2,387 matches
-
al vîntului de iarnă; a poposit, blînd și tăcut, aducînd cu sine presimțirea neîndoielnică a bucuriei sălbatice coborîte din cerul Întunecat și moale, Încărcat de zăpadă, a zăbovit În noapte, sălbatic, Întunecat și tainic, peste pămînt și peste tăcerea uriașă, mișcătoare, a orașului Încremenit În milioane de celule adormite, vibrînd veșnic În noapte la sunetul molcom, Îndepărtat și puternic al timpului. Și m-am contopit prin cunoaștere și viață, cu o Încredere de neclintit, cu marea familie a celor care trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
trupul unui muncitor oarecare, al cărui nume nu-l cunoaște și de a cărui moarte, Înconjurată de un mister profund, nu va afla și nu se va sinchisi niciodată. Am Încercat să ating cu degetele urii mele acea uriașă și mișcătoare lume de forme și fantome, dar n-am reușit. N-am reușit să ajung la izvorul său palpabil, n-am reușit să ajung la o certitudine fatală. Cuvinte, șoapte, rîsete, chiar și o fărîmă de carne trădătoare, toata țesătura uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de forme și fantome, dar n-am reușit. N-am reușit să ajung la izvorul său palpabil, n-am reușit să ajung la o certitudine fatală. Cuvinte, șoapte, rîsete, chiar și o fărîmă de carne trădătoare, toata țesătura uriașă și mișcătoare a acelei lumi crude și fantomatice era intangibilă și zbura pe lîngă mine, legenda veșnică și invincibilă a disprețului și a Înfrîngerii. Apoi, chiar cînd stăteam acolo, În stradă, groaza oarbă mă părăsi cu iuțeala de basm cu care apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pantaloni vechi și lăbărțați, o pălărie veche, o pereche de pantofi scîlciați și juliți. De fapt, acum parcă el Însuși se redusese la atît: o pălărie, un zîmbet vag și grotesc de bețiv, doi obraji tremurători, două margini de guler mișcătoare, două gheare cenușii și murdare legate cu o cravată ca o funie și o grămadă de veșminte uzate, murdare, fără formă, care se mișcau și se legănau Încet la fiecare pas al brancardierilor. Brancardierii ieșiră cu grijă, dar repede, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
este adesea asaltat cu proiectile. Iar acest atom Își găsește probabil sfîrșitul, În cele din urmă, Într-un colț, neștiut de pe fața sălbatică a continentului, strivit, o simplă pată de sînge pe pietrișul terasamentului, un țipăt pierdut În vuietul roților mișcătoare, o Încolăcire de măruntaie pe barele manivelelor, o zvîrcolire scurtă și neînțeleasă de sînge și oase și creier pe grinzile de lemn sau doar o grămadă informă veche, soioasă, cenușie și cafenie prăbușită Într-o dimineață În fața unei uși dărăpănate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
imaginea ta strălucește veșnic În inimile noastre și ne-ndreptăm spre tine! — Stradă a dimineții, stradă a speranței! au strigat ei. Stradă scăldată În răcoare, În lumina piezișă, stradă cu fațade Înalte și adîncă umbră albastră, stradă scăldată În aerul mișcător al dimineții poleind valurile, stradă cu docuri vechi și ruginite, pe unde bacul teșit intră spumegînd, Împovărat de un zid de fețe mici și albe, ce privesc fix, atent, În tăcere, către tine, mîndră stradă! Stradă inundată de mirosul greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cetăților, precum fălcile murale, un soi de instrumente care slujeau spre a scoate pietrele din ziduri; terebrele, un fel de berbece, care în loc de cap de animal spre a lovi, se sfârșea într-un vârf ascuțit spre a găuri zidul; turnurile mișcătoare si altele mai multe. Ca mijloace de apărare contra asediului cetăților lor de Romani, Dacii întrebuințau fără îndoială mașinile acelea ce aruncau pietre foarte grele asupra a-sediatorilor, numite la Romani baliste sau catapulte. Astfel se văd pe columna lui Traian
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
mai putu citi. Stătu întins și ascultă clinchetul instrumentelor, murmurul vocilor profesioniste și zgomotul horcăielilor adînci. îi aduseră obișnuita cană de ceai din fiecare seară și apoi luminile se stinseră. în afara unei veioze din spatele paravanelor, încăperea era scăldată în umbrele mișcătoare aruncate de ferestrele coridorului. Respirația se transformă în cîteva oftaturi repetate apoi deveni inaudibilă. Paravanele, căruciorul și instrumentele fură scoase și plecară toți în afară de doctorul cu ochelari fără rame, care veni lîngă patul lui Lanark și se lăsă greu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
după mine anumite cuvinte. — Ce cuvinte? — Dacă mă voi rătăci, o să închid ochii și-o să-mi întorc capul. Dacă mă voi rătăci, o să închid ochii și-o să-mi întorc capul. Munro ridică jaluzelele. în fața lui era o priveliște cu depărtări mișcătoare și încețoșate, soarele strălucind printre ele. Șiruri înzăpezite de nori despărțeau lanțuri înzăpezite de munți, iar ceruri argintii erau atît de aproape de oceane sclipitoare, că de-abia le puteai distinge. Institutul părea să lunece spre soare între pantele abrupte ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zimți începeau să se-adune fluturi, iar localul „La Homar & Godun“, care devenise „La Teroristu’“, acum devenea „Labirintul de iederă“. Veterinara, în șa, dispărea ca o fata morgana a câmpului. Omar o ducea cu privirea până departe, pe granița lanului mișcător, unde totdeauna părea că se termină lumea. Când i se pierdea cu totul din ochi, un tremur fierbinte îl străbătea dinăuntru. Nu-i plăcuse vreodată acel fior care îl făcea să se simtă nesigur și tulburat. Noroc că se întâmpla
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nu era Numai mierla fluera, Iară el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Ce cați tu, băiet, pe - aice? Zice codrul liniștit; M-am pus de am înfrunzit Pentru că tu m-ai dorit". Iară valurile sună Mișcătoare se adună, Pintre mrejele de frunze Cearcă soare să pătrunză, Ard în umbră la răcoare Petele scînteetoare 99 {EminescuOpVI 100} Și pe-a undelor bătae Varsă lumina văpae, Pe șiroaie limpezi, lungi, Sboară razele ca dungi. Iar Mușatin stând culcat
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de argint, încît prin mantale se zăreau oasele albite de secăciune. Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi... și încălicați pe schelete de cai, mergeau încet - încet... în lungi șiruri... dungi mișcătoare de umbre argintii... și urcau drumul lunei, și se pierdeau în palatele înmărmurite ale cetății din lună, prin a cărora ferești se auzea o muzică lunatecă... o muzică de vis. 326 {EminescuOpVI 327} Atunci i se păru că și fata
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o țepușă roșie de vânătoare, poruncindu-i să lovească casele; și câte lovituri primea o casă atâția morți ieșeau din ea." Paneloux și-a întins, ajungând aici, brațele sale scurte, în direcția ieșirii, ca și cum ar fi arătat ceva în spatele perdelei mișcătoare a ploii: "Frați creștini, a spus el cu tărie, aceeași vânătoare mortală bate astăzi străzile noastre. Priviți-l, acest înger al ciumei, frumos ca Lucifer, și strălucitor ca răul însuși, înălțat deasupra acoperișurilor voastre, ținând în mâna dreaptă țepușa roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aranjat andrelele și a înaintat spre pat. Tarrou își ținea acum, de câtăva vreme, ochii închiși. Sudoarea îi încrețise părul pe fruntea osoasă. Doamna Rieux suspină și bolnavul deschide ochii. El vede chipul blând aplecat asupra lui și, sub valurile mișcătoare ale febrei, zâmbetul tenace apare încă o dată. Dar ochii i s-au închis numaidecât. Rămas singur, Rieux se așează în fotoliul pe care tocmai îl părăsise mama lui. Strada amuțise și tăcerea era acum totală. Frigul dimineții începea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
care latina a încetat să mai fie folosită și practicată, un surge et ambula vernacular care n-are idee încotro se îndreaptă și tocmai de aceea sperie. Marçal Gacho, care, doar cu o oră înainte, sau mai puțin, cu un mișcător abandon, rar întâlnit la sexul masculin, se mărturisise copil, este, până la urmă, fără să aibă habar, tată embrionar de câteva săptămâni, lucru care, din nou, ne demonstrează că nu trebuie niciodată să ne simțim siguri de ceea ce credem că suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Dar n-a fost nici o noutate, pentru că s-a mai întâmplat în istoria fabulelor și ale minunilor lumii canine, faptul că Găsit s-a apropiat de Cipriano Algor ca să-i lingă lacrimile, gest de supremă consolare care, totuși, oricât de mișcător ni se pare, în stare să miște până și inimile cel mai puțin înclinate spre manifestări de sensibilitate, nu va trebui să ne facă să uităm cruda realitate că gustul de sare, atât de prezent în ele, este deosebit de apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lingea fața și nu-l lăsa să vadă drumul, la capătul căruia apare, uimită, Isaura Madruga, să se suspende acum totul, vă rog, să nu vorbească nimeni, să nu se miște nimeni, să nu se bage nimeni, aceasta este scena mișcătoare prin excelență, mașina care urcă pe alee, femeia care a făcut doi pași și deodată n-a mai putut merge, priviți-o cum își ține mâinile strânse la piept, Cipriano Algor a coborât din furgonetă ca și cum ar intra într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să sosească. Cred că era ora unsprezece, poate mai puțin. Traversasem sala lui Lavoisier fără să aprind lanterna, având vii În minte halucinațiile din timpul după-amiezii, străbătusem coridorul cu machete feroviare. În naos se afla deja cineva. Vedeam niște lumini, mișcătoare și slabe. Auzeam zgomote de pași, obiecte mutate din loc sau târâte. Am stins lanterna. Mai aveam oare timp să ajung la gheretă? Mă furișam pe lângă vitrinele cu trenuri și am ajuns aproape de statuia lui Gramme, În transept. Pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că ecranele Își schimbau formatul, luna nu mai era, se dusese să se ghemuiască printre niscaiva coaste metalice, dihania o sfârtecase, o digerase, o făcuse să dispară În altă dimensiune. Tesseract. Cub tetradimensional. Acum vedeam printr-o arcadă o lumină mișcătoare, chiar două, roșu și alb, care pâlpâiau - desigur, vreun avion căutând aeroportul Roissy, sau Orly, cine știe. Dar imediat - fie că mă mutasem eu, sau avionul, sau Turnul - luminile dispăreau În spatele unei nervuri, așteptam să le văd reapărând În celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Phyllis observă afecțiunea vădită care îi lega pe tată și pe fiică, așa cum o făcuse de-atâtea ori înainte, și simți o împunsătură nedemnă de gelozie. — Ce părere aveți, domnule Jones? Norman Jones văzu cum i se întindeau înainte nisipuri mișcătoare. Se înșelase. Își închipuise că Ralph Tyler era deja o epavă ramolită, asemenea nefericiților pe care îi vedea când își vizita propria mamă. — Phyllis, draga mea. Tatăl ei era drept ca o stană acum. Toată lumea știa că vorbele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mișcare a mâinii, Fie și părând greșită, ascunde o alta, Corectă și simplă, Ce urmează un detaliu care Să acorde Farmecul bine meritat Muncii acestui desen Plin de suflet și de speranța că, Într-o zi, Voi desena sublim. Nisipuri mișcătoare Nu pot să mă înalț, Dar sigur pot să-ncerc să văd Dincolo de tot ce pot simți, Căci eu nu mai vreau Să doară de fiecare dată Ca o ultimă rană, dar care Niciodată Nu se închide, Dar din care
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care Niciodată Nu se închide, Dar din care nici sângele nu mai curge. Nu se poate vedea, Nu se vorbește despre ea, Deci o putem ignora, Ne prefacem că nu se știe Că există undeva sentimentul de ură. Din nisipuri mișcătoare, Nisipuri de disperare, de neputință, Încerci să scapi, Ai doar o șansă: Să-și regăsești aripile. Speranța... O perdea de fulgi ce-și croiesc propria soartă se avântă spre pământul trist. Norii care plâng neîncetat cu lacrimi de gheață căci
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu sfioșenie să învețe primii pași. Dumnezeu le-a privit cu înduioșare și le-a trimis fiecăreia câte o rochie verde de smarald făcută din alge. Decorul a început să prindă culoare, din negru întunecat în picături de stele luminoase, mișcătoare ce au format valurile, niște domnițe plângăcioase. Dumnezeu a luat apoi o picătură din lacrimile valurilor și, suflând asupra ei, a transformat-o într-o mireasmă de parfumuri. Mirosea a mister, a prospețime, a albastru și a viață. Valurile plângăcioase
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
La vederea vrăjitorilor strigă din răsputeri: Plecați cât mai puteți! Nu! Răspunse Acoladus, împreună vom dovedi că suntem de neînvins. Dar nu a fost nevoie decât de praful său magic și cavalerul dispăru. Următorul obstacol era o mare de nisipuri mișcătoare din care se conturau diverse forme. Cavalerul pământului strigă: Pământ blestemat, ce omori orice, pe loc să te transformi în piatră! Hocus-subtero! Nisipurile se împietriră pe dată. În scurt timp apăru un câmp electro-statico-magnetic pe care Metamorfo era dator să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și mâncau dulciurile. Totuși, nevestele fraților mei munceau cum trebuie și erau fertile. Am dobândit mulți nepoți și nepoate în Salem, iar familia lui Iacob a prosperat. Era pace la corturile noastre, doar Simon și Levi trăiau într-o continuă, mișcătoare nemulțumire. Fântâna, cea care făcuse ca pământul nostru să pară așa o afacere, se dovedise a fi un puț vechi și părăsit, o grămadă de pietre care a și secat curând după ce ne-am așezat noi acolo. Frații mei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]