10,211 matches
-
pedalei lacrimogene sunt defecte care nu pot fi trecute cu vederea. Tot la capitolul de nereușite trebuie să amintim și lipsa de iscusința în alcătuirea dialogurilor. Singură scuză pe care autorul o poate avea de partea sa e că, față de narațiune și descriere, dialogul este mult mai greu de izbutit. Dacă pentru poveste e de ajuns un dram de inspirație și pitoresc, daca pentru descriere simțul detaliilor poate fi suficient, în cazul dialogului e nevoie de o foarte fină intuiție a
Grimasele lui Iov by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/9386_a_10711]
-
Galeria cu viță sălbatică nu ar fi însemnat mai mult decât ilustrarea unei scheme și a unei atitudini de condamnare a dogmatismului din perioada de început a comunismului la noi. Romanul e viabil prin depășirea unei scheme, prin construcția unei narațiuni veridice, bogată în realități semnificative, prin virtuozitatea construcției de povestiri și prin inventarea unor personaje credibile. Constantin }oiu se folosește de oportunitatea dezvăluirilor politice din romanului obsedantului deceniu (romanul începe să fie scris de prin 1969) pentru a realiza ceva
Infamiile schimbării by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9400_a_10725]
-
în proza noastră contemporană nu e mai multă căldură toridă în subiectul epic și în scriitură ca în romanele lui Paul Georgescu și nicăieri această condiție atmosferică nu contează mai mult. Iau ca exemplu romanul Vara baroc (1980). Cum începe narațiunea? Profesorul și ziaristul Gabriel Dimancea, așezat în "culcușul său încins", este vizitat în orășelul sudic Platonești, din Bărăgan, de arendașul Maltezi, care îi aduce drept plocon două știuci, un mușchiuleț de porc și carne de berbec dobrogean. Când se întâmplă
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
autori: Vlad Ștefan și Octavian Costin, două naturi complementare care participă într-o măsură egală, dar pe căi diferite, la constituirea textelui: primul transmite ceea ce vede, iar cel de-al doilea, mai ales, ceea ce simte. Vlad Ștefan este autorul primei narațiuni a volumului, Semne pregătitoare pentru o aventură; monologul său interior se declanșează în clipa opțiunii ("A picta sau a scrie?"), iar perspectiva demersului său privește condițiile trecerii "unei caligrafii de imagini prin regimul sever al unui alfabet"; pictura este "stadiul
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
ceea ce se circumscrie cîmpului său de vedere; realitatea este o pînză luminoasă pe care ochiul percepe nu doar elementele acesteia, ci și "prezentul interior" al eului: Vlad Ștefan scrie o proză care se naște din performanța privirii sale. Una dintre narațiunile care îi aparțin se intitulează Cal pe deal lîngă satul Nereju; nu doar titlul trimite la pictură, ci și perspectiva celui care privește și relatează ceea ce vede: realitatea este desfăcută în planuri, inventariate cu ochi expert, drumurile naratorului fiind cele
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
al dimineții), făptura "suge" cu lăcomie dezordinea acută a unui "haos de lumină" (Ridicarea la putere), ochiul percepe "pete de obiecte" (O plimbare). Dacă primul text definea condiția lui Vlad Ștefan, cel care povestește ceea ce vede, Doborîtură de vînt, următoarea narațiune a cărții, aparține lui Octavian Costin, celui care spune ceea ce simte; ponderea "vocii" sale în cuprinsul volumului este cu mult mai mare decît aceea a lui Vlad Ștefan, autorul precizînd prin aceasta opțiunea pentru registrul epic al senzației; pe Octavian
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
numit noua paradigmă a sensibilității, care, la un moment dat, părea a fi pusă exclusiv pe seama poeților generației. Romanul lui Gheorghe Crăciun este un "desen liniar" care reprezintă proiecțiile unei singure "piese" (textul lui Longos) pe alte trei paliere ale narațiunii; romanul Dafnis și Cloe constituie placa turnantă, mecanismul de "rabatare" a nivelelor textului. Rescrierea acestui acestui "alfa" al romanului e opera cititorului modern, provocat de acest text: "Citit astăzi, cu mare plăcere, dar și o continuă, vagă, inexplicabilă nemulțumire, Dafnis
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
au o sintaxă a lor, ca într-o carte de Petru Creția, Longos însuși devine "contemporanul nostru" povestind producerea textului, a palimpsestului (el își scrie romanul pe "niște foi netrebuitoare", de pe care răzuie un text pentru a așterne un altul), narațiunea se compune din jurnale, reportaje, însemnări, scrisori găsite, lăsînd lucrurile să se exprime liber în sintaxa lor (nu spune Valéry că "orice operă este opera mai multor lucruri decît a unui autor"?): universul prozei lui Gheorghe Crăciun este o lume
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
doar povestește, ci și interpretează critic propriul text, în chip de concluzie nu fac altceva decît să transcriu - într-o lume de citate - cîteva propoziții dintr-un articol de dicționar despre Arno Schmidt pe care Gheorghe Crăciun îl citează în narațiunile sale: "încearcă experimente formale și abordează teze conformiste. Proza, scrisă la persoana I, este cînd bizar fantastică, cînd realistă. Folosește uneori monologul interior și speculează combinațiile picturii suprarealiste. El recurge la tehnica instantaneelor și renunță la continuitatea acțiunii în favoarea desprinderii
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
teatru apocaliptic. Ca și cum existența ar avea nevoie să ia foc pentru a continua apoi să se ridice din distrugeri, plină de răni. Tablourile povestitoare intră în ochii celor care le privesc întărindu-le memoria. Zece pictori cu darul magnific al narațiunii ne ajută să ne orientăm în prezentul complicat în care conflictele și traumele trecutului n-au dispărut de tot.
Corespondență din Stockholm - Istoria captivă în tablouri by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/9461_a_10786]
-
a corporalității care nu ar fi pe placul unui tânăr cititor de azi. E o poveste de dragoste trăită ca în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deci demodată ca stil de viață, dar relatată prin filtrul unei narațiuni moderne, cu inserții fluide ale trecutului într-un prezent privit printre gene, în care contează mai mult norii și stelele, iarba și florile, ploaia și frunzele decât evenimentele și contextul social. De altfel referințele sociale sunt foarte palide: bărbații maturi
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
totul să curgă spre triumful prezentului comunist al anilor 1950, sunt pricini de suspiciune sau chiar de plictis ale cititorului de azi. Petru Dumitriu rămâne, pentru posteritate, exemplul uimitor al unui talent epic conformist, irosit, un executant desăvârșit al exigențelor narațiunii la nivelul mijlocului de secol XIX. Scrie în 1950 ca în 1850. Exagerând puțin, am putea spune că singura noutate (tematică, nu tehnică) pe care o înregistrează Cronică de familie față de Balzac e apariția comuniștilor, anticipați încă de pe la 1920 în
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
nouă vîrstă a imaginii pare a se instaura de la sine. Aburul ambiguității se risipește, culoarea părăsește practica propriei mărturisiri, imaginea se desparte de context și ochiul începe să deslușească și să recunoască obiecte, chipuri, întîmplări și episoade izolate dintr-o narațiune acoperită de uitare. Ceea ce inițial era o poveste despre nașterea formei (lumii) într-o variantă generică și sub o privire globalizatoare, devine acum un epos al formei (lumii) gata constituite. Tudor Zbârnea urmărește această odisee a creației atît din perspectiva
Ieșirea din haos - artiști basarabeni by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9506_a_10831]
-
de a trăi și iubi (o artă cu rădăcini sacre). Romanciera pune la bătaie toate trucurile romanului de veac XIX, inclusiv eroinele ce trec prin încercări extreme. Marioritza, de pildă, supraviețuiește unor grozăvii (traume) psihice, de pe urma cărora capătă puteri suprafirești. Narațiunea recurge (și bine face) la dese schimbări de decor și la aparenta naivitate specifice tehnicii lui Eugene Sue, cu senzaționale lovituri de teatru, travestiuri și gadget-uri mecanice (recuzita scenariilor polițiste), ceea ce nu exclude reculegerea monologică în peisaje de început
Intrigă și iubire în Principate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9526_a_10851]
-
în pagină, romanul, desfășurat pe spații ample, se ține la nivelul fiecărui fragment. Cu cât derularea evenimentelor capătă viteză, cu cât centrifuga ficțională tinde să împrăștie faptele în toate direcțiile, cu atât se fac mai bine observate un ritm al narațiunii și o coerență a ei. Furturi și cafturi, partide de box în ring și în afara lui, episoade din armată și din alte colonii penitenciare (unitatea din Moșneni, cărămidăria Viezuroaia, Policolorul, 23 August), amoruri pour toujours și acuplări grăbite, gâfâite, înfometări
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]
-
obiect îi poate fi util, orice material poate fi recuperat, folosit provizoriu și apoi abandonat. Fără pînză, șevalet, piatră, penel sau daltă, el oferă un spectacol fără consecințe și folosește de cele mai multe ori expresia propriului său corp, plastica mișcării și narațiunea gesturilor. Evoluînd într-un spațiu comun, cu predilecție într-unul public, artistul se integrează în ritmurile vieții obișnuite, în cel mai rău caz doar ca o apariție ciudată. Publicul este spontan, neselectat, amestecat ca interese, ca nivel de înțelegere și
Artistul a ieșit în stradă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9571_a_10896]
-
atunci. Ingeniosul bine temperat (I. Dicționar onomastic, 1969; II. Bibliografie generală, 1970) înregistra parodic și specula ludic toate convențiile literaturii epice, într-un dicționar inepuizabil de nume și de opere. Exuberanța construcției estetice se manifestă din plin în amalgamul de narațiuni, în invenția de personaje, în exploatarea unor teme tradiționale (ca, de pildă, dobândirea unei moșteniri), după cum inteligența care gândește posibilul, în contraponderea realului, nu se poate abține de la demistificarea literaturii. în Nesfârșitele primejdii presupune o satisfacție a instaurării convențiilor narative
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
care gândește posibilul, în contraponderea realului, nu se poate abține de la demistificarea literaturii. în Nesfârșitele primejdii presupune o satisfacție a instaurării convențiilor narative, afișate la îndemâna cititorului ademenit că are acces la secretul producerii romanului. Construcția și deconstrucția, credibilizarea și decredibilizarea narațiunii, ficționalizarea naratorului și verosimilizarea romancierului ca personaj devin un fel de joc de societate la care este invitat să participe cititorul. Nesfârșitele primejdii e o carte care cuprinde cu larghețe, enciclopedic și umoristic, întregul repertoriu de convenții ale metaromanului, ale
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
N. Manolescu). Creatorul demiurgic e printre noi, e un constructor jovial al textului, fragmentat în piese de puzzle. Și-a abandonat transcendența din romanul realist sau doric (în termenii aceluiași critic). Reflecțiile despre roman ocupă o mare parte din ecranul narațiunii. Livrescul, ironia, parodia, ludicul, artificiul decid într-un roman prin excelență autoreflexiv. Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Mircea Horia Simionescu, protagoniștii Școlii de la Târgoviște, împreună cu afinii lor, vor scrie nenumărate astfel de texte (romane, jurnale, proze scurte, călătorii fanteziste, dicționare
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
la o persoană întâi nefictivă. Ficțiunea romanului are această extraordinară putere de absorbție încât smulge scriitorul de la masa de scris și-l face obiectul propriilor sale preocupări. Ficțiunea vrea ca, deși romancierul există în afara textului său, el să fie inventat. Narațiunea ficționalizează scriitorul - nu simbolic, ci într-un mod cât se poate de realist. Proiecția scriitorului în textul său e un efect de hiperrealism, nu de speculație narcisistă. Întorcându-se la sine și povestind despre sine, prozatorul subiectivizează narațiunea, dar aceasta
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
fie inventat. Narațiunea ficționalizează scriitorul - nu simbolic, ci într-un mod cât se poate de realist. Proiecția scriitorului în textul său e un efect de hiperrealism, nu de speculație narcisistă. Întorcându-se la sine și povestind despre sine, prozatorul subiectivizează narațiunea, dar aceasta, tiranică, îi cere ca el însuși să se obiectivizeze. Triumfă legile clasice ale romanului obiectiv. Romanul unui roman devine romanul unui romancier, un personaj ca oricare altul. Foamea de epic a romanului face ca o situație perturbatoare (întreruperile
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
romanului face ca o situație perturbatoare (întreruperile de autoreflecție și staționările în jurnal) să fie convertită într-o situație realistă, tradițională: relatare despre întâmplările unui romancier - devenit un personaj obișnuit, chiar dacă imprevizibil ca apariție, un personaj care se integrează în narațiune, deci în realitate. Nesfârșitele primejdii arată că se poate face un roman fundamental epic și dacă introduci un romancier real printre personajele fictive sau un romancier fictiv printre personajele reale. Rezultatul e același: romanul funcționează, adică epicul merge înainte, chiar dacă
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
viață, care face presupoziții, combinații și permutări. Calitatea esențială a epicului devine astfel ingeniozitatea. Când două personaje se numesc la fel contează, pentru a le diferenția, codul numeric (codul narativ) personal. Evenimente epice, alăturate neașteptat, se pot decupa din evoluția narațiunii: înmormântarea lui George Pelimon (care George?), cursa întârziată de furtună a avionului de București, inundațiile, Helga (care Helga?) și George (care George?) în ilegalitate sau călători în Italia etc. Un capitol își îngăduie, din senin, sau sugerează numai pentru inițiați
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
ternă realitate. Orice ficțiune e tangibilă și accesibilă, după cum orice realitate e iluzorie. Ficțiunea romanescă e undă imaterială și corpuscul infinitezimal, ca lumina. Sună prea poetic, dacă n-ar fi prea științific: pură teorie. Romanul, cu posibilitățile lui infinite de narațiuni, lumi, destine și personaje, bate întotdeauna realitatea.
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
De la început trebuie să o spun că Marius Daniel Popescu este, în primul rând, un foarte mare scriitor și apoi doar șofer, țigan, emigrant, tată de familie și ce-o mai fi fiind. Romanul său Simfonia lupului are respirația marilor narațiuni, stilul său amintește de Michel Butor (utilizarea persoanei a II-a ca formă de obiectivare a Eu-lui narativ), Proust (rememorarea unor trăriri și întâmplări dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat), Robert Musil (predispoziția mitteleuropeană către banalul cotidian
Alfabetul Eu-lui profund by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7707_a_9032]