1,712 matches
-
Din prima generație fac parte: Mihail Dragomirescu, S. Mehedinți, P. P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, D. Evolceanu, I. A. Rădulescu-Pogoneanu, G. Bogdan-Duică, Duiliu Zamfirescu, N. Petrașcu, Anghel Demetriescu. Sunt analizate la acest capitol, prin contrast, reacțiunea sămănătoristă (N. Iorgaă și reacțiunea modernistă (O. Densusianuă. Această primă generație " e o generație de ucenici, formați la școala și la glasul profesorului, aleși din mulțumea studenților, introduși de pe băncile Universității în familia junimistă, sprijiniți în cariera lor literară, universitară și academică; deși unii l-au
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
sistematic excesele și extremele. N-a fost niciodată adeptul exclusivismului ori al intoleranței fanatice în artă. Ceea ce nu l-a împiedicat să fie ferm în judecăți, de o intransigență întotdeauna justificată, afirmându-și cu seninătate și hotărâre convingerile artistice. Criticul "modernist" n-a optat niciodată pentru o tabără sau alta, n-a pendulat între grupări divergente, n-a făcut jocul mărunt al intereselor imediate, n-a cultivat, cu alte cuvinte, partizanatul îngust și păgubitor. Vladimir Streinu a dat contribuții de referință
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
V) și mai ales de Grigore Cugler (Despre educație, „din romanul Apunache”); Petru Comarnescu, vorbind în prezentare despre sâmburele de noutate absolută a acestei proze, adaugă despre semnatar că e un tânăr diplomat și compozitor, autor „al câtorva nuvele scrise modernist, cu o uimitoare putere de descripție paralogică”. „Omul” - de asemenea avut în vedere de programul literar al cotidianului - se regăsește cu deosebire în aportul teoretic al lui C. Noica (Agonia Helladei, Sinteza religioasă, Gândirea unui condamnat la moarte, Cine se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290333_a_291662]
-
românește), Octav Botez (cu studii, ca A. de Vigny, și multe cronici), H. Sanielevici (Clasificări literare, Sărmanul Dionis, Titu Maiorescu), Charles Drouhet (cu studii referitoare la modelele franceze ale pieselor și „legendelor” lui Vasile Alecsandri). Pe aceeași linie se înscriu „modernistul” N. Davidescu (Alexandru Macedonski) și esteticianul D. Caracostea (Un poet nou , articol despre Gala Galaction). Promițătoare sunt și textele privitoare la autori români (G. Diamandy) și străini (Gabriele D’Annunzio, Oscar Wilde), semnate, din 1913, de tânărul Aureliu Weiss. V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290534_a_291863]
-
aparținând lui Mihail Sebastian. Autorul acuză scriitura „fără dibuiri, fără erori, fără dificultate”, ce de multe ori „este un semn de vid caligrafic”, disociază între stil („expresia organică”) și procedeu („exterior, mecanic, impersonal”), precum și între moderniștii autentici și „platitudinea poetică modernistă”, afirmând că în timp nu va rezista decât „ceea ce a fost emoție și adevăr”. Opiniile lui Sebastian vor reverbera în câteva luări de poziție ale tinerilor colaboratori de la S., preocupați de situarea lor în peisajul literar al epocii. Versuri publică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290000_a_291329]
-
sub titlul Suprarealism și integralism - stăruie pulsul epocei. Există un fond social care fecundă stilul artistului în stilul vremei. Realizările de artă se proiectează pe un perete de contimporaneitate”. Sunt formulări ce participă la fondul comun de idei al tendințelor „moderniste” ale momentului, neavând în ele însele nimic șocant. Vorbind despre „sufletul nou în poezie”, un Ovid Densusianu le anunță încă în spațiul simbolist, iar pentru E. Lovinescu „spiritul veacului” va constitui una din pietrele de temelie ale doctrinei sale. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mărturisește și poezia Tristeți de toamnă, cu care debutează în Sburătorul literar, nr. 43, din 20 octombrie 1922. După Ion Barbu, Camil Petrescu, Camil Baltazar și Vladimir Streinu, un nou începător „cu tâmplele înfierbântate” își face astfel intrarea în cercul „moderniștilor” - și va fi prezent, de acum înainte, cu câte o poezie în fiecare număr al revistei, până la încheierea primei sale serii (cu numărul 52, din decembrie 1922), iar în cea de a doua, cu un singur poem, în 1927. Alte
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și nervilor mei, Ară-mă, treieră-mă, seamănă-mă, plouă-mă, Deschide-mi supapă de siguranță aorta, Iată: noaptea intră în odaie cu toată stima... La fel, „pastelul” comportă stilizări conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere în cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se îmbrățișează în visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, Cât miresmele se împart ca afiș electoral. Sau lirica elegiacă - pentru a mai da un singur exemplu -, care găsește noi
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de pildă, piețele de legume, pictate cu o pastă flamandă, într-un specific regim al interferenței regnurilor, punând într-o ecuație nouă elemente ale pillatienei „poezii a roadelor”, ceva din viziunea universalei germinații a lui Arghezi ori din destinul „naiv”, modernist al unui Adrian Maniu, ca în acest debut al secvenței a cincea a poemului: te oprești la vânzătoarea de legume își surâd ca șopârlele fasolele verzi constelația mazărei naufragiază vorbele boabele stau în păstaie ca școlarii cuminți în bănci ca
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
minunilor” de fiecare zi, a insolitului și surprizei disimulate de evenimentele aparent neutre, printre care se pierde, insensibil, omul comun. Textele din Act de prezență pot fi definite astfel ca o suită de poeme despre poem, într-o serie, tipic modernistă, a reflecției poeziei asupra propriei condiții. „Personajul” care se conturează și exprimă în ele este un poet, Poetul), iar „evenimentele” sunt supuse unui „tratament fabulatoriu” ce le subordonează, în ansamblu, problematicii creației. Altfel spus, programul teoretic (avangardist) trasat în manifestele
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
vede limpede, ca o suită de trasee dinamice, deschise către toate orizonturile, străbătând peisajele cele mai diverse, promițând și permițând cvasipermanetizarea statutului de descoperitor-inventator al poetului. Figură, așadar, foarte productivă în libertatea ei, nu întâmplător cultivată cu insistență de lirica modernistă a începutului de secol european, cu exemplul, în față, al unui Whitman, de poeți ca Apollinaire, Valery Larbaud, Blaise Cendrars, până la futuriști și suprarealiști, - adică într-o fază încă „romantică” a întâmpinării civilizației industriale. La Ilarie Voronca, ea va putea
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu disponibilitățile de entuziasm ale tânărului ce abia descoperise o nouă formulă poetică), ci atracția pentru lumea spectacolului, îndeosebi a „feeriei elementare” oferite de circ, cu clovni și saltimbancii săi, ori de sărbătoarea de bâlci, era mai generală în mediile moderniste ale începutului de secol european, pe urmele romanticilor, apoi ale unor Baudelaire, Rimbaud etc. Cum arată Jean Starobinski, „lumea circului și a sărbătorii de bâlci reprezenta, în atmosfera de cărbune a unei societăți de industrializare, o mică insulă strălucind de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Amurgul sparge fluier și saltimbanc”, „Geometria orașului: logaritm stelar, vals”, „câmpul cântă fără partitură”, „concert anotimpul”, „cerul tăiat un metru șapte / zeci și cinci pentru rochia de bal”, „Toamna a dansat, a dansat”... Topos predilect, cum am spus, al poeziei moderniste a momentului, circul are, și în viziunea lui Voronca, semnificații simbolice bivalente. El se circumscrie în primul rând ca spațiu și timp al acelei sărbători elementare despre care vorbea Jean Starobinski, precum în Almanah: Proprietarul circului salt mortal ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nouă a cerut o construcție nouă”, iar mai târziu va vorbi despre „neprevăzutul, noutatea asocierilor de idei și de obiecte”. Ca să ajungă la exaltarea „noutății” și a „neprevăzutului” în ecuația imagistică, Voronca a traversat, cum am constatat, o întreagă experiență modernistă și avangardistă, învățând desigur mai ales de la futuriști („spune-mi repede totul, în două cuvinte” - cerea Marinetti într-un manifest), constructiviști („expresia plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse”) și suprarealiști (prin care reia definiția imaginii dată de Pierre Reverdy
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
efectele terapeutice ale versului alexandrin, cu rigorile sale formale, recomandat odată autorului Brățării nopților, pentru a fi de acord că în scrisul acestuia există multe „virtuți poetice neîndiguite”, explicabile, desigur, și prin „uzul și abuzul unei disoluții principiale” caracteristice „poeziei moderniste” în genere - cum observă criticul cu altă ocazie - dar, nu mai puțin, prin frecventa neglijare de către poet a „principiului ordonator” capabil să asigure „grămezii de semnificanți” minima coerență, fie și pe temeliile mișcătoare ale luxuriantei „imagi-NAȚIUNI”. În fond, neglijarea „compoziției
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
certificând înrudiri whitmaniene (detectabile încă în Ulise) și anunțând accentele de retorică umanitaristă din lirica de expresie franceză a poetului. Pentru a nu mai vorbi de Incantații, carte care ar putea fi revendicată aproape în egală măsură de un poet „modernist” iubitor de rafinamente muzicale, și de avangardistul militând pentru totala eliberare a imaginației și identificarea lui a scrie cu a fi. Sunt doar câteva date care atrag atenția asupra faptului că avangardismul lui Voronca, real și autentic, ca un aport
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și la o înaltă temperatură lăuntrică, pentru și întru poezie. Le înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei ideale identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii, de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. Despre „vocația (sa) temperamentală” s-a spus
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și pictorul) Henry Miller o figură controversată și, totuși, plină de charismă a literaturii de peste Ocean, din secolul XX. Întreaga lui viață (de 89 de ani) derulată între 1891 și 1980, adică într-un interval de cristializare atît a ideologiei moderniste, cît și a celei postmoderniste a constituit un efort (pe alocuri supraomenesc) de mișcare dinspre "noaptea" existenței marginale către "ziua" libertății creatoare. Miller ilustrează (poate cel mai pregnant între autorii moderni) voința titanică de a deveni scriitor și, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
interacționează cu o nuvelă (neutră din unghiul perspectivei narative) intitulată Free Women/Femei libere, o introducere dezvoltată în existența Annei și a prietenei ei Molly (conturată, mărturi sește Lessing, după profilul tipologic al unei amice din tinerețe Joan -, fiica poetului modernist John Rodker), cu mariajele lor ratate și cu copii rezultați din respectivele căsnicii. Ambiția Annei Wulf e de a uni cele cinci scrieri într-una singură epifanică ideologic (nu neaparat și psihologic!) -, numită Carnetul auriu. Spun că o astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui Eminescu privea chiar capodopera; nu privea însă și structura unui scriitor” (Eros și Daimonion). Lui N. Iorga, critic de direcție, i se impută atitudinea retardatară, militantismul anacronic, fiind vădit că „după război, prin trecerea pe primul plan a valorilor moderniste, sămănătorismul defunct s-a fragmentat în inele provinciale” (Regionalismul literar). Nici o afinitate cu G. Ibrăileanu: ca eminescolog, acesta „înțelege poezia ca un mecanic bicicleta, demontând-o în rotițe și bucăți, le admiră, le potrivește, le sună pe podele și le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
1990 C. a fost profesor la diferite școli generale, după aceea a devenit lector de teoria literaturii la Universitatea din Brașov și redactor șef-adjunct al revistei „Interval”. A obținut în 2000 titlul de doctor cu teza Dimensiunea tranzitivă a poeziei moderniste și postmoderne din România. A debutat în 1970, în revista „Argeș” cu ciclul de poeme Legi de mișcare, iar în volum, cu romanul Acte originale / Copii legalizate (1982; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). Îi urmează Compunere cu paralele inegale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
de P. în limba română este Plâng, nu plâng (1995), o experiență ce stă sub semnul unei literaturi „filoromâne” (Adrian Dinu Rachieru), în sensul că marele model, Nichita Stănescu, alături de Blaga și Arghezi, guvernează universul său liric. Este o poezie modernistă în linia neoexpresionismului tradiționalist blagian, frământată de îndoieli și revolte argheziene, uneori încărcată de o tristețe bacoviană și mai ales de un puternic lirism, care irupe în maniera impetuoasă a lui Nichita Stănescu. Lirica, directă, de tipul confesiunii adresate unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
a revistei, unde publică proză Al. Tudor-Miu (un fragment de roman, Anda), C. Mihăilescu-Conemy și Ștefan Alexiu. Versurile aparțin lui Horia Bottea (Poem pentru Cocteau, text cu accente patetice și imagini prea căutate pentru a depăși un simplu deziderat modernist, ceea ce definește, în general, producția de la S.), Miron Radu Paraschivescu, Al. Tudor-Miu (în fiecare număr), Simion Stolnicu (Poem barbar), Adrian Grigoropol, Toma Negură, Paul Păun ș.a. Geo Bogza figurează, în decembrie 1935, cu un poem dedicat lui S. Perahim
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289965_a_291294]
-
necesități și interese; angajarea în explicații sociologice care derivă națiunile și naționalismul din condițiile socio-politice ale modernității, folosind o metodă ce utilizează date din lumea recentă și contemporană. În toate orientările amintite s-au formulat definiții ale naționalismului. Combinând elementele moderniste cu cele ale definițiilor postmoderne, Smith 9 definește naționalismul drept "mișcarea ideologică pentru obținerea și menținerea autoguvernării și independenței în numele unui grup ai cărui membri consideră că ea constituie o "națiune" reală sau potențială". Și, realizând o sinteză a tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
de unde? Iată zilele curg, / ca apele curg, / ca norii se destramă timpul meu, / și cerul parcă pregătește / definitivul meu amurg.” Celălalt filon al inspirației poetice al lui M. este ludic și ironic: intelectual de mare cultură, scriitorul ilustrează și orientarea modernistă care își propune deliricizarea poeziei prin prozaism și discursivitate și în care inventarele de tot felul se constituie într-o textură cu reflexe jucăușe: „Închis între patru pereți, / robinsonez, / mă descopăr pe mine însumi / cu uimirea exploratorului naiv / care căutând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]