4,695 matches
-
privirea ațintită În gol, ca și când s-ar fi Întors la vremurile tinereții și figura Întunecată a lui Elia s-ar fi arătat din nou dinaintea ochilor săi. Dante Îl văzu scuturând din cap, În tăcere. - Nimic nu l-a reținut, murmură el. Nu e nevoie de o a doua probă. Omnia in uno. Dintr-o dată se dezmetici, ca și când viziunea s-ar fi risipit. Așeză felinarul ușor la loc În dulăpior, Închizându-l. - Spune-mi ce părere ai despre vinul acesta, priorule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un bărbat masiv, cu trăsăturile insolente ascunse Îndărătul unei măști de bonomie ipocrită. Ședea pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fiindcă, soarta găsește că e mai ușor să acționeze, pe un pod, acolo unde drumul se Îngustează, iar scăparea devine mai anevoioasă, afirmă Marcello. - Unde se spune că diavolul Îi așteaptă pe trecători pentru a-i Înșela cu trucurile lui, murmură Dante, cu senzația că În acea Întâlnire exista ceva straniu. - Cu siguranță, Însă, nici unul dintre noi nu se află aici ca să interpreteze un rol atât de malefic, messer Alighieri, interveni Monerre cu blândețe. Poetul se pregătea să replice, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
repete, Într-un ciclu infinit? Și, de asemenea, măgarii și catârii din Florența, cu excrementele lor care Îneacă orașul? - E lucru sigur! Și Îl veți simți pe pielea voastră! strigă bătrânul. Dante ascultase cu atenție. - Așadar, totul se va Întoarce? murmură el. Inclusiv uciderea lui Guido Bigarelli? Nimic n-ar putea-o Împiedica, Marcello? Nici o răzgândire, nici un scrupul? Conform Învățăturii dumitale, răul ne ține legați de el În lanțuri, fără putință de scăpare. Monerre fu cel care curmă tăcerea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pumnii pe pleoape, auzi o mișcare În spatele ușii și o mână care atingea clanța. Dar nu avea putere să se Întoarcă. Când izbuti, să o facă o văzu pe necunoscuta care intrase și aștepta nemișcată, rezemată În cadrul ușii. - Pietra... tu? Murmură el, recunoscând silueta mlădioasă a femeii. Lumânarea de pe masa de scris abia cu greu reușeau să o scoată din umbră. - Cum ai intrat? - Femeile Lagiei găsesc mereu porțile deschise. Am prieteni și printre gărzile tale, replică femeia cu râsul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
suprapuse peste acele trăsături aspre, ascunzându-le. Pietra Îi studia cu luare-aminte Înfățișarea febrilă. Apoi explodă În râsul ei vulgar. - Care va să zică, ai Încercat cu femeia aceea? Și cu ea? Râse din nou, batjocoritoare. - Și ți-a plăcut, ia zi? - Pleacă! murmură Dante cu silă. - N-ai vrea o femeie adevărată, ca s-o uiți pe cealaltă? Nasul scurt și drept, puternic la rădăcină, și buzele subțiri Îi accentuau Înfățișarea felină. Purta o tunică ușoară care Îi Înfășura trupul uscățiv, cu șolduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lângă el, Îl observa cu o expresie enigmatică, rezemată Într-un cot. - Pietra... eu... - Nu spune nimic, Îl Întrerupse prostituata, pecetluindu-i buzele cu un deget. Nu mai strica mereu totul cu vorbele tale. Să nu-mi mai spui nici una, murmură ea, sărutându-l din nou. Însă gura i se răcise. I se păru că nu făcea decât să se supună regulilor meseriei, În momentul despărțirii. - De ce-ai venit? o Întrebă În șoaptă. Ea nu răspunse, mărginindu-se să ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reveni la pergament. - ... „pe care eu, episcopul Mainardino, l-am văzut, și despre care las amintire celor drepți, carte a cărei Întocmire s-a Început la anii de la Întruparea lui Isus Cristos MCCLV.” Uluit, Își ridică privirea. - Cronica lui Mainardino... murmură el. Marele biograf al lui Frederic. Așadar, există cu adevărat. Bernardo nu mințea. O răsfoi cu iuțeală, parcurgând cu frenezie anii de fapte vitejești și de glorie. Nașterea lui aproape miraculoasă la Jesi, lupta pentru coroană. Intrarea triumfală În Ierusalimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Întărească În mintea dușmanilor voștri convingerea că au de-a face doar cu niște pungași de doi bani. Am căzut și eu În capcană, Însă numai pentru scurt timp. Ochii lui Monerre scânteiară. - Și acum, care Îți sunt convingerile? murmură el, curmând În sfârșit tăcerea. - Altul era planul vostru: să repetați schema cruciadei a patra, când oameni, lănci și cai au fost adunați pentru Țara Sfântă și asmuțiți În schimb Împotriva Imperiului de Răsărit, pentru a-l jefui. Același proiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
drepte, pe care și domnia ta ai celebrat-o În scrierile dumitale. Acele două fețe, care Împreună contemplă Întregul orizont, sunt simbolul unui acord suprem Încheiat pe pământurile care au văzut nașterea lui Cristos. - Acea Pactio secreta... Dar e o legendă, murmură Dante, luat prin surprindere. - Nu e o legendă. La Ierusalim, În prezența lui Frederic, În toiul bătăliei Înverșunate care opunea Într-o furie zadarnică armatele dușmane, a fost cu adevărat Încheiat un acord Între noi și Înțelepții islamici. Nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirea Îi devenise rece. - Nu există nimic În tamburul acela de piatră, nimic În afară de bezna pe care o conține. Dar tocmai de aceea ar putea fi prețios. - Cum te-aș putea ajuta În nebunia asta, oricare ar fi intențiile tale? murmură Dante. Dar celălalt parcă nu Îl auzise. Îl Înșfăcă de brațe, strângându-l cu putere. - Dumneata ești În posesia cheii de la poarta aceea! strigă el, părând disperat. Cedează-mi-o mie și te voi face părtaș la gloria mea! Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
năvala trupelor, ne-am despărțit. Am văzut-o fugind spre turn... Tumultul și strigătele continuau, deasupra capetelor lor. Cecco Își ridică o clipă privirea, după care Îl fixă din nou pe Dante cu o expresie nemângâiată. - Chinul și marele masacru, murmură apoi pe un ton bombastic mișcându-și pumnalul În sens circular, asemenea unui actor de mâna a doua aflat pe scenă. Toată partea de sus a turnului era În flăcări, asemenea unui torțe uriașe În noapte. Din pricina căldurii, tuful din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și infernul acesta. Privește! adăugă, Înșfăcându-l de vestă și răsucindu-i capul cu forța de jur Împrejur. Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul. Căzuse pe șezut, năucit. Dante nu reuși să Își stăpânească un zâmbet. - Ia-o spre Pistoia, prostilă. Pe Porta d’Aquilone, Îi zise În șoaptă. Toate companiile sunt adunate aici, În preajmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu disperare să respire. Apoi Îi dădu drumul brusc. - Arrigo! murmură el. În fond, la asta se și aștepta. Așa trebuia să fie. Potrivit rațiunii, care nu greșește. Cel care Îi bântuie permanent mintea. Arrigo, cu beteșugul său de la picior, semnul pe care i-l lăsase necuratul. Arrigo, „omul neîntreg”. Celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi scăpase În agitația momentului. Întunericul se Îndesea. Scoase amnarul din traistă și aprinse o lumânare de pe masă, apoi apropie cupa de flacără, spre a o privi mai bine. Era de aur, mare cât un pocal pentru liturghie. - E chiar... murmură el fără să-i vină să-și creadă ochilor. Nodul ce i se puse În gât Îi Înăbuși strigătul care Îi năvălea pe buze. Își trecu degetele peste cizelura delicată a cupei, o cunună de trandafiri și de frunze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cele opt săli, fiecare marcată de o frază, „lucis imago repercussa”, și de o măsură unghiulară. O trăsătură subțire de cerneală lega Între ele semnele roșiatice, ca pentru a indica un traseu care le Înlănțuia. - Reflex al unei imagini luminoase... murmură Dante, mușcându-și buza inferioară. Descoperirea parcă Îi Învinsese durerea, ca și când surescitarea sufletului putea Înfrânge orice slăbiciune a trupului. - Opt reflexe... În opt oglinzi. Continua să studieze desenul lui Bigarelli, fascinat de geometria perfectă a liniilor ce străbăteau planșa, indicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea căruța. Dar ce-i Înăuntru? - Un vis, murmură priorul, ștergându-și fruntea și el. Un vis visat de un om mare. - Va trebui să Îl informăm pe căpitanul de la Misericordia de toate astea. - Mâine. Mâine veți avea vreme pentru toate. Micul cortegiu funebru reapăru de sub portalul magaziei, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
al regilor și Împăraților. Magicianul. Un om care cunoaște calea stelelor... și un asasin. Bătrânul continua să nu răspundă. Se mărgini să Își ridice capul, ca și când ar fi căutat prin beznă stelele pe care le pomenise. - Forma sa e perfectă, murmură, arătând spre tamburul cupolei de deasupra sa. De o perfecțiune inutilă, ca Întotdeauna când faptele oamenilor vor să maimuțărească Natura, adăugă sarcastic. Dante ajunsese În fața lui. Le porunci, printr-un semn, celor doi călugări să stea locului. Carul se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
divinație. Iar apoi, l-ai determinat să Închine pentru succesul Întreprinderii În cupa minunată care Îi aparținuse tatălui său. Și care l-a ucis În același fel În care Îl ucisese pe Frederic. - Tratatul meu... opera mea de-o viață, murmură Bonatti cu glasul Învăluit de tristețe. Pierdut. Dar mai apoi ridică din umeri, revenind la tonul său zeflemitor. - Și de ce am făcut-o? Eu Îmi adoram Împăratul. Știi să-mi spui, Alighieri? - Da. Acum știu. Acum știu totul, exclamă poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
temea că cea de-a doua mână asasină se ascundea În spatele lui. Dar nu era nimeni. Bonatti era pierdut În contemplarea unui grup de stele aflate undeva jos, În dreptul orizontului. - Iată răsărind Scorpionul... Așa era scris, așa se va Întâmpla, murmură el, Închizând ochii, cu un glas care, dintr-o dată, parcă venea din depărtare. Toată perfidia maurilor și necromanția lor nu au nici o putere În fața admirabilei arhitecturi a creației, cu lumina ei nemișcată și cu hotarele ei statornice. - Nu maurii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
această Încercare: În Baptisteriu, cu geometria lui perfectă. Ceea ce nu a fost posibil În Puglia, aici se va petrece, continuă cu hotărâre, Îndreptându-și mâna către masa de marmură din spatele lor. - Ca Toma necredinciosul, vrei să cauți adevărul În sânge, murmură astrologul cu glasul schimbat de ciudă. Sângele acela va stinge focul infernal al mândriei dumitale, Îți va domoli obrăznicia. Nu mă tem de provocarea dumitale. Așadar, intră În templu, dacă Îndrăznești să-l profanezi cu știința dumitale zăludă. - Pe poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Degetul arătător și cel mic se alungiră brusc, transformându-se În două limbi scânteietoare. Dinaintea acestei priveliști, dădu Înapoi. Bonatti ridică arma până când se Încrucișă cu raza. Părea un Înger cu o spadă de foc. - Cunoști arma asta, messer Alighieri? murmură bătrânul cu un glas dintr-o dată calm. Lucrată la Damasc și călită În sângele prizonierilor, pentru călăul califului. Un om care fusese un tâlhar, În prima parte a vieții, mutilat de securea gâdelui. Pentru el, artizanii au făurit această mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e clar, îl irită pe judecător, care începe să-și piardă buna dispoziție pe care asasinatul i-o dăduse, mai ales că jandarmul întârzie și ouăle nu mai vin. Atunci tânărul Brăchut consimte să dea detalii, iar celălalt îl ascultă, murmurând din când în când „bine, bine, bine...“. Minutele trec. E la fel de frig în continuare. Până la urmă gâștele au dispărut. Apa curge. Un colț al păturii se udă, curentul îl vântură într-o parte și-n alta, îl face să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fiecare seară, se plimba țopăind de-a lungul canalului. Vorbea singur, spunea cel mai adesea cuvinte pe care nimeni nu le înțelegea, se oprea pentru a lupta cu o nuielușă de alun împotriva unui adversar invizibil, pleca iarăși sărind și murmurând „Tâgâdâm, Tâgâdâm, Pam, Pam“. O luă razna într-o zi de bombardamente crâncene. Geamurile se zgâlțâiau la fiecare cinci secunde precum suprafața apei la un viscol puternic. Aerul era plin de mirosul de praf de pușcă și de stârvuri. Puțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Deși tancul vine peste tine. Teatrul înainte de toate, pentru asta ai fost născut. Revine la masă, a terminat de spălat nenorocitele alea de farfurii, le-a așezat pe un stativ, pe marginea chiuvetei. Cade pe scaunul cu spătar înalt, oftând... Murmură pentru început, apoi vocea lui caldă se ridică puternic în toată casa, umple pământul și cerul, păsările se opresc, copacii ascultă, ierburile se ridică spre soare: Ană, zorile se varsă/ Lasă-mă să merg acasă/ La copii și la nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]