1,013 matches
-
urniți de douăzeci-treizeci de oameni, sunt luați la vale imediat. Când nici măcar Kanbei nu putu reveni cu altceva decât cu scuze, Hideyoshi se duse el însuși la râu, să vadă care era situația. Dar, când ajunse și privi puterea curentului năvalnic, propriile lui cunoștințe omenești fură copleșite. Rokuro se apropie, cu o propunere: — Dacă am tăia copaci pe cursul superior al râului și i-am împinge în apă cu coroane cu tot, s-ar putea să încetinească puțin curentul. Acest plan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încât era greu să se distingă cine era primul și cine al doilea. În interiorul zidurilor, samuraii clanului Oda care alergau deja de la corpul de gardă de lângă poartă apucau toate armele pe care le găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând în seamă săbiile și lăncile apărătorilor, avangarda clanului Akechi se repezi cu iuțeală printre ei, călcând peste cadavrele oamenilor care se angajaseră în luptă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care înaintase până acolo de la Shinzaemon cu o forță ce măturase totul în cale, se opri chiar înainte de Moyama. Tabăra asta e sub comanda lui Maeda Inuchiyo și a fiului său, Toshinaga, anunță el. Cu această observație, frână brusc înaintarea năvalnică a avangardei. Apoi, își reformulă dispoziția de luptă și-și readuse oamenii în formație. În acel moment, cele două armate se aflau una în bătaia puștilor celeilalte. Genba continua să le comande pușcașilor din clanul Maeda să ia poziție în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atinge. Ordinul de oprire încă nu fusese dat. Și, întrucât Hideyoshi se afla în mijlocul lor, soldații din avangardă erau siguri că avea să înconjoare imediat castelul. Înaintând spre poarta principală a Castelului Fuchu, oamenii lui Hideyoshi - acum ca un râu năvalnic - se desfășurară în formație „aripă de barză“. Un moment, numai stindardul comandantului stătu nemișcat. Chiar atunci, întreaga construcție a castelului scuipă fum de pulbere. — Puțin mai înapoi, Kyutaro. Înapoi! ordonă Hideyoshi. Nu răsfira soldații și nu intrați în formație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trenului în înserarea portocalie a unui câmp de rapiță pentru a-mi „spune o poveste“, mai precis, pentru a mă învălui în această istorie respingătoare. Însă nu-mi spusese toate astea într-o șoaptă molcomă sau ca pe o declamație năvalnică. Mi se părea mai degrabă că, deși își modula vocea pe toată gama și cadența dramatică, astfel încât să dea viață tuturor personajelor sale, de altfel destul de plate, își comprimase apoi variațiunile interpretative în cel mai scurt interval posibil. Cum spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
buze și ochi în care se citea naivitatea rurală ca o aluzie care te invita să îndrăznești. Anii care au trecut au fost îngăduitori cu Caduta Massi. Anii care au trecut au fost neîndurători cu aproape toți ceilalți. Timpul fusese năvalnic, virulent, răuvoitor. Timpul lovise din plin sub centură. Acum, la patruzeci-și de ani, ea putea să mai joace rolul principal de un romantism care i se potrivea bine, dacă era distribuită alături de un co-star suficient de bătrân și/sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cum geme un popor condus de hoți.” (2013) Martirizatul Savel se luminează și mai mult când vede că în disecția politicianismului actual, foarte regretatul Academician Florin Constantiniu, nu este singur. În România profundă, atâtea conștiințe pertinente sunt atente la jaful năvalnic neobolșevic, mascat de democratizare și care a adus poporul la sapă de lemn. Memoria istorică e o componentă a identității naționale pe care acești nelegiuiți n-o au, nu vor s-o aibă. Aduși de valuri și vânturi la suprafață
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
piastru și irmilici, Balcanul întreg, Balcanul contimporan, în frunte cu noi, românii, se avîntă prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și atunci, vanitatea imensă a începătorului, revoluționar și năvalnic ca orice începător, ne copleșește. Sperăm în violența primară a sufletului elementar și nou ce ne împinge. Cultura, credem, e ceva care, ca și civilizația, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și atunci, vanitatea imensă a începătorului, revoluționar și năvalnic ca orice începător, ne copleșește. Sperăm în violența primară a sufletului elementar și nou ce ne împinge. Cultura, credem, e ceva care, ca și civilizația, se adoptă, se imită. Clădirile americane, cu douăzeci și cinci de etaje, ne sînt îndemn pentru construcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de-aș fi copilă iar! Joc de seară Peste drum în fapt de seară Larmă mare e în toi, Mic și mare strânși în gloată Fac un mare tărăboi. Saltă praful de pe uliți Câinii latră fără glas Ceata de copii năvalnici Joacă, cântă, fac alai. Blând privește mândra lună Pe ștrengarii mititei, Râd pe sub mustăți bătrânii Care au fost așa, ca ei. Peste tot e veselie, Jocul e neîntrecut, Roata vieții se învârte Și o ia de la-nceput. Elinescu Raluca, clasa
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să nu se plictisească! Și, cu ei deopotrivă, nici d-voastră, domnilor!... Și doamnelor... (Albina, tot mai derutată și nervoasă, produce un bâzâit strident și se așază pe chelia rezonerului ce-și agită mâinile iritat pe deasupra ei. Atacă precis și năvalnic chelia plată și strălucitoare. Se aude un răcnet nevralgic și sfredelitor ca de burghiu. Se stinge lumina.) Împărătița furnică Furtive sau false iubiri. Gara. Fuga Azi ar trebui să mă simt eliberat. Am condus-o la gară pe ultima dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
s-a stins, ca și cum s-ar fi lăsat o perdea compactă și grea. Doar cuvântul "dor" continua să nu-mi dea pace, îmi penetra urechile ca un ecou din toate direcțiile și-mi umplea, în convulsii, în valuri zdrobitoare și năvalnice, întreaga mea ființă. Mărturiile tribului Makonde În pădurile Tanzaniei nu mai sălășuiește de mult maimuța vorbitoare. Ea a fost alungată de oamenii cu un singur zeu războinic și gelos și acum s-a întors în ceruri de unde mai veghează, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
provoacă stupoare și calmează durerea cea mai scăpărătoare, cum e aceea care arde, uneori, În cavitatea dinților, În canalele auriculare sau În circumvoluțiunile creierului, ca În cazul dumitale. Douăzeci de picături și mintea se scufundă Într-un delir de vedenii năvalnice. Vălul pe care Dumnezeu l-a așezat peste rușinile noastre cele mai tainice se sfâșie și intelectul rațional pătrunde În Împărăția sufletului. Mintea capătă darul blasfemator al unei puteri profetice inspirate nu de Dumnezeu, ci de diavolul verde care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jos, murmură Cecco d’Ascoli. În cavernele cerurilor explodează aceeași flacără care devorează pântecul vulcanilor. Veniero rămăsese tăcut, contemplându-și cupa pe care o strângea În pumni. Dar, la acele cuvinte, se deșteptă. — Și abisurile mărilor sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele de jos sunt cum sunt cele de sus... eu am văzut. Își afundă la loc privirea În cupă, ca și când ar fi vrut să alunge o amintire chinuitoare. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spițerul a fost ucis al doilea numai pentru că moartea alesese calea cealaltă. Dar eu am fost orb, până când În seara asta mintea mi s-a luminat, la taverna celui de Al Treilea Cer, când ai comparat curenții marini cu vânturile năvalnice și ai spus că ceea ce este jos e la fel cu ceea ce se află sus. Acesta era Înțelesul desenului făcut de meșterul Ambrogio, nu-i așa? Un mijloc de exploatare a curenților mării. Iar dumneata știai, deși te-ai prefăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pocnitorilor. Trebui să se lupte cu mulțimea veselă, cu cei ce purtau lumânări, cu penitenții jigniți. Dar, fără să dea un pas îndărăt, înaintând cu trupul lui mare în susul puhoiului de oameni, își croi drum cu o mișcare atât de năvalnică încât, când se trezi singur, în urma mulțimii, tocmai în capătul străzii, se clătină pe picioare gata să se prăbușească. Se lipi de zidul fierbinte, așteptând să i se potolească răsuflarea. Apoi porni mai departe. Chiar atunci pătrunse în stradă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
capătul străzii, croindu-și drum cu hotărâre printre primele rânduri, care-i făcură loc să treacă. Intră în piață, în larma clopotelor și a pocnitorilor, printre două șiruri de oameni tăcuți, care-l priveau cu uimire. Înainta cu același pas năvalnic, și mulțimea se despicase în două, deschizându-i o cărare până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa dar izbuti să vadă biserica și, în fața ei, racla, care părea că-l așteaptă. Mergea într-acolo și trecuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu-l privea pe d'Arrast. Se ghemuiseră în jurul pietrei, tăcuți. Numai vuietul fluviului urca până la el, prin aerul apăsător. Din colțul lui întunecos, d'Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, și zgomotul apelor îl umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii închiși, salutând, plin de bucurie, propria-i forță, salutând, încă o dată, viața care începea din nou. Undeva, foarte aproape, izbucni o detunătură. Fratele se îndepărtă puțin de bucătar și, pe jumătate întors către d'Arrast, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se păreau a fi jeturi de spermă cu care i se orna suprafața plată a pântecelui ei catifelat și plat. O maculare, deghizată, perpetuă, o Îndepărtare nemiloasă de căldura fertilă și protectoare a trupului ei, care se Încredința discret sau năvalnic doar mâinii sale uscate, fierbinți, când tandră, când poruncitoare, dar care nu o umilea niciodată. Toată claviatura și toate căsuțele cu tot limbajul lor cu tot, nu aveau nici o legătură cu zvâcnetul când calm, când năvalnic al sângelui ei, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se Încredința discret sau năvalnic doar mâinii sale uscate, fierbinți, când tandră, când poruncitoare, dar care nu o umilea niciodată. Toată claviatura și toate căsuțele cu tot limbajul lor cu tot, nu aveau nici o legătură cu zvâcnetul când calm, când năvalnic al sângelui ei, căruia ea i se supunea cu credință. Computerele sunt pentru copii și puberi sau pentru cei ce se condamnă singuri la o veșnică adolescență și la singurătate. Și mai era o explicație: În mintea ei cuvântul programare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care o cheamă Dina, l-a întrebat ea pe fiul ei. E fata cu ochii întunecați, părul creț și mâini frumoase care a venit cu moașa. Ai vorbit cu ea pe hol când Așnan năștea. Shalem se repezise atât de năvalnic să-i îndeplinească cererea, că Re-nefer de-abia putuse să-și țină râsul. Când eu și prințul ne-am întors la palat, am găsit curtea goală, așa cum aranjase Re-nefer. Servitoarea dispăruse. Am rămas tăcuți o clipă apoi Shalem m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ceru să i-l citească. Îl luă și depărtîndu-l de ochi citi singur. Auta îl urmărea cu sufletul la gură. Bătrânul citi întîi liniștit, apoi surâse și deodată chipul lui atât de stăpânit și senin se schimonosi ca de la o năvalnică îngrijorare. Auta îl privi cu spaimă. Scrisoarea era scurtă. Marele Preot înfășură sulul și, strîngîndu-l cu o mână nervoasă, urmări o vreme mișcarea frunzelor din arborii de lângă fereastră. Auta stătea în picioare, înțepenit. După multe clipe, care părură foarte lungi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lungă și stranie, steaua necunoscută care-l urmărise atâtea nopți, firește, nu era în cer. Își întoarse repede fața spre turnul din grâu. Nu pricepea nimic. Nu știa de ce se uitase la cer. Genunchii începură să-i tremure... Simți o năvalnică durere de cap. Lăsă fruntea în jos. Stătu un timp, sugrumat de tulburare. Apoi ridică ochii iarăși spre cer. Stelele sclipeau ca totdeauna, în apa neagră cerească. Încet, privirea lui Auta coborî spre straniul turn. Iar în clipa aceea se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plăcuță de lemn de lângă ușă. Iar lângă plăcuță cineva scrijelise o frază de neînțeles. Mâine, fără îndoială, un strat nou de văruială o va acoperi, dar în seara asta era vizibilă întina puritatea pereților albi ai casei plăcerilor. „Un binevenit năvalnic din partea la generali ruși“, spunea inscripția. Virgil văzu fraza și murmură: — Așadar, Alex a ieșit în seara asta în oraș. — Ce înseamnă? întrebă Vultur-în-Zbor. — O glumă copilărească, îi răspunse Virgil. Produsul unei minți de copil. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mării, să intru În valurile ei răcoroase, care m-ar fi salvat negreșit. Eram sleit de puteri și totuși mă minunam cum de picioarele mă țineau Încă. Auzeam În ceafă fornăitul cailor uriași și simțeam cum mă Învăluie iureșul lor năvalnic. Apa sclipea În bătaia razelor și o secundă am avut senzația că voi reuși, că mă voi arunca În solzii ei foșnitori. Gâtul mă ustura cumplit și respiram foarte greu. Nechezatul... Dar brusc picioarele mi s-au lovit surd unul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]