1,457 matches
-
de privighetoare, totuși era de om. O arfă, asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crenge în lumina de lună - era nalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, [ca două] picături de întunerec topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel mai sigur, al realității... Și acest om s-ar contrage-ntr-o cartofă care - ar striga oamenilor de pe uliță să ia sama să nu-l calce, ori s-ar subția într-o prăjină cu barbă englezască și cu pălărie naltă, ori s-ar îngroșa ca un birtaș bavarez... ar trece printr-o mie de figuri el însuși și, dac-ar dormi toată viața lui, nici în minte nu i-ar mai veni să se îndoiască că aceasta este natura lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
însuș acest control, cel mai sigur, al realității - și acest om s-ar contrage-ntr-o cartofă care - ar striga oamenilor de pe uliță să nu-l calce, or s-ar subția într-o prăjină cu barbă englezască și cu pălărie naltă, or s-ar îngroșa ca un birtaș bavarez... ar trece printr-o mie de figuri el însuși și, dac-ar dormi toată viața lui, nici în minte nu i-ar mai veni să se îndoiască că aceasta este natura lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o iarnă caldă. Pe stradele în zădar luminate ale capitalei flacărele din fanarele cu undelemn își întindeau limbele avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsure, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu ceruiala întunecată ce se-ntrebuințează. Dară auroasa lor netezime se vedea numai p-ici, pe colea, căci podelele erau acoperite cu scoarțe trainice de lână în patrate ce reprezentau în piezișurile lor toate colorile simple. Pe jilțuri cu sprijoane nalte, boltite și negre, a căror scaun [era]--mbrăcat cu lână verde, ședea risipită societatea, [la] acele ingenioase mese cari în starea lor normală reprezentează un dreptunghi de lemn de nuc lusturit, dar cari cu orice ocazie se puteau desface {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vremea aceea. ș-aceste lucruri se povesteau în românește, căci sunt lucruri cari nu se pot spune decât în românește. Limbagiul era parte acela al cucoanei Chiriței, parte acela a filozofiei lui Gane - dacă cunoaște cineva filozofia lui Gane. Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese și ceștele de ceai împărțite dădeau minții și vorbirei acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând alături, pe un divan turcesc, lîng-o masă lunguiață încarcată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un bătrân cu fața prietenoasă și senină. El era ras și rădăcinele albe ale bărbei îi pudruia fața. Părul alb de la tâmple și de la ceafă era pieptănat în sus, poate cu prea multă îngrijire, spre a acoperi fruntea pleșuvă și naltă, ochii mari, suri, cu desăvârșire limpezi, se uitau cu o cuminție bunomă în norii ciubucului din care fuma, nasul avea o tăietură corectă și gura era desemnată cu o ironică fineță. O femeie nu - dar o fată s-ar mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uitîndu-se pe fereastă în noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își răzemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând de fel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era îmflat în vițe naturale mari cari înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vor crede îndestul de siguri ca să și manipuleze cu moneta. Aștept ideile d-tale în această privință. Șobolțof. Șobolțof! Am motive de-a crede că descoperirea mea ș-a d-tale n-ar fi bine văzută în cercuri așa zise nalte. Cine știe pe conta cui și de cine s-a lucrat în acele spelunce. Maniera de a lucra care mi-ai des[c]operit-o e bună, dar trebuie complectată. Fă un raport oficial în sensul în care mi-ai indicat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că nu știi nimic. Amicul meu! lumea-i o pânză de painjăn, muștile mari trec prin ea, muștile mici se-ncurcă voind a trece drept prin ea. Suntem muști mici. Cezar {EminescuOpVII 299} PĂRINTELE ERMOLACHE CHISĂLIȚĂ 2255 Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, îmbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte - un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zaplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga - acarete pentru bucătărie si servitori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zile mari, fintosmosuri nimerite pentru lăutar. Astfel era și arătarea curții lui Creangă, la a cărei componenți caracteristici vom reveni mai târziu. Femeia cuconului Vasile era cu mult mai tânără decât el și încă destul de frumoasă. Ea era o damă naltă și foarte albă la față, avea ochi mari și albaștri, fața lungăreață și plină, nasul foarte corect, iară gura ei roșă purta totdeuna acel surâs voluptuos și satisfăcut care-l au femeile frumoase și fără de dorințe. Fruntea ei, boltită sub
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și unit dinapoia capul [ui ] cu un pieptene de aur, mînele dulci și pline, cu degete lungărețe, ea se primbla totdeuna gătită, când prin grădină, când pin odăi, fără a vorbi nici un cuvânt. Îmbla cu acea superbă maiestate în salele nalte ale casei sale, ca acele regine din epopeele nordice cari cu voința lor țin mărirea casei și a neamului. Ea era de o blândețe rară, însă niciodată întratîta încît să nu ramîie mândră și niciodată atât de mândră încît în fața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
neamului. Ea era de o blândețe rară, însă niciodată întratîta încît să nu ramîie mândră și niciodată atât de mândră încît în fața ei să nu rămâie urmele unei neșterse și adânci blândețe. Când ședea nu avea ținuta plecată proprie femeilor nalte - {EminescuOpVII 306} splendidul ei bust de marmură rămânea drept și mândru - ai fi gândit că se simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi esistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe el, ci pe dadacă o batjocuresc totdeuna și de aceea nu trecea zi fără comedii. Dadaca lui era roaba Maria - țiganca, dar era clar cumcă ea nu putea fi fiica tătînă-său. Ea era de-un boi mijlociu, dar părea naltă în trup pentru că era subțire. Cu păr negru și totdeuna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o mască de ceară albă. Ochii negri și desigur slabi aveau o dulceață potolită, ți s-ar [fi] părut că are pânză neagră peste lumina lor. Lângă el ședea un frate a stăpînu - său, cel mai mare. Fruntea lui era naltă și boltită cu măiestrie și pletele galbene de albe încadrau o față blândă, rasă cu îngrijire. El își răsucea din când în când mustețile și nu vorbea mai nimica, deși știa atât {EminescuOpVII 308} de multe. Acest om avea o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu capul în curiozități romantice și subtilități filozofice, se-ntîmplă să ia o odăiță la o femeie măritată care avea o fetiță de 12 ani și un barbat ce toată ziua nu era [a]casă. Amalia o chema pe femeie. Era naltă, plină la făptură, cu părul blond și ochii mari verzi. Cuminte * nu era tocma *, dar nasul avea ceva moquesc și era nespus de grațios, asemenea gura. El, având bani, făcea cu dânsa escursiuni în păduri și pe la birturi de vară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
niște sâni de albeța marmurei, plini și rotunzi, și brațele rotunzi și pline se vedeau pân subsuori. Însfîrșit într-o zi, înainte de-a pleca, el o zăvorî * într-o odăiță, o ridică în brațe, o așeză pe o mesuța. naltă de noapte [... ] și se-ntîmplă păcatul de două ori. Ea plecă a doua zi la țară cu fetiță cu tot și el îi scrise. Peste patrusprezece zile veni-napoi și începu o viață vinovată. Noaptea fetița dormea la părinți * atunci ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
livede, pădure verde, ramură uscată, dumbravă adîncă, apă rece, vînătorul, cu care Însă poezia nu vine În contact În chip direct, ci prin intermediul unei fabule. CÎnd, la urmă, poetul se hotărăște să atace tema pe față: „Dar eu om de-naltă fire Decît ea mai cu simțire Cum poate să-mi fie bine?! Oh, amar și vai de mine!” el recurge la obișnuita interogație și la fel de comuna lamentație. Oh-ul de la urmă reprezintă un dublu refuz: de a asuma durerea și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aspre: soarta: „Vin lîngă dînsul, pătruns de milă, Și cu blîndețe Îl Întrebai...”, Poezia nu este, În aceste condiții, o cuprindere, o asumare (ceea ce ar presupune o modificare), ci doar o tînguire. A scrie este pentru CÎrlova a plînge: „Ființă naltă, lungă vedere Dă ascultare, nu-și fie silă, Unui glas jalnic ce cere milă, Ce a se plînge are cuvînt”, iar glasul este dinainte pregătit pentru jeluire. Nu contactul cu universul din afară determină, așadar, tonurile coborîte ale versului, ci
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece Începe de suspină P’În frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor; P’acea plăcută vreme, În astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă, de mă așez cu jale, Singurătății Încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere În urmă, Înainte, În dreapta sau În stînga, cînd sus, cînd iar (ăși) jos, Ș’oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trebuie să se Înmulțească, Însușirile normal prozaice să se urce spre piscurile absolutului. Obiectul liric nu poate trăi decît sub regimul sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea Îndrăcită”, „nalta Înfocare”, „screamăt infernal”, „lungă așteptare”, „noapte naltă, naltă” etc. Reținem predilecția Iui Heliade pentru groaznic, nalt și lung, la care se adaugă preferința pentru Împrejurările și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liric nu poate trăi decît sub regimul sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea Îndrăcită”, „nalta Înfocare”, „screamăt infernal”, „lungă așteptare”, „noapte naltă, naltă” etc. Reținem predilecția Iui Heliade pentru groaznic, nalt și lung, la care se adaugă preferința pentru Împrejurările și originile fatale ale emoției. Impresia este că starea lirică nu se produce decît prin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea Îndrăcită”, „nalta Înfocare”, „screamăt infernal”, „lungă așteptare”, „noapte naltă, naltă” etc. Reținem predilecția Iui Heliade pentru groaznic, nalt și lung, la care se adaugă preferința pentru Împrejurările și originile fatale ale emoției. Impresia este că starea lirică nu se produce decît prin contactul cu un obiect supradimensionat. Zborul, celebrul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea Îndrăcită”, „nalta Înfocare”, „screamăt infernal”, „lungă așteptare”, „noapte naltă, naltă” etc. Reținem predilecția Iui Heliade pentru groaznic, nalt și lung, la care se adaugă preferința pentru Împrejurările și originile fatale ale emoției. Impresia este că starea lirică nu se produce decît prin contactul cu un obiect supradimensionat. Zborul, celebrul zbor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]