1,001 matches
-
unui cântăreț de operă. De Lillian Gish, de Vilma Banky, de Pola Negri, de Ramon Novarro, Rudolf Valentino, Lon Chaney, Clara Bow, Emil Jannings știam tot atât de bine ca și ea. Iar muzica de pian a lui Chopin ce acompania acțiunea melodramelor a pătruns atunci atât de adânc în mine, până în „rărunchi“, încât nici azi nu pot asculta valsurile, impromptuurile, baladele, nocturnele lui fără să nu trezească în mine un iremediabil kitsch melancolic. Altă escapadă, estivală, mă purta la ștrandul foarte departe
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
au continuat tertipurile cinefile deprinse la Cluj: furișatul în sală în pauză și confortabila contemplație de după pauză. În afară de Țara surâsului de Lehár, cu tenorul cel scund Joseph Schmidt, îmi aduc aminte de alte două filme: Victoria și al ei husar (melodramă probabil tot austriacă - mă încânta husarul...) și Iancu Jianu, film românesc, în care vibram din rărunchi pentru haiduc; amintirea lui mi-o redeșteaptă și azi partea ultimă din Simfonia scoțiană de Mendelssohn - se vede că această muzică acompania filmul. Atracția
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
avant la lettre. Imaginația politică e preferata autorilor Desperado până la căderea Cortinei de Fier. Huxley își încearcă puterile în acest spațiu în Brave New World. Umorul și îndrăzneala lui intelectuală imaginează un viitor surprinzător pentru omenire. Umorul îl ferește de melodramă. În loc să-și impresioneze lectorul cu sentimente sumbre (v. Orwell), Huxley inspectează psihologia unei lumi de roboți, o viitoare existență lipsită de gândire. El ne învață să evadăm din tragedie în comedie. Râdem, ne desolidarizăm de coșmar și lăsăm în urmă
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
terapie pentru mine asta nu e posibil, oricum. Când și când, mai folosesc câte ceva din viața mea reală, dar o fac cu totală obiectivitate, iar ceea ce rezultă e de nerecunoscut. LV. Pui preț pe sensibilitatea romancierului? Unde vezi hotarul dintre melodramă și inovația narativă dezlănțuită? JB. Sensibilitatea romancierului e ființa lui specială, ceea ce-l deosebește de alții; e bătaia inimii lui, e setul lui de amprente. Cred că sensibilitatea mea implică o gamă destul de largă de tonalități, după cum ai spus; în
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fost determinată de dramă și de teatru. Otto Ludwig și-a elaborat teoriile mai ales pe baza studierii operei lui Dickens, .ale cărui procedee de prezentare prin pantomimă și de caracterizare prin expresii șablon au fost împrumutate de la comedia și melodrama mai veche a secolului al XVIII-lea. Impulsul lui Dickens nu este de a , povesti, ci întotdeauna de a înfățișa, în dialog și pantomimă ; în loc să ne povestească despre ceva, el ne arată ceva. Modalitățile ulterioare ale romanului au tras învățăminte
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și să-i lipească în loc un fel de geamuri incomode, dând indecent înspre o seninătate adimensională. Luă fără mofturi banii oferiți pe mașină, după care, sub pretext că e așteptat pentru o misiune importantă la miezul nopții, se sustrase fără melodramă companiei. Răvășit cum se simțea, avea nevoie de un întreg lan de ovăz spre a se tolăni. Nu dormi decât chinuit, și asta și-n următoarele două-trei nopți. Motivul tulburării însă îi scăpa. Ca expedient, recurse la explicația cea mai
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
European Service, 26 August 1985) 22 Uneori, se întîmplă să fac o scurtă interpretare a mentalității lui Ronald Reagan, în care subliniez modul în care acesta a asimilat codul generic și viziunea din westernul hollywoodian, ale filmului de război, ale melodramei și altor genuri, care prezentau o viziune dihotomică a universului, cu forțele binelui opunîndu-se forțelor răului, care ne înfățișau pe "noi" ca "buni", iar pe "ei" ca "răi" și care reprimau astfel orice înclinație negativă sau agresivă, atît în țară
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
Crockett", trei episoade la rînd toate preocupate de personajul principal. În termenii construirii de imagine, albul este culoarea favorizată: Crockett poartă adesea sacouri albe, conduce mașini albe, lenevește pe plaje cu nisip alb și curtează frumoase femei albe. Ca în melodramele tradiționale, negrul reprezintă pericolul, misterul, nesiguranța și răul. În puține alte seriale au apărut atîtea cadre nocturne, întunecate, amenințătoare, în care formele și siluetele luminate apar ca elemente pozitive pe fundalul negru definit ca negativ. Și totuși, prietenia între un
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
lei. Sunt 47 de ani de atunci. La Teatrul Național se reprezintă piesa originală a lui Ventura: Peste Dunăre. Este mai mult un succes de stimă decât un mare succes real. Altfel Teatrul Național e jos de tot: se joacă melodrama Don Juan de Marana și feeria Fata aerului. Teatrul e întotdeauna gol pe trei sferturi, iar în loji niciodată nimeni. Dacă n-ar fi închirierile teatrului la trupele streine și balurile mascate, actorii ar muri de foame. Dar iată că
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
boier de neam, dar senator liberal. Teatrul Național are un repertoriu inferior, piesele sunt rău montate și tot atât de rău jucate; afară de cei câțiva artiști de mâna întâia, ceilalți nu sunt demni de prima scenă a Regatului. în sfârșit, după atâtea melodrame jucate prost, precum Marion Delorme, Cazacii și polonii etc., Alexandru Odobescu, finul prozator, trimite teatrului o localizare: Nea Frățilă, localizată după L’Ami Fritz a lui Erckmann-Chatrian.<footnote id=”71”><Într-adevăr, piesele Marion Delorme de Victor Hugo (în care
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
Când părțile se iau la bătaie, lumea consideră imediat că unii sunt virtuoși și ceilalți infami. Dar o asemenea optică nu-i decât o resurgență a Luminilor și a Tenebrelor, o logică infantilă ca cea a westernului cu gust de melodramă. Ideea că ambele părți ar putea fi la fel de rele l-ar aduce la disperare pe justițiarul occidental. Poate că maniheismul nostru nu-i decât o viclenie a ego-ului, o atitudine inspirată din vanitate. În loc să lase lucrurile să curgă, să se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
un Sisif care urcă necontenit pe culme stânca ce se rostogolește iarăși, după aceea, în prăpastie. Onoarea, formă nouă a sentimentului de conservare intim asupra instinctului moral al individului. În vremea crizei religioase din Franța pe timpul revoluției franceze, a apărut melodrama, ca moralizator al mulțimilor. Cele două orfeline, Curierul de Lion, și alte înscenări lacrimogene ale lui Pixérécourt, Victor Ducagne, Bouchardy, D'Emmeri, emoționau în așa măsură parterul și galeria, încât intriganții și criminalii deși executați în actul final erau urmăriți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
altceva decât ceea ce ni se băgase pe gât până atunci, și astfel se explică adeziunea pe care ne-o câștigaseră până și unele produse modeste estetic, dar cu atmosferă și subiecte insolite, exotice, de felul acelora pe care le ofereau melodramele mexicane sau indiene, care și ele începuseră să populeze ecranele. Vagabondul lui Raj Kapoor a făcut epocă. Mai mult decât acestea, și în cu totul alt sens, ne vor impresiona însă, în acei ani, producțiile noului val din cinematografia sovietică
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cu dispreț: "Imigrantule!". Cartea este tulburătoare. Există o sumedenie de memorii de război, dar lucrarea lui Profir, Singur pe cerul Stalingradului, se detașează, de departe, printr-un stil deosebit. Textul este scris cu dramatism, fără a cădea niciun moment în melodramă. Este totodată sobru, foarte sobru, dar nu rece. Nu intră aproape deloc în detalii personale, ci povestește războiul aerian. De aceea, ai mereu senzația, citind, că nu afli mare lucru despre autor, și totuși îl simți aproape, ți-e drag
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
M.P. am avut simțământul foarte precis al faptului că trebuie întotdeauna să dăm celorlalți cât mai mult posibil, fără să cerem niciodată nimic în schimb... 11 iulie 1952 Prima mea lecție de canto en tant qu’aumône. Termenul ține de melodramă, dar n-am unul mai potrivit. Următoarea lecție - vinerea viitoare, adică peste o săptămână. E bine, căci lecțiile prea dese ar fi creat, fără îndoială, o situație falsă... Voi încerca și în viitor să fie la fel, cu condiția să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lui țumpi pasiunea mea pentru Infante, mi-a spus: „De ce n-am fost eu copilul acela?“ Drăguț. Pentru mine singura soluție este să planez deasupra, precum lebăda în nori. Câtă afectație! Cât zâmbet! Mi-e teamă să nu alunec în melodramă. Cred că lui Mihai am să-i fixez o întâlnire ori duminică, ori numai săptămâna viitoare, așa, cam pe joi, adică peste o săptămână... Iar eu în tot timpul acesta mă voi perpeli ca pe jăratec. Gelozia, oricât de neroadă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care supără; nici o satis facție adevărată. Dificultăți. Teroarea unei mulțimi de mici lucrușoare de făcut, pentru care nu am nici o apetență. Simțământul opresiv al lucrurilor prost făcute și care apasă... și acest incident cu Infantele, care ține mai mult de melodramă, dar care dezvăluie răutatea omenească în toată plinătatea ei! În fața acestui fenomen am pur și simplu un sentiment de mirare dezagreabilă... Probleme de bani care nu stau în picioare, dar care te sâcâie. și mai cu seamă acest simțământ al
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nici un război. 6: Bizara lipsă de talent a vieții în redactarea și regizarea spectacolelor ei e cel puțin la fel de mare ca și forța cu care-și organizează misterele și complexitățile fascinante. La câte un colț de stradă vin spre noi melodrame care sfidează fantezia celui mai lacrimogen dramaturg. Din când în când sosesc știri externe de un schematism al situațiilor atât de elementar, încât celebrele cărți schematice capătă - prin comparație - adâncimi proustiene. Alteori, „marele scriitor care e viața” - cum spunea pe
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
a făcut Tidalium Pelo când l-a văzut pe Roc Wilkes mort? Habar n-am - noi, bipezii, n-avem nimic comun cu patrupedele. Noi ne-am urcat dimineața în tramvaie și troleibuze și ne-am dus la muncă. Restul e melodramă. CAPITOLUL XI REZUMATUL CAPITOLELOR PRECEDENTE: De aproape 25 de ani luna mai e pentru mine cea mai frumoasă lună a anului, fiindcă în această lună a crăpat Hitler, în această lună s-a sinucis Göbbels, în această lună Himmler a
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
sale Reisebilder, Heine povestește cum, într-o seară, asistând la reprezentațiunea piesei lui Dumas La Tour de Nesle, s-a întâmplat să aibă în fața sa o tânără persoană care purta o capelină roză. Dac-am fost în stare să suport melodrama aceasta nesuferită, spune poetul, e numai pentru că toată seara am urmărit-o prin vălul roz care se interpunea între ochii mei și rampă. Legând apoi împrejurarea aceasta de impresiunile pe care i l-ea lăsat revoluția de la 1848, el adaogă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Codre (fără pretenții) și Rămânerea lui Laurențiu Damian (care a proiectat în completare un documentar despre Eminescu). După ce-am văzut mai recentul său film Drumul câinilor, nu credeam că se poate ceva mai rău în direcția kitschului și-a melodramei arăbești ; Rămânerea mi-a dovedit că se poate Cât despre Pasaj (George Bușecan), care a încheiat festivalul înlocuind în ultima clipă Trahir al lui Radu Mihăileanu, aproape că nu se poate vorbi : nu este vorba despre un film, pentru că G.B.
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
scenei). Există un moment emoționant când Aristița, o fostă divă a teatrului (jucată empatic de Ioana Bulcă), ia în stăpânire cadrul și-și recită lunga tiradă în ploaie ; scena are acea grandilocvență și elocvență comic înduioșătoare pe care le asociem melodramelor mute. Dacă Restul e tăcere ar fi reușit să păstreze acest ton (comic cu grație, patetic cu eleganță) pe tot parcursul filmului, am fi avut poate o capodoperă ; așa, nu este decât un film bine ”servit” tehnic, ce arată bine
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
o devenire normală de paranteza comunistă, cu propriul set de valori (dintre care nu făcea parte invenția formală văzută mai curând, exact ca în Germania lui Hitler, un simptom de decadență burgheză). De fapt, filmul românesc a trecut de la ineptele melodrame burgheze la ineptele filme mobilizatoare și moralizatoare realist socialiste (uneori făcute de aceeași oameni, că tot se pricepeau). Cinematograful românesc a ratat, din motive ideologice, neorealismul anilor 40 (pe care-l recuperează abia acum), după cum, din aceleași motive, n-a
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de coșar provine dintr-o sete de revanșă socială, după cum vedem că hitlerismul fervent al mătușii lui Felix are un element erotic. Cu alte cuvinte, nu vedem nimic nou. Coregizat de Radu Gabrea și Marijan Vajda, Cocoșul decapitat e o melodramă didactică în care tot ce mișcă e programat să-i servească spectatorului un aperçu istoric sau altul, pe care probabil că l-a mai avut și la alte filme despre nazism. E o melodramă arătoasă și lucrată competent, dar e
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Marijan Vajda, Cocoșul decapitat e o melodramă didactică în care tot ce mișcă e programat să-i servească spectatorului un aperçu istoric sau altul, pe care probabil că l-a mai avut și la alte filme despre nazism. E o melodramă arătoasă și lucrată competent, dar e subțire și subțirimea ei e exact opusul bogăției texturale a romanului. în 1990, cînd Schlattner a început să scrie (în germană) despre Făgărașul interbelic al copilăriei sale, a făcut-o din dorința de a
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]