al penei. Când zici c-ai fost mazilit? — Anul trecut, în octombrie - răspunse Vodă. Turcul socoti ceva pe degete, apoi spuse: — Ai dreptate, n-ai făcut nimic. Ai fost mazilit preventiv. Din cinci în cinci ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu mari sume de bani. Dacă sponsorul meu îmi dă dispoziție să nu vorbesc despre ceva, nu vorbesc, pentru că, dac-o fac, e foarte posibil să-mi pierd slujba. Și eu din asta trăiesc. Hans Scholt tăcu, dând impresia că meditează asupra celor auzite și a răspunsului pe care să-l dea și, în cele din urmă, spuse pe un ton amenințător: — Acum ascultă-mă tu, Gunther! Exact în acea zi și pe aceeași rută au dispărut trei mașini despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cred că limitele noastre la scară umană sînt infinit mai numeroase și de aceea mai alienante decît cele ce se manifestă În lumea animalelor. De aici și anihilarea treptată a instinctului nostru de libertate. Ginsberg spunea În jurnalul său: „Să meditez de pildă la piatra aceea care este spiritul meu. Cine? Acela pe care mi l-am Închipuit noaptea trecută În Întuneric. țPiatra are o durată mai mare decît omul)“. Dar cu cîtă dragoste, cu cîtă emoție ne regăsim În oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]