1,513 matches
-
o îndatorire cetățenească: Cine a fost cândva în Transilvania, acela îi va duce dorul. Pe lângă efectul copleșitor al bogățiilor naturale fără pereche, acolo ne vom umple ființa cu savoarea inconfundabilei vieți strămoșești a ungurimii. Prin Transilvania vom cunoaște și destinul milenar ungar. Vom înțelege veșnica luptă de autosacrificare, pe care, în decursul istoriei sale sumbre, dar cu o consecvență de fier, națiunea noastră a dus-o întotdeauna pentru pământul Transilvaniei. Vom înțelege motivația sacrificiilor aduse de vitejii Sfîntului Ladislau, de eroii
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
a avut capacitatea că în gamă preparatelor moldovenești, să asimileze și rețetele altor popoare. Mâncărurile specifice și tradiționale moldovenești, cunoscute și recunoscute astăzi, prin savoarea și originalitatea lor, sunt realizate în restaurantele noastre, dar și în gopodăriile țărănești, păstrând, tradiția milenara a moldovenilor. Prin coținutul sau, lucrarea se adresează publicului larg, gospodinelor, profesioniștilor din domeniu, elevilor din școlile și liceele de specialitate. Lucrarea de față, are meritul că în afara rețetelor culinare cu specific moldovenesc, de asemenea prezintă și importanța tuturor plantelor
Plante Aromatice și Bucătăria specific Moldovenească by Marinescu Magda, Ţibulca Eugenia [Corola-publishinghouse/Science/91519_a_92392]
-
se folosea mult peștele și carnea de oaie. Ion Creangă, în Amintiri din copilărie descrie foarte frumos mâncărurile noastre țărănești ” pui tineri în tigaie tăvăliți prin unt, aliveni și plăcinte, poale-n brâu”. Bucătăria moldoveneasca a reușit să păstreze tradițiile milenare ale poporului nostru . Influență europeană se regăsește în planul bucătăriei românești, astfel imperiul austriac influențează bucătăria din Transilvania și Banat, Rusia bucătăria din moldova, Franța-Bulgaria și Grecia, bucătăria din muntenia, iar Turcia bucătăria Dobrogeana. Influență gastronomiei franceze a marcat puternic
Plante Aromatice și Bucătăria specific Moldovenească by Marinescu Magda, Ţibulca Eugenia [Corola-publishinghouse/Science/91519_a_92392]
-
sunt în strânsă dependență de mediul ecologic, de elementele mediului înconjurător natural. Cunoașterea interdependenței om-natură datează din cele mai vechi timpuri, de când se adună date privitoare la influența apelor minerale, a climei, a zonelor geografice, la estetica naturii etc. Practica milenară a balneologiei a cunoscut, după primul război mondial și până în prezent, trei perioade distincte, determinate de evoluția tehnică și de studiile de farmacodinamică. Până la primul război mondial, preocuparea principală, în privința izvoarelor mineralizate, a constituit-o identificarea și captarea lor, precum și
PENTRU SĂNĂTATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR by VLAD BEJAN, VICTOR BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91837_a_93173]
-
Lapedat a pregătit pentru Aliați, materiale ample referitoare la situația politică și culturală a românilor din Austro Ungaria, fiind desemnat în acest sens împreună cu I. Nistor. În acest fel s-a declanșat entuziasmul național, care a condus la împlinirea dezideratului milenar: Unirea 34 . Ca vicepreședinte, el a stabilit legături și cu reprezentanții diplomatici ai Aliaților la Iași, în special cu Domnul de Saint-Aulaire, ministrul Franței în România, și prin intermediul lui cu ceilalți colegi ai săi. Astfel, Lapedatu a fost primit la
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3042]
-
Ion I. C. Brătianu, despre care aprecia: ,,Cât patriotism și devotament a trebuit să pună, ca să obțină recunoașterea integrală a revendicărilor noastre teritoriale, ca să câștige prin războiul de uriașe jertfe și nespuse sacrificii, dobândirea acestor revendicări, să răsplătească umilințele unei robii milenare, ca să afirme prin atitudinea sa de înaltă conștiință și exemplară demnitate românească la Conferința de Pace, temeiul drepturilor noastre suverane”48. Ca ministru, Alexandru Lapedatu a întreprins sau patronat, singur sau în colaborare, numeroase instalări de monumente publice. Astfel, împreună cu
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3042]
-
va constitui axa principală și punctul de referință constant: ce anume au în comun Ierusalimul și Iudeea cu eshatologia creștină primară? Sunt ele colaterale acesteia sau esențiale? Iată de ce în subtitlu este sugerată o controversă care gravitează în jurul problemei Ierusalimului milenar și a venirii Anticristului.” Capitolul I Cartea lui Daniel și „preistoria” creștină a mitului, de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, la Iustin Cartea lui Daniel De‑a lungul perioadei care desparte Evanghelia după Marcu, capitolul 13, de opera lui Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
avea parte de o antimântuire, prin minciună. Anticristul magician și pseudotaumaturg; alte precizări biografice 28,2-30. Această operatio erroris va fi Anticristul; Apoc. 13,2‑14; cele două fiare; virtuțile magice ale Anticristului; falsele minuni; cifrul 666 și tradiția „săptămânii milenare”; excurs teologic: chinurile (28℘Ρ4Η) și persecuțiile fac parte din planul divin; ele ajută la maturizarea credinței; cifra Anticristului este 666, de trei ori 6, întrucât personajul recapitulează toate apostaziile, de la căderea îngerilor până la el: 600, anii lui Noe; 60
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nabucodonosor. 30,1-4 Trei nume a căror valoare numerică este 666: LATEINOS, EUANTHAS, TEITAN; deși Irineu se arată mai curând favorabil celei din urmă variante, el respinge orice identificare prematură; venirea lui Isus și inaugurarea regatului sfinților; a șaptea zi milenară. Figura Anticristului și structura mitului Mitul Anticristului se află inserat în discursul despre ultima tempora, fiind folosit pentru a demonstra esența mincinoasă a diavolului. Acesta punctează istoria omenirii prin trei intervenții decisive: în rai - îl ispitește pe Adam prin intermediul Evei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o interpretare extrem de rafinată a termenului c£ragma. El vede în numărul 666 expresia simbolică a teoriei recapitulării (recapitulatio) tuturor apostaziilor pe care le‑a schițat la începutul monografiei sale anticristologice. În același timp, înscrie demonstrația sa în scenariul „săptămânii milenare”, realizând încă o dată o faptă temerară din punct de vedere teologic și exegetic. Istoria omenirii de la Adam și până la Isus numără șase mii de ani (V, 28, 3): Quotquot enim diebus hic factus est mundus, tot et millenis annis consummatur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
s‑au săvârșit toate câte există, e limpede că săvârșirea acestora se va petrece în anul șase mii (după facerea lumii). Într‑adevăr, Irineu interpretează cifra fiarei utilizând simultan credința potrivit căreia cifra șase simbolizează lipsa perfecțiunii și tradiția „săptămânii milenare”, prezentă deja în scrierile iudaice și creștine anterioare. 1) În privința credinței amintite, ereticul Marcu (Adu. haer. I 15, 2) vedea în Isus încarnarea ogdoadei, întrucât suma valorilor numelui său (IHΣOΥΣ) - I (10), h (8), s (200), o (70), u (400
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lungul a șase mii de ani” scurși de la crearea lumii. El va fi deci întruparea însăși, simbolul viu al imperfecțiunii creaturale. 2) Paragrafele 3 și 4 ale capitolului 28 necesită o analiză unitară. Irineu face apel la tradiția „săptămânii milenare”, pe care o folosește în manieră originală, conferindu‑i, pentru prima dată, o expresie cu totul coerentă. La baza acesteia se află două credințe: a) credința milenaristă, potrivit căreia a doua venire a lui Cristos va inaugura, pe pământ, o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însumează o mie de ani. Irineu se înscrie pe linia hermeneutică reprezentată de Iustin, dar deschisă de textele iudaice intertestamentare (Jub. 4, 30). În afară de tradiția „zilei Domnului”, el asimilează o altă tradiție, cea care stabilește durata lumii la o „săptămână milenară”, adică la șase mii de ani și care apare în capitolul 15 al Scrisorii lui Pseudo‑Barnaba. Acest text, după cum am văzut, recuperează multe din datele teologice ale Vechiului Testament prin intermediul exegezei alegorice. Autorul echivalează aici cele șase zile ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sabatul reprezintă cea de‑a șaptea zi a „săptămânii cosmice”, ziua în care drepții se vor odihni împreună cu Cristos. Ultima zi, a opta, inaugurează împărăția cea veșnică. Auguste Luneau presupune, pe urmele lui Franz Cumont, că această tradiție a săptămânii milenare a fost împrumutată de Pseudo‑Barnaba dintr‑un curent rabinic influențat de teoriile magilor elenizați. Cele două motive de care tocmai am vorbit - cel al „mileniului pământesc”, împrumutat din literatura apocaliptică iudaică (fără legătură cu Apocalipsa lui Ioan) și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împrumutată de Pseudo‑Barnaba dintr‑un curent rabinic influențat de teoriile magilor elenizați. Cele două motive de care tocmai am vorbit - cel al „mileniului pământesc”, împrumutat din literatura apocaliptică iudaică (fără legătură cu Apocalipsa lui Ioan) și cel al „săptămânii milenare”, propriu mediilor iudeo‑siriace - fuzionează pentru prima dată în fragmentul din Aduersus haereses având drept element catalizator teoria irineică a recapitulării: totul se va relua în Cristosul slavei; cei o mie de ani de fericire petrecuți de Adam în rai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se pronunțe asupra autenticității lor. 6) Domnia Anticristului va dura trei ani și șase luni, la capătul cărora va fi aruncat de Cristos în „iezerul de foc și de pucioasă”. Apoi va începe „cea de‑a șaptea zi a săptămânii milenare”. O dezvoltare a acestei prezentări schematice se impune. Unul dintre punctele majore de interes, în ceea ce privește datele „biografice” ale Anticristului, este identificarea numelui său. După cum știm, atât grecii, cât și romanii foloseau literele pentru a calcula, fapt care permitea diferiților interpreți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desăvârși răul pe care predecesorul său nu l‑a realizat decât parțial. În opinia lui autorului nostru, este indiscutabil faptul că Anticristul nu se află încă pe pământ. În demonstrația sa, Hipolit se sprijină pe credința deja consacrată a săptămânii milenare. Prima parusie „a avut loc în a opta zi din calendele lui ianuarie, într‑o miercuri, în anul patruzeci și doi al domniei lui Augustus, anul cinci mii cinci sute după Adam” (IV, 23, 3). De aici decurge faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
necredincioșii vor fi șterși din istoria omenirii, ne vom întoarce la condiția paradisiacă (7, 2). Acest cerc temporal este limitat, așadar, de două „vârste atemporale”, simbolizate prin cifrele 0 și 7. Lactanțiu este, și el, unul dintre adepții teoriei „săptămânii milenare”, teorie care desființează erorile caldeene și platoniciene. Cele șase milenii se află sub semnul răului, în cel de‑al șaptelea mileniu se va reinstaura binele. Familiarizat cu scrierile ezoterice grupate sub numele lui Hermes Trismegistul, apologetul propune o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Apocalipsă 20,1‑6 (remarcăm, în trecere, că aproape jumătate din cartea a XX‑a din CD este ocupată de un minuțios comentariu al viziunii ioanice). După cum am văzut, Augustin respinsese deja, cu argumente solide, credința tradițională în „săptămâna milenară”. În opinia sa, millenium nu înseamnă nicidecum o perioadă de timp concretă, de o mie de ani, ci unul din următoarele lucruri (identice, în cele din urmă): fie „ultima parte a zilei de o mie de ani rămase până la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cărui întindere este nedeterminată, vor avea loc două evenimente: instaurarea împărăției sfinților pe pământ și înlănțuirea diavolului în adânc. În această privință, Augustin se întreabă mai întâi cine sunt acești sfinți și, apoi, cum anume trebuie să înțelegem ideea „șomajului” milenar al diavolului. Fidel vechii sale metode a triplei interpretări aplicate discursului rostit de Isus în evangheliile sinoptice (epistola 199), exegetul identifică simplu împărăția „de o mie de ani” a sfinților cu „împărăția spirituală” a Bisericii. Sfinții împărățesc deja pe pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos și instituție umană) reprezintă primul pas către constituirea unei „ecleziocrații” întemeiate pe o teologie triumfalistă. Altfel spus, din momentul în care întreaga „lume”, ca entitate metafizică și politică, se află sub autoritatea Bisericii (de vreme ce ne aflăm deja în „împărăția milenară”), orice exigență impusă de Biserică este a priori legitimă. Proiectul revoluționar al lui Augustin prezintă, așadar, un anumit risc, iar proba cea mai evidentă este aceea că posteritatea a ales acest tip de interpretare cu consecințele politice care decurg de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ortodox” are sensul de „conform cu doctrina Bisericii universale” (n.t.). . Potrivit credinței milenariste, înaintea sfârșitului lumii va avea loc o înviere, a sfinților care, timp de o mie de ani (Apoc. 20,2), vor domni împreună cu Cristos pe pământ. Împărăția milenară este deci pământească, amintind de domnia mesianică a iudeilor. Milenarismul își are rădăcinile într‑un mediu asiatic, „în care creștinismul a fost foarte influențat de iudaism și a îmbrăcat nuanțe evident materialiste” (M. Simonetti, „Milenarisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
milenaristă. Cel mai semnificativ aspect, după părerea noastră, confirmând faptul că sensul prim al pasajului era alegoric, este absența imaginii templului din Ierusalimul ceresc. Dacă lucrurile sunt în felul acesta, autorul Apocalipsei „prin prezentarea sa sobră și simbolică a domniei milenare ar fi reacționat împotriva reprezentării realiste și materialiste a millenium‑ului” (M. Simonetti, „L’Apocalissi e l’origine del millennio”, în Vetera Christianorum, 26, 1989, p. 340). Cât despre Irineu, acesta dă o interpretare tipic milenaristă capitolelor Apocalipsei, urmând îndeaproape
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
du monde selon les mages occidentaux”, în Revue de l’histoire des religions, 103, 1931, pp. 29‑96, și J. Daniélou, „La typologie millénariste de la semaine dans le christianisme primitif”, în Vigiliae christianae, 2, 1948, pp. 1‑16. Motivul „săptămânii milenare” este de origine iraniană; apare, de asemenea, și în Oracolele lui Hystaspe (sec. al II‑lea d.Cr.). Conform acestei tradiții, de‑a lungul primelor șase mii de ani, Răul domină lumea, dar la sfârșitul acestei perioade Dumnezeu îl trimite pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un mediu natural variat, nepoluat și cu atracții turistice dintre cele mai pitorești. În țara noastră, creația populară, în diverse domenii ale artei populare, folclorului literar, muzical și coregrafic, cunoaște o dezvoltare continuă, ea căpătând, pe fondul putemic al tradițiilor milenare, o multitudine de noi forme și expresii artistice. Trăsăturile fundamentale ale culturii populare românești sunt autenticitatea, originalitatea, unitatea în varietate a fenomenelor, continuitatea ce se împletește strâns cu inventivitatea, reflectate în creații de civilizație materială, în datini și obiceiuri, în
SPA?IUL RURAL ?I POTEN?IALUL AGROTURISTIC. MODALIT??I DE CERCETARE ?I VALORIFICARE TURISTIC? by Vasile GL?VAN () [Corola-publishinghouse/Science/83100_a_84425]